Puterea celor singuri (ce spune cerşetorul)

Luna-i un călugăr – n-are soaţă,
Care se plimbă prin chilia lui – crug divin.
Puterea-i, e cea a oamenilor juraţi cerului,
A căror viaţă sfidează orice chin.

Ei sunt de stele sau de umbre-aproape.
Ei vin asemeni zăpezilor sau stropilor de rouă.
Nu lasă-n urma lor păreri de rău, ci numai
Arcada unui cer albastru vegheat de luna nouă.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce spune pădurarul

Luna-i doar licărul unei candele
Luminând în bezna cea opacă.
Cerul înstelat e holul unui castel,
Iar Pământul camera copiilor de joacă,

Unde întreaga noapte copaci bătrâni
Stau şi veghează somnul unor ape clare:
Bunicile leagănă pruncii în coveţi,
Iar ciobanii au grijă de mioare.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce spune şarpele cu clopoţei

Luna-i un mic popândău.
Se înfioară-n fiecare noapte.
Stă deasupra dealului şi plânge, plânge,
Înfricoşată c-o voi muşca pe neaşteptate.

Soarele-i un mustang. Fricos
Ca toţi cei stăpâniţi de mari emoţii,
Tremură, dimineaţa, la amiezi şi seara
Temător c-o să-mi înfig în el colţii.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greieri în grevă

Aiurita regină-a ţării minunilor,
Pe tron alb ca laptele, din clopoţelul unei flori
A comandat orchestrei ei de greieri
Să-i cânte-n clipa în care se lasă roua-n zori.

Dar stropii reci de rouă au udat lăutele,
Iar ei n-au mai putut în nici un fel cânta.
În schimb, acum banda aceea de lăutari bruneţi
Îşi exersează bemolii şi diezii sub podeaua mea.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiajul

Care este catargul meu? Un creion.
Velele mele? Zece aştri pe cerul albastru ca un iris.
Care este marea mea? Călimara cu cerneală.
Unde mă duc? Înapoi în paradis.

Ce mănânc? Flori de ştir,
În vreme ce-alizeele-n păduri îngână cântece străvechi.
Mănânc florile cu lingură din fildeş,
În vreme ce-alizeele-n păduri îngână cântece străvechi;

Cântece pe care le cântau odinioară îngerii
Pe vremea când nu exista toamnă, ci numai primăvară...
Cântecele de-altădată ale raiului şi-ale primăverii.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce spune bunicul şoarece

Luna-i regina sfântă-a huhurezilor.
Ea ţine închis păsăretul cel holbat
Într-un borcan până amurgul serii;
Apoi, îi dă drumul la vânat.

Buhele se reped spre noi
C-un fâşâit care-ţi dă fiori
Şi fără milă-nhaţă fetiţele naive
Şi şoriceii neascultători.

Aşa că prindeţi-vă de raza lunii,
Rugaţi-vă şi-i cereţi îndurare:
Lasaţi-i ofrandă brânză verde
Printre copaci cu frunze rare.

Nu chiţăiţi noaptea deloc, copii,
Şi nu mai roadeţi uşa la afumătoare:
Astfel regina bufniţelor ne va iubi
Şi nu va mai trimite-acele zburătoare.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Sunt ţinta oamenilor supăraţi, plini de toane.
Cineva acolo zilnic se joacă în cenuşă,
Făcând fel de fel de glume grosolane.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Alte geamuri sunt, totuşi, mai mereu intacte.
Nimeni n-aruncă-n ferestrele de la biserici,
Bunăoară, cu bucăţi de cărămizi crăpate.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Ceva aiurea-n lumea asta miroase-a moarte.
Ceva e putred – cred eu, în Danemarca.
Apocalipsa fabricilor – cântecul unor geamuri sparte.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce spune vocea rece a ştiinţei

"Există un motor în fiecare flutur,
Există un arc întors în fiecare-albină;
Există hidraulică într-o margaretă
Şi-n fiecare copac se află o maşină."

"Dac-am putea privi privighetoarea
Când, galeş, ciripeşte-între flori de catifea
Prin raze X sau gamma,
Noi am vedea cum se-nvârt rotiţele în ea."

Iar eu sper ca toţi oamenii
Care au astfel de crezământ
Să-şi doarmă cât mai curând somnul
Sub pământ.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a văzut luna

Doi politicieni s-au întâlnit sub raza lunii pline.
Relaxarea chipurilor, gestica, păreau cam simulate.
Au aruncat o privire peste prerie.
Zâmbetele lor erau şi ele, parcă,-un pic trucate.

