Crucea din noi

Fiecare-şi duce-n spate
Crucea, după cum i-e dat,
Unii-o duc cu demnitate
Făr' să cadă în păcat.

Chiar de-i crucea noduroasă
Iar esenţa-i cea mai tare,
Luciu-i dau şi-o fac frumoasă
Tot frecând-o de spinare.

Ei şi crucea sunt un tot,
Un întreg, s-au contopit,
Când să cadă, zic "mai pot!"
Fiindcă-n cruce s-au proptit!

Greutatea să-i doboare?
Nu! Devin mai întelepţi,
C-au privit mereu spre soare
Şi-s puternici azi şi-s drepţi.

Alţii, alte caractere,
Chiar de crucile-s mai mici,
Strigă, urlă de durere
Parcă sunt loviţi de bici.

Şi plâng şi sunt plini de ură,
Zici că crucile purtate
I-au sleit fără măsură
De i-au cocoşat de spate.

Crucile nu-şi vor a duce
Şi-s atât de aroganţi
Că doresc cuiva s-arunce
Să le-o care, doi talanţi.

Vreun creştin cu suflet mare
Se gaseşte de-l ajută
Şi-i ia crucea în spinare
Celui care îl insultă.

Nu-l ajută pentru-arginţii
Aia ce-i văzu pe jos,
Ci că mai demult părinţii
L-au crescut creştin frumos.

Noi fiind mai păcătoşi
Îi mai judecăm, nedrept,
TU, însă, ne vezi frumoşi,
Că eşti pur şi înţelept

Doamne, binecuvântează
Oamenii crucea să-şi poarte,
Sufletele luminează
Să şi-o ducă mai departe.

poezie de Florentina Mitrică (8 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea din noi

Fiecare-şi duce-n spate
Crucea, după cum i-e dat,
Şi şi-o duc cu demnitate
Făr' să cadă în păcat.

Chiar de-i crucea noduroasă
Iar esenţa-i cea mai tare,
Luciu-i dau şi-o fac frumoasă
Tot frecând-o de spinare.

Ei şi crucea sunt un tot,
Un întreg, s-au contopit,
Când să cadă, zic "mai pot!"
Fiindcă-n cruce s-au proptit!

Greutatea să-i doboare?
Ei devin mai întelepţi,
C-au privit tot înspre soare
Şi-s puternici azi şi-s drepţi.

Alţii, alte caractere
Chiar de crucile-s mai mici,
Strigă, urlă de durere
Parcă sunt loviţi de bici.

Şi plâng şi-s plini de ură,
Zici că crucile purtate
I-au sleit fără măsură
De i-au cocoşat de spate.

Crucile nu-şi vor a duce
Şi-s atât de aroganţi
Că doresc cuiva s-arunce
Să i-o care, doi talanţi.

Vreun creştin cu suflet mare
Se gaseşte de-l ajută
Şi-i ia crucea în spinare
Celui care îl insultă.

Nu-l ajută pentru-arginţii
Aia ce-i văzu pe jos,
Ci că mai demult părinţii
L-au crescut creştin frumos.

Noi suntem mai păcătoşi
Şi mai judecăm, nedrept,
Tu însă ne vezi frumoşi
Că eşti pur şi înţelept.

Doamne, binecuvântează
Oamenii crucea să-şi poarte,
Sufletele luminează
Să şi-o ducă mai departe.

Florentina Mitrică
08.04.2018

poezie de Florentina Mitrică (8 aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La crucea Ta, Împăratul meu

La crucea Ta, Împăratul meu
Te rog din nou să mă primeşti
Sunt din acele oi pierdute
Ce Tu continui să le creşti.

Credinţa mea demult apusă
Cu ziduri vreau să o-ntăreşti
Să readuci lumina sfântă
În suflet să îmi locuieşti

Adu-mi aminte că sunt om
Să nu mă pierd iar în păcat
La crucea Ta, Împăratul meu
Puterile râului au secat.

