Oglinda groazei

Mă rog să scap de-un gând care mă duce
Spre-ntunecimi cum nu am mai văzut
Şi scriu cu trandafiri, la o răscruce,
Poemul îngerilor ce-au căzut.

În ceaţa ce se lasă peste suflet,
Mai bâjbâie o rugă către cer
Şi ţipă în tăcerile de urlet
Dureri ascunse-n lacrimă de ger.

E noaptea lungă ca şi niciodată,
Iar visele au iz de cimitir,
Mi-e tare frig şi frică, deodată,
Când un coşmar mă poartă-n coviltir.

Curg apele în râuri de sudoare,
Încerc să-not prin ele dar nu pot,
Văd doar un labirint fără hotare,
Din care-un mâine nu ştiu cum să-l scot.

Dar dintr-o dată visul se sfârşeşte,
Oglinda groazei pică la pământ,
O aripă de înger mă- nveleşte
Şi iată-mă din nou aşa cum sunt!

poezie de Dorina Omota din Mai plâng o lacrimă şi plec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SUNT DOAR UN ZVON DE ÎNGER

Eram un zvon de înger, care-n zbor,
Prin Rai plutea, pe fulgii mari de nor,
Deşi din lut eram, de Cer făcut
Şi nu din Duh, ca înger blând născut.

Şi azi sunt zvon de înger mult visat
De-un glod banal, deci om banal creat,
Dar fără zbor, cu zborul însă-n gând,
Când chiar din Cer m-am tot văzut căzând.

Sunt doar un zvon de înger, încă-n vers,
Ce-ncearcă-a trece-al lui hotar advers,
De dincolo de el şi de pământ,
Spre-a deveni ce nu a fost: un sfânt.

Nicicând în viaţă, sigur n-o să fiu,
Mai mult decât un zvon de înger viu,
Care-a primit, în dar, poemul scris,
Ca aripă de zbor spre Paradis!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu pentru viaţă?

În mine e furtună dar o ascund în pripă
Trăiesc doar în minciună, când adevărul ţipă

Mi-e teamă pentru mâine, sunt Toma, necredinţa:
Ce şti tu măi străine, de-mi vezi numai căinţa?

Când valuri de sudoare îmi fac din noapte ziuă,
Presimţi tu nebunia ce-mi bate apa-n piuă?

Văd semnele iubirii, dar simt cum Creatorul,
Îmi dă poveri prea grele şi uneori trag storul

Dar nicio variantă nu-mi curmă îndoiala,
Şi nu mai am nici aer fiindcă îmi ştiu sfârşeala

Mi-e frică de-ntuneric dar nu caut lumină,
Cine sunt pentru viaţă când ea îmi e străină?

Mă judecă cu toţii de parc-aş fi stafie,
Deşi nu ştiu deloc de strâmta-mi colivie

Din care-aş vrea să ies, să fiu ca altădată,
Dar poarta spre trecut mi-e veşnic încuiată

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea iertării (2)

A venit spre mine surâzând,
Într-o zi în care doar durerea
Înflorea cu lacrimi peste gând,
Fără să zărească mângâierea.

Eu îl priveam cu îndoială:
Cine era?... De ce mă căuta?
E timpul pentru socoteală?
Sau al meu înger care mă certa.

Venise numai pentru mine,
Şi cu o voce dulce îmi spunea:
-În suflet ai numai ruine,
Tu singură îţi faci inima grea.

M-a dus apoi cu gingăşie
Înspre un crâng în curcubeude flori,
În care-un tril de ciocârlie,
Se auzea din cerul fără nori.

Şi m-a rugat să uit necazul,
Ce duce sufletul în negru hău,
Întunecând ades obrazul,
Pe care curg părerile de rău.

Mi-a arătat drumul uitării,
Şi o grădină-n care Dumnezeu
Lăsase doar floarea iertării,
Ca s-o culeagă cei cu suflet greu.

Am sărutat uşor petala
Şi-am înălţat ochii spre cer
Să-i mulţumesc pentru zicala,
Că-n tot şi-n toate, stă cuvântul SPER...

poezie de Dorina Omota din Când tăcerile dor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, mămico! (durerea copilului părăsit)

Vino, mămico, acasă,
Pâinea străină o lasă,
Mi-e sete de tine, mi-e frig,
În visele mele te strig.

