Îmi duc crucea prin pietriş

Peste colţul fericirii s-a ivit păinjeniş,
A murit tihna, iubirea... ş-aburc dinspre povârniş;
A-nsurit şi tinereţea ce avea ochii vioi,
Şi s-au etalat duşmanii înarmaţi ca la război.

Da eu rabd că le pot duce, duc şi crucea peste hău,
M-am călit prin vremuri crunte, persiflând destinul rău,
Şi lansez o ironie spre acel ce-i muşcător,
Şi mă consolez cu gândul că şi rău-i trecător.

Ieri înăbuşeam suspinul şi durerea-mi ştrangulam,
Şi mă întrebam în sine "De ce eu?" mă răsculam,
Însă susurul de ani m-au făcut mai înţeleaptă,
Şi-mi sărut soarta pe frunte, aşa crudă şi nedreaptă...

Caut chipul fericirii prin păinjenişul mut,
Nu îmi pare deprimată deşi n-a zâmbit de mult.
Nu îi deranjez ţesutul ce-o umbreşte de un timp,
Şi mă bucur că-mpreună am mai dus un anotimp.

Astăzi a scăpat trei lacrimi şi le-a şters, da pe furiş,
Şi-o apostrofez căci eu îmi duc crucea prin pietriş...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-ţi crucea ta

Iubeşte-ţi crucea ta şi-o poartă,
oricât de aspră ţi-ar părea,
căci şi cea mai amară soartă
cândva ţi-o îndulceşti cu ea.
Când va veni singurătatea
şi prea din greu ţi-o vei purta
ca de-al soţiei sân prea-dulce
lipeşte-te de crucea ta.

Când, cu puterile sleite,
nici s-o târăşti n-ai mai putea,
prin cele mai fierbinţi ispite,
mergi apărat de cruce ta.

Când se va năpusti furtuna,
şi nici un scut nu vei avea,
cu-ncredere, întotdeauna
te-adăposteşti sub crucea ta.

Prăpăstii când o să te-afunde
şi nici un pod nu vei avea,
ea peste ele-ţi va fi punte,
şi-ai să le treci pe crucea ta.

Iar când vei merge spre cunună,
Hristos ieşi-va-n calea ta,
spunându-ţi: "Bine, slugă bună!",
şi-n schimbul crucii ţi-o va da.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă dinspre pământ spre cer

Plouă, anume, dinspre pământ spre cer,
Dinspre taina iubirii spre taina de mister,
Mi-i gândul împăcat, că peste zări departe,
Ai ţesut cu inima cuvinte într-o carte.

Ai şlefuit din nuferi culoare şi lumină,
Ai şlefuit din stele crucea ta divină,
Ai venit cu mărul şi floarea vorbitoare
Să-mi dăruieşti sărutul, simbol de neuitare.

Mi-ai schimbat credinţa în vise şi plăceri,
Ai rămas în mine cu stelele şi-mi ceri
Să-mi altoieşti în vreme versul tău prin vers
Chiar dacă-n toamna vieţii plouă-atât de des.

Plouă, anume, dinspre pământ spre cer,
Dinspre taina iubirii spre taina de mister,
Mi-i gândul împăcat, că peste zări departe,
Ai ţesut cu inima cuvinte într-o carte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii măicuţei

Ochii măicuţei luminoşi
Când le-am putut simţi privirea,
Învăluindu-mă duioşi
M-au învăţat ce e iubirea.

Ochii ei blânzi şi zâmbitori
Ce mi-au vegheat copilăria
Curaţi ca roua de pe flori
M-au învăţat ce-i bucuria.
Ochii măicuţei visători
Călăuzindu-mi tinereţea
Străluminaţi de mii de sori
M-au învăţat ce-i frumuseţea.
Urmând credinţa din strămoşi
Ce astăzi o cinstesc şi eu
Prin ochii mamei cei pioşi
L-am cunoscut pe Dumnezeu.

poezie de Valeria Moroşan din Vrăbiuţa norocoasă (2011)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preambul la despărţire

De la un timp mor amintirile în noi
Sau poate, noi murim în amintiri,
Egalizând dimensiuni de ceaţă şi noroi
Peste descompuse oglindiri.

