Vara la fermă

Paie – nişte fulgere domesticite zac pe iarbă
Sau atârnate în zig-zag gardurilor vii pun barbă.
Apă verde-n teica spre care caii diseară-or să se-îndrepte.
Nouă raţe calcă legănat în două linii drepte.

O găină scrutează-atentă cu un ochi nimicul,
Apoi îl ciuguleşte. De pe cerul gol, negru trăgând pe el ilicul,
Un lăstun plonjează şi, fulgerând din aripi prin hambar,
Se avântă, săgeată, spre înălţimi albastre iar.

Nu gândesc. Stau pe iarba moale-întins, timpul ignorând,
Mi-e teama de locul în care m-ar putea duce-un gând.
Alături, un greiere cu-alură de elen la proba de pancraţiu
Îşi întinde membrele şi pe sine însuşi se regăseşte-n spaţiu.

Sine peste sine. Stau pe-un vraf de euri sau intru pe o poartă
În regatul necuprins al timpului – şi c-o mână-abstractă
Ridic ferma-n aer ca pe-o pleoapă şi văd, ciorchine,
Fermă peste fermă-n fermă, iar în centru mă-întâlnesc pe mine.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auto-cunoaştere

Eu sunt un teanc de egou-ri, sine peste sine
Prin spirala vremii. Cu o mână metafizică
Ridic ferma ca pe-un dop şi văd ca prin sticlă
Ferma în fermă – şi în centru pe mine.

poezie de Norman MacCaig din Vara la ferma, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara la fermă

O găină scrutează cu un ochi nimicul,
Apoi, atentă, îl ciuguleşte

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Sine...

Bucăţi de lumină desprinse din mine
Se revarsă în mare cu lacrimi albastre,
Şi ceru-i turcoaz se rupe din tine...
Căzute din cer sufocate din astre.

Eu cresc tu descreşti în aripi de timp
Prin iubire ridic vindecări de cuvinte,
Le atragi mai aproape aproprii-un răstimp
În vremuri ce stau pe buze-ţi s-alinte.

E trupul o formă lipită de vânt,
Îl unge tămâia cu sete de gând;
Mirosul de sânge se strânge la gât-
De sete-i setat de smirnă şi -atât.

Tăcerea plesneşte divinul din noi
Durerea-l cuprinde născută-n nevoi,
Ce face lumina în trup cu fior?
Alină fiinţa de Sine cu dor.

poezie de Elena Buldum din Paşii sufletului meu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecând frontiera

Stau cu spatele către motor şi urmăresc
peisajul trecându-mi pe sub ochi.
Cred că ştiu unde merg şi cred că am
câte ceva de spus în această privinţă.

Mai cred că aceasta a fost o ţară
a oamenilor din smârcuri, a dezertorilor ajunşi bandiţii frontierei,
a stogurilor de fân şi a acoperişurilor incendiate în bezna nopţii, scânteind
pe hornurile căzute, pe săbiile roşii.
Mă gândesc la vieţile
care încercau să-şi împlinească destinul prin ierburile uscate.

Acum, care e diferenţa?
Stau cu spatele întors spre viitor, veghind
cum se scurge timpul departe – în trecut. Stau, inexorabil
târât prin Controversatele Ţinuturi ale istoriei, ascultând
blestemele, ţipetele înăbuşite,
căderea acoperişurilor
prin întunericul deplorabil.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un labirint este uneori apărarea magică a unui centru, a unei bogăţii, a unui înţeles. Pătrunderea în el poate fi un ritual iniţiatic. Acest simbolism este modelul oricărei existenţe care trecând prin numeroase încercări înaintează spre propriul său centru, spre sine însuşi...

