Dacă

Dacă mâna ta a venit, rece, în răcoarea nopţii,
Şi mi-a atins fruntea, trezindu-mă ca să te pot vedea
Stând acolo rece în răcoarea nopţii,
Eu, care mă tem de stafii, n-aş avea nici o teamă.
Te-aş întâmpina cu cele mai duioase cuvinte, o clipă tovarăşi,
Iar tu ai surâde, un surâs trist. Apoi, ai pleca iarăşi.

N-ar fi nimic, dar nimic mortal în moartea ta,
Pentru ca iubirea ta a fost întotdeauna un fel de râs
Care accelera viaţa şi care n-avea cum muri în ora morţii tale.
Apoi, când ai pleca iarăşi, eu n-aş mai plânge.
Voioşia aceea iubitoare ar fi încă acolo,
Umplând trombelor de aer, cu propria-i pace, ultimul tremolo.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ar mai fi fost

Ce bine ar fi fost să mor
Chiar înainte de-a mă naşte,
Să nu mai gust vreun sfânt de dor
Ce minte că nu mă cunoaşte!

Câmpia cea cu grâu-n spic
Nu mi-ar fi dat fiori de pâine,
N-ar mai fi fost să mă ridic
Din ieri să întâlnesc un mâine!

N-aş fi cutreierat păduri
S-aud mugind fălos elanul,
Să pizmuiesc pe cei chiaburi
Trudind pe brânci să câştig banul!

N-ar mai fi fost vreun cer ploios
Să-mi toarne-n creştet bunătatea,
Nici vreun izvor năbădăios
Ştiind doar naşterea, nu moartea!

Nici n-ar fi fost să râd atât,
Vreodată pentr-o viaţă-ntreagă
Şi-apoi să fiu posomorât
Nimic n-având care se leagă!

N-aş fi iubit, n-aş fi cântat
Chiar făr-un strop de voie bună,
Nici versuri n-aş fi scris vreodat
În nopţile târzii, cu lună!

N-ar mai fi fost, nicicum, nimic,
Nici viaţa cea la preţ de-o clipă,
Şi n-ar mai trebui vreu dric
S-alunge-n groap-a mea aripă!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-aş muri...

De n-aş muri, n-ar fi nimic.
Un om mai mult, neînsemnat,
Din cercul lumii decupat
Şi mic, din ce în ce mai mic.

De n-aş trăi, un singur gând
M-ar tulbura peste măsură:
Că n-aş vedea cu ce figură
M-ar pune dracii în pământ.

poezie de Mihail Mataringa (19 decembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelora pe care i-am iubit şi acelora care m-au iubit

A venit vremea să plec, nu mă opri, deschide uşa larg,
Am multe lucruri de făcut şi de văzut dincolo de prag;
Nu te-atârna de mine cu lacrimi, bolovani,
Fii fericit că am avut în viaţă-atâţia ani

Să-ţi dăruiesc iubire, iar tu nici nu poţi să ştii
Cât de fericită am fost cu tine în fiecare zi,
Îţi mulţumesc pentru toată iubirea ta acum
Când, iată,-a sosit vremea să plec singură la drum.

Mă poţi plânge-un pic, dacă simţi că asta-ţi face bine,
Apoi lasă-încrederea, cu lumina ei, durerea să-ţi aline;
Curând vom fi-împreună iarăşi într-o vâlcea cu calomfiri,
Până-atunci, binecuvântează comoara ta de amintiri.

Nu voi pleca de tot, totuşi, iar viaţa merge mai departe,
Dacă-ai nevoie, cheamă-mă, şi voi sosi de dincolo de moarte;
Deşi tu să mă vezi nu vei putea, nici să mă-atingi, voi fi aproape,
Dacă-o să-ţi asculţi inima, vei auzi căzând ca nişte ape
Întreaga mea iubire, limpede şi tandră ca zefirul.
Apoi, când singur vei veni şi tu pe acelaşi drum, din nou mireasă,
Te voi întâmpina zâmbind şi-ţi voi spune bine-ai venit acasă.

poezie de Mary Alice Ramish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu înseamnă nimic

Moartea nu înseamnă nimic;
Nici măcar nu contează.
Am trecut doar în camera cealaltă.
Nu s-a întâmplat nimic.

