Ovăz sălbatic

În fiecare zi văd prin fereastră
porumbeii de pe ulucii acoperişului vecin – bărbătuşii,
prinşi în mareele dorinţei, sunt nişte giroscoape dansatoare.

Săptămâna trecută a sosit o străină printre ei – albă ca neaua,
o porumbiţă îmbufnată, din cele cu coada evantai,
un fel de May West în mişcarea femeilor cooperatiste, Women Guild.
Ce ocheade, ce gângurit, ce
piruete nebune, ce impuls de răsucit mustăţi
pentru a ucide inimi!

Celelalte porumbiţe – nu trebuie să fii una din ele
pentru a şti
exact ce gândesc – pretindeau
că, de fapt, ea nu era acolo
şi continuau cu îndemnare să facă ceea ce fac
porumbiţele când tricotează.

poezie de Norman MacCaig, din "Omul aflat în poziţia mea", 1 din Din "Omul aflat în poziţia mea", 1969, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul aflat în poziţia mea

Ascultă cu atenţie cuvintele mele;
Unele nu sunt spuse
De mine, ci
De omul aflat în poziţia mea.

Ce drept are el
să-mi foloseasca gura? Ȋl urăsc
când te atinge
cum nu trebuie.

Totuşi, şi el te iubeşte,
Străinul acesta îngrozitor
Care face din ochii mei ferestre;
Pe care tu îl vezi mereu stând de veghe.

Până când într-o zi moare
din pricina iubirii mele pentru tine.
Ascultă cu atenţie cuvintele mele –
pentru că... cine vorbeşte acum?

poezie clasică de Norman MacCaig din Omul aflat în poziţia mea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul aflat in functia mea

Ascultaţi cu atenţie cuvintele mele.
Unele dintre ele sunt rostite
nu de mine, ci
de omul aflat în funcţia mea.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru

Pentru că văd lumea otrăvită
de ipocrizie şi de egoism brutal,
ar trebui să nu mai vorbesc
despre nuferii nefolositori, despre cuibul de vrabie
de sub streaşina casei?

Pentru că am cincizeci şi şase de ani
trebuie să iubesc, dacă chiar trebuie să iubesc,
numai idei – nu oamenii,
ci idea de oameni?

Pentru că trebuie mult efort pentru a stabiliza
o lume ieşită din ţâţâni,
trebuie ca omul să vadă numai un tovarăş de muncă
şi niciodată un om?

Sunt mai multe înţelesuri decât cele
din cărţile despre economie,
iar o parte a celei mai rele mahala
este luna răsărind peste ea şi
ochii jelind şi
buzele râzând.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Tânjind să plece,
tuturor frunzelor le e dor de plecare,
deşi tocmai au îmbrăcat, superbe.
haine de sărbătoare.

Obosite de culoare,
ele se gândesc la pământul negru,
ele se gândesc la
zăpada albă.

Pe nesimţite, cu delicateţea
unui spărgător de seifuri,
se desprind singure
de pe ramuri.

Şi din turnurile lor regale,
într-o tăcere binevoitoare,
cad pentru a deveni parte a
ţărânii proletare.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt eu

Creatura mea cea mai lăuntrică, poate Caliban*,
Poate Sfântul Francisc* (un soi de ignorant, în orice caz),
Îşi pune, ca un înţelept chinez ascultând
Colocviul după-amiezilor de vară,
O inscrutabilă înţelegere pe frunte.

Panegiricul care-i tăcerea lui
Îmi devine limpede (mie, un alt soi de ignorant),
Scris cu minuscule riduri, pasivitatea unei
Mâneci, jumătatea începutului unei ocheade,
Un aer de contemplaţie senzuală.

Ce iaz leagănă ce petală-n privirea lui?
Ce pasăre înfoiată se decupează pe-o crengă?
Poţi vedea munţii, dar ei nu sunt ai lui,
Împletiţi cu cascade şi izolaţi pe cer,
Îndepărtaţi de poemele din câmpurile strălucitoare de orez.

Dac-aş putea face-o epigramă despre ceea ce reprezintă el,
Cele şaptesprezece silabe* spunând exact
Ceea ce ele nu spun exact, acest alt om
Ar vedea asemenea inflorescenţe îngheţând cu lumina lor
Provincia barbară din care el este alungat.

