Cu aripi de foc

Povestea tristă încă mă apasă
dar nu mă recunosc în ea
ochelarii de la o vreme mă deranjează
ochii mei sun la fel cu ai tăi
nu văd în depărtare pregătită mişcarea.

Mă feresc de tulburările care se nasc,
în ele colcăie vinovate intrigile,
se ivesc mereu alte drumuri
care însoţesc apele şi străbat munţii,
dincoace şi dincolo cetăţile aşteaptă,
să închidă misterul între ziduri de piatră
spre care se îndreaptă toţi cei ce iubesc curcubeul
ce-şi varsă culorile în ape.

Prea se face atâta vâlvă,
lângă mine numai tu rămâi credincioasă
cu aripi de foc,
de pe cer numai păsările de pradă
urmăresc cu ochii mari
tot ce-i de prins şi se poate prinde.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu rănită porţi iubirea

Când carnea a prins sub piele lumina
nimic din trup nu e cum a mai fost,

ziua se-nfruptă din umbra răcoroasă
vindecată de semne cereşti,

pe umeri coboară suflete de piatră
cu inocente visuri prin ploile repezi,

fuge timpul din palmele calde
şi sub picioare pământul freamătă vesel.

Numai tu rănită porţi iubirea
în ochii adânci şi uscaţi de aşteptare,

între buclele care ascund himere
în geometria miraculoasă a capului,

ochii mă urmăresc până-n amintiri
ş nu vor să uite nicio imagine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu fără răni porţi iubirea

Când carnea a prins sub piele lumina
nimic din trup nu e cum a mai fost,

ziua se-nfruptă din umbra răcoroasă
vindecată de semne cereşti,

pe umeri coboară suflete de piatră
cu inocente visuri prin ploile repezi,

fuge timpul din palmele calde
şi sub picioare pământul freamătă vesel.

Numai tu fără răni porţi iubirea
în ochii adânci şi uscaţi de aşteptare,

între buclele care ascund himere
în geometria miraculoasă a capului,

ochii mă urmăresc până-n amintiri
ş nu vor să uite nicio imagine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe văile cerului

Noaptea alunecă pe văile cerului,
să se spele în apele stelelor,
izvoarele o aşteaptă la răscruci,
vor să aducă munţii pe umeri.

Lumina se loveşte de piscuri,
zăpezile o absorb dar nu se topesc,
ieri am cuprins pe retină întregul
totul se prinde într-o horă
jucată după cântecul păsărilor,
nu mă recunosc şi îmi caut drumul
de trecere prin umbre
pe care le destram.

Când o să ajung la templu
soarele va răsări
şi oamenii vor prinde aripi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte perspective

nu pot să-ţi vorbesc ar fi prea mult
eşti pentru mine o iluzie
care mă încurcă în descifrarea dorinţelor

am în gânduri alte perspective
pe care le urmăresc şi formez normal
într-un singur scop

nu mă las purtat de culorile reci
strâng semne ce se nasc în cuvinte
şi desenez fiecare pasăre după glas
înainte să zboare spre cer.

nu te mai chem la nicio întâlnire
eşti cea care ai polecat fără răspuns
n-ai uitat niciun surâs nicio umbră
doar întuneric prin care vâslesc fantasme
moarte de sete.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu stele orbitoare

Nobleţea încă se mai năpusteşte-n mine,
întotdeauna caut să vindec orgolii,
de la o vreme mă luminez la faţă
când cineva-mi spune o vorbă înţeleaptă
şi tu vezi,
ridici capul şi speri la mai mult.

Mă întorc la drumurile drepte,
le parcurg până la rezultatul aşteptat,
socotesc totul ca o moştenire cuvenită
şi nu mă opresc,
pun umărul acolo unde Dumnezeu a pus ochiul,
să văd cum i se înfăptuieşte darul
într-o lume în care mulţi mai visează
să fie prinţi de carton ai timpului prezent.