În diferite forme, cândva ei au condus
Statul spre varii falimente,
Dar au făcut-o cu-atâta artă şi lipsă de bun simţ
Încât fanii i-au considerat nişte mari talente.

Stăteau la umbra unui hat şi n-au spus
Niciun cuvânt, dar au fumat trabuc după trabuc.
Un portofel a trecut din mână-n mână.
A doua zi-n ţară nu mai era niciun bucluc.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tolstoi încă mai ară

Tolstoi mai ară încă. Atunci când sus, vineţi, norii se sparg
Pe cer se deschide-un câmp mai larg decât întreaga lume.
Acolo trudeşte el, la poarta raiului, c-un picior dincolo de prag

E mult mai înalt decât norii care umbresc acest pământ,
Numai congresul planetelor stă deasupra lui
Şi-aleile cereşti unde stele noi se nasc, cuvânt după cuvânt.

Purtând ţărănesc veşmânt, aplecat peste plug, încă mai ară
Tolstoi, acest înger al păcii. Departe, pe câmp, caii lui
Trec mereu, mereu cu coamele în vânt, la fel ca prima oară.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ştie?

Ei spun că un rege e nebun. Se poate. Cine ştie?
Ei spun că un rege e senil, albit de prea multele ninsori.
Ei spun că un rege e molâu şi că e bolnav la cap,
O păpuşă numai bună de manevrat cu nişte sfori.

Europa-i atunci locul lor de joacă, de hârjoană?
Azilul de nebuni, până vom afla că lumea e damnată?
E locul lor de fanfaronadă, de conferinţe-îmbăloşate,
Până vom descoperi că fiecare casă-i blestemată?

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două ciori bătrâne

Două ciori bătrâne stăteau pe pălimarii unui gard.
Două ciori bătrâne stăteau pe pălimarii unui gard,
Gândindu-se la cauză şi la efect,
La buruieni şi l-al florilor aspect,
La legile naturii şi la intelect.

Una dintre ele-a mormăit, una dintre-ele-a bolborosit,
Una dintre ele-a mormăit, una dintre-ele-a bolborosit.
Fiecare dintre ele-a gândit mai mult decât a vorbit.
O cioară a întrebat-o pe cealaltă-o ghicitoare.
O cioară a întrebat-o pe cealaltă-o ghicitoare:

Cioara care-a mormăit
A întrebat cioara care-a bolborosit,
"De ce are albina o sabie lângă vioară?
De ce are albina o sabie lângă vioară?"
"Crrrrrrr-ed că", a spus cealaltă cioară,
"Crrrrrred că e", a spus celaltă cioară iar,
"BBBBBBBBBBBBBBBBB-izar."

Chiar atunci o albină s-a apropiat de gard:
"Bîzzzzzzz zzzzzzzzzzzzzz zzzzzzzzzzz ZZZZZZZZ",
Iar cele două ciori
Au făcut ochi mari
Şi şi-au luat zborul de pe pălimari.
De ce?
BBBBBBBBBBBBBBBBB-izar.
BBBBBBBBBBBBBBBBB-izar.
"Bîzzzzzzz zzzzzzzzzzzzzz zzzzzzzzzzz ZZZZZZZZ".

Vachel Lindsay,1879-1931

poezie de Vachel Lindsay,1879-1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce spune sperietoarea de ciori

Întunecate,-n zbor de zdrenţe, aripile spiritelor nopţii
Provoacă teamă, dar mie-o generoasă favoare-mi fac.
Ele se strecoară printre gardurile grădinii unde eu
Stau de pază zi după zi, veac după veac.

Îmi flutur braţele peste cărare. Trupele mi-ascultă
Comanda-ngenunchiate-n reverenţă, ca un balerin,
Şi-mi dăruiesc, mătăsoase, robe de umbră străvezie
Şi cupe de ciuboţica cucului pline ochi cu vin.

Apoi, dezvelesc o comoară numită lună,
Lucru scump mie în nopţi cu marame-albastre,
Şi-o ţin sus în aer, luminoasă, doar pentru mine,
Pentru că eu sunt Regina acestui cer de astre.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori

Pentru cei bogaţi, pentru artişti şi pentru înţelepţi, zorii
Sunt frumuseţea cerului dezmierdat de luna nouă;
Pensule, pictând pe pânza cerului albastru,-s norii
Care-alunecă pe aripi de zefir, spălat de rouă.

