Bogat peste putință
Nu mai am cuvinte
să scriu cu sânge albastru istorii
pe care mulți vor să le uite,
am numai miezul fierbinte al faptelor
ce urcă și coboară prin cristal,
în fața oglinzii nu se schimbă
și pune în vorbe doar bobul curat.
Îi pun cerului coloane de sprijin
câte sub un pod peste mări,
sănătos și oval ca un pepene copt
cu arome urcătoare
te satură dulce,
bogat peste putință
împarte cu tine gustul divin.
Lumină îți pune pe frunte
și dragoste în pieptul gol,
de respiri mai ușor prin cuvinte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Oglinda în care ne privim
Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschiși.
Simțind coaja prin care respiră lumina
Însetații de cuvinte caută înțelesul
Char dacă prețul urcă pe scară
și valorile rămân tot ma jos.
Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaște bucuria lichidelor tari
și timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă alcătuiesc din cuvinte
visul se întoarce în vis
în gânduri dragostea frământată dospește
până i se frăgezește miezul
viitorul rupe lacom din speranțe
își pune pe masă pâinea coaptă
și așteaptă musafirii
ușa rămâne deschisă
mă alcătuiesc din cuvinte
și prin ele mă înalț în fiecare zi
urcă nestingherite-n poeme
și-n umbra lor curg clipe încântătoare
cu sunete de flaut
c-un ochi atent
Dumnezeu privește-n tăcere
și meditează la unele taine
din creația sa.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțelepciunea din cuvinte
cutreier prin pădurile cerului
întunericul se agață de baierele nopții
vântul mișcă aerul
păsările se retrag la cuiburi
râurile sar peste pietrele potrivnice
cu pești argintii
din ape se adapă curcubeul
diminețile se înfășoară-n poezie
înțelepciunea cade-n cuvinte
și se înalță-n oglinzi de lumină
gândul prinde aripi fără pene
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploile tale calde
Gust amarul până îmi iese prin ochi
și nu mă las furat de vorbe goale.
Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omenești,
dar nu mă tem de nimeni.
Îmi adaug în fiecare zi câte o șansă,
să mă ridic cu sufletul la cer
în primăveri de cântec prin gânduri
și-n mâini cu măreția dragostei
ce-mi rodește-n palme.
Ploile tale calde
cu mângâieri rupte din cuvinte
îmi coboară prin trupul înfășurat
de atâta fierbinte iubire.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe când scriu
Coloane
cresc în cerurile care se deschid,
credința împrumută piele albă de crin
respiră înalt iubirea de înger
și zboară cu aripi de porumbel.
Pe când scriu cu emoție sufletul în cuvinte
mâinile capătă amprente divine,
lucrurile dobândesc strălucirea gândirii.
Iar când schimbarea se produce și în natură
coboară peste lume amenințarea,
viitorul are incertitudini neprevăzute
și trebuie găsite forme de apărare
înainte de a fi prea târziu.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nestăpânită lumină
Nu e clipa căderii pleoapelor peste așteptări
nici a frunzelor peste inimi,
e o sănătate în carnea flămândă
nerv prins în sinapse,
tot mai căutată starea de împăcare
cu sângele pornit să înverzească.
Vrea mai repede trupul să-l răsfețe
sădindu-i în sămânță fructului copt
nestăpânită lumină
mai adâncă decât sâmburele
din care se naște vie ființarea
și răzbare prin curgerea timpului.
Pune stâlpi la porțile nesfârșitului,
drumuri căutând să le treacă
până la împărăția cea fără de veste
de la care se așteaptă întregirea.
Închis cu zăvoare între ziduri de piatră
privesc la ardezii cum ard
cu flăcări peste ape-n colind.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mirosul copt
Spiritul nebănuit
al pietrei cioplite
în trupul femeii
se-nfășoară-n lumină.
Din harul pe care-l respiră
cu stăpânire de sine
împarte la toți.
Caută-n fructul tomnatic
culoarea dulce, ruginită
și-i împrumută savoarea.
Își risipește mirosul copt,
se lasă răcoroasă, molatică
peste suflete împietrite.
