Stele şi planete

Copacii sunt colivii pentru ele: apele îşi ţin respiraţia
Pentru a le menţine echilibrul pe delicatele orbite.
Copiii le veghează cum se joacă pe maidanul lor celest;
Oamenii le folosesc pentru a trimite nave peste oceane şi prin estuare.

Par perle nemişcate, dar ele nu încetează niciodată
Să inventeze spaţii noi şi explozii colosale,
Să migreze în triburi matematice peste
Stepele spaţiului cu o uimitoare lejeritate.

Pare greu de crezut că Pământul este numai unul –
Această amărât transportator de războaie şi de dezastre,
Evoluând în jurul soarelui cu încărcătura lui de gangsteri,
Acompaniat doar de luna rece şi indiferentă.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru

Pentru că văd lumea otrăvită
de ipocrizie şi de egoism brutal,
ar trebui să nu mai vorbesc
despre nuferii nefolositori, despre cuibul de vrabie
de sub streaşina casei?

Pentru că am cincizeci şi şase de ani
trebuie să iubesc, dacă chiar trebuie să iubesc,
numai idei – nu oamenii,
ci idea de oameni?

Pentru că trebuie mult efort pentru a stabiliza
o lume ieşită din ţâţâni,
trebuie ca omul să vadă numai un tovarăş de muncă
şi niciodată un om?

Sunt mai multe înţelesuri decât cele
din cărţile despre economie,
iar o parte a celei mai rele mahala
este luna răsărind peste ea şi
ochii jelind şi
buzele râzând.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt

Se întâmplă ca oamenii să ştie
Să vorbească în peste şase mii de limbi
Din peste o sută nouăzeci de ţări şi astfel
Se întâmplă ca oamenii să ştie să scrie
Poeme despre lumea din jurul lor
Şi despre lumile din ei
Şi din alţii
Despre iubirile lor pierdute
Regăsite
Şi iar pierdute
Oamenii ştiu să scrie despre orice
Despre prietenia legată cu aţă subţire
Care se rupe când dintr-o parte atârnă prea greu
Ori despre acea prietenie legată cu nod marinăresc
Ce ţine şi când se răstoarnă
Ei
Oamenii ştiu să scrie chiar şi despre
Ceea ce nu este
Nu a fost
Şi nu va fi
Pentru că lor le place să caute
Ceva nou
Ceva ce nu s-a mai întâlnit şi nu se va mai întâlni
De fapt oamenii vor să fie unici cu ceva
Orice
Cât de mic
Doar
Să fie
Numai şi numai
Al lor
Iar dacă nu e să fie
Ei ştiu să îşi inventeze propriile lumi
Oamenii ştiu să contruiască
Munţi
Şi mări
Şi oraşe
Cu munţi înguşti
Cu sute de etaje
Străzi
Cu valuri şi valuri
De maşini
Ţări
Delimitate
Pentru că de fapt
Oamenilor
Le place să pună bariere
Între ei
Să fie
Ceva
Numai şi numai al lor
Iar cine vrea să intre
S-o facă numai cu permisiunea lor
Se întâmplă
Ca ştiinţele exacte
Să fie pietre de temelie
Ale omenirii
Ei
Oamenii
Ştiu că E=MC ^2
Ei ştiu că lumile lor
Şi ale altora
Sunt alcătuite din atomi
Protoni
Şi electroni
Neutroni
Şi spaţiu
Energie
Frecvenţe
Şi vibraţii
Pentru că
De fapt
Oamenii iubesc
Să despartă
Să disece
Să caute
Să găsească
Ceva nemaigăsit
Numai al lor
Unic
Astfel oamenii
Şi-au dat seama cum să călătorească
Prin univers
Să părăsească lumea lor
Lumile celorlalţi
În căutare de ceva
Nou
Se întâmplă ca oamenii
Să mai ştie şi să numere
De la 0
La infinit
Pentru că ei au nevoie
Să ţină socoteala
Zilelor
Cât mai au de trăit
Şi de murit
De fapt
Oamenii ştiu
Că le este teamă
Să nu se găsească
Ceva ca nimic altceva
Şi de-asta ei
Oamenii au învăţat cum să-şi făurească
Lame
Cuţite
Şi pistoale
Tunuri
Şi rachete
Şi Bombe
De fapt oamenii se pricep cel mai bine
Să dărâme
Să sufoce
Munţi
Şi case
Oraşe
Şi ţări
Lumi
Şi mări
Şi oceane
Iubire
Şi încredere
Virtute
Şi credinţă
Şi vechi
Şi nou
Pentru că de fapt
Se întâmplă ca oamenii
Să nu ştie nimic

poezie de Radu Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescaruş albastru

Acel pescăruş albastru săgetând în amonte
prin aerul strălucitor parcă-ar lăsa-n urmă
o parte din el. Copacii
sunt acolo doar pentru a-i sublinia trecerea.