Tăcerile îmbătrânesc în ochii tăi
De anotimp orfan şi fără nume,
Stau risipite insomniile-n odăi
La veghea despărţirii noastre, cea de mâine.

Ne evităm ca doi bolnavi în tratament
Privindu-ne pe furiş, refractiv,
Scotocind prin circumstanţe după argument
Cu teamă de acel verdict definitiv.

Până şi gândurile ţi se sting în plâns
Împărţindu-te între aici, şi-o uşă grea,
Prin multe întrebări făr-de răspuns
Mă tem că s-ar putea să nu mai fii a mea.

poezie de Cristian Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici humă nici lemn

crucea mea
e făcută din lemn de tei
o poartă prin măduvă inocenţă de miei

crucea mea
e făcută după inima ta
tresare când singură noaptea

inima ta are gust de lapte
cruce uşoară peste crucea mea
păpădie hrănită cu esenţă de nemoarte

crucea mea
formă tainică de aer presat
slovă, iubite, lumină de cântat

crucea mea
prag de cer
nici humă, nici lemn
numai înger

şi mai ales mă minunează
păsările, ramurile,
umbrele lor mă distrează
pădurea toată, vânturile
mă urmează

crucea mea
crucea ta
lăcrimează.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar sicrie şi durere...

Prin fereastră văd pustiul într-o primăvară caldă,
Când noi respirăm sub mască, fiindcă molima se scaldă
Peste tot, având complice virusul cel asasin,
Şi ne ia părinţi, copiii... ce se sting în pat străin...

E durere, vlăguială şi o spaimă peste lume
Că n-ar reuşi s-o scrie nici în sute de volume...
Ne ferim unii de alţii, şi ai vrea o-mbrăţişare,
Însă fugi că moartea-ţi râde cu trei coase la spinare.

Cum să îşi aline mama un copil în carantină,
Nu îl vede, nu-l aude, - sufletu-i pe ghilotină -
Cum să-l mângâie, să-i spună să nu aibă nicio teamă
Când e ferecat şi plânge... neputinţă, jale, dramă...

E o luptă inegală, da cu forţe nevăzute,
Care muşcă şi se-ndoapă din imunităţi scăzute,
Luptă medici, asisistente, ei, soldaţi pe baricade,
În speranţa să învingă... omenirea-n chinuri, scade.

Muribunzii plâng în sine prin blestem, cu ochii goi,
Şi se sting stingheri, departe, mai ceva ca în război,
Şi s-au duelat cu moartea... şi i-au dat ca accesoriul
Doar sicrie sigilate să le-nghită crematoriul...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru o zână [A fairy song]

Peste deal şi valea mare,
Prin tufişuri, prin zăvoi,
Peste ghimpi, peste hotare,
Prin potop şi foc vioi!
Mult mai iute hoinăresc
Decât luna-n zbor ceresc;
Şi slujesc Zâna Regină,
Ud cu rouă a ei grădină;
Aurii primule mari
Stau ca nişte pensionari,
Ca rubine de valoare;
În pistrui e-a lor savoare;
Caut rouă, stropi perechi,
Să le pun perle-n urechi.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnele zdrelite

Toamna mi-a cărat în cârcă verile înspre apus,
Că sunt multe sau puţine... să decidă Cel de sus;
Prin înnegurarea zilei şi prin nopţi prelungi şi oarbe,
Şi le-ascunde în rugină şi din energii le soarbe.

Uite că le-a vlăguit! Resemnate în paloare,
Azi mă caută cu patos, doar să-mi dea niscai culoare,
Însă m-au pierdut prin frunze, brume şi vârtejuri fade,
Ce mă învelesc în toamne şi-mi plâng ochii în cascade.

Mă debarasez de frunze ce-mi acoperă din chip,
Şi văd numai zile reci, nu mă sperii şi nu ţip,
Le ador ca pe copiii ce-ar fi vrut să le fiu mamă,
Da mă cert că am doar unul şi-aş putea să scriu o dramă...