Îmbracă-mă-n veşmântul păcii
Să-mi preţuiesc semenii mei
La crucea Ta, Împăratul meu
Sa fie intr-o zi si ei.

poezie de Alin Ojog (15 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

îl vezi

cum îşi duce crucea
şi nimeni nu crede
într-o viaţă viitoare
a fost dreptatea omenească
înfăptuită contra unei sume
de arginţi care au sucit minţile
se îndreaptă spre golgota
paşii îl duc spre mormânt
speranţa a murit în ziua
bolnavă din inima pustie
ridică-te şi mergi
ridică-te şi-n dură
pentru păcătoşii care nu s-au spovedit
pentru păcătoşii care nu s-au căit
viitorul e mut şi crucea
e din ce în ce mai grea
sufletele sunt reci - suspin
nici măcar durere nu mai e -
merge pe drumul lui
şi lacrima îmi cade pe
hârtia din dreptul lumânărilor
văd sufletele chinuite
cum se îngrozesc de ceea ce fac
oamenii bat cuie în trupul sfânt
aruncă injurii şi râd
sângele celui trimis de dumnezeu
curge adăpând păcatul
îl vezi cum suferă pentru oameni
plângi alături de crucea lui
plângi la picioarele lui
lacrimile tale se amestecă
cu sângele sfântului pe pământul ars

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea Lui

La crucea din dealul uitat
Mi-a fost cântărită vecia.
Pe lemn schingiut şi scuipat,
Mi-a dat izbăvirea Mesia.

Pe crucea din dealul durerii
S-a frânt omenirea în două.
Ţâşnind, sângele ispăşirii,
Primit-am eu viaţa cea nouă.

La crucea din culmea iertării,
A plâns Mielul sfânt şi zdrobit.
Şi-având inima închinării,
Prin El mântuire-am găsit.

La crucea salvării de moarte
Isus a luat vina mea,
S-o ducă pe cruce s-o poarte
Să-mi dea izbăvirea de ea.

poezie de Cristian Dume din Exerciţii de zbor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici humă nici lemn

crucea mea
e făcută din lemn de tei
o poartă prin măduvă inocenţă de miei

crucea mea
e făcută după inima ta
tresare când singură noaptea

inima ta are gust de lapte
cruce uşoară peste crucea mea
păpădie hrănită cu esenţă de nemoarte

crucea mea
formă tainică de aer presat
slovă, iubite, lumină de cântat

crucea mea
prag de cer
nici humă, nici lemn
numai înger

şi mai ales mă minunează
păsările, ramurile,
umbrele lor mă distrează
pădurea toată, vânturile
mă urmează

crucea mea
crucea ta
lăcrimează.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea iertării

Hristos pe umeri a purtat
Pe crucea grea al meu păcat
Dar chiar şi-atuncea – răstignit –
El m-a iubit!

Eu n-am ştiut să-L preţuiesc
Ori dragoste să-I dăruiesc...
El chiar şi moartea-a biruit,
Căci m-a iubit!

Pe crucea ridicată sus
Am fost odată cu Isus,
Dar astăzi ştiu că-s mântuit,
Căci m-a iubit!

Nu meritam să fiu salvat
Din lumea plină de păcat,
Dar Însuşi Domnul S-a jertfit,
Deci m-a iubit!

Şi dacă El, pe crucea grea,
S-a răstignit cu firea mea
Nu-nseamnă, oare, înmiit
Că m-a iubit?

Pot, oare, să Te părăsesc?
O, Doamne, nu, căci Te iubesc!
Ştiu că un loc mi-ai pregătit,
Isus iubit.

poezie de Dorel Puchea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-ţi crucea ta

Iubeşte-ţi crucea ta şi-o poartă,
oricât de aspră ţi-ar părea,
căci şi cea mai amară soartă
cândva ţi-o îndulceşti cu ea.
Când va veni singurătatea
şi prea din greu ţi-o vei purta
ca de-al soţiei sân prea-dulce
lipeşte-te de crucea ta.

Când, cu puterile sleite,
nici s-o târăşti n-ai mai putea,
prin cele mai fierbinţi ispite,
mergi apărat de cruce ta.

Când se va năpusti furtuna,
şi nici un scut nu vei avea,
cu-ncredere, întotdeauna
te-adăposteşti sub crucea ta.

