
Înălțare - HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT!
Azi Îl rog pe Dumnezeu să mă lase să-L gândesc.
Cu-ai mei ochi de muritor nu am șanse să-L privesc.
Am o aripă de flutur, lângă tronu-I de Vecie,
înălțată prea în grabă, lăsându-mi lumea pustie...
Mi-am pierdut juma de suflet în Durerea despărțirii
de doi ochi curați, de Înger, ce-au închis Minunea Firii...
Da, mi-e Dor fără de margini de Nemărginirea Sfântă
care mi-a furat IUBIREA, regăsindu-mă înfrântă!
Azi Îl rog pe Dumnezeu să mă ierte de păcate,
să pot să mă-nalț și eu, când mă voi sfârși prin Moarte,
că mi-e Dor, fără de margini, de doi ochi curați, de Înger,
ce-au închis Minunea Firii și de-atunci doar plâng și... sânger...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

O picătură de rouă ce cade din înălțimi reflectă în pereții ei tot văzduhul; ceea ce e fără margini în afară se adâncește înăuntrul ei, afundându-se fără margini. Așa e și sufletul omenesc, o oglindă sferică, având în adâncimea ei o conștiință; de aceea minunea fără margini, de afară, ne interesează mai puțin decât minunea dinăuntru, tot așa de fără margini.
citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai să știi... Și... ce dacă?!
Ne-am întâlnit în ceața deasă
și ne-am atins, fără să vrem,
și ai ales să-ți fiu aleasă,
luând din gară primul tren.
Spre-o destinație străină,
sorbindu-ne din ochi priveam,
dar tu nu aveai nicio vină!
Doar eu aveam! Că... te iubeam!
Tu erai prins în amăgire
și nu știai ce va urma.
Eu eram toată doar IUBIRE
și tu erai IUBIREA mea!
În glum-ai pus o sărutare
pe-obrazu-mi ce s-a înroșit
și, de emoție prea mare,
am închis ochii... și-am dorit
stăpân să-mi fii, în Legea Firii!...
Și ne-am iubit, uitând de noi...
Când ne-am trezit, i-ai spus IUBIRII
că n-ajunge pentru-amândoi.
Mi-ai curs în inima-mi pustie,
potop de lacrimi, ce mă-neacă...
Și n-ai să știi câtă IUBIRE
ți-as fi sortit... da!...
Și... ce dacă?!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Privește-mă-n ochi...
Privește-mă-n ochi când ești cu mine,
Privește-mă-n ochi, să știu de ți-e bine,
Privește-mă-n ochi, că doar o privire,
Privește-mă-n ochi, mi-aduce fericire.
Privește-mă-n ochi, că și ochii vorbesc,
Privește-mă-n ochi atât cât trăiesc.
Privește-mă-n ochi, e tot ce-mi doresc,
Privește-mă-n ochi, nu-mi spune "te iubesc".
Privește-mă-n ochi, să știi ce gândesc,
Privește-mă-n ochi, să vezi cât te iubesc!
Privește-mă-n ochi, oricine ai fi,
Privește-mă-n ochi, bărbat sau copil.
Privește-mă-n ochi, nu-ți cer prea mult,
Privește-mă-n ochi, să-ți văd a lor tumult,
Privește-mă-n ochi chiar de nu-mi vorbești,
Privește-mă-n ochi, e deajuns să mă privești.
Privește-mă-n ochi, să pot să-nțeleg,
Privește-mă-n ochi, ce drum să aleg...
poezie de Mariana Simionescu (15 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii au suflet de înger
Copiii au suflet de înger,
Când dorm în patul lor
Somn dulce și ușor.
Când se roagă lui Dumnezeu
Să fie sănătoși și pacea să dăinuiască pe pământ mereu.
Copiii au suflet de înger când spun o poezie,
Despre un ghiocel, despre un puf de păpădie
Copiii au suflet de înger, noi asta bine o știm,
Mai ales când ne cer iubirea și noi nu putem s-o dăruim.