Toamna mi-a cărat hoţeşte sufletul ce-i ciopârţit,
Nu s-a mai întors fărâme... o fi singur şi sluţit,
Şi l-aş mângâia, l-aş coase şi pansa în taină mare,
Însă l-am găsit în mine, oscilând, da în picioare.

Şi îl mângâi ca o mamă ce-ar fi vrut copii, un lot,
Da în toamnele zdrelite e târziu şi nu mai pot...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumire

Nu-i drumul vieţii presărat
Cu flori şi nestemate
Dar nu-i pe lume mai bogat
Decât acel ce le-a luat
Cu mulţumire toate.

Sărac e omul pe pământ
De n-are un ban de pâine
Dar mai sărac e ca oricând
Când soarta-şi plânge murmurând
Nemulţumit şi azi şi mâine.

Şi-i om pe lume fericit
Acel ce-n umilinţă
Îsi duce crucea liniştit
Că-n crucea lui el a găsit
Izvor de biruinţă.

Şi-i om cu farmec pe pământ
Nu cel ce spune multe
Ci cel ce are duhul blând
Şi prin tăcerea lui oricând
Pot alţii ca s-asculte.

Iar mâine-n bucuria ta
E mulţumirea ta de azi
Şi alţii de-o învăţa aşa
De fericit te-or inunda
A-tale lacrimi pe obraz.

poezie de A. Cornel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângea şi Crucea însângerată

PLÂNGEA ŞI CRUCEA ÎNSÂNGERATĂ

De noaptea când pe Golgota, Crucea-Şi ducea Iisus,
Toată omenirea ştie că s-au cutremurat
Pământul şi Cerul, de -Fiu ce-a fost sacrificat
Cu voia Celui de Sus.

Dar Iisus îndura chinurile în tăcere,
Cu sângele să spele păcatul necredinţei;
Pe om să-l lumineze cu flacăra căinţei,
Prin a Sa Înviere.

De mila Lui lăcrima Crucea însângerată,
Când spinii rugului Îi răneau fruntea divină,
Iar El chema pe Dumnezeu, în Duh Sfânt să vină,
Să-i curme crudă soartă.

Doar strigăt din rugăciunea Maicii se auzea
Peste întreaga suflare de la Pământ la cer,
Că numai Tatăl ştia de-al Învierii mister,
Când Iisus Hristos murea.

Dar în miez de noapte, Lumină din Cer coboară
La Mormântul Sfânt, pentru suflarea omenească;
Iar prin minune, credinţa sfântă să renască
Pe lacrimă de ceară.

Suflate păcătoase din Iad le-a eliberat
Iisus, când cu moartea trupească a plătit tribut;
Că Dumnezeu şi Tatăl pe om l-a iubit mai mult,
Iar pe Hristos L-a-nviat!

14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci
Din vol."La poarta Divinităţii"
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea este o poartă, crucea este o fereastră spre Înviere. Pentru că ţelul suprem este Învierea. Da! Această Înviere se realizează prin cruce, prin jertfă. Să ne luăm fiecare crucea noastră, într-un fel sau altul, a suferinţelor, a necazurilor, a primejdiilor pe care le întâmpinăm, pentru că ne declarăm creştini.

citat din Părintele Constantin Voicescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treziţi-vă!

Pluteam uşor prin liniştea din jur
Pe aripi zdrenţuite de milenii
În zborul prin întinsele-mi domenii
De pe Pământul încă imatur.

Un zbor prin întuneric şi lumină,
Prin ură şi iubire sau prin vis,
Prin munţi semeţi ori peste un abis,
În zile reci sau nopţi cu lună plină.

Aud, de la un timp, suspinul greu,
Un geamăt dintr-o cruntă suferinţă
Al mamei ce vă creşte cu credinţă:
Natura ce-o trataţi ca nefiinţă.

Treziţi-vă! Atunci, din zborul meu
Am să arunc pe cer un curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu iubirea pe plai

M-am dus cu iubirea pe plai
Şi îngeri musteau din adânc,
Bunico, doar tu nu erai!
De-aceea, cu cerul, te plâng.