Prăpăstii când o să te-afunde
şi nici un pod nu vei avea,
ea peste ele-ţi va fi punte,
şi-ai să le treci pe crucea ta.

Iar când vei merge spre cunună,
Hristos ieşi-va-n calea ta,
spunându-ţi: "Bine, slugă bună!",
şi-n schimbul crucii ţi-o va da.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă

vă mulţumesc prieteni pentru toate
şi vouă, neprieteni tot vă mulţumesc
c-aţi mers şi voi cu crucea mea în spate
şi eu cu crucea voastră tot am mers

pe mulţi i-am ajutat să se ridice
indiferent că din jenunchi sau din mormînt
şi răsplătit c-o amplă cicatrice
cu amintire mă mângâi din când în când

că am ajuns la starea de etate
să înţeleg un adevăr paradoxal
că Dumnezeu din mine şi din toate
a rânduit doar existenţial...

a amplasat pe drumul vieţii mele
numai răspunsuri fără întrebări
să nu mă sperii că-ntrebările sunt grele
şi n-au în ele nici un adevăr

vă mulţumesc prieteni pentru toate
şi vouă, neprieteni tot vă mulţumesc
c-aţi mers şi voi cu crucea mea în spate
şi eu cu crucea voastră am tot mers...

poezie de Iurie Osoianu (30 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoşi ca sfinţii

O, ce frumoşi ne sunt părinţii,
Părinţii mei, părinţii tăi!
Aşa frumoşi sunt numai sfiinţii,
Numai fiinţa lacrimii!

Putem trăi în voie bună
Şi fără aur sau argint.
E greu să nu ai un prieten,
Străin eşti fără de părinţi.

Noi ştim că ei de dragul nostru
Îşi poartă crucea bucuroşi,
Viaţă lungă dă-le, Doamne,
Şi ţine-i veşnic sănătoşi.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea este o poartă, crucea este o fereastră spre Înviere. Pentru că ţelul suprem este Învierea. Da! Această Înviere se realizează prin cruce, prin jertfă. Să ne luăm fiecare crucea noastră, într-un fel sau altul, a suferinţelor, a necazurilor, a primejdiilor pe care le întâmpinăm, pentru că ne declarăm creştini.

citat din Părintele Constantin Voicescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârsta de trecere

Am, Doamne, treizeci şi trei de ani
şi-s numai bun de răstignit,
şi-s numai bun de pus pe crucea
poemului desăvârşit,

poemului care-ar putea
cu-o clipă iarna s-o amâne.
Sunt pedepsit azi pentru-o gafă
pe care o voi face-o mâine.

Revolta sângelui din mine
se domoleşte în părinţi.
Dar unde-i Iuda să mă vândă
pentru cei treizeci de arginţi?!

Se-ntinde-amurgul peste ziduri
precum un muşchi trandafiriu;
când moartea-mi face blând cu ochiul,
eu mai învăţ să fiu, să fiu...

poezie clasică de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se clatină Crucea sub bocet de mamă

Nu-s demnă, la Crucea-nălţată-n durere,
S-ating niciun cui sau vreo pată de sânge,
E-acolo un loc unde ura nu piere
Şi ochiul închis care vede şi plânge.

Înscrise în rană stau slovele sfinte
Şi-o lume întreagă, păcatele-şi lasă
Pe Crucea, ce doarme în pat de morminte,
Din care un fluviu de sânge se varsă.

Un înger îşi frânge o aripă-n două
Şi ninge cu pace pe dalta păgână,
E soare deodată cu luna cea nouă,
Când moartea, reqviem, lui Iisus îi îngână.

Se clatină Crucea sub bocet de mamă,
Piroanele-şi lasă în carne rugina,
Un scâncet inundă o lume cu teamă:
-Păcatul e-n mine şi-a noastră e vina!

Purtăm toţi pe frunte, coroană cu ţinte;
Aşa ne e scris, de când lumea-n destine
Pe Crucea Lui sfântă, e încă fierbinte
Iubirea de oameni, de tine, de mine.