Abia acum lumina se revarsă norocoasă
peste ţinutul în care înalţ porţi
prin care oamenii trec liberi,
numai gândul capătă aripi nebănuite
şi păsările din mine străbat cerul
prins cu frânghii nevăzute de stele orbitoare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcătosul

Un păcătos nu iartă pe nimeni,
nu se iartă nici pe sine,
în această lume fiecare iertare
se face de cel cu har
de aceea el îşi ascunde intenţia
şi faptele uită vorbele.

Pe drumuri bătătorite aşteaptă răul,
pornirea nefirească,
o cădere la pământ
de unde nu se mai ridică om.

În spatele său stăpâneşte întunericul,
ochii nu mai au ţintă
doar un blestem vine din interior
şi produce dispreţ
în care se pierde fără să vrea.

Lumina pare o anihilare duşmană,
să-şi caute mijloacele,
numai Dumnezeu mai poate face ceva
dacă nu e prea târziu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsările

Sub o geană de lumină
ochiul tău albastru
prins în mirajul iubirii
caută-n zare curcubeul.

Umbrele se joacă cu privirea
răspândindu-se pe sub arbori
ce-şi tremură frunzele-n aer.

Tăcerea se-nfăşoară-n tristeţe
sub semnele unor zodii străine
fără nerv.

Cu oase albe, subţiri păsările
fluieră seara-n vânt
venirea toamnei

trasă de care de foc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se naşte povestea mişcării

Dintre toate capetele ce se ridică semeţe,
al tău priveşte departe-n faţă,
pentru privitori pare un lucru normal,
sunt aproape mândru de tot ce se întâmplă
şi mă forţez să fiu atent,
cum se desfăşoară întreaga ceremonie.

Se naşte povestea mişcării,
încălzeşte inimile ce bat ritmic
în acea trepidaţie a siluetei în dans
cu imaginaţia care capătă conturul deschis
spre marginile de care te rupi
când lumina desface umbra în straturi.

Ceaţa nu se poate menţine,
se ridică deasupra şi încet dispare,
numai cântecele păsărilor străbat prin auz
până-n ţinuturile calde,
dar tu gândeşti cu totul altceva
ca într-o dragoste cu ochii închişi
în care cazi în mirific
şi nu te pierzi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân cum am fost

Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în acelaşi trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
şi de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.

Nu înţeleg minunea care mi-a deschis ochii minţii
şi mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe faţa celor ce mă însoţesc spre mântuire,
vă înţeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniştit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.

Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutăţile lumii,
rămân cum am fost.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă şi lumină

Am înghesuit cuvintele în pâlnie
şi au început să curgă înjurături
peste capul frazelor care erau prea lungi,
copii se mutaseră pe alte pagini.

Întunericul se zvârcolea pe panta greşită
pe care o apucasem şi eu din inerţie,
pe celelalte pante era o linişte ieftină
care aluneca spre dezamăgire totală,
zilele se perindau şchioape pe drumuri
care nu duceau prea departe.

Atunci am hotărât să mă răzvrătesc,
simţeam lipsa de perspectivă prezentă,
ceaţa cobora peste mine ca o singurătate.
Numai sufletul se zbătea în gol şi căuta
inima ta zdrobită de umilinţa înfeudării
principiilor morale desuete.

După ce ne-am pus de acord
lumina se înscăuna în ochii obosiţi
şi ne sorbeam unul pe altul dezinvolt,
umpleam camerele goale cu dragostea noastră
şi plecam împreună cu aceleaşi gânduri
stăpânite de imprevizibil.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă împiedică nimic

Nu am altă alternativă veritabilă
dar sunt mulţi ochi care mă urmăresc,
poate că jocul este prea complicat
şi jucătorii nu-l stăpânesc atât de bine.

Mulţi se feresc să mă numească
se împiedică de propria teamă
şi se ascund când dau de greu
dar nu-s iertaţi când totul iese la iveală.

Nu văd de ce să mă împotrivesc
cred că nimic nu se câştigă uşor
şi lupta mea este cu mine însumi
fără alte căutări în afară.