De ce peste mări ai plecat
Şi al nimănui m-ai lăsat?
Vino, mămico, te strig,
Mi-e foame de tine, mi-e frig...

N-auzi copilul cum plânge?
Vino, la pieptu-ţi mă strânge,
Mi-e dor să mă mângâi pe cap
De visele rele să scap.

Să vină-ngeraşul divin
Ah, scapă-mă mamă de chin!
Mi-e dor să aud glasul tău
Când vine-ntunericul greu.

Copil fără mamă, mă tem,
Sunt tare mâhnit şi te chem
Ca iar lângă tine să stau
Şi toată iubirea să-ţi dau!

poezie de Gabriela Genţiana Groza (noiembrie 2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare - HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT!

Azi Îl rog pe Dumnezeu să mă lase să-L gândesc.
Cu-ai mei ochi de muritor nu am şanse să-L privesc.
Am o aripă de flutur, lângă tronu-I de Vecie,
înălţată prea în grabă, lăsându-mi lumea pustie...

Mi-am pierdut juma de suflet în Durerea despărţirii
de doi ochi curaţi, de Înger, ce-au închis Minunea Firii...
Da, mi-e Dor fără de margini de Nemărginirea Sfântă
care mi-a furat IUBIREA, regăsindu-mă înfrântă!

Azi Îl rog pe Dumnezeu să mă ierte de păcate,
să pot să mă-nalţ şi eu, când mă voi sfârşi prin Moarte,
că mi-e Dor, fără de margini, de doi ochi curaţi, de Înger,
ce-au închis Minunea Firii şi de-atunci doar plâng şi... sânger...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de viaţă

Mi-e dor de viaţă ca pământului de ploaie.
Mi-e dor de viaţă ca cerului de soare.
Mi-e dor de viaţă ca poetului de poezie.
Mi-e dor de viaţă ca sufletului de o frumoasă melodie.
Dar nu îmi este dor de ceaţa care se lasă peste noi.
Nu îmi este dor de omul care îmi vorbeşte de pace,
Dar în suflet poartă un război.
Nu îmi este dor de străinul care mă numeşte frate,
Dar în gând plănuieşte să mă lovească pe la spate.
Nu îmi este dor de tot ce pare frumos, dar este fals.
Nu îmi este dor de lumânarea care a ars.
Îmi este dor de o lumină lină care vine,
Dintr-o inimă de om bună şi creştină.
îmi este dor de tot ce trebuie să aibă omul mai sfânt,
De viaţă, limbă şi de al său pământ.

poezie de Vladimir Potlog (15 martie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul

aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig şi e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare şi timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma caţăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă şi un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
ucişi de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur şi sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu ştiu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieţii
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina şi întunericul, în tăcere
mă dor lanţurile vieţii
sânge pe dalele timpului
m-au înfăşurat în tristeţea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beţii cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieţi
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăştiaţi
de mine, de viaţă
păsări călătoare ţipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aştept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalţ la cer
munţii înalţi să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă de visare

M-am despărţit de anotimpuri,
Cu pas agale către mare,
Să scot cu visele din suflet
Doar gânduri vechi, ce par uşoare.

Mi-e ruginită amintirea
Şi scot cuvintele din suflet,
Vremea visării e departe
Şi ochii-mi sunt un veşnic umblet.

Tăcerea desenează ţărmul,
Cuvintele ascunse-n valuri
Înşiră versuri vechi, în rime
Şi clipa-mi pare numai voaluri.

Te regăsesc în toate-acestea
Şi cerul este foc de vrajă,
Sărbătoresc clipa din mine,
Lăsând-o singură pe-o plajă.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între teamă şi speranţă

Nici lacrimile nu mai stau pe gene
Durerea mă apasă tot mai tare
Iar spaima se strecoară-n trup si-n vene
Cand cer speranţă pentru-această stare.

În pieptul meu ard ţipete ascunse
Şi frica ma-nsoteste-n orice clipă
Mă rog la Domnul pe căi nepatrunse
Să mai salveze frânta mea aripă

Mă doare-nstrainarea tuturora
Şi am, chiar am nevoie de cuvinte
Acum când boala grea îşi joacă hora
Si-n gândul meu apar numai morminte.

Mă uit în jur, văd doar singurătatea
Ce râde de a mea îngrijorare
Şi nu mai ştiu, de-i ziuă sau e noaptea
Unui coşmar cu nori de tulburare.

Aş vrea să lupt, însă nu am putere
Dar nici nu mă condamn la resemnare
Şi cu credinţă sting orice durere
Fiindcă nădejdea-n El mi-e alinare.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VIII

Trăiesc, mă sting; ard toată şi mă-nec.
Îndur îngheţ, când flăcări mă frământă
Mi-e şi prea dulce viaţa şi prea cruntă;
Prin bucurie, chinuri se petrec.

Deodată râs şi lacrimă încerc,
Şi desfătarea mari dureri împlântă;
Ce am se pierde şi-n vecie cântă;
Deodată mă usuc şi-n floare trec.

Astfel mă mână Amor necurmat;
Şi-atunci când cred că sufăr cel mai tare,
Pe negândite totu-i alinat.

Apoi când bucuria-i mai adâncă
Şi mi-o închipui fără de-ncetare,
În suferinţa cea dintâi m-aruncă.

sonet de Louise Labe (1556), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând în război

Mi-e frică, mamă, noaptea
Chiar de-s cu arma-n mână,
Simt că-i aproape moartea
De peste-o săptămână.

Mi-e foame şi mi-e sete,
Nu am dormit o clipă
Am bătături în ghete
Şi-o cucuvea cum ţipă!..

Ieri, un coleg de arme,
Plângea lângă şenilă
Mi-a spus, dacă adoarme,
De mă-sa... fie-mi milă.

Azi a căzut eroul
Pe-un petec de pădure
Nici n-a ştiut ecoul
Durerii, să-l îndure.

Vai! E-ntuneric, mamă,
Ne trec fiori. Şi-n spate
Purtăm cu noi o armă
Şi frica de cea moarte.

Rânjeşte o fereastră
Izbindu-se de ziduri.
Mi-e dor de casa noastră
De faţa ta cu riduri,

De mângâierea caldă
Şi pâinea de pe masă,
O lacrimă îmi scaldă
Privirea-n gol rămasă.

Mi-e frică noaptea, mamă,
Şi stau cu moartea-n spate...
Te roagă la icoană,
Să trec şi-n astă noapte!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi...

Mi-e frig şi corbii se adună, ca pacostea pe omul bun
La un taifas sub clar de lună şi eu coşmare-n ochi adun;
Licornii-şi leapădă legenda, ca şerpii năpârlind de piei,
Cu ochii-albaştri în oglinda albastrului din ochii mei.

E linişte ca în morminte, tăcerile au chip de iad
Prin care scormonesc cuvinte şi din cuvinte lacrimi cad.
Degeaba înfloresc salcâmii şi teii poleiesc alei,
Mi-e frig, iubite, şi se-adună atâtea ierni în ochii mei!

Bujori serafici sângerează pe braţe goale, ce tânjesc
Încă o clipă de zăbavă, când scuturându-se, rânjesc
Pândaci flămânzi de roşu proaspăt. Ce agonie, ce măcel,
Când tremură de-nsingurare, al primăverii menestrel!

Mugesc amurgurile-n flăcări, nunteşte noaptea sub castani,
Floarea miresii-i e ofrandă, amorurile sunt pe bani;
Plăteşte noaptea mii de stele pe-o mângâiere şi-un sărut,
Rămâne ceru-n întuneric, ca şi cum stele n-a avut.

De-ar fi doar mintea mea ce naşte coşmaru-acesta clandestin,
Mi-ar fi uşor să spun o rugă şi la icoane să mă-nchin.
Dar, ştiu că ruga nu ajută şi niciun leac nu-i de ajuns
Când germinează-n noi doar ură şi-n sânge ura ne-a pătruns...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă...

Închid ochii şi se aşează sub pleoape
Înger de şoapte, în noapte.
Şi fiecare şoaptă este o catacombă...
Cad lacrimi în trombă...
Amintirea se disecă în mii de tăceri.
Este timpul de ieri...
Când eu - mireasă a verbului ruginit,
Îmi amintesc de-nceput.
De mireasa de rubin, cu voaluri din care,
Din râuri de sânge-am ţâşnit,
Cu tălpile goale.
Căutam să cunosc fericirea
Din laptele mamei dulce şi alb.
Prin Dumnezeu mi-a rămas
Far şi catarg.
Au trecut ani...
Am devenit femeia-mireasă,
Femeia frumoasă, frumoasă, frumoasă...
Păşind spre altar
Cu sete de viaţă.
N-am gândit niciodată
Că sub pleoapele ninse
Se vor scurge deodată,
Lacrimi, gânduri şi vise.
Am trimis la plimbare
Timpul iute trecut
Şi sub lespezi de Soare m-am ascuns - început.