La Crucea de lemn, putrezită de vreme
N-avem paşapoarte şi-nalte hotare
Opresc rugăciunea din false poeme,
Când jertfa de sine-i povară prea mare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia jugul lui Cristos

Ia jugul lui Cristos pe umăr
şi trage lângă El arând,
chiar dacă sameni numa-n lacrimi
şi umbli numai sângerând...
Cristos cel sfânt te va cunoaşte
în sărăcie şi-n belşug,
că mulţi au stat cu El la mese,
dar prea puţini au tras la jug!

Ia-I sarcina şi-o du alături
şi simte-o apăsând din greu
cum ai răspunde doar tu singur
de tot ce are Dumnezeu.
Cristos cel sfânt te va cunoaşte
odată-n cerul Lui de sus
nu după haina ce-ai purtat-o,
ci după sarcina ce-ai dus.

Ia-ţi crucea ta - şi-I mergi pe urme
tăcând şi mulţumind ca El,
iubeşte, roagă-te şi rabdă
urmând dumnezeiescu-I fel.
Cristos cel sfânt te va cunoaşte
nu după numele ce-ţi pui,
ci după rănile-ndurate
sub crucea ta şi Crucea Lui.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăcare cu Dumnezeu

Cu sufletul mustind de împăcare
Brodează-mi, Doamne, trena de greşale!
Revarsă, Tu lumină, Împărate!
Eliberează neagra vieţii noapte!

Din răsăritul Crucii - cânt de jar,
Inimii mele, Doamne, fă altar!
Alungă noaptea diavoleştei uri!
Fă oamenii din lume mult mai buni!

Precum Iisus primindu-şi crucea grea
Ducând-o pe Golgota spre-a ne elibera,
Fă crucea noastră până la sfârşit
S-o ducem demn precum ne-ai hărăzit!

S-au prăbuşit în noi iubiri, castele...
În lumea asta-s lucruri tot mai rele.
Îngenunchem plângând la crucea Ta
Şi te rugăm: "Doamne, nu ne lăsa!"

Suntem tămâie, candelă plăpândă,
Dar Tu ne ierţi cu mila ta cea sfântă...
Tu ne asculţi şi ne iubeşti mereu.
Eşti vinul... pâinea sufletului meu!

Din lacrima mea Doamne, fă ocean!
Înalţă-mă spre Tine an de an
Şi dă-mi duhovnicească alinare
În viaţa asta grea şi trecătoare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii au spus că crucea lui Hristos nu a fost un lucru eroic, dar vreau să vă spun că crucea lui Iisus Hristos a pus mai mult eroism în sufletele oamenilor decât orice alt eveniment din istoria omenirii.

citat din John G. Lake
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi duc crucea prin pietriş

Peste colţul fericirii s-a ivit păinjeniş,
A murit tihna, iubirea... ş-aburc dinspre povârniş;
A-nsurit şi tinereţea ce avea ochii vioi,
Şi s-au etalat duşmanii înarmaţi ca la război.

Da eu rabd că le pot duce, duc şi crucea peste hău,
M-am călit prin vremuri crunte, persiflând destinul rău,
Şi lansez o ironie spre acel ce-i muşcător,
Şi mă consolez cu gândul că şi rău-i trecător.

Ieri înăbuşeam suspinul şi durerea-mi ştrangulam,
Şi mă întrebam în sine "De ce eu?" mă răsculam,
Însă susurul de ani m-au făcut mai înţeleaptă,
Şi-mi sărut soarta pe frunte, aşa crudă şi nedreaptă...

Caut chipul fericirii prin păinjenişul mut,
Nu îmi pare deprimată deşi n-a zâmbit de mult.
Nu îi deranjez ţesutul ce-o umbreşte de un timp,
Şi mă bucur că-mpreună am mai dus un anotimp.

Astăzi a scăpat trei lacrimi şi le-a şters, da pe furiş,
Şi-o apostrofez căci eu îmi duc crucea prin pietriş...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem-crucişător

Talentul este crucea pe care poetul
o poartă tot timpul în spate ca un sclav
sau piatra de moară pe care trebuie s-o poarte
– tot timpul, vreau să zic – aproape de inimă,
şi-n cele mai adânci insomnii s-o rostogolească pe dealul,
pe dâmbul ridicat din visele celor căzuţi şi să lase în urma ei o urmă
sau să traseze cu muchia ei o cărare
pe care doar cei vii să păşească
spre o beţie adusă la rang de nemurire.