Nu mă împiedică nimic,
să nu uit ce ar trebui uitat,
dar dacă cineva îmi trânteşte uşa în cap
aştept o vreme până se sparge răbdarea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare definitivă

Noaptea mă mai consolează încă,
împart cu tine inima să nu ajungă în beznă,
iertarea din suflet este definitivă
ca şi timpul care trece nepăsător
prin ochii tăi trişti în oglindă.

Mă rotunjesc în cercurile lumii
încerc să-mi ocrotesc lumina
şi-mi caut locul
în dragostea care m-a rostuit de la început
dincolo de cuvinte,
crezul meu este din ce în ce mai viu,
sunt ca o pasăre care-şi hrăneşte puii
dintr-un zbor fără prihană.

Şi când totul e destinat sfârşitului
cresc din mine alte aripi
fără frângeri,
doar viaţa şi un poem dăruit ei
cu iubirea mereu apropiată de suflet
mă străbate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nestăpânită lumină

Nu e clipa căderii pleoapelor peste aşteptări
nici a frunzelor peste inimi,
e o sănătate în carnea flămândă
nerv prins în sinapse,
tot mai căutată starea de împăcare
cu sângele pornit să înverzească.

Vrea mai repede trupul să-l răsfeţe
sădindu-i în sămânţă fructului copt
nestăpânită lumină
mai adâncă decât sâmburele
din care se naşte vie fiinţarea
şi răzbare prin curgerea timpului.

Pune stâlpi la porţile nesfârşitului,
drumuri căutând să le treacă
până la împărăţia cea fără de veste
de la care se aşteaptă întregirea.

Închis cu zăvoare între ziduri de piatră
privesc la ardezii cum ard
cu flăcări peste ape-n colind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu semne visătoare

Toamna mă aşteaptă întotdeauna cu vânt fără aripi,
cred că seara grădinii e ruginită de arome,
fără păsări exuberante
păstrează un fel de tristeţe pusă la învechit.

Nu cunosc o altă îndestulare mai diversă
care mă trage de mâini să strâng pentru iarnă
şi eu ca un greier pătimaş fac degustări de băuturi
până-mi cade scripca în somnul uitării,
de mă limpezesc doar cu câte o lacrimă de vin.

Te rog şi pe tine,
să vezi aurul topit în pahare.

Dar tu rămâi cu gândurile curate şi ochii ţintă
la semnele care se joacă pe cerul spumos,
privirea nu se pierde ci se încarcă de semnificaţii
despre modul cum noi ne includem în natură.

Bate la uşa din spate a toamnei
un frig din ce în ce mai rece, adunat de pe drumuri
şi noiembrie împrăştie totul cu duşmănie
fără să-l oprească nimeni.

Pe vremea asta Dumnezeu îmi coboară-n cuvinte
şi ploile se ţin legate unele de altele cu frânghii de ceaţă,
nu pot răspunde la provocarea de a scrie
de parcă am rămas în tabloul estompat de peste deal
peste care soarele se grăbeşte să treacă pe sub nori.

E frumos de visat cu ochii în depărtare
într-un cadru în care nici nu exist,
ci mai degrabă m-am împotmolit în necuvinte
din care nu pot să scap decât absorbit de linişte.

Pare uşor să străbat lumea
când ea e totuna cu mine

şi-mi sosesc caii cu sănii de iarnă la poartă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti

Iubire...
Nebună de iubire,
Tu eşti.
Eu am crezut că te-ai topit pe drumuri reci,
Ai pleoapele îmbătrânite de mari iubiri
Şi-acum te văd, amanta suptă din răstigniri,
Tu eşti.
Ai obosit de-atâtea drumuri, te-ai săturat de colindat
Şi-acum pe chipul tău, prin riduri apar doar clipe de păcat.
Tu eşti,
Haide, spune-mi, tu eşti,
Te recunosc prin ochii care mă topeşti,
Te recunosc din crăpături din buze muşcate în poveşti,
Hai, spune, tu eşti
Tu eşti aceea care, prin zâmbete mă ameţeşti,
Tu eşti,
O, da, tu eşti,
Tu eşti aceea care mă ocoleşti,
Tu eşti aceea care m-ai contopit în dor,
Tu eşti aceea care între braţe mă înălţai în zbor,
Tu eşti,
Te recunosc, tu eşti,
Păcatul tău îţi face faţa ca să nu zâmbeşti,
Păcatul tău apasă, şi trupul ţi-l priveşti
Îmbătrânit şi supt de vlaga, ce încă-ţi mai doreşti...
O, da, te recunosc. Tu eşti...
Iubirea mea din marea de poveşti.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii mari

am alunecat în spectacolul cromatic de ardezie
cu o versatilă duritate elegantă
până la uimirea care îmbracă ansamblul
construiesc ideea zborului din păsări
şi o las liberă să taie cerul
ca o săgeată desprinsă de pe pământ

oamenii privesc
cu ochii mari
şi capătă întrebări nepuse

împart mirarea cu sunetele unui pian
atât de odihnitoare în gând
prinse în cuvintele încă nescrise
care-mi cresc din rădăcini

dacă nu vor fi scrise
o să rămână în tot ce iubesc
şi va fi înălţător

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aripi de aer

în balsamul acestei nopţi hrănită cu întuneric
într-un ocol al pierzaniei
se rup
părţi din gândurile puse pe fugă
spre lumi necunoscute din cauza noastră
în care întâmplările se sparg de pereţii incolori
prin care nu pot trece
şi se opresc în trupul unor coincidenţe stranii
vulnerabile până la urmă
ca şi noi oamenii la timpul invulnerabil

cred că sunt doar un aspirant silitor
care-şi poartă bagajul cu el prin mijloacele de transport
şi stă cu ochii pe el să nu dispară
şi se bucură să-l poarte-n spate prin oraşele îndepărtate
ca pe un suport al existenţei reale
în care păstrează neatinse visele tale de iubire
înspicate cu ale mele

rămâi ca o mireasă a sunetelor din silabele melodioase
pe care inima mea o poartă
lângă apa din bidonul militar verde
pe care are grije să o împrospăteze din când în când
şi să surâdă singur
ca o pasăre ce-şi învaţă puii să zboare
şi ei zboară
cu aripi de aer

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeele dimineţii

Nu mă mai întorc la vechile forme,
păşesc spre noile deschideri
sunt un mugure care aşteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
şi nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.

Nu mă pierd în cuvintele nopţii,
dimineţile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
şi răsăritul topeşte întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naşte liberă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau mai mult

Mă prind în jocul gulerelor albe
şi mă lupt pentru ideile libere
la care fiecare contribuie,
la ruperea barierelor impuse de alţii.

Tot ce se naşte creşte în os
şi în carnea de vultur
care zboară fără aripi.

Lumea nu ştie apele în care mă scald,
înot şi prin cele tulburi,
mă tem de întâmplările neprevăzute
şi le adun între ziduri.

Nu vreau mai mult
decât să încap în propria inimă
cu tine împreună.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pradă tăcerilor

Încerc să văd pe interior subiectul,
nu-l las să-şi facă parte de vorbire,
îl încui cu întrebări supărătoare,
să dospească de aşteptare,
îl uit privit de alţii
cu ochii cât ferestrele unui conac
în ruină.

Mă tot izbesc de convenienţe
şi nu pot vâsli prin cuvinte
să le aflu malurile.

Sunt pradă tăcerilor,
păzit de păsările nopţii din vise
caut mereu limanul de care mă tem
şi înot prin nemărginire.

Te strig prin luminişul dintre ape
şi nu te găsesc,
ai plecat undeva departe
unde orizontul se-ntunecă.

Poate mările calme ale sudului
te vor linişti
şi-ţi vor destăinui
drumul salvator de întoarcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!