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Ella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar felul în care curg, dă, şi astăzi, temei legendei. Pe cînd Mureşul străbate visător Ardealul, mînîndu-şi tot timpul undele spre apus, Oltul şi le poartă, cînd spre o zare, cînd spre alta, neliniştit de calea pe care a ales-o, chinuit de o mereu trează conştiinţă. Patetic, răzvrătit, căutînd primejdiile, provocînd soarta, veşnic în luptă cu lumea şi cu sine însuşi, iar în cele din urmă împăcat cu sine şi cu lumea, treptele pe care el coboară — şi în acelaşi timp urcă — sînt ale unui destin eroic şi fecund.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Matinală ca de fiecare dată, stau în scaunul pierdut...
Mă ridic spre a zări lumina şi apoi mă ascund...
O lumină vie mă acoperă cu un văl de lumină,
Suspin, lăsând loc adierii de vânt...
Stau în lumina din mine...
Mă apropi de vers,
Mă ancorez în sufletul meu
Descriu cuvintele până devin chiar lumină roz,
Privesc lumina până devin spaţiu...
Adorm cu ultimele cuvinte...
Timpul se adună...
Lumina devine ultima speranţa spre rai...
Dumnezeu îmi dă mâna şi mă priveşte atent
Sunt doar un om... visez şi mă luminez...
Timpul se risipeşte în vămi...
Sufletul mi-e luminat...
Ultimele cuvinte se scriu înrămat..
Devin o rază de soare... devin un fir de iarbă
Devin o stea sau poate luna ta...
Stai în lumină... timpul se risipeşte în zori...
Cuvintele vor reacţiona
Până ce lumea va fi mai bună
Împreună vom evolua
Şi vom risipi valurile tulburi ale întunericului.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca

Realitatea visului tău
E o mască întoarsă pe dos,
Negru pe alb, negru pe alb
Iubire peste durere, iubire peste durere.
Îţi strig:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Visul realităţii mele
E dosul întors al măştii,
E dosul dosului.
Alb pe negru, alb pe negru.
Durere peste iubire, durere peste iubire.
Îmi strigi:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Înspre sinea sinelui
Acolo unde
Totul devine
Negru în alb când ne este luat;
Sau alb în negru când ne este dat;
Iubire în durere când ne este dat;
Sau durere în iubire când ne este luat.

Uitate-te la feţele măştii
Sunt intangibile.
Eu
Şi
Tu

Suntem la fel.

Eu mă regăsesc în sine
Prin tine
Tu te regăseşti în sine
Prin mine

În acel loc unde
Totul poate deveni
Câteodată
Negru fără alb şi alb fără negru
Sau iubire fără durere şi durere fără iubire

În agonie şi extaz.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parteneriatul conştient are tendinţa de a fi opusul lui "a te îndrăgosti" deoarece nu înseamnă trădare de sine. Mai degrabă, este o hotărâre fermă de a fi prezent în tine însuţi şi alături de cealaltă persoană, prin suişurile şi coborâşurile experienţei.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coeur De Lion

cei ce nu mă ştiu
îmi caută numele undeva deasupra capului, printre luceferi
degeaba trăieşti dacă nu adori
cerul
dacă nu îmi găseşti numele cuibărit
ba în Vega, ba în Cassiopeia
colorând nori în spatele lunii

cei ce cred că mă ştiu
mă privesc de sus
sub firul de iarbă gemând
printre cioburi şi melci
o umbră a lumii cu gleznele goale
spre care stau cu mâna întinsă
sperând

cei ce mă ştiu tac
îşi umplu rănile cu mine
călcând peste lut
peste lumea cu clovni şi covrigi
suflând tristeţea apusului
în păpădii

tu, cel care mă iubeşti,
caută-mi numele prin iarbă
răstoarnă-ţi luceferii cu pământul în sus
umple-ţi rănile cu lut şi cioburi din mine
aşază-te

acum priveşte-mă în ochi

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum păianjenul îşi ţese pânza din propria gură, se joacă cu ea şi apoi o retrage din nou în sine, tot astfel Dumnezeu cel etern şi neschimbător, care este fără formă şi fără atribute, care este cunoaştere absolută şi fericire absolută, dă naştere Universului din Sine Însuşi, se joacă cu el o vreme şi apoi îl resoarbe în Sine.