Spiritul irumpe și se înalță
din forme migălos șlefuite
fără de unghiuri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În seve de lumină
Este o întâmplare păstrată în memorie
cum o comoară ascunsă în pământ
unde apele scot flăcări din valuri,
de noaptea foșnește pe cărări
cu semne bătrâne pe urme.
Cad meteoriți peste păduri de argint,
se scaldă lumina în aura dimineții,
roua fuge înainte de sosirea albinelor
și surprinse florile privesc în oglindă
cu dragostea iradiind în culori
dragoste vibrând în inimi.
Vara urcă prin spirale de suflet
și se înfășoară în cuvinte,
de holdele capătă arome și se coc
în seve de lumină,
în arșița căldurii din cuptorul lui iulie,
fructele devin dulci și zemoase
din trupul pământului.
Ca într-un sipet de aur
memoria soarbe gândurile și le mântuie,
de văd cum se înfiripă în vise
ce nu pot fi uitate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înflorind în gânduri viitorul
Să-i pui mai mult amar decât dulce
în pasta hrănitoare a vorbelor
sclipiri jucăușe face lumina prin colțuri
tăceri în oglinzile sufletului retrase.
Și urme de lacrimi uscate
se văd cum coboară pe curbele feței
lăsând pe pomeți înseninată durerea,
dar nimic nu poate fi mai plin
decât surâsul dulce-amar.
Cât se mai poate răcori visător
înflorind în gânduri viitorul
lasă-l să împrumute din mine ce vrea,
și-i pune steaua pe frunte.
Iar în cuvinte pune-i ruga
până-i intră definitiv în obișnuință.
lasă-i câte o mângâiere solară
cât suflarea unui descântec,
în timp ce focul arde cu flacără.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu drumuri de iarbă crudă
O enigmă pe fața acestor zile
surâsul privirii mirat,
c-un joc de culori și umbre
încearcă să treacă prin ele
ploi de lumină.
Azi,
fluturii-n zbor de pe iile fetelor
mi-au lipit genele cu polen,
păsări de pradă au pus întuneric în ferestre,
eu caut prin vorbe nespuse,
să leg cuvintele de umerii dimineții,
o lumina de aripa îngerilor
răsăritul.
Peste câteva ceasuri
în praful de vitraliu pe fața oglinzii,
mă plimb grăbit către toamnă
într-o cabrioletă de aur
unde așteaptă caii vântului
să le umplu ieslea
cu drumuri de iarbă crudă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe coloane de viață
Se va absorbi primăvara
în dimineți cu aburul subțire
și sughițuri reci,
de îi va înflori gura de arome
și ochii vor privi însetați
cum se nasc toate pe rând.
Atât de fragedă se va limpezi,
de apele vor șlefui pietrele în albie,
vor curge cum scrisul cuvintelor
în miezul de mai
cu liliac înflorit la glezne.
Iar mai frumos decât atât
înrobit de iubire
când păsările clocesc,
sevele urcă
pe coloane de viață
sub o aureolă de vis
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum cântecul păsării
Lasă-mi hărăzit harul
ce mulți dintr-ai mei l-au avut
chiar fără să știe.
Adaugă-mi în cuvinte sâmburii
spuselor de către ursitori,
când gândul mi-l cheamă zeul hârtiei
chiar și ce scriu fără mirare
inimii mele să-i fie deajuns.
Nimbul celor aleși
mi-l pune pe frunte-n lumină
cum cântecul păsării
ce se anunță pe sine la concert
în fiecare primăvară
și apoi tace.
Lasă-mi harul meu dăruit
celor cu sufletul atins de cuvinte
ca un balsam nevăzut,
plăcerea de a fi absorbit de frumos
până-n adâncul iubirii.
Prin mine trec fluturi
Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subțire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.
Ea se cățăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.
De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.
Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii mirați
și nu observa nimic deosebit
la privitori.
Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca și literele arzând
în cuvintele hrană.
Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte mai pline de sens
Tu ai rămas în oglinda inimii
o ființi vie, voluptoasă
plecată-n fântânile cerului
să-ți izvorăști aspirațiile pământene
Eu nu te-am părăsit niciodată
cum și tu ai rămas înlăuntrul meu vie,
nimb care sângerează în lacrimi, cuvinte
mai pline de sens
decât însăși viața care n-are margini,
ci mai degrabă linii spirale
care urcă lumina lângă lumină.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nopțile afinului
Unde nopțile înstelate ale afinului
coc fructul sălbatic
am simțit răcoarea brazilor,
iureșul izvoarelor
dătător de cântec,
risipește mai multă poftă de viață
decât se poate cuprinde.
Îmbracă orizontul în purpură
când soarele apare
înălțându-se peste păduri foșnitoare,
împarte la fiecare lumină
și arome de sănătate.
Câmpia se-nfășoară în galbenul pal
care devine semn de bogăție
și înțelegere,
ce pune-n cuvânt miezul
născător de iubire lăuntrică.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar fragii sălbatici
M-au izgonit din cetățile cucerite,
nici cu inima nu mai stăpânesc femeia,
doar fragii sălbatici
îmi lasă arome în suflet.
Tot ce mă cheamă mai mult
este sângele care nu-i este statornic,
urcă și coboară vesel prin trup.
Ca pe o sobă aluatul dospit
miroase prin fante plăcut
și nici pâinea nu-i mai prejos.
Când între noi se nasc privilegii
și fiecare și-l apără,
noaptea se învăluie în dragoste.
Când stele se mișcă după legile lor
cerul rămâne același
luminos și înalt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea învierii
În miezul nopții când lumina vestește
minunată învierea,
prin suflet curge suflul bucuriei.
Ruga fierbinte se preface-n pâine,
vin, caș dulce și ouă încondeiate
ce dau culorilor durerea patimirii,
capătă strălucire divină.
Îmi amân privirea-n pomii înfloriți,
să primesc frăgezime în gânduri
darul de al întâmpina înviat pe Iisus
și de a vesti și celorlalți.
Dimineața limpede ca după mântuire
aduce acasă curățirea
ca o boare din care respir
cuvinte vii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un regat de dragoste
Din vechime trag după mine rădăcini viguroase,
o sevă ca un izvor fierbinte
din care n-am băut des,
dar o simt prin sânge cum urcă.
Sunt un împătimit al cetății,
viața se clădește sănătoasă între zidurile ei
la o răscruce de străzi înguste
pe unde timpul trece uniform.
În casa mea se nasc dorințe,
mă cuprind în ele
și aștept să mă stăpânească viu
într-un regat de dragoste luminoasă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nichita
În cuvintele sale s-a copt regina viilor,
pe sub arcuri de triumf trec cohorte de îngeri,
toamna nu se mai satură de arome
în iubiri de femei înalte
cu glezne subțiri,
leoaice de pradă.
Poemele îi cântă în trâmbițele veacului
nemurirea în harul divin
și din cer lumina i se așează pe umeri.
Dar Nichita rămâne rodul visării
unde sufletul se încuvântă apoteotic,
este sămânța din fructul universului
din care răsar luceferii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Furat de mirajul eclipsei
Prin fereastra încadrată-n pereții umbrei
privește în depărtare migdalul
cu fructe aromate stăpâne peste tării
ce vindecă ce se mai poate.
Un paharnic se pare de viță domnească
dezleagă taine cu licori dospite la întuneric
ascunse înlăuntrul singurătății
din care sufletul se-nalță-n lumină.
Furat de mirajul eclipsei spre nemărginire
prin risipa de albastru în pulberi astrale
caut liniștea ce răzbate prin fibra cărnii,
de mierea vâscoasă alunecă-n plăcere
punând în cuvinte glas cristalin
netezit pe clapele albe, mișcătoare
în aula magna în care și aerul ascultă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fântâni nu se mai nasc
Stau cu Dumnezeul meu în suferința durerii
aud eternitatea cum curge prin uitare
și n-are maluri decât o lumânare aprinsă,
care-mi arde drumurile spre iad.
Văd lumina cum o topește și urcă,
mirositoare prin vămi mântuită
înflorind ramurile cerului
deasupra de ziditorii cuvântului.
Fântâni nu se mai nasc,
doar în agheasma iubirii mă scald
și ies mai pur din ninsorile de argint
în care sunetele nu se aud.
Nesfârșitul împarte cu mine tăcerea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!