Toate au rămas aşa cum le ştiai.
Eu sunt eu, tu eşti tu,
Iar viaţa prin care, atât de frumos, am trecut împreună este aceeaşi, neschimbată.
Vom continua să fim unul pentru altul ceea ce am fost întotdeauna.

Chemă-mă pe nume, aşa cum mă chemai odinioară.
Vorbeşte-mi, cum îmi vorbeai întotdeauna.
Nu schimba tonul vocii –
Şi nu îmbraca hainele solemnităţii, nici pe cele ale durerii.

Continuă să râzi la ceea ce ne făcea să râdem împreună.
Distrează-te şi zâmbeşte, gândeşte-te la mine, roagă-te pentru mine.
Lasă ca numele meu să-ţi fie mângâirea care ţi-a fost întodeauna.
Rosteşte-l lejer, fără a fi atins de umbra vreunui regret.

Viaţa are însemnătatea pe care a avut-o şi ieri.
Este aceeaşi care a fost mereu:
O absolută şi neîntreruptă continuitate. Ce este moartea, dacă nu un accident trecător?

Sunt aici cu tine, doar că nu mai sunt la vedere.
Exist – şi te aştept, pentru ceea ce va fi doar o scurtă perioadă de timp,
Undeva foarte aproape,
De partea cealaltă a străzii.

Toate sunt la locul lor.
Nimic nu este distrus; nimic nu este pierdut.
Un scurt moment şi toate vor fi cum au fost.
Ne vom întâlni iarăşi. Vom râde amintindu-ne de vremelnicia acestei despărţiri.

poezie celebră de Henry Scott Holland, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu nu ai mai fi...

Dacă azi nu te-aş cunoaşte
Curcubeul ar fi gri,
Toate stelele albastre
Ar muri prin galaxii.

N-ar mai fi pe cer nici soare,
Ar fugi să se ascundă,
Timpul s-ar opri în mine,
Mi-ar fura orice secundă.

Dacă tu nu mi-ai mai spune
Într-o zi nici un cuvânt,
Aş fi rătăcit prin lume
N-aş mai şti nici cine sunt.

Te-aş păstra în mine însumi,
Aş fi numai tu în gând
Mi-ai fi zâmbet şi lumină
Peste ochii care plâng.

Dacă tu nu ai mai fi,
Azi te-aş creiona din îngeri
Şi mi-aş scrie în destin
Viaţa ca un zid de plângeri

Aş rescrie definiţii
Pentru tot ce-nseamnă dor
N-aş mai şti, n-aş înţelege
Ce semnifică amor.

Dacă n-ai mai vrea să vii
Pe-al meu toc, din calimară,
Aş rescrie-n amintiri
Chipul tău seară de seară.

Te-aş reda în stropi de vise
Printre rânduri, în poveşti
Şi-ar fi filele aprinse
Doar de-un gând, în care-mi eşti...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răcoarea ta