Chiar dacă pare-a fi, nu este un vegetarian.
Nu ciuguleşte firişoare la hotarele
curcubeielor. El plonjează
în apele umflate, apoi, cocoţat
într-un arbust japonez, înghite
în propria-i incandescenţă
bucăţele dintr-o plevuşcă, dintr-un ghidrin –
sau dispare în nişte galerii, glorios
samurai, întorcându-se acasă
în magherniţa lui.

poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora a treia am avut geografia. Şi eu care credeam că geografia e cine ştie ce obiect greu! Ca aritmetica, de pildă. Da' de unde! E foarte uşor! Geografia este ştiinţa despre pământul pe care trăim noi, despre munţi, mări şi oceane. Până acum îmi închipuisem că pământul nostru e drept şi întins ca o foaie de clătită. Olga Nikolaevna ne-a spus însă că nu e întins, ci rotund. Rotund ca un glob! Mai auzisem eu aşa ceva, dar am crezut că e cine ştie ce poveste sau născocire. Acum însă se ştie sigur că asta nu-i poveste. S-a stabilit că pământul nostru este un glob mare, mare de tot, şi că oamenii, trăiesc peste tot, de jur împrejurul lui. Pământul atrage spre el oamenii şi animalele şi tot ce se află pe pământ, şi iată de ce vietăţile care trăiesc dedesubtul nostru nu cad niciodată! Mai e ceva foarte ciudat: cei care trăiesc dedesubt merg cu picioarele în sus, adică cu capul în jos, numai că ei nu bagă de seamă asta şi-şi închipuie că merg aşa cum trebuie; pentru că, nu-i aşa, dacă lasă capul în jos şi se uită la picioare, văd pământul pe care stau, iar dacă înalţă capul, văd cerul. De aceea li se pare că şi ei merg cum trebuie.

Nicolai Nosov în Vitea Maleev la şcoală şi acasă, Capitolul I (1951)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diplomat

Pliscul hultanului, care pare
o îngrozitoare armă de atac,
este folosit numai
pentru a sfâşia carnea cadavrelor.

Dureros este însă atunci
când trebuie să dai mâna cu el.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ştie că suntem artişti ai vieţii. Într-o zi ne dă o daltă pentru sculptură, în altă zi, pensule şi culori pentru un tablou sau hârtie şi stilou, ca să scriem. Dar niciodată nu voi reuşi să folosesc dălţile pentru pânză sau pensulele pentru sculptură. Cu toate acestea, oricât de greu ar fi, trebuie să accept micile daruri binecuvântate azi; deşi mi se par blestemate pentru că sufăr, ziua e frumoasă, soarele străluceşte şi copiii cântă pe stradă, şi totuşi numai aşa voi reuşi să ies din durerea mea şi să-mi reclădesc viaţa.

Paulo Coelho în Zahir
Adăugat de Iuliana I
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţa

Ceaţa se lasă peste munţi.
Peste pădurile cu brazi cărunţi,
Peste florile de tei,
Se lasă şi peste ochii mei, ai tăi.

Pământul pare mai rece, mai stingher
Soarele a dispărut de pe cer.
Luna s-a ascuns după nori
Şi luceafărul nu mai luminează până în zori.

Dar să nu cădem, iubito, în disperare,
Căci iubirea care pe noi ne-a unit
Are o putere mare şi va risipi
Ceaţa de pe pământ.

poezie de Vladimir Potlog (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aroganţa şi neruşinarea sunt rotitele de învăţare a mersului pe bicicleta vieţii pentru oamenii slabi care nu îşi pot menţine echilibrul fără ele.

citat din Laura Theresa Marquez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este greu de crezut că oamenii încă mor de foame în această ţară pentru că mâncarea nu este disponibilă.

citat din Ronald Reagan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor fi războaie şi până când vor fi cetăţeni de categoria întâi şi de categoria a doua în orice ţară şi până când culoarea pielii va conta mai mult decât culoarea ochilor. Şi până când drepturile fundamentale ale omului nu vor fi garantate pentru toţi, de toate rasele, vor mai fi războaie. Şi până în acea zi, visele de pace durabilă, de cetăţeni ai lumii, de legi ale moralităţii internaţionale vor fi doar dorite, dar niciodată atinse... acum sunt războaie peste tot.

citat din Haile Selassie I
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auto-cunoaştere

Eu sunt un teanc de egou-ri, sine peste sine
Prin spirala vremii. Cu o mână metafizică
Ridic ferma ca pe-un dop şi văd ca prin sticlă
Ferma în fermă – şi în centru pe mine.

poezie de Norman MacCaig din Vara la ferma, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

E greu

E greu să fii singur pe lume,
Să nai o vorbă cui îi spune,
E greu printre străini să fii,
Dar nu acasă la copii,

Şi este greu pentru un tată
Să lase acasă o mândră fată,
Şi este greu pentru mămici,
Să-şi lase puişorii mici,

E greu departe ca să fii,
Să înghiţi amarul ce te apasă,
Ştiind că copilaşii tăi,
Plâng prin unghiere în altă casă,

Cu ce am greşit în astă lume,
De tot ne bate Dumnezeu,
Lăsăm copiii şi părinţii,
Plecăm că este tot mai greu,

Într-un final când ne întoarcem,
Este distrus tot ce am avut,
Părinţii nu mai sunt în viaţă,
Chiar şi copiii au crescut

poezie de Silvia Tulbur (22 martie 2021)
Adăugat de Silvia Tulbur
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Primăvara...!
Un... anotimp...
Un început de cald,
După mult frig!

