Ce spune bunicul șoarece

Luna-i regina sfântă-a huhurezilor.
Ea ține închis păsăretul cel holbat
Într-un borcan până amurgul serii;
Apoi, îi dă drumul la vânat.

Buhele se reped spre noi
C-un fâșâit care-ți dă fiori
Și fără milă-nhață fetițele naive
Și șoriceii neascultători.

Așa că prindeți-vă de raza lunii,
Rugați-vă și-i cereți îndurare:
Lasați-i ofrandă brânză verde
Printre copaci cu frunze rare.

Nu chițăiți noaptea deloc, copii,
Și nu mai roadeți ușa la afumătoare:
Astfel regina bufnițelor ne va iubi
Și nu va mai trimite-acele zburătoare.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ce spune pădurarul

Luna-i doar licărul unei candele
Luminând în bezna cea opacă.
Cerul înstelat e holul unui castel,
Iar Pământul camera copiilor de joacă,

Unde întreaga noapte copaci bătrâni
Stau și veghează somnul unor ape clare:
Bunicile leagănă pruncii în coveți,
Iar ciobanii au grijă de mioare.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce spune șarpele cu clopoței

Luna-i un mic popândău.
Se înfioară-n fiecare noapte.
Stă deasupra dealului și plânge, plânge,
Înfricoșată c-o voi mușca pe neașteptate.

Soarele-i un mustang. Fricos
Ca toți cei stăpâniți de mari emoții,
Tremură, dimineața, la amiezi și seara
Temător c-o să-mi înfig în el colții.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce spune sperietoarea de ciori

Întunecate,-n zbor de zdrențe, aripile spiritelor nopții
Provoacă teamă, dar mie-o generoasă favoare-mi fac.
Ele se strecoară printre gardurile grădinii unde eu
Stau de pază zi după zi, veac după veac.

Îmi flutur brațele peste cărare. Trupele mi-ascultă
Comanda-ngenunchiate-n reverență, ca un balerin,
Și-mi dăruiesc, mătăsoase, robe de umbră străvezie
Și cupe de ciuboțica cucului pline ochi cu vin.

Apoi, dezvelesc o comoară numită lună,
Lucru scump mie în nopți cu marame-albastre,
Și-o țin sus în aer, luminoasă, doar pentru mine,
Pentru că eu sunt Regina acestui cer de astre.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Puterea celor singuri (ce spune cerșetorul)

Luna-i un călugăr – n-are soață,
Care se plimbă prin chilia lui – crug divin.
Puterea-i, e cea a oamenilor jurați cerului,
A căror viață sfidează orice chin.

Ei sunt de stele sau de umbre-aproape.
Ei vin asemeni zăpezilor sau stropilor de rouă.
Nu lasă-n urma lor păreri de rău, ci numai
Arcada unui cer albastru vegheat de luna nouă.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce-a văzut luna

Doi politicieni s-au întâlnit sub raza lunii pline.
Relaxarea chipurilor, gestica, păreau cam simulate.
Au aruncat o privire peste prerie.
Zâmbetele lor erau și ele, parcă,-un pic trucate.

În diferite forme, cândva ei au condus
Statul spre varii falimente,
Dar au făcut-o cu-atâta artă și lipsă de bun simț
Încât fanii i-au considerat niște mari talente.

Stăteau la umbra unui hat și n-au spus
Niciun cuvânt, dar au fumat trabuc după trabuc.
Un portofel a trecut din mână-n mână.
A doua zi-n țară nu mai era niciun bucluc.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cine știe?

Ei spun că un rege e nebun. Se poate. Cine știe?
Ei spun că un rege e senil, albit de prea multele ninsori.
Ei spun că un rege e molâu și că e bolnav la cap,
O păpușă numai bună de manevrat cu niște sfori.

Europa-i atunci locul lor de joacă, de hârjoană?
Azilul de nebuni, până vom afla că lumea e damnată?
E locul lor de fanfaronadă, de conferințe-îmbăloșate,
Până vom descoperi că fiecare casă-i blestemată?

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce spune vocea rece a științei

"Există un motor în fiecare flutur,
Există un arc întors în fiecare-albină;
Există hidraulică într-o margaretă
Și-n fiecare copac se află o mașină."

"Dac-am putea privi privighetoarea
Când, galeș, ciripește-între flori de catifea
Prin raze X sau gamma,
Noi am vedea cum se-nvârt rotițele în ea."

Iar eu sper ca toți oamenii
Care au astfel de crezământ
Să-și doarmă cât mai curând somnul
Sub pământ.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Greieri în grevă

Aiurita regină-a țării minunilor,
Pe tron alb ca laptele, din clopoțelul unei flori
A comandat orchestrei ei de greieri
Să-i cânte-n clipa în care se lasă roua-n zori.

Dar stropii reci de rouă au udat lăutele,
Iar ei n-au mai putut în nici un fel cânta.
În schimb, acum banda aceea de lăutari bruneți
Își exersează bemolii și diezii sub podeaua mea.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tolstoi încă mai ară

Tolstoi mai ară încă. Atunci când sus, vineți, norii se sparg
Pe cer se deschide-un câmp mai larg decât întreaga lume.
Acolo trudește el, la poarta raiului, c-un picior dincolo de prag

E mult mai înalt decât norii care umbresc acest pământ,
Numai congresul planetelor stă deasupra lui
Și-aleile cerești unde stele noi se nasc, cuvânt după cuvânt.

Purtând țărănesc veșmânt, aplecat peste plug, încă mai ară
Tolstoi, acest înger al păcii. Departe, pe câmp, caii lui
Trec mereu, mereu cu coamele în vânt, la fel ca prima oară.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Voiajul

Care este catargul meu? Un creion.
Velele mele? Zece aștri pe cerul albastru ca un iris.
Care este marea mea? Călimara cu cerneală.
Unde mă duc? Înapoi în paradis.

Ce mănânc? Flori de știr,
În vreme ce-alizeele-n păduri îngână cântece străvechi.
Mănânc florile cu lingură din fildeș,
În vreme ce-alizeele-n păduri îngână cântece străvechi;

Cântece pe care le cântau odinioară îngerii
Pe vremea când nu exista toamnă, ci numai primăvară...
Cântecele de-altădată ale raiului și-ale primăverii.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dan Mitrache

Regina nopții

venise de la bal plutind pe-o amintire
regina nopții
dintre mii de stele
mă căuta sperând într-o iubire
oferindu-mi zestrea ei
floarea ei cu cinci petale
furată din soare
lumina de sidef a lunii
șipotul apei către matcă
satinul unei mângâieri
gustul divin de piersici coapte
mireasma serii unicat
era
în grădina mea
fascinat
profund mișcat
am simțit pulsând ceva
tangoul verii ei cânta
nostalgic în inima mea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Două ciori bătrâne

Două ciori bătrâne stăteau pe pălimarii unui gard.
Două ciori bătrâne stăteau pe pălimarii unui gard,
Gândindu-se la cauză și la efect,
La buruieni și l-al florilor aspect,
La legile naturii și la intelect.

Una dintre ele-a mormăit, una dintre-ele-a bolborosit,
Una dintre ele-a mormăit, una dintre-ele-a bolborosit.
Fiecare dintre ele-a gândit mai mult decât a vorbit.
O cioară a întrebat-o pe cealaltă-o ghicitoare.
O cioară a întrebat-o pe cealaltă-o ghicitoare:

Cioara care-a mormăit
A întrebat cioara care-a bolborosit,
"De ce are albina o sabie lângă vioară?
De ce are albina o sabie lângă vioară?"
"Crrrrrrr-ed că", a spus cealaltă cioară,
"Crrrrrred că e", a spus celaltă cioară iar,
"BBBBBBBBBBBBBBBBB-izar."

Chiar atunci o albină s-a apropiat de gard:
"Bîzzzzzzz zzzzzzzzzzzzzz zzzzzzzzzzz ZZZZZZZZ",
Iar cele două ciori
Au făcut ochi mari
Și și-au luat zborul de pe pălimari.
De ce?
BBBBBBBBBBBBBBBBB-izar.
BBBBBBBBBBBBBBBBB-izar.
"Bîzzzzzzz zzzzzzzzzzzzzz zzzzzzzzzzz ZZZZZZZZ".

Vachel Lindsay,1879-1931

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Sunt ținta oamenilor supărați, plini de toane.
Cineva acolo zilnic se joacă în cenușă,
Făcând fel de fel de glume grosolane.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Alte geamuri sunt, totuși, mai mereu intacte.
Nimeni n-aruncă-n ferestrele de la biserici,
Bunăoară, cu bucăți de cărămizi crăpate.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Ceva aiurea-n lumea asta miroase-a moarte.
Ceva e putred – cred eu, în Danemarca.
Apocalipsa fabricilor – cântecul unor geamuri sparte.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Regina regelui este regina neîncoronată fără coroană...

aforism de (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu VornicuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

De mână

Și în mormânt
Ne vom căuta să ne ținem de mână
Și de umbrele noastre
Nu ne vom teme...
Ele duc c-un braț alb serile
Ce-au scris pe frunze sărutul ierbilor!
Și ne vom ține de mână
Ca doi copaci visători,
Ce-și adorm frunzele-n rouă
Ca-ntr-un vers,
Unde izvoarele plâng într-un glas
Până când ecoul îngheață-ntr-o lacrimă
Dar mai curg ca prăpastiile-n mare.
Noi ne vom ține de mână
Și când ne-om trezi,
Într-un piept de amiază târzie.
Prin rădăcini de dor
Ne vom bea inimile cu o singură sete
Și cu lumini obosite ne vom îmbrăca
Într-o amiază târzie:
Unde răsăritul de mână se ia cu amurgul,
Unde păsările devin liniști de cristal
Prin care privește iubirea.
Într-o amiază devreme
În care ne vom ține de mână
Și de umbrele noastre
Nu ne vom teme...

poezie de din revista Literatura și arta (23 august 2012)
Adăugat de MariaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Muzică

Septembrie,
ochi de copil,
soare bolnav,
drumul spre școală,
copaci nepereche,
frunze în timp,
cântecul serii,
sărutul visat,
cocori în V,
lacrimi de vin,
singurătate.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Paul Verlaine

O, timpuri ce mă roadeți...

O, timpuri ce mă roadeți, aș vrea să vă ucid,
Să mă întorc la vremea de un amor candid
Să-mi legăn voluptatea, rușinea c-un sărut
Ce freamăt răscolește pe mâna-I, nu pe gât.
Spăimântător Tiberius ce sunt în ceasu-acest
Că sunt cuprins de râs sau plânsul hohotesc,
Să doarmă-acum! Departe de-o crudă bucurie,
Vlăstare moi viseze, le cruțe de orgie
Și să aniverseze când balul s-a sfârșit,
Doișpe bătăi de clopot și-al lunii răsărit.

poezie de , traducere de Necula Florin Dănuț
Adăugat de BaudeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Copaci fără pădure

in povestea copacilor goi
scârtâind într-o singură ușă
este vorba de noi amandoi
este vorba de foc si cenușa

doi copaci fără frunze pe drum
după cum ii privește înaltul
doi copaci prin sărutul de scrum
aplecându-se unul spre altul

nu mai suntem decât doi copaci
vor veni taietori să ne tundă
vor lua crengi toti copiii săraci
pentru flacăra lor muribundă

si chiar dacă mă vei mai iubi
peste crivățul iernii ce vine
fără brațe cu ochii pustii
n-am să am ce întinde spre tine

spune-mi pădure cu frunza rară
unde-i iubirea de astă vară?
nu știe iarna sa se indure
de noi copacii fără pădure

cântec interpretat de Tatiana Stepa, versuri de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Amurgul serii

Amurgul serii se lasă ușor,
Peste pleoapele, falnicilor codrii
Numai izvorul se-aude nițel,
Și freamătul lin al dulcelui vânt.

E seară si noi ne-ntindem pe iarba,
Cu colțu-i firav, de-un verde deschis,
Spre cerul albastru si luna cea plină,
Acum ne-ndreptăm privirea în sus.

Sunt stele ce par șirag de mărgele,
Întinse pe bolta eternului cer,
Și luna se-aprinde cu a ei strălucire,
Și astăzi și măine, magia-i la fel.

poezie de
Adăugat de Loredana VisovanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Regina sexului e regina prea încoronată a frumuseții...

aforism de (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu VornicuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook