Nicolae Vălăreanu Sârbu

Albastră fereastră

Știe să uite
cum moare în fiecare clipă
plină de iubire neîmplinită,

așteptare de clopot spart
să-i plângă sunetele.

Cuvintele lăcrimează-n silabe
cu arome de mirt
fumegă printre buze dorințe.

Privirea din unghi ascuțit
umbră în sângele inimii,
albastră fereastră
și zbor,

atât cât poate să poarte
crucea pe umerii goi.

Învață să-și macine tristețea
în noapte prin gânduri
când se luminează de ziuă
și înfloresc merii,

păsările să intre în cânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Nicolae Vălăreanu Sârbu

În castelele nopții

Cine va mai poposi în ietacul roz
Unde trupurile noastre-s flămânde,
Cu dorințe îmbrățișate-n sărut.
Nimeni nu știe ce se va întâmpla mâine
Și podurile spre viitor sunt luate de ape
Fapt ce nu s-a putut prevedea.
Femei drăguțe se vor pune la adăpost,
Să intre de timpuriu în misterul acestor vremi
Cu aripile frânte și îmbibate de ploi
Unde cuvintele înfloresc pe buze și ochi.
Mă voi închina la poeme de lumină
Unde verbele mele și-au găsit sălașul,
Cu palmele în pumnii strânși de teamă
Nicio pasăre nu zboară prin furtună.
În castelele nopții cuprinse de întuneric
Respiră duhuri rele prin împrejurimi,
Și mă apropii dar stau încă departe
Închis în odăile somnului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ucenic al adevărului

în preajma unei primăveri care acoperă pământul
cu graba cerută de toate păsările cântătoare
și noi le așteptăm
ne umplu plămânii cu lumină
nimeni nu poate să-și scalde privirea
fără trăirea intensă a împlinirii bucuriei
toate zâmbetele care ne luminează fața
ne dau simțămintele calde ale iubirii
în care mirese înconjurate de flori
sărută albul cu buzele roșii

eu sunt ucenicul adevărului
care-și caută cuvintele în fântânile visului
cu toate sunetele în auz
noaptile din mine își pierd întunericul pe drum
și diminețile se nasc plutitoare
în ochiurile de apă ale răsăritului
în temple se rostesc rugăciunile zilei
cu evlavia mângâietoare de inimi
și lasă piatra la locul ei hărăzit
să se îmbrace în simbolul trăiniciei
gânditoare până la înțelegera vieții
până când îi va pune cruce
și va păși mai departe
prin deșertăciune
cu înțelegere.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Mărgăritar și crin

șoptește
curg râurile prin univers
în fiecare noapte de dragoste
asemeni vieților noastre fulgerate

spune-mi
cum dor cuvintele femeilor înșelate
la bursa lor deschisă continuu
pentru participanții nesiguri

floare pură de mărgăritar
mai albă decât albul pur
șoptește printre florile celeste de crin
arome de tărie poetică

prind să lăcrimeze silabele suferinței
înduioșător de nevinovate
ca o lumină care învie din morți
speranța în viață.

lumina pe umerii tăi calzi
capătă contur de regină
cu linii pământene de frumos
desenate rotund pe trup.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Zilele au orele arse

Tu ești femeie mai adevărată,
plină de încredere,
de aceea urci treaptă cu treaptă
o scară fără niciun sprijin
doar admirată.

În vreme ce ziduri se tot înalță
nu ai teamă de ele,

privești din fiecare unghi, lumina,
o cauți în toate obiectele și ființele
și o faci nemuritoare.

Zilele au orele arse
în arome galbene de crin.

Pe amândoi ne fascinează
crepusculul
ce se pierde tainic în suflet
cu iubire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Zidul plângerii

Zidul plângerii desparte pe oameni de Dumnezeu,
pietrele ard sub tălpi vinovate,
plânsul din suflet pătrunde în zid
se înalță ca un porumbel spre cer.

Iertarea își picură în lacrimă durerea
și în așteptare curge bunăvoința,

în față măreață cetatea respiră
și fiecare se simte mai ușor,
pacea i se urcă în trup.

Nebănuit de tandră inima crește,
bate ca un clopot la porțile tăcerii
să macine greutatea adusă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Albstru Voroneț

tu ești o umbră albastră
neștiută de lumină
ascunsă-n gânduri
care-ți desenează contur

eu sunt dincolo de ea imperceptibil
viu în conștiință și atât de îndrăgostit
urc prin tine un Voroneț
cu pereții sângerând albastru
în același contur
infinit

cu o iubire-n afără de timp

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Noaptea pământului

gânduri suprapuse
pot da naștere la nedumeriri
ce rod și macină pe interior
cu o durere de cuțit învârtit în rană

inima cât o lună plină aruncată-n cușcă
trimite raze prin fante subțiri
ele luminează drumul
ce sar peste poduri dincolo de margini
spre eternitate

noaptea pământului
este o umbră din care se speră ieșirea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

În fiecare dimineață de purpură

Într-o întindere de ierburi
pe poteci cu dorurile inimii de foc
alergi spre pădurile de smarald
unde păsările își caută cu veselie norocul,
cântecul lor înghițind cu totul tăcerea,

din arbori verdele se vărsa-n lumină.

Tu plutești prin gânduri la zmei
pe când nu se zărește niciun prinț
și magic salcâmii și teii se îmbrătișează
în cuvintele pe care le nasc.

Visând la sfârșitul singurătății,
împreună să-i măcinăm calcarul
și să respirăm verdele poeziei,

în fiecare dimineață de purpură.

Se ridică aburii pământului,
norii își lasă ploaia la timpul dorit
cum iubirea îți cade pe ochi cu foame
încât te ucide așteptarea, iubind,

Limba te seacă-n cuvinte nespuse
și absoarbe lumina din ele.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Las cuvintele să-ți descrie

Mă îndepărtez de toate apucăturile
și îmi scriu pe foi volante
sentimentele pe care le-am trăit
cu toate bucuriile și mâhnirile
pe care le port cu mine prin lume.

Las cuvintele să-ți descrie
în ce ape se scaldă luceferii de ziuă
și Dumnezeul la care mă închin
așteaptă să mă schimb din interior
prin convingere.

În suflet mugurii credinței înfloresc
și fructul își răspândește sămânța,
cu acest rod doresc să mă mântui.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Pe coloane de viață

Se va absorbi primăvara
în dimineți cu aburul subțire
și sughițuri reci,

de îi va înflori gura de arome
și ochii vor privi însetați

cum se nasc toate pe rând.

Atât de fragedă se va limpezi,
de apele vor șlefui pietrele în albie,
vor curge cum scrisul cuvintelor
în miezul de mai
cu liliac înflorit la glezne.

Iar mai frumos decât atât
înrobit de iubire
când păsările clocesc,
sevele urcă
pe coloane de viață

sub o aureolă de vis

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cel ce nu știe

Cel ce nu știe să vadă
întregul în fiecare parte a lui
și caută lumina prin întunericul orb,
îngăduie mântuirea și pentru cei rătăciți,
agățați de drumuri imaginare
pe care și le construiesc în gânduri.

Umple scorburile timpului cu visare
și urcă-n regatul tristeții bucuria,
vin în calești de argint însorite,
strâng inimi la piept și le consumă.

Trece prin poarte sărutului în voaluri de mătase
și le fură mireselor zâmbetul.

Dar cel ce nu știe să mintă
spune adevărul unde nu trebuie
nimeni nu-l crede,
și rămâne nedumerit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

O lume incomodă

o lume nebună care nu se dezminte
nu poți s-o lași să aștepte la barieră
când prin stație nu trece niciun tren
o rupi în bucăți pentru fiecare oraș sau sat
și o lași să se descurce singură
să-și croiască drumul
cel fără de moarte
și prin pustiu

nici într-un gest de supremă grație
tu nu crezi un pacient vindecat de iubire
ci mai mult îi persiflez sentimentele
mă adaug la fiecare clipă pentru tine
ca vinul într-un pahar

mă simt amețit de atâtea orgolii
îmi caut ca un orb oglinda în perete
de azi am o libertate ascunsă
ce-mi scapă printre degete.

caut ce nu găsesc
poate, poate mă voi dezlipi
ca niște cuvinte de memoria în care-s păstrate
și mă voi refugia în sufletu tău

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cântec și cuvinte

cântecul își frânge sunetele în surdină
în inima celor care iubesc cu teama
de făpturi închipuite

cuvintele se rup în silabe și adaugă semnificații
împart pe măsuri ritmul
și-l repetă

ușile se deschid

se încarcă în memorie
tot ce trebuie reținut și spus

se-nfășoară-n lumina dătătoare de viață
din care îngerii curg prin aer
și Dumnezeu
rămâne-n interiorul ființei
oglindă a sufletului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe ramul poeziei

înmuguresc cuvintele pe ramul poeziei
șoaptele înfloresc pe buze sărutate
cu versul am învins năpasta amneziei
gânduri ca fluturii zboară în libertate.

ascund insomnia în poala fanteziei
și nopți nedormite îndelung descântate
înmuguresc cuvintele pe ramul poeziei
șoaptele înfloresc pe buze sărutate.

conserv în suflet refrenul freneziei
o să-l cânt la stele sublimă pietate
mă îmbrac în lumina caldă a curtoaziei
amprentând viața cu profunde citate.