În alt timp am plecat
Şi să plâng m-am decis,
Printre munţii de doliu,
Pentru ultimul vis.
Şi trecutul acela în zadar a apus,
Toate visele vieţii ca o clipă s-au scurs.
Despre visele mele
N-am nimic să vorbesc.
Am prea multă durere,
Dar tot vreau să iubesc...
...............................................................
Paşii-aleargă prin mine,
Sunt un gând de cristal
Dintr-o vară rămasă
Rătăcită la mal.
Şi din nou sunt mireasă,
Mire mi-e Infinit
Şi la tâmple-mi anină
Ramuri-valuri de mirt.
Îmi e voalul un val
Peste umerii goi,
Peste umeri de ceară,
Dar e-un vis fără noi.
Doar buzele mele sunt încrustate-n nisip,
Ca urmele paşilor
Trecători prin... peste timp.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne pică fisa

Ne pică fisa
Şi asta se-aude defel
Încet sau mai tare
O oră sau zile-n tunel.
Monezi curg întruna
Prin mâini cu arici,
Pică şi frunza,
Pică şi omul
De beri si halbe cu frici.
Ne pică fisa,
Asta e bine
Cădea oricum
Vom ştii dacă pică mai tare
Sau pomii mai cad peste drum.
Aştept o schimbare
O fisă prin fantă să pun,
Ne pică fisa,
Acum e momentul să spun.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abisul durerii

Mistuit de răni lăuntrice, îngenunchez în abis,
Cu degetele încerc să-mi pipăi sufletul,
Însă cetatea tristeţii nu poate fi pătrunsă,
Călătorie fără potecă, către noaptea mormântului...

Râuri roşii de sânge şi trandafiri se revarsă peste cărare,
Toate se ineacă însă în oceanul lacrimilor mele,
Privirea mea de sânge, îţi mângâie brutal trupul blajin,
Eu nu te văd, te simt doar în suflet.

Vreau să-ţi cauţi lacrima printre lacrimile mele,
Îmbraţişează-mi trupul pustiu,
Doar aşa vei putea asculta clopotul inimii mele,
El a bătut odată, doar pentru tine...

Petale roşii îmi picură în suflet,
Mă dezbrac incet de trup şi privesc în ochi nemărginirea,
Noaptea adâncă se ingroaşă, trandafirii palpită,
Am trecut prin lume ca un îndrăgostit, cu un suflet roşu aprins.

poezie de Timis Andu
Adăugat de Timis Andu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu?

În palma ta am pus amurgul, aştept să vină toamna,
Mai stai un pic cu mine, acum e frig şi pică frunza.
Dar drumul azi ai rătăcit, cad frunze-n calea ta,
Doar linişte mai simt, tăcerea-îi surdă şi doare inima.

Tristetea în suflet mi-a pătruns, cu nostalgia
Dar poate aşa îmi este scris, să te-ntâlnesc târziu,
În nopţile de dor pustii, colinzi prin visele-mi deşarte.
Cine eşti tu, aievea, eu niciodată nu voi sti.

Eu nu-ţi cunosc nici chipul, nicicând nu l-am văzut
A mâinii mângâiere nu ţi-o ştiu, sărutul nici atât.
In viaţa mea ai poposit, tu te-ai ascuns în noapte,
Stăpân pe inimă şi suflet, tu te-ai făcut pe toate.

Doar durere mi-ai adus, azi în toamnă te-ascunzi.
Mi-am pus sufletul în palma-ţi şi la mâna ta oricând.
L-ai mintit cu nepăsare, cu vorbe l-ai încântat
Cu-a mea dragoste te-ai dus, înapoi nu te-ai uitat.

Întoarce-te să-ţi ating fruntea, si în ochi să te privesc,
Ca o piatră-n al meu suflet, ai rămas iubire-n veci.
Cum să fac să-o dau afară, că mă apasă tare greu?
Patima îmi sapă-n suflet fără milă... mai visez;

Un poem îţi scriu pe suflet şi pe frunze îl aşez
Câte-un viers ce-l plâng în noapte, şi pe vânt eu ti-l trimit.
Orice-aş face nu mi-e bine, esti mereu în gândul meu.
Şi in fiecare noapte te aştept în visul meu.

