Două ciori bătrâne

Două ciori bătrâne stăteau pe pălimarii unui gard.
Două ciori bătrâne stăteau pe pălimarii unui gard,
Gândindu-se la cauză şi la efect,
La buruieni şi l-al florilor aspect,
La legile naturii şi la intelect.

Una dintre ele-a mormăit, una dintre-ele-a bolborosit,
Una dintre ele-a mormăit, una dintre-ele-a bolborosit.
Fiecare dintre ele-a gândit mai mult decât a vorbit.
O cioară a întrebat-o pe cealaltă-o ghicitoare.
O cioară a întrebat-o pe cealaltă-o ghicitoare:

Cioara care-a mormăit
A întrebat cioara care-a bolborosit,
"De ce are albina o sabie lângă vioară?
De ce are albina o sabie lângă vioară?"
"Crrrrrrr-ed că", a spus cealaltă cioară,
"Crrrrrred că e", a spus celaltă cioară iar,
"BBBBBBBBBBBBBBBBB-izar."

Chiar atunci o albină s-a apropiat de gard:
"Bîzzzzzzz zzzzzzzzzzzzzz zzzzzzzzzzz ZZZZZZZZ",
Iar cele două ciori
Au făcut ochi mari
Şi şi-au luat zborul de pe pălimari.
De ce?
BBBBBBBBBBBBBBBBB-izar.
BBBBBBBBBBBBBBBBB-izar.
"Bîzzzzzzz zzzzzzzzzzzzzz zzzzzzzzzzz ZZZZZZZZ".

Vachel Lindsay,1879-1931

poezie de Vachel Lindsay,1879-1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara mov

Am citit într-un hrisov,
Toate ciorile că-s mov,
Căci au fost cândva hrănite,
Cu iluzii şi ispite,

De-o bunică ce-a vorbit,
La un smartfon ruginit,
Răspândind în lume ştirea,
Mov că-i cioara şi iubirea,

Căci culoarea când e dulce,
Îl îmbie să se culce,
Pe-orice tăntălău vânjos,
El pe sus şi ea pe jos...

Bine-i Doamne prin copaci,
Dacă trunchiul are craci,
Căci prin minte-adeseori,
Zboară stoluri mari de ciori,

Ce se-aşează la hodină...
Viaţa asta că-i divină,
Cuib când îşi găseşta cioara,
Unde-i tandră inimioara,

Iar din niscai tăvăleală,
O să iasă la iveală,
Ba o cioară, ba un cuc,
Zău că-mi vine să mă duc...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul ca loz câştigător

Vă spun:"E neagră", însă nu e neagră.
Vă spun:"E cioară", însă nu e cioară.
Ordinea ciorii negre este alta.

Vă spun:"E verde", însă nu e verde.
Vă spun:"E iarnă", însă nu e iarnă.
Dar eu posed acum o iarnă verde.

Poemul e un loz care câştigă
mereu. Jucaţi pe cioară: iată cioara.
Jucaţi pe mine: iat-o iarnă verde.

Esenţiala diferenţă dintre
aceste lucruri n-are corp: trăieşte
ca un abis cu buzele lipite.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş din Conjuratio poetica (1974)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a văzut luna

Doi politicieni s-au întâlnit sub raza lunii pline.
Relaxarea chipurilor, gestica, păreau cam simulate.
Au aruncat o privire peste prerie.
Zâmbetele lor erau şi ele, parcă,-un pic trucate.

În diferite forme, cândva ei au condus
Statul spre varii falimente,
Dar au făcut-o cu-atâta artă şi lipsă de bun simţ
Încât fanii i-au considerat nişte mari talente.

Stăteau la umbra unui hat şi n-au spus
Niciun cuvânt, dar au fumat trabuc după trabuc.
Un portofel a trecut din mână-n mână.
A doua zi-n ţară nu mai era niciun bucluc.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teologia ciorii

Cioara a realizat că Dumnezeu o iubeşte –
Altfel, ea ar fi fost materie anorganică;
Deci chestia asta era deja dovedită.
Uimită, Cioara s-a regăsit în ritmul propriei inimi.

Ea a înţeles că Dumnezeu a spus "Cioară" –
Existenţa ei a fost revelaţia Lui.

Dar oare cine a spus "pietre"?
Ele par de asemenea să existe.
Şi ce spune această tăcere stranie,
După ce pasiunea pentru bovine s-a stins?

Şi cine a iubit ghemele de pene murdare
Care cădeau din cuiburile ciorilor mumificate pe crengi?
Ce spune tăcerea plumbului?

Cioara a realizat că există doi Dumnezei –

Unul dintre ei fiind mult mai mare decât celălalt,
Iubindu-şi duşmanii
Şi deţinând toate armele

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce spune sperietoarea de ciori

Întunecate,-n zbor de zdrenţe, aripile spiritelor nopţii
Provoacă teamă, dar mie-o generoasă favoare-mi fac.
Ele se strecoară printre gardurile grădinii unde eu
Stau de pază zi după zi, veac după veac.

Îmi flutur braţele peste cărare. Trupele mi-ascultă
Comanda-ngenunchiate-n reverenţă, ca un balerin,
Şi-mi dăruiesc, mătăsoase, robe de umbră străvezie
Şi cupe de ciuboţica cucului pline ochi cu vin.

Apoi, dezvelesc o comoară numită lună,
Lucru scump mie în nopţi cu marame-albastre,
Şi-o ţin sus în aer, luminoasă, doar pentru mine,
Pentru că eu sunt Regina acestui cer de astre.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara şi vânătorul

- Gar, gar, gar
Şi lasă-mă în pace!
Ai venit la mine iar,
Acasă, nu ai ce face?

Mâncai boabe de la tine
Acum vii să mă împuşti.
Nu ţi-e milă, nici ruşine
Pentru ce tu mai trăieşti?

Acasă mănânci friptură
Şi vii să mă necăjeşti.
Cu curcani în bătătură,
De ce, omule, mă goneşti?

Porumbul este al meu,
Să pui la el tot anul,
Vezi-ţi de iepurele tău
Şi nu face pe duşmanul.

- Ce spui, cioară blestemată?
Ieşi afară din tufiş!
Să vorbim şi noi odată,
Nu hoţeşte, pe furiş.

Am lucrat câteva zile
La arat şi semănat,
Acum te văd pe tine
C-ai venit la recoltat!

Buum... s-a auzit odată,
Urmată de o dâră de fum,
Cioara a zburat îndată,
Văzându-şi de drum.

Supărat foc îşi zice
Lasă, că ţi-o fac eu...
Dă la cai câteva bice
Şi se tânguie mereu.

Când a ajuns acasă
De soaţă era aşteptat,
Cu friptură şi vin pe masă,
El însă mereu supărat.

I-a vorbit despre porumb;
De ciori fiind mâncat,
Să-l împene cât mai curând,
Să fie un lucru descurcat.

Să ia cu ea şi nişte sare
S-o presare la fiecare cuib
Una câte una moare
De nu se mai văd prin crâng.

- Am înţeles, vânătorule dibaci
Că au râs ciorile de tine,
Ştiam eu că eşti cârpaci
Aruncă ţăcala mai bine.

Ori ţi-o atârn eu în cui,
Şi-ţi pun ţoiul la vezeală
Să bei, dar să nu spui
Că te-a păcălit o cioară.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce spune şarpele cu clopoţei

Luna-i un mic popândău.
Se înfioară-n fiecare noapte.
Stă deasupra dealului şi plânge, plânge,
Înfricoşată c-o voi muşca pe neaşteptate.

Soarele-i un mustang. Fricos
Ca toţi cei stăpâniţi de mari emoţii,
Tremură, dimineaţa, la amiezi şi seara
Temător c-o să-mi înfig în el colţii.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara e tot cioară, ia pruna şi zboară.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

cioară

Cioară: papagal care a câştigat alegerile.

definiţie aforistică de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara albă nu-i cioară...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzii masculine

Cioara care zboară,
Tânără, bătrână,
Este mult mai cioară,
Când o ai în mână!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce spune pădurarul

Luna-i doar licărul unei candele
Luminând în bezna cea opacă.
Cerul înstelat e holul unui castel,
Iar Pământul camera copiilor de joacă,

Unde întreaga noapte copaci bătrâni
Stau şi veghează somnul unor ape clare:
Bunicile leagănă pruncii în coveţi,
Iar ciobanii au grijă de mioare.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele săptămânii

Luni:
frumosul zarzăr
nu poate dormi noaptea
de albeaţa florilor sale.

Marţi:
patru vrăbii se ceartă
pe pervazul inimii mele.

Miercuri:
un pui de vânt îmi suflă în ochi,
aburindu-i şi râzând de plăcere.

Joi:
un trandafir mă priveşte
şi se miră că se vede pe sine.

Vineri:
câteva ciori bătrâne
clevetesc pe un gard despre mine.

Sâmbătă:
în oraş, oamenii nu se mai bucură
de o zi cu ploaie.

Duminică:
de departe
se aud câmpuri de floarea-soarelui
înălţând imnuri în cor.

poezie de Silvia Velea din revista "Citadela literară"
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciorile

Femeia care-a îmbătrânit
Şi ştie că dorinţa trebuie să moară,
Dar care nu renunţă la iubire,
Aude-un croncănit de cioară.

Ea este-un lujer uscat, lemnos,
Buruiană refuzată de coasă-, amară.
Râsetele inimii pentru ea vor fi
Doar nişte croncăneli de cioară,

Alunecând prin aer şi-având acelaşi timbru
Peste ceea ce-i sterp sau ceea ce poartă rod,
Aidoma primăvara sau atunci când, geroasă,
Iarna arde şi-îngheaţă al câmpurilor glod.

poezie de Louise Bogan,1897 – 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara vopsită

Cioara, ce clocea de-o lună ouăle într-un cuibar,
Când veni curând sorocul, observă ceva bizar:
Printre puii ce ieşiră, de un negru-abanos,
Se mişca o arătare c-un aspect cam dubios,
Albă mică şi fragilă, gureşă din cale-afară,
Dar ca glas, indubitabil, croncănea precum o cioară.
Îngrozită, panicată, vrând micuţul să-l ascunză,
Soţul său să nu îl vadă, l-a acoperit c-o frunză
Şi cu gândul să evite diferendele nebune,
L-a vopsit pe de-a întregul, tăvălindu-l în cărbune.
Şi aşa trecu de criză, evitând o confruntare,
Dar fugi ca o furtună la bătrâna vrăjitoare.
Cotoroanţa, ascultând-o cu un aer cam tălâmb,
O-ntrebă de e cuminte, de-a călcat vreodată strâmb,
Dacă e însărcinată, de-a luat penicilină,
Dacă a făcut vreodată dragoste şi pe lumină,
Dacă s-a scăldat în lapte, dacă-n timpul ce-a fost grea
A mâncat mai des lactate, caşcaval sau telemea.
Cioara a răspuns spăşită că a mai păcătuit,
Însă cu cioroii tineri, de un negru-antracit,
Dar şi-a amintit cu spaimă de un sumbru amănunt:
Că greşise, doar o dată, c-un bătrân croncan cărunt,
La un chef ce se ţinuse într-n plop de protocol.
El era cioroiul alfa, şeful peste-ntregul stol
Şi a condiţionat-o să-i dea post la un birou,
Cu-avantaje sexuale, deci i-a afectat un ou.

Morala 1

Frunzele, chiar de la Eva, verzi, uscate, mari sau mici,
Pot ascunde pui de cioară, dar şi alte păsărici.

Morala 2

Sunt ciudate fenomene şi se cade în ispită,
Când pe la birou se umblă cu o cioară cam vopsită.

Morala 3

Părul negru nu-i în stare nici în grup, câteodat',
Ce e apt să săvârşească, lesne, părul grizonat.

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tobă versus vioară

Între tobă şi vioară
E-o distanţă-aşa de mare,
Ca-ntre-un croncănit de cioară
Şi-un tril de privighetoare.

poezie de George Budoi din Muzica şi muzicienii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (7 ianuarie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea celor singuri (ce spune cerşetorul)

Luna-i un călugăr – n-are soaţă,
Care se plimbă prin chilia lui – crug divin.
Puterea-i, e cea a oamenilor juraţi cerului,
A căror viaţă sfidează orice chin.

Ei sunt de stele sau de umbre-aproape.
Ei vin asemeni zăpezilor sau stropilor de rouă.
Nu lasă-n urma lor păreri de rău, ci numai
Arcada unui cer albastru vegheat de luna nouă.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remember

- Îţi mai aduci aminte, doamnă?
A întrebat-o când să plece...
Şi-a mormăit,-era mai toamnă,
Dar nu era ca astăzi,.. rece!

epigramă de Constantin Păun (2007)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Votul marelui Ştefan

Dar din voievodalul scaun
Ştefan cel Mare n-ar vota un
Voronin, provenit din cioară*
În Basarabia milenară.

* vorona=cioară

epigramă de Constantin Iuraşcu-Tataia din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă

Azi realizez întâia oară:
- Decât Măgar, mai bine Cioară,
Că amândoi sunt de ocară,
Dar Cioara... zboară!

epigramă de Arcadie Chirşbaum din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!