Pescaruş albastru

Acel pescăruş albastru săgetând în amonte
prin aerul strălucitor parcă-ar lăsa-n urmă
o parte din el. Copacii
sunt acolo doar pentru a-i sublinia trecerea.

Chiar dacă pare-a fi, nu este un vegetarian.
Nu ciuguleşte firişoare la hotarele
curcubeielor. El plonjează
în apele umflate, apoi, cocoţat
într-un arbust japonez, înghite
în propria-i incandescenţă
bucăţele dintr-o plevuşcă, dintr-un ghidrin –
sau dispare în nişte galerii, glorios
samurai, întorcându-se acasă
în magherniţa lui.

poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara la fermă

O găină scrutează cu un ochi nimicul,
Apoi, atentă, îl ciuguleşte

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi planete

Copacii sunt colivii pentru ele: apele îşi ţin respiraţia
Pentru a le menţine echilibrul pe delicatele orbite.
Copiii le veghează cum se joacă pe maidanul lor celest;
Oamenii le folosesc pentru a trimite nave peste oceane şi prin estuare.

Par perle nemişcate, dar ele nu încetează niciodată
Să inventeze spaţii noi şi explozii colosale,
Să migreze în triburi matematice peste
Stepele spaţiului cu o uimitoare lejeritate.

Pare greu de crezut că Pământul este numai unul –
Această amărât transportator de războaie şi de dezastre,
Evoluând în jurul soarelui cu încărcătura lui de gangsteri,
Acompaniat doar de luna rece şi indiferentă.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă mâna ta a venit, rece, în răcoarea nopţii,
Şi mi-a atins fruntea, trezindu-mă ca să te pot vedea
Stând acolo rece în răcoarea nopţii,
Eu, care mă tem de stafii, n-aş avea nici o teamă.
Te-aş întâmpina cu cele mai duioase cuvinte, o clipă tovarăşi,
Iar tu ai surâde, un surâs trist. Apoi, ai pleca iarăşi.

N-ar fi nimic, dar nimic mortal în moartea ta,
Pentru ca iubirea ta a fost întotdeauna un fel de râs
Care accelera viaţa şi care n-avea cum muri în ora morţii tale.
Apoi, când ai pleca iarăşi, eu n-aş mai plânge.
Voioşia aceea iubitoare ar fi încă acolo,
Umplând trombelor de aer, cu propria-i pace, ultimul tremolo.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara la fermă

Paie – nişte fulgere domesticite zac pe iarbă
Sau atârnate în zig-zag gardurilor vii pun barbă.
Apă verde-n teica spre care caii diseară-or să se-îndrepte.
Nouă raţe calcă legănat în două linii drepte.

O găină scrutează-atentă cu un ochi nimicul,
Apoi îl ciuguleşte. De pe cerul gol, negru trăgând pe el ilicul,
Un lăstun plonjează şi, fulgerând din aripi prin hambar,
Se avântă, săgeată, spre înălţimi albastre iar.

Nu gândesc. Stau pe iarba moale-întins, timpul ignorând,
Mi-e teama de locul în care m-ar putea duce-un gând.
Alături, un greiere cu-alură de elen la proba de pancraţiu
Îşi întinde membrele şi pe sine însuşi se regăseşte-n spaţiu.

Sine peste sine. Stau pe-un vraf de euri sau intru pe o poartă
În regatul necuprins al timpului – şi c-o mână-abstractă
Ridic ferma-n aer ca pe-o pleoapă şi văd, ciorchine,
Fermă peste fermă-n fermă, iar în centru mă-întâlnesc pe mine.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

Mirosul spitalului
îmi piaptănă nările,
în vreme ce siluete plutesc de-a lungul
coridoarelor galbene şi verzi.

Ceea ce pare un cadavru
este împins într-un elevator şi dispare
în direcţia raiului.

Nu voi avea sentimente, nu trebuie
să simt, dacă nu va fi
o nevoie urgentă.

Infirmierele calcă graţios şi eficient,
aici, jos, sus şi acolo,
taliile lor subţiri susţinând
miraculos poverile
de dureri şi-atât de
multe morţi, ochii lor
sunt încă limpezi după
ce au spus de-atâtea ori adio.

Salonul 7. Ea zace
într-o peşteră de uitare.
O mână ofilită
tremură pe-o margine de pat. Ochii se mişcă
în spatele pleoapelor prea grele
pentru a se mai ridica. Pe un braţ refuzat
de culoare e înfipt un colţ de sticlă,
nu muşcând, ci hrănind.
Iar între mine şi ea distanţa
se micşorează până când încetează să existe,
dar distanţa provocată de durere nu poate fi diminuată,
nici de ea, nici de mine.

Surâde un pic din peştera ei albă
la această figură întunecată
care, stângace, se ridică
prin valurile sonore ale unui clopoţel
şi care, stângace, se stinge, din ce în ce mai palidă,
nu mai mică, lăsând în urmă doar
nişte cărţi, cărţi care nu vor fi citite,
şi fructe neroditoare.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă întorc acasă

Să mă întorc într-un târziu acasă,
Ca dintr-o bătălie pierdută,
Ca dintr-un pustiu care doarme.
Să urc încet scările,
Ca şi cum numai umbra mea ar fi,
Imaterială, acolo. Să trag podul,
Să tai orice punte şi în urma mea doar noaptea
Să pâlpâie ca un gol, ca un ocean rece şi negru.
Să mă întorc acasă
În micul paralelipiped de beton
Ca într-un refugiu, ca în toracele
Unui animal mare şi cald, ca într-un rest
De memorie. Să-mi pierd urmele,
Să-mi pierd auzul, să-mi pierd văzul
Şi doar un simţ necunoscut să lucreze, uriaş, în tăcere, în mine,
Să fiu singur. Un scrib într-un sarcofag,
Într-un labirint nesfârşit, într-o noapte de piatră.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dovadă de necontestat

Nu pot să te descriu
mai mult decat aş putea pune pentru întâia oară un lucru
acolo unde acesta se află deja.

Dacă aş putea face o scară din lumină
sau pieptăna părul unei fete din vis cu un pieptene real,
sau să torn o masă în carafă...

Nu sunt bun la lucruri imposibile.
Şi acesta este motivul pentru care sunt convins
că te voi voi iubi întotdeauna.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tine

Când puiul de drac, panica,
începe să rânjească şi să ţopăie
în inima mea, în mintea mea, în muşchii mei,
mi se arată drumul pe care l-am pierdut
prin ceaţa munţilor.

Eu scriu despre tine.

Când durerea care mă doboară
este pe punctul de a deveni de nesuportat,
o mână rece
îmi pune o pastilă pe limbă, iar durerea
slăbeşte şi apoi dispare.

Eu scriu despre tine.

Sunt focuri care trebuiesc suportate,
flacăra cruzimii, fierbintea coacere
a dorului de nestins, chiar
blânda lumină din candela păcii
frige de asemenea.

Le îndur pe toate. Supravieţuiesc.

Eu scriu despre tine.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patriot

Singura mea patrie
Are înălţimea de o sută optzeci şi doi de centimetri
Şi indiferent dacă îmi place sau nu
Sunt gata să mor
Pentru independenţa ei.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru

Pentru că văd lumea otrăvită
de ipocrizie şi de egoism brutal,
ar trebui să nu mai vorbesc
despre nuferii nefolositori, despre cuibul de vrabie
de sub streaşina casei?

Pentru că am cincizeci şi şase de ani
trebuie să iubesc, dacă chiar trebuie să iubesc,
numai idei – nu oamenii,
ci idea de oameni?

Pentru că trebuie mult efort pentru a stabiliza
o lume ieşită din ţâţâni,
trebuie ca omul să vadă numai un tovarăş de muncă
şi niciodată un om?

Sunt mai multe înţelesuri decât cele
din cărţile despre economie,
iar o parte a celei mai rele mahala
este luna răsărind peste ea şi
ochii jelind şi
buzele râzând.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brotac

Destul cu-aspectul ăsta de poşetuţă. Cum ar putea o poşetuţă
Să se strecoare pe sub uşa şubredă şi să stea,
Plină de satisfacţie, în casa unui om?