Auzi, poetule, te strigă acele cruci nepurtate,
te strigă de lene şi somn, te strigă-n somnul tău,
în somnul nostru, al tuturor,
ba chiar în somnul omenirii, te strigă, n-auzi?!
Fiecare cruce înălţată este un trup doborât,
Fiecare cruce nepurtată îşi poartă singură mândria
şi se ridică singură pe umerii celor căzuţi.

Alţii sunt oamenii care azi se poartă...
singuri, pe cărări şi cărărui,
când tot ce trebuie să faci e să te sui
pe crucea ta şi nu numai, s-o laşi să te susţină,
ca atunci când faci dragoste cu întunericul
şi te gândeşti la lumină; încet, încet,
cu câte-o lumânare-n aprinsă gând
să te zbengui ca urcat pe-un "pogo stick"
şi să te-nalţi până la cer din coate dând,
mai sus decât alţii, mai sus decât tine,
şi-apoi să-ţi verşi amarul în suspine
şi suspinele în versuri; să înşiri cuvintele ca pe-o tarabă
pe o hârtie albă, pe o hârtie neagră,
să le comunici altora-ncât să-nţeleagă,
cu inimile rostogolite peste potopul de semne,
că-i vremea ta, e vremea celor ca tine,
şi este o vreme în care avem excedent de suspine.

Dar gata, ajunge cu vieţile purtate,
că ne mănâncă timpul înainte de vreme!
Se mai îndreaptă spre mine, se mai îndreaptă spre tine
şi se înfruptă el, cupid şi-apucător, din suspine.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar...

Eu sunt de-aici
şi sunt de nicăieri
pitici
de mână vin cu zâna ieri
şi-s galbeni toţi
şi mici
atât de mici.

Eu sunt de nicăieri
şi sunt de-aici
trec licurici
ducând poveri
spre unde ce mai zici
chiar
ce mai zici?

Ce faci
ce eşti
când taci
se-aud poveştile-n poveşti
şi munţii-mi toarnă vin în ceşti
ce veşti mi-aduci
chiar
ce mai veşti?

Pământu-i plat
şi iernile sunt veri?
la porţi îmi bat
tăcerile-n tăceri
iar visul s-a întors din flori în meri
şi tu mai speri
chiar
ce mai speri?

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Troiţă

... ce frumoasă-i dulcea Bucovină
şi ce nume Doamne i-ai mai pus
-nume care nu se mai termină
ori de câte ori să nu-l fi spus

mai la vale Basarabia stă tristă
odihnindu-şi crucea Ta pe spate
şi te roagă Doamne şi insistă
şi te roagă iar să-i faci dreptate...

încă mai la vale plâng ţinuturi
care s-au trezit retrocedate
prin tratate Doamne şi de luturi
şi de Tine şi de Ţara blestemate

toată stânga Doamne-i Românie
toată stânga Doamne încă-i Ţară
poate Doamne, faci cumva să fie
întregită iar. A treia oară...

poezie de Iurie Osoianu (15 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum pot la crucea ta s-ajung?

În lacrimile-n care e Cerul primăverii,
Şi-ncepe, de pe Cruce, Lumina Învierii,
Albinele îşi spală aripile deschise,
Pentru purificarea-n petalele nescrise...

Şi-n florile deschise iubirilor ascunse
Eu îmi petrec azi zborul, cu lacrimile-ajunse
La rădăcini de stele,-nflorite-ntr-o iubire,
Pentru Iisus, speranţă şi frate-n nemurire...

Dar, Doamne, ce departe îmi este răstignirea,
Şi, Doamne, ce departe de Tine mi-e iubirea,
Cât încă mi-este timpul, aici, legat de lutul
În care, prin blestemul dintâi, eu sunt pierdutul...

Tu, însă-n răstignire ai vrut să-mi dai salvarea,
Deci, ştiu că eşti în stare să-mi dai şi-acum iertarea,
Dar cum pot eu, o, Doamne, la Crucea Ta ajunge
Şi ca albina-n floare păcatul meu a-l frânge?

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!