În crâng, risipindu-se lin,
Bunico,-mi trec ochii spre stele.
Poate c-o să ne întâlnim
La marginea lumilor mele.

Te-am pus, o muşcată,-n pridvor,
Bunico, să-mi fii mai aproape,
Venit-a un vânt trecător,
Te-a dus printre lacrimi, departe.

De dor şi de vis, mă anin,
Bunico în cuiul icoanei,
Şi iarăşi în noapte suspin,
Ascultând poveştile mamei.

Ţi-am pus în privire poteci,
Şi lampa din nou am aprins,
Bunico, dar tu nu mai treci
Prin buclele noastre de vis.

Şi flacără-n cer m-am făcut,
Din vatră mustind... şi izvor,
În ceruri, mă văd licărind.
De tine, bunico, mi-e dor.

Oftez, dar tu dă-mi un sărut
Şi mângâie-mi chipul aprins,
Bunico, nu pot să te uit,
Doar tu eşti singurul vis...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În flux de raze

destram întunericul cu umbre de spaimă
drumul spre steaua mea e pavat cu iubire
pe reţele sociale mă bucur de faimă
tăcerea de piatră o curm prin zdrobire.

când vine furtuna mă ascund în poem
cu ochi de stea cu aripi de înger
zbor peste nouri negri trubadur boem
să nu mă răpună năvalnicul fulger.

n-am pustiit cuvântul trecând prin deşert
extazul este măsura vibraţiilor mele
spirale sonore mă inundă ca un concert
extins peste noapte să cuprindă stele

lumi de armonii trec prin flux de raze
lumina fericirii se aşterne pe fraze.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare

Soare, te rog întinde mâna
Şi încălzeşte-mi faţa
Sunt rece ca şi bruma
Sau roua dimineaţa.

Am buzele amare
De simt pelinul dulce
Alerg prin câmpul mare
Cu flori de mac şi spice.

Ieri nu ştiam durerea
Ce-o port acum în mine
Dar frica şi tăcerea
M-au despărţit de tine.

Mi-e frig şi frigu-mi aminteşte
Cum mă-ncălzeai cu-n zâmbet
Eu te-am iubit orbeşte
Dar tu mai fript pe suflet.

Îmi tot aduci aminte
Cum îmi coceai caise
Însă te-am şters din minte
Şi te-am gonit din vise.

Te rog, de cheamă ploaia
Cu frigul m-am călit
Am inima ca foaia
Aprinsa de-un chibrit...

poezie de Oxana Barbu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul, pe furiş...

Stropii de ploaie
Cad grei, prin acoperiş
Peste scrisul din foaie...
Doar gândul, pe furiş,
Fuge afară din odaie...

poezie de Mihail Mataringa din Singur în Atlantic (24 iunie 1986)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culcuş de Rai

Primăvară iar te-aduni
Din luturi şi urâciuni,
Geruri aspre şi vântoase
Aprige şi spăimântoase,
Munţi de alb şi tremurici;
Punând verde peste frici.

Iar te salţi din sol şi-ţi speli
Chipu-n cânt de primăveri,
În trei ape limpezite;
Calci cărări bătătorite,
Miroşi frezii şi-o lalea,
Să fii gingaşă ca ea.

Şi de când te-ai primenit,
Razele te-au rumenit,
Ţi-au zvântat şi trena lungă.
Iarba-n tălpi să te împungă,
Ca să-mi faci culcuş de Rai,
Din ce poţi şi din ce ai.

Nu te duce prin vâlcea,
Unde vântu-ţi încâlcea
Şi cosiţele şi poala,
Căpătând noroi ca smoala;
Stai în pomi ca să săruţi
Muguraşii goi, desculţi,
Să-i trezeşti din nou la viaţă,
Sus parfum şi jos verdeaţă.

Te-ai săltat de prin noroi,
Ca pământul să-l înnoi...
Să-mi pictezi ochii, îţi cer,
Ca un peticel de cer.