O sărbătoare pentru Noi,
Pentru fiinţe, pentru viaţă,
Şi pentru toţi copacii goi,
Pentru cei vii, pentru copii!

O Stea, Noi îl numim un Soare,
Ne învârtim în jurul Lui,
Ne dăruie tot ce are,
Iubire într-un colţ de galaxie!

Pământul...
Lumină şi-ntuneric,
Frig, căldură, apă!
Viaţă peste viaţă!

Alţi sori, alte stele,
Alte vieţi în univers,
Tot se nasc şi tot se trec,
Într-un foc făr' de-nţeles!

Un joc de soartă,
O spiră, toată o spirală,
Un vârtej spre infinit,
Început şi... sfârşit!

Un înţeles de neînţeles,
Un început de neştiut,
Un sfârşit în fiecare clipă,
Un zbor suntem, o aripă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru crăpatul zorilor

Cu amurgul, ai căzut din crengi ca un măr
copacii s-au prăbuşit peste umbrele lor
Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ
Gândul nu mă mai ştie cum sunt

Ah, de-aş putea
să te iubesc
fără amintiri!...
Cin' ne-ar mai şti între-atâtea neştiri?

... degeaba se-alungă-napoi şi-napoi, pătimaş,
câmpiile moi, câmpiile reci de sub paşi...
tot mai aud prin întunericul şerpuitor
pietrele-n lut cum se dor

Hai, vino!...
De-acolo, departe, sub dungile vechi de pământ
te-adăst în lumini să te-aprinzi, să te pierzi
... Peste tot e numai pământ şi pământ şi pământ...
Gândul nu mă mai ştie cum sunt
dar ţi-oi aprinde, în pălmi, flăcări verzi...

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Au trecut anii peste mine
cum au trecut peste râul din spatele grădinii,
peste sălciile umilite de singurătate,
peste trifoiul înflorit...
Iar eu m-am aflat
în fiecare zi,
în fiecare anotimp
şi m-am trezit
în fiecare dimineaţă
pentru mai târziu,
în fiecare săptămână
pentru luna următoare
şi în fiecare an
pentru un nou început.
Atunci,
de ce în toate trecerile eu nu apar?

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ai observat asta? Gândul tot timpul te va trimite din această clipă. Pentru el această clipă înseamnă moarte, extincţie, de aceea el te va trimite să faci ceva, să îţi aminteşti ceva, să vrei ceva, etc, etc. Rămâi doar ca acest moment şi întreaga minte îşi va găsi sfârşitul, aici pentru tine. Apoi doar vei umbla liber ca Libertatea!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul [The rainbow]

Bărcile plutesc pe râuri,
Iar vapoarele pe mare;
Dar norii plutind în ceruri
Sunt mult mai frumoşi, îmi pare.

Pe un râu sunt multe poduri,
Minunate, uimitoare,
Dar un pod ca curcubeul,
Peste pomi întins, sub soare,
Legând cerul cu pământul,
Cu mult mai frumos îmi pare.

poezie de Christina Rossetti, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge toamna

Plânge toamna cu frunze ruginii,
Peste ochii tăi iubito şi peste câmpii.
Plânge toamna peste meleagul nostru sfânt,
Peste iarba care se ascunde în pământ.

Plânge cum plânge o mamă după copiii săi.
Toamna plânge peste copacii goi de pe alei.
Iubito dacă vrei pot să rog toamna,
Să numai plângă peste ochii tăi.

poezie de Vladimir Potlog (2 noiembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu faci niciodată o femeie să plângă...

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că ochii ei sunt făcuţi să te privească cu drag,
Când vii acasă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va uita să-ţi mai zâmbească;
Îşi va pune pecete gurii şi nu va mai putea rosti,
Cuvinte de dragoste.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că-i vei ucide visele;
Iar daca visele mor, îi va fi greu sa trăiască
Fără speranţă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că -i vei răni inima;
Iar inima ei este făcută doar pentru iubire....
Pentru copiii ei şi pentru tine.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va privi prea des către moarte;
Şi-i va muri mai intâi sufletul apoi trupul....
Atunci, vei dori să-i auzi paşii venind către tine.
Iţi va fi dor de zâmbetul ei şi de cuvintele de dragoste...
Dar ea va fi atunci mult prea departe de tine...

poezie de Angelina Nădejde (1 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se va prăbuşi această lume, Dumnezeu va fi piatră de mormânt, boltă peste nimicul nostru, păstor al unei turme îngheţate... Şi dacă încerc să văd prin ce mi-l mai apropii... un val de milă se ridică spre înălţimile lui părăsite. Ai vrea să faci ceva pentru acest Dumnezeu stingher şi amărât... să spulberi ceaţa de pe această Siberie cerească.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!