Dar pentru cei cu lacrimi pe-obraji zbârciţi de trudă şi de chin,
Cei care-şi storc din deşertul zilei hrana pentru-un trai meschin,
Zorii-s doar o imagine bizară, promisiunea unui nou suspin.
Zorii garantează înc-o zi păşuni pe care, de la-nceput,
Nesiguranţa şi teama-şi aduc armăsarii sălbatici la păscut.

Iar durerea, chiar atunci când doarme, rămâne-atentă
Şi-şi înalţă mereu capul, în încercarea-i permanentă
De a uza deopotrivă trup, creier, minte, suflet, fire...
Până când, milostivă, vine moartea ca o izbăvire.

Pentru aceştia viaţa n-are frumuseţe, nici zorii n-au lumină,
Când ziua-i văduvită de speranţe, zorii au partea lor de vină.

poezie de Gladys Casely-Hayford, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tradafirul ce se scaldă-n rouă,
Astăzi sunt cer albastru, mâine lut.
Sunt scama unui nor pe luna nouă.
Sfârşit am fost, dar pot fi şi-nceput.

catren de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O plasă pentru prins razele lunii (ce a spus Omul Credincios)

Roua, ploaia şi lumina lunii
Mărturisesc despre mintea Tatălui Ceresc.
Roua, ploaia şi lumina lunii
Coboară binecuvântând neamul omenesc.

Haideţi, să facem în aşa fel încât toţi oamenii
Să calce pe-un pământ sfinţit de curcubeu,
Să aibă iarbă de-aşternut sferelor de rouă
Şi ogor mănos, cu spic bogat şi greu.

Da, să dăruim fiecărui om sărman
Grâu auriu şi maci roşii din vâlcele –
Loc liniştit de-odihnă seara
Vegheat de sus de-un cer de stele.

O plasă pentru prins razele lunii,
Un tăpşan întins până la soare, nesfârşit.
Un loc de muncă-n timpul zilei,
Un loc pentru visare când munca ia sfârşit.

poezie de Vachel Lindsay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autorii şi criminalii neprinşi sunt singurii oameni eliberaţi de rutină.

citat din Vachel Lindsay
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă, lună nouă

Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive şi când plouă
Să te scutur de podoabe,
Să fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.

Către mine tinzi podeţe
Moleşite de blândeţe...

Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
Să se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.

Lună nouă, lună plină,
Nopţile n-au nicio vină!
Se aruncă peste mine
Cu tot cerul în buline...

Smulge-mă pană cu pană
Şi întinde-mi o capcană,
Care să mă-mbrace viu
Cu un sânge auriu,
După care poţi să mori
Şi să mă iveşti din zori.

Lună plină, lună nouă,
Să mă plângă toţi în rouă!
De la ultimul pătrar,
Să mă-ntindă pe altar
Noaptea care ţi-e stăpână,
Noaptea care mi-e bătrână.

Luna tace,
Luna vrea
Să mă tulbure ca ea.

Luna curge,
Luna-i sus
Şi eu tocmai la Apus.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată această făţărnicie despre soldaţi şi preoţi îmi sună cât se poate de dezgustător. Orice elogiu ridicol, iraţional adus unei anumite categorii, orice ponegrire a unei alte categorii, orice gravă nedreptate făcută unui individ, fie el împărat, rege, sau cerşetor îmi produce greaţă; orice aţâţare a unor categorii de oameni împotriva altora, orice ură a unui grup, orice tiranie deghizată în libertate eu o resping. Am spus că părerile d-voastră, ca şi acelea ale celor mai extremişti politicieni, sunt păreri pe care numai nişte oameni ce se situează pe o poziţie de iresponsabilitate le pot susţine; şi sunt pur şi simplu păreri menite să facă opoziţie, să se tot discute pe baza lor, străine de intenţia de a fi vreodată puse în practică.

Charlotte Bronte în Shirley, traducere de D. Mazilu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chilia

Intr-un colţ uitat de lume
Intr-un colţ umbrit de cer
Incet soarele apune
Si imi este scutier.

Nicio vraja nu mă lasă
Să mă-ntorc de unde sunt
Legământ e pe viaţă
In chilia cu Duh Sfânt.

Anii trec in zbor de vultur
Ducând tot ce e trecut
Un izvor cu gingaş susur
Mi-aminteşte de-nceput.

Flori de colţ imi desenează
Frumuseţea-n orice loc.
Am un pas până la stele
Si o zi pân-la soroc.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Juraţi

Curtea cu "juraţi" era... odată,
Pe când judeca (poporul),
Judecau toţi laolaltă
Cum dicta... judecătorul.

epigramă de Vasile Iuşan din Justiţia e oarbă...
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!