* Prin menţionarea lui Caliban se face trimitere la o anume autencitate primordială.
* Sfântul Francisc putea vorbi cu păsările
* Trimitere la succintele haiku-uri şi la cele şaptesprezece silabe ale lor.

poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă celelalte trebi grădinăreşti, slujba lui de căpetenie fu ca să facă în fiecare zi câte douăsprezece mănunchiuleţe de flori, şi în fiecare dimineaţă să le dea la cele douăsprezece domniţe, fete ale împăratului, când vor ieşi din casă spre a se primbla prin grădină. Aceste domniţe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor şi să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe cineva. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc şi pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănţuind. Nimeni nu ştia unde merg ele noaptea de joacă. Împăratul se luase de gânduri cu atâta cheltuială pe condurii fetelor sale şi pentru inima lor de gheaţă, de care nu se putea lipi nici un june din cei ce veniseră în peţit. Pentru aceasta el dase sfară în ţara lui şi în ţările streine, precum ca să se ştie că cine se va găsi să-i spuie ce fac fetele lui noaptea de rup fiecare câte o pereche de conduri, poate să-şi aleagă pe care îi va place din ele, şi el i-o va da lui de soţie.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brusc s-a văzut sclipirea orbitoare a unui fulger şi zgomotul unui tunet. Tom Tit Tot a scos un răcnet, şi-a răsucit coada de ciudă şi furie şi a zburat pe fereastră, cu ochii arzând ca nişte cărbuni aprinşi din vatră. Şi acesta a fost sfârşitul spiriduşului pentru că Joan nu l-a mai văzut niciodată de atunci încolo. Când regele a intrat, nu mai avea cu el caiere, dar s-a uitat la cele cinci scule terminate şi a condus-o pe Joan la parter să se ospăteze împreună în încăperea cea mai minunată a palatului.

finalul de la Tom Tit Tot
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrabia

Nu este artistă,
hainele pe care le poartă
par terne şi uzate.
Iar cuibul ei – ar fi numit magherniţă murdară
de mierla care desenează
cu plicul ei auriu spirale elegante în aer.
Plimbarea solitară pe păşuni,
cântatul solitar în arbori la miezul nopţii,
planarea solitară peste Atlanticul gri fier –
nu sunt pentru ea: ea mai degrabă
ciuguleşte în gura unui canal de scurgere.
Trăieşte cu inima uşoară din ceea ce a învăţat
temeinic – de fapt, se bazează numai
pe ceea ce este folositor, având ca rezultat exclusiv
supravieţuirea. O pasăre proletară.
Nu un intelectual.
Dar când iarna se zbuciumă-n copaci
şi celelalte păsări –
balerini, muzicieni, arhitecţi –
mor în zăpadă
sau îngheaţă pe crengi,
priviţi-o zburând fericită
pe nivelurile O şi nivelurile A
ale aerului.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brotac

Destul cu-aspectul ăsta de poşetuţă. Cum ar putea o poşetuţă
Să se strecoare pe sub uşa şubredă şi să stea,
Plină de satisfacţie, în casa unui om?

Te caţeri venind spre mine pe toate cele patru colţuri –
Mână dreaptă, picior stâng, mână stângă, picior drept.

Te iubesc pentru că eşti un brotac,
Pentru că te târâi ca un luptător japonez
Şi pentru că nu nu eşti deloc speriat.

Te iau în poşeta palmei mele deschise
Şi te depun afară exact sub
Fiecare stea.

E un giuvaier în capul tău? Brotacule,
Tu ai pus unul în mine,
O scânteie micuţă într-un loc întunecat.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă gândesc...

Când mă gândesc la motivul pentru care
mi-ai trimis acel evantai,
mă întreb dacă ai dorit
să-mi ostoieşti focul din inimă.

Dar cum aş putea stinge focul cu un eventai
Acolo unde lacrimile nu au reuşit?

folclor coreean, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescaruş albastru

Acel pescăruş albastru săgetând în amonte
prin aerul strălucitor parcă-ar lăsa-n urmă
o parte din el. Copacii
sunt acolo doar pentru a-i sublinia trecerea.

Chiar dacă pare-a fi, nu este un vegetarian.
Nu ciuguleşte firişoare la hotarele
curcubeielor. El plonjează
în apele umflate, apoi, cocoţat
într-un arbust japonez, înghite
în propria-i incandescenţă
bucăţele dintr-o plevuşcă, dintr-un ghidrin –
sau dispare în nişte galerii, glorios
samurai, întorcându-se acasă
în magherniţa lui.

poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carlos: E vorba de afaceri. Tanaka se aşteaptă să venim cu soţiile.
Gabrielle: De fiecare dată când sunt în preajma lui, încearcă să pună mâna pe fundul meu.
Carlos: Săptămâna trecută am câştigat cu el 200.000 de dolari. Dacă vrea să te apuce de fund, lasă-l s-o facă.

replici din filmul serial Neveste disperate
Adăugat de basthedt
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinefila: Aş vrea ca ceea ce s-a întâmplat în film săptămâna trecută, să se întâmple şi săptămâna asta; altfel, ce rost mai are totul?

replică din filmul artistic Trandafirul roşu din Cairo, scenariu de Woody Allen
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dovadă de necontestat

Nu pot să te descriu
mai mult decat aş putea pune pentru întâia oară un lucru
acolo unde acesta se află deja.

Dacă aş putea face o scară din lumină
sau pieptăna părul unei fete din vis cu un pieptene real,
sau să torn o masă în carafă...

Nu sunt bun la lucruri imposibile.
Şi acesta este motivul pentru care sunt convins
că te voi voi iubi întotdeauna.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diplomat

Pliscul hultanului, care pare
o îngrozitoare armă de atac,
este folosit numai
pentru a sfâşia carnea cadavrelor.

Dureros este însă atunci
când trebuie să dai mâna cu el.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

Mirosul spitalului
îmi piaptănă nările,
în vreme ce siluete plutesc de-a lungul
coridoarelor galbene şi verzi.

Ceea ce pare un cadavru
este împins într-un elevator şi dispare
în direcţia raiului.

Nu voi avea sentimente, nu trebuie
să simt, dacă nu va fi
o nevoie urgentă.

Infirmierele calcă graţios şi eficient,
aici, jos, sus şi acolo,
taliile lor subţiri susţinând
miraculos poverile
de dureri şi-atât de
multe morţi, ochii lor
sunt încă limpezi după
ce au spus de-atâtea ori adio.

Salonul 7. Ea zace
într-o peşteră de uitare.
O mână ofilită
tremură pe-o margine de pat. Ochii se mişcă
în spatele pleoapelor prea grele
pentru a se mai ridica. Pe un braţ refuzat
de culoare e înfipt un colţ de sticlă,
nu muşcând, ci hrănind.
Iar între mine şi ea distanţa
se micşorează până când încetează să existe,
dar distanţa provocată de durere nu poate fi diminuată,
nici de ea, nici de mine.

Surâde un pic din peştera ei albă
la această figură întunecată
care, stângace, se ridică
prin valurile sonore ale unui clopoţel
şi care, stângace, se stinge, din ce în ce mai palidă,
nu mai mică, lăsând în urmă doar
nişte cărţi, cărţi care nu vor fi citite,
şi fructe neroditoare.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remorcherul poet

El strigă-n întuneric, sub
Brooklyn Bridge-ul lui de constelaţii,
împingând cu încăpăţânare
împotriva curentului slinos
un caric de mărfuri tuturor folositoare.

Vaietul lui se strecoară prin tot
East Side-ul, pe cât de trist... pe-atât de
frumos, pe cât de frumos... pe-atât de
trist.

Şi minţile, treze-n apartamente
la miezul nopţii, ascultă
şi se gândesc la nişte
voiaje fermecătoare.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul este cel spre care se tinde. Direcţia este ceea ce ne face să ajungem mai uşor la scop. Căci oricine urmăreşte un scop îşi conduce acţiunea după el şi cine se îndreaptă mai perseverent spre capăt ajunge mai repede. Căci există bunuri spre care nici chiar mai multe mişcări nu produc un avans prea mare, pe când altele aduc cu efort puţin roade bogate. Deci, ceea ce trebuie distins şi mai ales este ceea ce este mai util. Căci toate cele mai utile sunt mai bune şi fiecare lucrare trebuie judecată după roadele sale. Fiindcă mulţi nu au acest discernământ, au depus mult efort şi au avansat puţin, pentru că au avut ochiul îndreptat doar exterior, spre înfăţişarea lucrării, şi nu interior, spre rodul virtuţii. În fapt, ei se bucurau mai mult să facă lucruri mari decât să se exerseze în cele folositoare şi le-au preferat pe cele prin care puteau fi mai degrabă admiraţi decât îndreptaţi.

Hugo de Saint-Victor în Meditaţii spirituale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laudă ciobănescului Collie

Era o căţea micuţă, curată şi fluidă –
Chiar şi conversaţia cu ea se păstra la minimum:
Te întâmpina cu plecăciuni, nu cu lătrături entuziaste.

Fii ei se înălţau monumental desupra ei,
Dar făceau ceea ce ea le cerea. Cu timpul, fiecare a încărunţit,
Până acolo încât păreau bunicii propriei lor mame.

Odată, pe când recupera o oaie răzleţită, pe o zi ploioasă,
Am remarcat că nu se udase. Pollóchan a spus " Ah,
E nevoie de un strop foarte precis pentru a o atinge pe Lassie."

Pe feribot se comporta pe ca un adevărat lup de mare.
Lua foc ceva? – ea era prima de partea cealaltă.
Se scurgea prin garduri ca o fluturare de vânt negru.

Deodată, a ajuns bătrână şi bolnavă şi infirmă...
Mi-a fost milă de Pollóchan când a luat-o în braţe la plimbare
Şi i-a pus apoi ţeava puştii în spatele capului.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anunţ de la popotă: Atenţie tot personalul, filmul de astă seară este o reluare de săptămâna trecută şi va fi rulat după cină, care de asemenea este un rest rămas de săptămâna trecută.

replică din filmul serial M.A.S.H.
Adăugat de Tone Monica
Comentează! | Votează! | Copiază!