Peste frunzele cu rouă, plânge toamna zgribulită,
Peste adieri de vânt, zboară sufletu-mi gemând.
O cărare pân la tine, am făcut din visul meu,
Arde amintirea-n noapte, sufletul plânge mereu.

Mi-ai furat vise din cer, le-ai împrăştiat în van
Dă-mi a nopţii îmbrăţişare, lasă-mă la tine-n gând.
Visul lasă-l să mă poarte, pe al tău braţ să mă aşez,
Praf de stele să culegem, pernă visului s-avem.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e dor...

Când mi-e dor te scriu în versuri, le găsesc în jurul meu, coborând din universuri, unde am acces doar eu...
Când mi-e dor, privesc departe într-un cer pe care calc, chiar dacă din legi nescrise, legea zero o încalc...
Când mi-e dor adulmec marea, ce adună-un gând pribeag, dintr-o altă depărtare de pe cel mai drag meleag,
Unde rătăceşti prin ceaţă, în decorul unei ierni, unde dorul ne îngheaţă, când ninsoare îmi aşterni...
Când mi-e dor, ascult nocturna, pe Chopin îl chem din neant, să ne fie, doar o clipă, depărtărilor liant...
Când mi-e dor, mai ies din mine şi-n fantoma unui tren, ne-ntâlnim morgane-n gara unde-ţi cânt doar un refren
Dintr-o simfonie-albastră ce-au compus-o ochii mei, pentru ne-ntâlnirea noastră pe nostalgice alei...
Când mi-e dor, mai mor o dată-n partitura unui lied, ca o notă-abandonată-n care dorul îmi închid...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba din vis

Cuvintele mi s-au născut în palmă
Crescând din sunetul primordial de "A" -
Rămas la mine-n suflet - dintr-o vară
În care-un înger - strai de humă - îmi croia...

Cuvintele îmi sunt cireşe coapte;
Rotunde, rostogol pe cordul cel roşcat;
Miros a stele ce-au căzut din noapte
Cănd universul fost-a iarăşi scuturat.

Cuvinte "alchimist" - mă inventează
Dacă lipsesc, fiind plecată prin tristeţi.
Şi îi schiţează - în crochiu - o rază
Portretului prea gri ce plânge-n dimineţi...

Cuvintele-mi sunt păsări cântătoare
Numai din sunet - lumea-ntreagă - întrupând;
Sunt suliţe de îngeri către-un soare
De chihlimbar - în care stă captiv - un gând.

Cuvintele îmi sunt păduri de cedri
Foşnind a verde şi-a cărare peste nor.
Acolo vechi druizi trasează cercuri
Iar albii cerbi, în şir, coboară la izvor.

Cuvintele-mi nu s-au născut degeaba,
Au portul princiar, condur nepământesc;
Profund, curat, ele vorbesc în limba
Ce-o ştiu şi eu din vis, dar rar mi-o amintesc.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile, contur de aripi

Peretele de care mă sprijin
nu se vede,
are în el cuvântul ziditor la cer
şi tot încerc să-l trec.

Soarele se propteşte-n el,
la răsărit şi apus,
în fiecare zi îl ştiu imaculat,
numai noaptea alunecă şi cade pe pământ,
rămân deasupra stelele şi luna.
De câtăva vreme mâinile mi se alungesc
şi capătă contur de aripi,
mi-e frică să mă las în zborul lor
să nu mi se frângă visele
şi să cad din somn în apă.
Sunt o pasăre adormită pe cablu,
deasupra fluviului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de artist

Mă ispiteşti cu toamne nude,
Cu ploi şi frunze de argint,
Ce curg în apele rotunde,
Ce par sortite să inunde
Un egocentric... labirint.

Îmi ceri tăcerile... pe toate
Şi îngerii ce-mi sunt în jur,
Noaptea smeritelor păcate,
Prinsă-n perdele apretate
De pasiuni... fără contur.

Mai fumegă... o utopie,
Vin roşu, fierbe în ibric,
Apoi fac uz... de poezie,
Scad TVA-ul... la simbrie
Şi asta-i tot, restul, nimic.

Ard flăcări albe, în rubine,
Cuvintele-s de ametist
Şi-n clipele ce par puţine,
Dinamica... o întreţine
Acelaşi suflet... de artist.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!