Copiii au suflet de înger când cerșesc pe stradă o bucată de pâine,
Dar noi trecem pe lângă ei fără să ne gândim la ziua de mâine!
Copiii au suflet de înger, dar poate și îngerii au suflet de copii.
Cine știe asta, poate tu, Doamne, știi?
poezie de Vladimir Potlog (21 ianuarie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lupta cu îngerul
Văd bine că mi-e dat să fiu învinsul,
La urma urmei nu sunt decât insul;
Singurătatea este Ea ființa
Ce-i fără margini, ca și suferința.
Aceasta-i lupta cu temutul înger,
Dar tot mai lupt cât pot încă să sânger.
poezie celebră de Mihai Beniuc din Lupta cu îngerul
Adăugat de Emilia Nedelcoff

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lupta cu îngerul
Văd bine că mi-e dat să fiu învinsul,
La urma urmei nu sunt decât insul;
Singurătatea este Ea ființa
Ce-i fără margini, ca și suferința.
Aceasta-i lupta cu temutul înger,
Dar tot mai lupt cât pot încă să sânger.
poezie celebră de Mihai Beniuc din volumul - Lupta cu îngerul
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Din ochi de înger
Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai așa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!
Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, așa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!
Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere și-o liniște deplină
Doar cerul înstelat, el știe să-ți vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!
Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară și cuvintele sunt șoapte
Și din noapte poți ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate și nimic nu te mai doare!
poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre galaxii de lapte
mi-au pus pe umeri temerile pământului
c-un orizont fără margini
nimeni nu știe cum să-l treacă
nici cărări nu sunt
gândurile zboară cu aripi de lut
în memorie cu înțelesul zdruncinat
caută să iese la lumină
printre galaxii de lapte
încerc fiecare umbră s-o îndepărtez
imposibilul îmi joacă sub ochi
nu mai sunt copilul îngrozit de tunet
doar fulgerul mă mai sperie
gândesc la o arcă să populez cosmosul
dar Dumnezeu mi-a luat-o înainte
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunico, mi-e dor de tine...
Bunico, din Cer mă privești,
Iar casa e goală, pustie.
Mi-e dor frumos să citești
Din cărți... câte-o poezie.
Sufletul îmi arde, mi-e dor
De copilărie, fructe coapte.
Să mă săruți pe frunte ușor
Și să-mi dai cozonac cu lapte.
Când vin de afară-n grabă
Pe prispă vreau să te zăresc.
Și să te ajut la treabă,
Toate astea îmi lipsesc...
Mi-e dor când seara se lasă
La pieptul tău să mă pun.
Iar pe suflet, ce m-apasă
Cu încredere să-ți spun.
Mi-e dor de zilele-n care
La teme tu mă ajutai.
Cu multă atenție și răbdare
Dulce, calm îmi explicai.
Iubeam primăvara, mărțișorul
Atunci când eram mică.
Azi îmi accentuează dorul
Și-mi amintesc de-a mea bunică.
Mi-e dor în ochi să te privesc,
Să-ți spun "Noapte bună".
Acum la mormânt sosesc
În fiecare săptămână...
Bunico, chiar dacă-ai plecat
Mă gândesc la tine zi și noapte.
Te iubesc, nu te-am uitat
Legătura există și după moarte!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor
mi-e dor,
mi-e dor de copilăria jucăușă
unde toată lumea era a mea,
mi-e dor de adolescența zburdalnică
unde conta numai dragostea sinceră și pătimașă,
mi-e dor de gândul liber, când cugetam fără limite,
mi-e dor de naivitatea sentimentelor ce le aruncam
fără margini și mă prindeam în jocul iubirii,
mi-e dor de surâsul mamei dojenitor
când făceam câte o boroboață,
căci săraca nu putea nici să se încrunte la mine,
mie dor de tot ce îmi e drag și nu mai este,
mi-e dor de multe sentimente uitate,
mi-e dor.
poezie de Silviu Petrache (octombrie 2009)
Adăugat de Silviu Petrache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda groazei
Mă rog să scap de-un gând care mă duce
Spre-ntunecimi cum nu am mai văzut
Și scriu cu trandafiri, la o răscruce,
Poemul îngerilor ce-au căzut.