Te caţeri venind spre mine pe toate cele patru colţuri –
Mână dreaptă, picior stâng, mână stângă, picior drept.

Te iubesc pentru că eşti un brotac,
Pentru că te târâi ca un luptător japonez
Şi pentru că nu nu eşti deloc speriat.

Te iau în poşeta palmei mele deschise
Şi te depun afară exact sub
Fiecare stea.

E un giuvaier în capul tău? Brotacule,
Tu ai pus unul în mine,
O scânteie micuţă într-un loc întunecat.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la Londra spre Edinburgh

Sunt în aşteptarea acelui moment
când trenul traversează Frontiera
şi casa se apropie din ce în ce mai mult
cu şaptezeci de mile pe oră.

Renunţ la ultimele patru zile
şi la străinii prietenoşi care le-au locuit,
cedându-le trecutului
care devine cu fiecare minut mai mare.

E o urgenţă în fluieratul trenului şi în mine,
care spune acasă şi acasă şi acasă.
Aprind o ţigară
şi aştept zâmbind în colţ.

Scoţia, mă grăbesc către tine
într-un viitor al meu care
cu fiecare minut
devine din ce în ce mai mic.

poezie clasică de Norman MacCaig din Dincolo de voce (1988), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ovăz sălbatic

În fiecare zi văd prin fereastră
porumbeii de pe ulucii acoperişului vecin – bărbătuşii,
prinşi în mareele dorinţei, sunt nişte giroscoape dansatoare.

Săptămâna trecută a sosit o străină printre ei – albă ca neaua,
o porumbiţă îmbufnată, din cele cu coada evantai,
un fel de May West în mişcarea femeilor cooperatiste, Women Guild.
Ce ocheade, ce gângurit, ce
piruete nebune, ce impuls de răsucit mustăţi
pentru a ucide inimi!

Celelalte porumbiţe – nu trebuie să fii una din ele
pentru a şti
exact ce gândesc – pretindeau
că, de fapt, ea nu era acolo
şi continuau cu îndemnare să facă ceea ce fac
porumbiţele când tricotează.

poezie de Norman MacCaig, din "Omul aflat în poziţia mea", 1 din Din "Omul aflat în poziţia mea", 1969, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aud umbra...

dintr-o parte într-o parte
caut un loc să mă aşez,
să-mi frâng dorurile toate,
să adorm şi să visez

să visez că nu mai plouă,
să visez doar răsărit,
să visez doar stropi de rouă
peste cimpul înflorit

să visez ca altă dată
florile în jurul meu,
să visez ochii-ţi de fată,
genele şi părul tău

dintr-o noapte într-o noapte
îmi trec zilele grăbit,
ţi-aud şoaptele plecate,
prea mult ele m-au iubit

ţi-aud umbra vinovată,
vinovat mi-e gândul meu
împreună dintr-o dată,
ne privim dar sunt doar eu

dintr-un gând care te caută
storc atâtea amintiri,
lăcrămioarele te iartă
când mi-apar pe sub priviri

dintr-o clipă într-o clipă
iernile îmi bat la geam,
toamnele ce-mi stau pe prispă
mai fac flori două pe-un ram

una este pentru tine,
una este viaţa mea,
ofilită se mai ţine
agăţată de-a ta stea

se deschide doar în noapte
când te vede strălucind,
soarbe razele vărsate
şi visează gungurind

dintr-o parte înc-o noapte,
dintr-o clipă într-un gând,
te mai caut rostindu-ţi şoapte,
eu le-aud, eu îmi răspund

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Am inceput sa zbor,
Si aripile mi se pareau straine
Si neobisnuit de albastre,
De parca tot cerul isi varsase in mine
Cenusa sangelui;
Chiar si lacrimile mele,
Ostenite de povara unui contratimp
Pierdut,
Furau, nestiutoare, putin cate putin
Din acel albastru prea crud
Si prea adanc
Pentru a ramane mereu acelasi tarm
Din care trupul meu fara contur
Sa se-nfrupte,
Ca dintr-un izvor orbitor…

Am inceput sa zbor,
Dar nu puteam ierta marea
Pentru ca-si croise un ochi ascuns
Din norii pe care-i lasam in urma,
Maculand pentru totdeauna
Ceasornicul orizontului
In care-mi zidisem trecerea,
Zadarnic nevinovata…