Sunt patru tipuri de răcori!
Răcoarea ta.
Răcoarea ta răcoroasă.
Răcoarea cu iz de răcoarea ta
de pe gură...
şi parcă la urmă o răcoroasă-căldură
răcoarea ta neutră
frumoasă...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Luci, ce-a însemnat asta?
Lucian: Poftim?! Mihai, încă eşti aici?! Nu te observasem. Credeam că ai plecat cu ceilalţi.
Mihai: Ei, uite, că n-am plecat. Şi... Repet, ce-a fost asta?! N-am înţeles nimic.
Lucian: Păi, dacă ai auzit, nu e nimic de adăugat. A fost exact ce-ai auzit, nimic altceva.
Mihai: Da, am auzit, tocmai de aceea spun că nu te înţeleg. Adică, tocmai ţi-ai dat acordul ca ea să se întâlnească zi de zi cu Sid, fără ca tu să participi la acele întâlniri, decât ei doi.
Lucian: Văd că pricepi. Exact asta am făcut.
Mihai: De ce?
Lucian: Mihai, poate ai treabă şi eu te reţin, ceea ce, sincer, n-aş vrea să se întâmple!
Mihai: Nu, n-am nimic de făcut, altfel n-aş fi încă aici, cu tine.
Lucian: Cred că Ly te aşteaptă. Mai bine ai pleca, să nu se supere.
Mihai: Las-o pe Ly în pace! Mă aşteaptă, e adevărat, dar... Nu se va supăra deloc. Nu mă goni, că nu plec. Spune-mi clar, ce-i cu tine!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

aşteptând moartea
ca pe un pisoi
care-o să-mi sară
pe pat.
îmi pare atât de rău
pentru nevasta-mea
o să găsească
trupul ăsta
ţeapăn
alb
o să-l scuture o dată
apoi poate
încă o dată
Hank!
Hank nimic.
nu că o să crăp
mă îngrijorează,
nevastă-mea
singură cu grămăjoara
aia
de nimic.
aş vrea să ştie că
pentru toate nopţile
în care am dormit împreună
chiar şi cele mai inutile
certuri
au fost lucruri
întotdeauna splendide
şi că cele mai grele
cuvinte
pe care m-am temut
să i le spun
pot fi acum spuse:
te
iubesc.

poezie celebră de Charles Bukowski din Dragostea e un câine venit din iad (2007), traducere de Dan Sociu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că nu putem trăi numai în prezent. Mai ales noi femeile, avem dorinţa aceea de a ne complica viaţa într-un mod inedit, visăm totdeauna ce nu putem avea, şi cred că asta se întâmplă până târziu. Nu cred că există o vârstă a renunţărilor, eu cred că o femeie, fericită sau nu..., visează până în ultima sa clipă la fericirea aceea totală, deplină, care nu există cu adevărat, şi care nu va fi să fie trăită niciodată de nici un muritor. Trebuie să fie cald, ca apoi să fie rece, să poţi simţi aşadar, să fie rău, ca apoi să fie bine şi asta să zdruncine fiinţa ta din toate temeliile, trebuie să fie ură ca apoi să fie iubirea de după..., ea, amară, dulce, dar prezentă. Ce am fi noi fără contrastele astea, fără antagonisme?

Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte şi inimă

suntem inexplicabil de singuri,
pentru totdeauna singuri,
aşa a fost planificat
să fie,
niciodată nu s-a dorit
ca lucrurile să fie altminteri –
iar când va începe
lupta cu moartea
ultimul lucru pe care vreau să-l văd
este
un cerc de feţe omeneşti
aplecat deasupra mea –
mai bine să se afle acolo
doar vechii mei prieteni
şi zidurile sinelui meu.

am fost adeseori singur, dar rar
însingurat,
mi-am potolit setea
la fântâna
sinelui meu,
iar vinul a fost bun,
cel mai bun pe care l-aş fi putut avea,
iar în noaptea asta
stând,
privind în beznă,
înţeleg în sfârşit
întunericul şi
lumina şi tot ce se află
între ele.
pacea minţii şi-a inimii
soseşte
când acceptăm ceea ce
este:

fiind născuţi
în această
viaţă ciudată,
trebuie să acceptăm
pariul pierdut
şi zilele pierdute
şi să găsim un pic de mulţumire
în plăcerea de
a le lăsa pe toate
în urmă.

bea din fântâna
sinelui tău,
nu plânge pentru mine.
citeşte ce-am scris,
apoi
uită
totul.
bea din fântâna
sinelui tău
şi începe
totul iarăşi de la capăt.

poezie celebră de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Iar tu, Nis, bunul şi vechiul meu prieten, din copilărie...
Nistor: Şefu', sincer, eu n-aş vrea să-ţi reproşez nimic; am totuşi o mică nemulţumire, legată de cele petrecute în ultima perioadă.
Lucian: Spune, Nis! Te ascult!
Nistor: Păi, şefu', eu tocmai terminasem de completat toate hărţile mele cu denumirile despre care chiar tu ai amintit şi doream ca tu să fii primul care le va vedea, la şedinţa pe care am avut-o joi, dar tu ai dormit în tot timpul şedinţei. Aşa că, nu le-am prezentat deloc la acea şedinţă, pentru că încă îmi doresc ca tu să fii primul care le va vedea.
Lucian: Vai, Nis... Îmi pare rău! Iarăşi am greşit faţă de tine şi te-am dezamăgit. Deşi te asigur că n-am vrut, sincer. Crede-mă, te rog!
Nistor: Aş, şefu'... Dezamăgit e un cuvânt prea dur!
Lucian: Dar e adevărat, Nis! Asta am făcut, te-am dezamăgit, din nou. Uite însă cum vom repara această mare greşeală, bunul meu prieten, dacă-i atât de important pentru tine... Acum sigur n-aş putea vedea hărţile tale, pentru că mă voi retrage în rezerva mea, să mă odihnesc, în cele din urmă; foarte probabil că nici mâine n-am să pot, dar de îndată ce mă voi trezi şi mă voi simţi în putere, te voi vizita, în camera ta din oraş, să-mi arăţi toate acele hărţi, completate cu denumirile corespunzătoare. Ce zici, e bine aşa?
Nistor: Sigur, şefu'. E super! Şi astfel, tot tu vei fi primul care le va vedea.
Lucian: Da, mă, tot eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dar

ultimul dar pe care
mi l-aş face
ar fi să mă privesc în oglinda
din spatele oglinzii
ca să mă văd aşa cum am fost
apoi m-aş întoarce pe dos să văd
cum aş fi vrut să fiu

după aceea
aş scoate rama din dreptul inimii
te-aş pune pe tine în mijlocul ei
şi te-aş întreba,
cum aş putea face o curbă
cu viteza luminii
în imensitatea cerului
să ajung exact acolo
de unde am vrut să pornesc
şi să-mi aduc aminte mereu
de cel
care nu mai sunt?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Şi totuşi, de ce s-ar putea ajunge la anularea misiunii noastre?
Lucian: Pentru că, evident, fără mine, Alex şi Nis, "Pacifis" nu va pleca nicăieri. Noi trei suntem totuşi membrii de bază ai echipajului, în plus, constructorii navei.
Mihai: Ah, pricep... Nava voastră, de fapt, mai mult a ta...
Lucian: Poate... Doar nu-ţi închipui că am fi lucrat ca proştii toţi trei timp de cel puţin trei ani de zile, fără concedii în această perioadă, pentru ca apoi s-o vedem plecând fără noi la bord? Nici gând! Proiectul meu de diplomă; l-am făcut pe tot doar cu mâna, deloc pe computer... N-am să accept niciodată ca "Pacifis" să plece fără ca eu să fiu la bord, cu alţii şi să aştept ca tâmpitul să se întoarcă peste 13, 14, 15 sau cine ştie câţi ani, dacă se va mai întoarce vreodată! Şi oare altul ar avea grijă să nu păţească nimic, sau va fi indiferent?! Eu însă, evident, fie doar şi ca simplu membru al echipajului, aş îngriji-o mereu cu multă atenţie, n-aş neglija-o nici o clipă!
Mihai: N-ai fi de acord să plece în misiune nici dacă, spre exemplu, eu aş fi numit comandantul?
Lucian: Scuză-mă, dar fără mine la bord, nu, n-aş fi de acord; nu din cauză că n-aş avea încredere în tine, ştiu că ai îngriji-o, dar "Pacifis" e mult prea importantă pentru mine... Iar voi, ceilalţi patru membri ai echipajului, fără "Pacifis" n-aţi putea pleca, nu în această misiune; poate în alta. La ora actuală, e singura navă capabilă să întreprindă această călătorie.
Mihai: Ar fi păcat ca totul să se termine atât de repede, înainte de a fi început cu adevărat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepenthe

Cum m-am născut? De unde vin?
De ce-am venit? Voi a pleca din nou.
Cum aş putea învăţa ceva, neştiind nimic?
Neexistând, am fost născut;
Voi fi iarăşi ceea ce-am fost înainte de a fi;
Nimic şi valorând nimic: neamul omenesc.

Totuşi, apropie-te,
Oferă-mi licoarea din fântâna lui Dionysos,
Este singurul leac care poate vindeca
Bolile aduse de vrăjile ursitoarelor.

* Nepenthe - poţiune folosită în antichitate pentru a produce uitarea unei dureri sau a unui regret.

poezie de Autor antic necunoscut, Grecia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorial

Ea moare pretudindeni. Oriunde mă duc, ea moare.
Nu există răsărit de soare, piaţă publică, popas pe un munte fermecător
care să nu conţină moartea ei.

Liniştea în care ea murea atunci răsună încă prin
morişca limbii, e o plasă
în care râsul se închide pe sine. Cum ar putea mâna mea
să strângă altă mână, când între ele
se află acea moarte densă, acea intolerabilă distanţă?

Ea plânge pentru lacrimile mele. Murind, îmi spune
că pasărea vine din soare, că peştele intră în soare.
Floarea de stânjenel este sculptată cu mai puţină delicateţe
decât este felul ei de a muri
încrustat în memoria mea. Dar, mai aud de asemenea
alte cuvinte,
cuvinte negre care formează sunetele
tăcerii, numind acel nicăieri
înspre care ea curge fără încetare.

Din ziua când a murit
ea nu mai conteneşte să moară. A făcut din mine
elegia ei. Eu sunt o capodoperă,
o ficţiune adevărată
a urâciunii morţii.
Sunt muzica ei tristă.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frig în tainiţele nopţii

Frig în tainiţele nopţii

Frig în tainiţele nopţii,
Rece curge igrasia,
Lumânările şi morţii
Ne-au umbrit copilăria.

Scârţâie din balamale
Uşile deschise-n tindă,
Mugete de animale
Amintirea ne colindă.

Retrăim din nou coşmarul
Cel mai rău din tinereţe
Şi ne înghiţim amarul
Când îmbătrânim la feţe.

De prea multă umilinţă,
Blestemăm în Sfânta Vineri.
S-a stins ultima dorinţă:
Nu putem fi iarăşi tineri.

Apelăm la calomnie,
Ne vorbeşte-ntruna gura,
Avem nervi şi insomnie
Şi ne-mbolnăvim făptura.

Frig şi nu ne-ajută vracii,
Rece curge igrasia,
Ne-mprietenim cu dracii;
A-nviat în van... Mesia?

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat (17 aprilie 2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, a venit iarăşi toamna...

iubito, a venit iarăşi toamna,
încă o toamnă ne condamnă,
închidem trişti ochii sub geane,
ne dor uscaţi de multă vreme

e tot mai mare depărtarea
nu ne găsim prin toată zărea,
cuprindem negrul trist al nopţii
prin ceaţa ei, nu ne văd ochii

iubito, a venit iarăşi toamna,
nu poate să închidă rana,
ne umple cănile cu ploaie,
îi bem amarul din şiroaie

încet încep iarăşi să cadă,
din pomii trişti, frunzele pradă,
ne numără ce-a mai rămas,
ne depărtează pas cu pas

iubito, a venit iarăşi toamna,
în urma ei păşeşte iarna,
o să ne ningă fulgii ei,
pe anii noştri tot mai grei

ne vom căuta prin amintire,
acoperiţi de-un alb subţire,
ne vor durea păreri de rău
şi-argintul meu, şi-argintul tău

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!