În ceața ce se lasă peste suflet,
Mai bâjbâie o rugă către cer
Și țipă în tăcerile de urlet
Dureri ascunse-n lacrimă de ger.
E noaptea lungă ca și niciodată,
Iar visele au iz de cimitir,
Mi-e tare frig și frică, deodată,
Când un coșmar mă poartă-n coviltir.
Curg apele în râuri de sudoare,
Încerc să-not prin ele dar nu pot,
Văd doar un labirint fără hotare,
Din care-un mâine nu știu cum să-l scot.
Dar dintr-o dată visul se sfârșește,
Oglinda groazei pică la pământ,
O aripă de înger mă- nvelește
Și iată-mă din nou așa cum sunt!
poezie de Dorina Omota din Mai plâng o lacrimă și plec
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a muri
Dumnezeu
a închis într-un ochi un copil de bărbat
iar în celălalt ochi
o femeie cu bătrânețea copilă...
gogyohka de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, vis sau realitate
m-a privit în ochi și
mi-a numărat bătăile de inimă
ca și cum aș fi pierdut câteva
semnificația gestului
făcea parte
dintr-un
scenariu ascuns ochilor
privirea sa mută mă trecea
dintr-un gând într-altul
traversând pustietatea din mine
am avut impresia că am murit
era prima oară când
m-am văzut
alergând prin copilărie
pe un drum către ceea ce am fost
l-am văzut pe tata punând
țigle pe casă
mama întindea rufele la uscat
fratele cel mic
îmi fura din bomboanele
puse sub pernă
Dumnezeu
cocoțat pe un nor
îmi vorbea din priviri
eu îmi țineam inima în mână
și zâmbeam
sunt sigur că am fost eu
dialogam cu mine
cu tata cu mama
cu fratele cel mic
și cu Dumnezeu
sunt eu
mi-e dor de atunci
mi-e dor de mine
mi-e dor de ai mei
mi-e dor de voi
mi-e dor de Dumnezeu
trist
îmi pândesc amintirea
timp în care
citesc pe silabe iubirea și
neputința de a mai fi
ceea ce am fost...
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre ochii care plâng - scrisoare cu dedicație pentru C.D
Mi-e sângele lumină sfântă
Ce arde-n voi ca un vulcan
Și plâng de viitorul țării
Pe care astăzi n-o mai am...
Mi-e dor, prea dor de libertate!
Nu-i pace pe acest pământ,
Căci ați deschis un drum spre moarte
Și lumea toată-i un mormânt.
Voi ați călcat pe jurăminte...
De-aceea plânge mama mea
Și nu, nu vreți să luați aminte
Că veți plăti greșeala, da.
Atât cât încă vă e bine
Batjocoriți, huliți, dar vai,
Răsplata ce vi se cuvine,
Va fi în Iad, ci nu în Rai.
Mi-e dor de viață și de Soare,
Mi-e dor, prea dor de mama mea!
Și uite!-o aripă mă doare
Și un pumnal e-nfipt în ea.
Deși, vă spun, aici mi-e bine
Și-s îngeri ce-mi pansează rana,
Țară, mi-e dor, mi-e dor de tine!
Mi-e dor, mi-e tare dor de mama!
Dar azi, istoria, măicuță,
Mă scrie-n paginile ei,
Căci am plecat în lumi de vise,
Din lumea mea de farisei...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de liniște
Mi-e liniște să tac, mi-e liniște de mine,
nu mă mai zbat în van, mă joc în vers, în rime,
scot haina-ngândurării și-i tai nasturii copți,
pingelele tocite le uit în negre nopți.
Pe margini de prăpăstii nu-mi mai e dor să merg,
derutele fixate-n memorie le șterg,
cu somnul speriat stric azi prietenia,
nu îmi mai amintesc unde stă astenia.
Privirile-mi se-ndreaptă spre orizontul larg,
nu vreau să mă mai leg cu-odgoane de-un catarg,
înduplec vraja mării, când scapără furtuni,
să-ngroape în adâncuri păcate din străbuni.
Soarta mi-a cerut plată tot ce-am avut mai drag,
de-acum, nu-i mai dau voie să treacă al meu prag,
nu mă mai las mințită de clipe de păreri
care-mi furau averea și-mi dăruiau dureri.
Mi-e liniște să tac, când nu vreau să vorbesc,
Mi-e liniște, cu ochii-nchiși, să te privesc,
Mi-e liniște s-ascult sufletu-ți îngeresc,
Mi-e liniște... când simt cât de mult TE IUBESC!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără timp pierdut
am închis în mine toate întrebările
n-am avut răspunsuri după care să pun virgule
am avut doar suspiciuni și frustrări
ce nu mă încântă
cu destule umbre tăiate în bucăți
îmi dojenesc simțurile care mă înșală
și mă ridic cu fața spre cer
să-l privesc ca pe o cupolă de catedrală
din genunchi pe lespezi reci
aud ciripitul păsărilor dimineții
cum se îmbină cu adierile de vânt
vreau să simt fiecare desfășurare a clipelor
fără grabă și fără timp pierdut
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mare...
Lumea mare și pustie înaintea mea se-ntinde,
Nici cu ochii, nici cu mintea nu încerc a o cuprinde;
Și-n ist haos fără margini, fără de-nceput și rost
Mi-ai dat tu, ființă dragă, sufletului adăpost.
Și de-aceea, mult iubite, când la tine mă gândesc,
Ca și lumii, eu iubirii, margini nu pot să-i găsesc.
poezie celebră de Veronica Micle din Plimbarea de mai în Iași (1872)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Margini de suflet
La margini de suflet aștept uneori
Cuvântul cuprins în aromă de tei,
Să-l simt cum pătrunde în mine prin pori
Să facă să sară din inimi scântei,
Răcoarea pădurii o simt peste trup
Iar păsări îmi cântă cât pentru un an,
Departe de lume aștept să erup
Să fiu ciocârlia ascunsă în lan,
La margini de suflet se-adună tăcut
Tot dorul rămas suspendat peste cer,
Dorește să treacă pe podul de lut
Să scape de stânca crăpată de ger,
Rămâne iubirea purtată de vânt
Prin timpul ce curge departe, prin zări,
Când teiul își urcă aroma-n cuvânt
La margini de lume, la margini de mări.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu ochi pustii și cruzi
Ai împins cu înverșunare
O inimă-n abisul mare,
Și-n cădere tot striga;
-Te rog nu mă alunga!
Inima-mi plină de iubire
Cade-n gol, fără oprire,
Tot privește-n sus și piere
Înghițită de durere.
Al iubirii noastre vis
L-ai uitat de mult închis,
Acum zace-n purgatoriu,
Amorul nost definitoriu.
Se frământă, strigă, zbiară;
- Cât ar vrea să-l scoți afară!
Tu nu vrei să-l mai auzi,
Și-l vezi cu ochi pustii și cruzi.
poezie de Răzvan Isac (5 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac

Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-mi tu
Rătăcesc prin pădurea de vise
printre margini aprinse de drum
și tot port lângă suflet iubirea
și nu pot s-o găsesc nicidecum.
Peste clapele-mi stinse trec mâna,
portativul mi-e șters și neclar.
Spune-mi tu, unde-mi este iubirea,
prin ce loc îmi e dorul hoinar?
Azi mai singură-mi e înserarea
când prin flori umbl-al firii parfum.
Spune-mi tu: unde-mi este cărarea?
Că nu pot s-o găsesc nicidecum.
Tot mai cânt la harmonica-mi veche
cântec trist, pe alei presărat
în curând înflori-vor salcâmii
însă tu nu mai ești, ai plecat.
poezie de Leonid Iacob (6 mai 2009)
Adăugat de Leonid Iacob

Comentează! | Votează! | Copiază!