Am inceput sa zbor, si zburand,
Totul in mine a devenit albastru…

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

În apropiere, prin fereastra laboratorului se vedeau tufişuri bogate precum Philadelphus, iasomia cea parfumată, Tecoma radicans, o liană arbustivă superbă, numită popular trâmbiţă sau luleaua turcului, datorită florilor tubulare portocalii-roşiatice. În depărtare se profilau pe linia orizontului câteva exemplare de Wisteria sinensis, salcâmul japonez sau glicina, un arbust căţărător cu flori atrăgătoare, ca un ciorchine de strugure, de un albastru intens, ale căror frunze şi flori sunt toxice, ingerate puteau produce moartea.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai parte de eşec ai tendinţa să îţi confirmi că nu eşti capabil de mai mult. Dar dacă acel eşec le-ai privi altfel? Dacă l-ai vedea nu ca un eşec ci ca un feedback din care poţi prelua informaţii şi apoi poţi îmbunătăţi o strategie până când devine potrivită pentru succes. Un eşec este un mecanism prin care aflu că încă nu am apăsat pe butoanele potrivite pentru succes. Dacă aş privi eşecul ca ceva pozitiv, nu ar mai putea să îmi confirme decât că sunt într-un proces de îmbunătăţire. Gândeşte-te la un compozitor. Caută o anumită notă pentru a se integra perfect în melodie. Însă nu o găseşte de la început. Dacă, după prima încercare ar zice "nu am nici o şansă să găsesc nota potrivită", ar decide că nu e suficient de bun. Însă, în cel mai logic mod, acel compozitor trebuie să testeze sute, dacă nu chiar mii de variante până când ajunge la cea potrivită. Succesul nu este altceva decât finalul unui proces de îmbunătăţire permanentă, obţinut prin informaţiile pe care le primeşti datorită... eşecului (feedback-ului). Nu există eşec, există numai feedback. Cum ar fi viaţa ta dacă ai gândi aşa?

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cameră de hotel, etajul al 12-lea

Azi dimineaţă am urmărit
un elicopter învârtindu-se ca o insectă rănită
în jurul Empire State Building-ului, acel
burghiu de dentist enorm, pentru a ateriza apoi
pe-acoperişul de pe clădirea zgârâie nori a PanAm-ului.
Acum, din ţinuturi străine,
soseşte miezul nopţii. Întunericul lui vulgar
este împuşcat de milioane de ferestre luminate, toate
la înălţime şi de partea cealaltă.

Dar miezul nopţii nu este
atât de uşor de învins. Întins pe pat, între
un aparat de radio şi un televizor,
aud convulsii războinice vibrând prin
viroagele şi canioanele sclipitoare-ale marelui oraş –
maşini de poliţie şi ambulanţe în plin iureş
spre oasele rupte, spre ţipetele guturale
din apartamente fără apă caldă, spre glazura
de sânge de pe trotuare.

Frontiera nu este niciodată-n altă parte.
Şi nu există baricade
care să poată ţine miezul nopţii departe.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astral

O uşă se deschide
şi trec într-un prezent
unde copacii refuză s-adoarmă,
forme de frig infernal rămân în urmă,
un adaos diferit de viaţă
creşte peste iarba topită.

Din cer curge albastru senin,
propria inimă poleieşte aerul cu
zâmbete aruncate în stânga şi-n dreapta,
rostogolind mâhnirile deşarte.
O ardere cu iz de cer
curăţă cămaşa cuvintelor de gustul amar.
Dintr-o amestecare de fiinţe şi lucruri
o oarecare aşezare apare pe pământul nesigur.
Sunetele trezesc amintiri verzi
care se întind sub paşii grăbiţi
spre astral.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mila este asemeni omului care seacă un câmp mustind de apă săpând canale de scurgere, iar apoi îl udă numai acolo unde e prea uscat. Poporului i se ia tot ce are, chiar şi posibilitatea de a se hrăni prin munca sa, iar apoi se fac eforturi pentru a-i sprijini numai pe cei mai sărmani, împărţindu-le o parte din ce li s-a luat.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!