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strâng în talpa vieţii mele

Strâng în talpa vieţii mele cioburi mici, ucigătoare,
Nu le scot că nu am vreme... Ei şi ce dacă mă doare?
Nu mă plâng de suferinţă, căci doar Domnul mă alină,
Şi răzbesc prin grota sorţii când balanţa greu se-nclină.

Am strâns spini... iar guri flămânde m-au muşcat cu lăcomie,
Şi-au sperat că mă doboară, m-au lovit cu infamie,
M-au trecut prin rug de iaduri perpelindu-mă tenace,
Însă antidotu-mi este "un ignor" spre minţi sărace.

Nu mă-nclin, nu strig, nu cad, nu cer falşilor clemenţă,
Şi îi las să se frământe, buimăciţi de rezistenţă,
Nu las lacrimi să îmi curgă pe obraji, ca exponate,
Nici în faţa celor falşi, nici ascuns. Am demnitate!

Calc pe cioburi ascuţite, să mă doară pân* la sânge,
Şi-mi cert fricile în taină şi-i spun inimii nătânge,
Să nu sufere că lumea poartă petice ostile,
Cu venin... vor să sugrume cu deprinderi de reptile.

Strâng în talpa vieţii mele cioburi mici, ucigătoare,
Nu le scot, că nu am vreme... Ei şi ce dacă mă doare?

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidire

Zidită-n liniştea credinţei,
Trup întru trupul lui Hristos,
Sunt parte din calvar şi preţul
Durerii mele-i de prisos.

Sunt crucea peste care paşii
Atât de aspru judecaţi,
Mai calcă peste trup de lacrimi...
Să mă opriţi, nu încercaţi!

Îmi plec genunchiul... Rugi străine
Mă cheamă. Inima mi-e grea,
Iertarea nu mi se cuvine!
Porunca, Tatăl îmi va da.

Din lanţuri voi slăbi prin moarte
Şi gândul către Dumnezeu
Va trece sufletul prin moarte...
Născut prin lege fariseu,

Jurând pe falsele credinţe,
Adeseori m-am întrebat
De-am să-mi plătesc amar greşala...
Acum Tu, Doamne, m-ai iertat!

De-acum, biserică creştină
Altar voi fii... Mă iartă, dar!
Şi mă-mpresoară cu lumină
Spre a renaşte-n duh şi har!

Sunt candelă... Cu mir sfinţeşte
Iertarea sufletului meu!
Întinde-ţi braţul către mine
Doamne! Nu mă lăsa la greu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea din noi

Fiecare-şi duce-n spate
Crucea, după cum i-e dat,
Unii-o duc cu demnitate
Făr' să cadă în păcat.

Chiar de-i crucea noduroasă
Iar esenţa-i cea mai tare,
Luciu-i dau şi-o fac frumoasă
Tot frecând-o de spinare.

Ei şi crucea sunt un tot,
Un întreg, s-au contopit,
Când să cadă, zic "mai pot!"
Fiindcă-n cruce s-au proptit!

Greutatea să-i doboare?
Nu! Devin mai întelepţi,
C-au privit mereu spre soare
Şi-s puternici azi şi-s drepţi.

Alţii, alte caractere,
Chiar de crucile-s mai mici,
Strigă, urlă de durere
Parcă sunt loviţi de bici.

Şi plâng şi sunt plini de ură,
Zici că crucile purtate
I-au sleit fără măsură
De i-au cocoşat de spate.

Crucile nu-şi vor a duce
Şi-s atât de aroganţi
Că doresc cuiva s-arunce
Să le-o care, doi talanţi.

Vreun creştin cu suflet mare
Se gaseşte de-l ajută
Şi-i ia crucea în spinare
Celui care îl insultă.

Nu-l ajută pentru-arginţii
Aia ce-i văzu pe jos,
Ci că mai demult părinţii
L-au crescut creştin frumos.

Noi fiind mai păcătoşi
Îi mai judecăm, nedrept,
TU, însă, ne vezi frumoşi,
Că eşti pur şi înţelept

Doamne, binecuvântează
Oamenii crucea să-şi poarte,
Sufletele luminează
Să şi-o ducă mai departe.

poezie de Florentina Mitrică (8 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!