Dacă
Dacă mâna ta a venit, rece, în răcoarea nopții,
Și mi-a atins fruntea, trezindu-mă ca să te pot vedea
Stând acolo rece în răcoarea nopții,
Eu, care mă tem de stafii, n-aș avea nici o teamă.
Te-aș întâmpina cu cele mai duioase cuvinte, o clipă tovarăși,
Iar tu ai surâde, un surâs trist. Apoi, ai pleca iarăși.
N-ar fi nimic, dar nimic mortal în moartea ta,
Pentru ca iubirea ta a fost întotdeauna un fel de râs
Care accelera viața și care n-avea cum muri în ora morții tale.
Apoi, când ai pleca iarăși, eu n-aș mai plânge.
Voioșia aceea iubitoare ar fi încă acolo,
Umplând trombelor de aer, cu propria-i pace, ultimul tremolo.
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre viteză
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre superlative
- poezii despre plâns
- poezii despre pace
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.