înmuguresc cuvintele pe ramul poeziei
șoaptele înfloresc pe buze sărutate.

hipersonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Oasele mele înfloresc

Moartea-i un fel de a spune sfârșitului,
tot ce-i viu îl are în celule
și se regenerează prin datul creației.

Mai conștient sau mai puțin, capătul există,
limitele sunt, dar pot crește
și lumea nu se termină curând.

Cum o albină-n stup are menirea sa,
am învățat să-mi respect convingerile formate
și mai presus de toate oamenii și natura
liniile drepte.

Păstrez în gânduri cuvintele de ușurare
lumina lor ce-mi alină sufletul
și nu cred în orbitoare străfulgerari.

Oasele mele înfloresc la căldură
și firesc se-mbracă-n mușchi și piele
dând glas trupului într-un violoncel
mângâiat pe corzi de o femeie.

Cu răbdare ucid nevredicul din mine,
las ferestrele deschise să intre aerul
și-l respir curat,
scriu pe albele file
tot ce mă învăluie în mister,
sunt ca o primăvară timpurie
ce se rostogolește plină de schimbări.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Prin mine trec fluturi

Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subțire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.

Se cățăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.

De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.

Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii mirați
și nu observa nimic deosebit
la privitori.

Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca și literele arzând
în cuvintele hrană.

Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.

poezie de (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Uneori seara

Privesc monumente ruinate și blocuri moderne,
fața în lucru a unei epoci..
Drumuri măcinate de glodul nepăsării,
dorințe știrbite de puterea bolnavă.
Păpuși de porțelan cumpărate de la anticari
îmbrânceau trecutul pe scări,
în amintirea lor
pe podul de deasupra trecutului
se știe tot ce fumegă orașul
înainte să se aprindă.

Uneori seara
cerul alunecă pe umerii goi,
speranțele se-nchid în cuvinte,
unul de la altul
nervii iau foc,
mintea se descrețește.

Oamenii încep să învețe,
se prind
în jocul schimbării,
urcă noul val
și se duc.

poezie de (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Când ziua se urcă la cer

Ea scrie cu sufletul pe fața gândului,
inima-i tresaltă de bucurie lăuntrică,
se-nfășoară cu trupul în dorințe
și nu se lasă cucerită de iluzii.

Când ziua se urcă la cer,
noaptea coboară-n pământ,
și vine să se roage.

Dimineața o găsește la fântână
cu cofa plină,
satul ei nu știe nimic,
dar așteaptă cu sete
amiaza să-i vindece dragostea
înainte de plecarea la oraș.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Sufletul fereastră spre cer

Să poarte pe umeri, lemn sănătos
în care se cioplește durerea,
mâna cu dălți ascuțite să încrusteze
tot ce se spune despre moarte și viață.

În fibră să ardă gândul fierbinte
dezlegat de teama negrei preziceri
până totul se va sfârși luminos.

Numai sufletul fereastră spre cer
la care sosesc îngerii,

să creadă în lăuntrica putere
cu degetele să-și facă semnul
și inima de măr fermecat

din care fiecare să muște iubire.

Și pe deasupra este o rugă
ce te convinge de adevăr,

iar apoi cuvântul
ce se îmbracă în slavă
în timp ce toți așteaptă cu inima strânsă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cum cântecul păsării

Lasă-mi hărăzit harul
ce mulți dintr-ai mei l-au avut
chiar fără să știe.

Adaugă-mi în cuvinte sâmburii
spuselor de către ursitori,
când gândul mi-l cheamă zeul hârtiei
chiar și ce scriu fără mirare
inimii mele să-i fie deajuns.

Nimbul celor aleși
mi-l pune pe frunte-n lumină
cum cântecul păsării
ce se anunță pe sine la concert
în fiecare primăvară
și apoi tace.

Lasă-mi harul meu dăruit
celor cu sufletul atins de cuvinte
ca un balsam nevăzut,
plăcerea de a fi absorbit de frumos
până-n adâncul iubirii.
Prin mine trec fluturi

Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subțire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.

Ea se cățăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.

De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.

Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii mirați
și nu observa nimic deosebit
la privitori.

Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca și literele arzând
în cuvintele hrană.

Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook