De mână
Și în mormânt
Ne vom căuta să ne ținem de mână
Și de umbrele noastre
Nu ne vom teme...
Ele duc c-un braț alb serile
Ce-au scris pe frunze sărutul ierbilor!
Și ne vom ține de mână
Ca doi copaci visători,
Ce-și adorm frunzele-n rouă
Ca-ntr-un vers,
Unde izvoarele plâng într-un glas
Până când ecoul îngheață-ntr-o lacrimă
Dar mai curg ca prăpastiile-n mare.
Noi ne vom ține de mână
Și când ne-om trezi,
Într-un piept de amiază târzie.
Prin rădăcini de dor
Ne vom bea inimile cu o singură sete
Și cu lumini obosite ne vom îmbrăca
Într-o amiază târzie:
Unde răsăritul de mână se ia cu amurgul,
Unde păsările devin liniști de cristal
Prin care privește iubirea.
Într-o amiază devreme
În care ne vom ține de mână
Și de umbrele noastre
Nu ne vom teme...
poezie de Crina Popescu din revista Literatura și arta (23 august 2012)
Adăugat de Maria
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Crina Popescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.