Între teamă şi speranţă

Nici lacrimile nu mai stau pe gene
Durerea mă apasă tot mai tare
Iar spaima se strecoară-n trup si-n vene
Cand cer speranţă pentru-această stare.

În pieptul meu ard ţipete ascunse
Şi frica ma-nsoteste-n orice clipă
Mă rog la Domnul pe căi nepatrunse
Să mai salveze frânta mea aripă

Mă doare-nstrainarea tuturora
Şi am, chiar am nevoie de cuvinte
Acum când boala grea îşi joacă hora
Si-n gândul meu apar numai morminte.

Mă uit în jur, văd doar singurătatea
Ce râde de a mea îngrijorare
Şi nu mai ştiu, de-i ziuă sau e noaptea
Unui coşmar cu nori de tulburare.

Aş vrea să lupt, însă nu am putere
Dar nici nu mă condamn la resemnare
Şi cu credinţă sting orice durere
Fiindcă nădejdea-n El mi-e alinare.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!