citat din Ramesh S. Balsekar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tras stele peste mine

Am tras stele peste mine
Să m-ascund la tine-n gând,
Să privesc cum timpul vine
Clipele cum trec pe rând,

Să privesc în depărtare
Peste dealuri cum se stinge
Când întind mâna spre zare
Cerul simt că-l pot atinge,

Şi ating cerul cu mâna
Sus pe culmea dealului,
Să opresc pe veci furtuna
De pe creasta valului

Învelită toată-n rouă
Să m-aştepţi la asfinţit,
Doar am rupt pământu-n două
Şi vântul l-am cuminţit,

Am tras stele peste mine
Să dau lumii tale rost
Şi în timpul care vine
Să-i fiu clipei adăpost.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu să cred...

Am decupat din mine
o pagină de alb
prin care respir
începuturi de univers.
Mă topesc
în zboruri albastre
şi renasc
orizont.
Simfonii de gânduri
curg între noi
simulând întregul,
care învaţă să crească
în sine însuşi...

Deschid ochii.
Trăiesc în vibraţiile
oricărui centru de lume
şi pentru prima dată
ştiu să cred...

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu se relevă El Însuşi sufletului conform esenţei acelui suflet, care este atât fizic cât şi spiritual. Apoi, sufletul devine conştient că îl vede pe Dumnezeu, dar prin El şi nu prin sine sufletul îl iubeşte numai pe El, nu prin sine însuşi, dar în aşa fel încât este El care se iubeşte pe El Însuşi nu sufletul este cel care îl iubeşte pe El, sufletul îl contemplă pe Dumnezeu în fiecare fiinţă, dar graţie unei priviri ce este însăşi privirea divină.

citat din Ibn al-\'Arabi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solidaritatea este opera unui sacrificiu conştient, este ultima verigă în înălţarea morală a voinţei şi este ţinta spre care se îndreaptă cultura; solidaritatea se produce prin încordarea şi stăpânirea de sine. O societate cu suflete diferenţiate opune imitaţiei rezistenţă, iar unitatea între membrii ei nu se poate dobândi decât prin sacrificiu voit al persoanei fiecăruia. Solidaritatea este o armonie cucerită prin lupta omului cu sine însuşi, prin recunoaşterea altora, după ce fiecare s-a cunoscut pe sine.

Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care are recunoaşterea fermă că în afară de "Eu-Sunt" nu există nici un alt sine, se stabileşte în Para Brahman.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescaruş albastru

Acel pescăruş albastru săgetând în amonte
prin aerul strălucitor parcă-ar lăsa-n urmă
o parte din el. Copacii
sunt acolo doar pentru a-i sublinia trecerea.

Chiar dacă pare-a fi, nu este un vegetarian.
Nu ciuguleşte firişoare la hotarele
curcubeielor. El plonjează
în apele umflate, apoi, cocoţat
într-un arbust japonez, înghite
în propria-i incandescenţă
bucăţele dintr-o plevuşcă, dintr-un ghidrin –
sau dispare în nişte galerii, glorios
samurai, întorcându-se acasă
în magherniţa lui.

poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima fereastră

ultima fereastră închide răcoarea târzie
strigătul de stele pleacă grăbit spre neant
alunec pe linia dreaptă spre pacea orei fără culoare
sub cerul rupt din zodii
ochi de mâl rămân în spaţiu peste dansul fără contur de umbre
o clipă desculţă calcă pe-un cuvânt ce moare
liniştea se acoperă cu luciul oglinzii
absenţa ta clonează ecoul unui timp gol
în spaţiul închis
se deapănă tăcerea nepocăită
la umbra unui gând nemuritor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegerea se manifestă întotdeauna de la sine prin Sine către sine, şi pentru omul fericit de la Sine pentru sine.

Adrian Ghitescu
Adăugat de Adrian Ghitescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate arăta timp îndelungat o faţă spre sine însuşi şi alta spre lume fără să sfârşească prin a nu mai şti care este cea adevărată.

citat din Nathaniel Hawthorne
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!