Nici urme nu sunt

Alerg pe zăpada îngheţată ca pe hârtie
unde să mă opresc, nu apare niciun drum,
nici urme nu sunt,
imensitatea albă prinde depărtarea în dungi subţiri.

Copacii şi ei sunt sculptaţi în tablou,
în ochii mei joacă toate liniile
doar mâinile îngheţate şi ele
caută pri buzunare
monade de căldură.

Caută-mă,
apropie drumurile de mine
şi lasă-mă să vin în oraş la tine
unde îţi voi pipăi trupul cald şi alb
ca pe un bibelou de porţelan.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caută-mă

Caută-mă în iarba crudă, unde este linişte şi pace.
Caută-mă printre flori mărunte, unde frumuseţea nu se-ascunde.
Caut-mă în câmpia întinsă, unde zarea-i necuprinsă.
Caută-mă la umbra unui brad, unde dorurile ard.
Caută-mă în pădurea adormită, unde tu mi-ai fost iubită.
Caută-mă pe cărări de munte, unde ne-am spus doruri multe.
Caută-mă în tot şi în toate, unde iubirea se împarte,
Poate, în final ne întâlnim şi vieţile ne unim.
De-abia atunci pe strada noastră, soarele va răsări.
Vom fi două flori în glastră şi-n taină ne vom iubi.
Caută-mă cu gândul, cu cerul, cu pământul,
în vise, în piatră şi sigur ne vom întâlni,
Nimic nu ne va despărţi.

poezie de Dumitru Delcă (27 ianuarie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căzut din cer

Mă îndepărtez
despuiat de frunze
cu urechea surdă la cântecul inimii
unde locuiesc păsările
cu ciripitul plin de priviri.

Ochii adorm obosiţi
şi mâinile
caută (cu disperare) întregul.

Sunt speriat de ghearele lumii;
îmi ascund carnea sub pielea copacilor.
Îmi este cu neputinţă să înţeleg ce vor...,
şi fug.

N-am nici sânge atât de albastru,
să-şi aducă aminte că sunt
viţa unui neam
căzut din cer cu îngeri.

Am numai lacrima unui cuvânt
la care mă uit
cum picură-n poeme.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La momentul potrivit

Se urcă pe trepte prea înalte
de unde pot să cadă uşor
şi nici nu înţeleg ce caută acolo.

E o persiflare a idealurilor mulţimii,
un imens gol care le înghite
cu o pâclă de fum să ne acopere ochii,
dar lemnul crucii prinde rădăcini
şi morţii îşi trimit blestemul
la momentul potrivit.

Îşi pun războaiele-n cărţi
şi cred că se joacă cu focul
iar schimbarea arde orice compătimire
într-un iad al pierzaniei.

Se vor şterge şi urmele celor fără ţară,
noaptea în care intră
este una fără lună şi stele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea anilor

Gândurile-mi trec printre cuvinte,
îşi caută întruparea în poemele inimii,
se grăbesc să bată la porţi ca un an nou
primit cu speranţa împlinirii de suflet
şi jocuri de artifiicii brodate pe cer.

Sunt precum un copil cu ochii spre cer,
înţeleg miracolul bucuriei depline,
dar nu înţeleg propria mea trecere
cu fiecare an spre finalul vieţii
decât ca o bucurie sprimată de timp.

Dragostea mea se stinge odată cu mine
şi nicio umbră nu ţine de cald,
mă prinde răcoarea florilor de gheaţă
de pe geamul prin care privesc departe
şi acest departe nu este ca orizontul,
ci se apropie cu fiecare zi
şi singurătatea îşi are sălaş în el
ca o lacrimă în fundul ochiului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să ştiu de teamă

Întorc drumurile înapoi
şi mă pregătesc de mers,
dar am numai împotriviri.

Las în uitare toate suferinţele,
nu vreau să ştiu de teamă
şi nevinovat starea mă intrigă,

deseori tristeţea are urme vagi
care sunt greu de observat,
dar sapă în interior adânc.

Cerul se cufundă într-o linişte apăsătoare,
copacii cu aerul lor de lumină
respiră verdele prin frunze,
nu mai pun prea mult suflet,
mă înclin cu smerenie la cei dotaţi
cu harul dătător de viaţă.

Serile copleşitor de frumoase
se apropie la orizont.

Îmi lipesc fruntea de inima ta,
o ascult,
nu pot să fac mai mult,
dar pot iubi

cu toată fiinţa ce se înalţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeci si mii de cutite

Zeci si mii de cutite se apropie de mine
Toate isi cunosc atit de bine tinta,
Toate sunt de la tine,
Toate se apropie de mine cu viteza.
*
Zeci si mii de cutite
Toate bine ascutite
Toate numai bine de infipt in inima
Sunt bune...
Au viteza, iar eu trebuie sa alerg
Mi-au spus ca pot sa aleg...
M-au intrebat, le vreau in inima, in minte sau in suflet?
Le-am spus ca nu conteaza, oriunde...
*
Zeci si mii de cutite se indreapta spre mine
Apoi in fata-mi se opresc...
Zeci si mii de cutite,
Toate ruginite, insa bine ascutite
Se indreapta catre mine si in fata-mi se opresc,
Imi intra in inima, in suflet, in minte
Dar toate astea la ce folos?
Zeci si mii de cutite n-o sa ma faca sa uit
De tot ce simt si de tot ce-a fost...

poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cuvinte şi noi

Am pentru tine cuvintele pe hârtie
rânduite frumos în pagină
asemenea unor bobi de rouă pe corola florii
arome rispirând.

Între cuvinte şi noi sunt fagurii de dorinţe,
mierea lor s-o guşti cu ambrozie,
şi trupul mlădios de sălbatic.

În salon lumina îmbrăţişază
clapele sidefate ale pianului vechi,
ce sublime fug clipele colorate
subţiri cu nuanţe de carmin,
mişcările
sunt asamblate în roluri
cu jocul dragostei în ele.

De fapt tot ce se scrie
capătă înţeles de metaforă în cântec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt inima ta în mâinile mele

Cred că sunt mâncat de viu
dar nu mă pot înghiţi nici bucăţele
mă otrăvesc câte puţin degeaba
concentrez în cuvinte sumare întregul
mă detaşez de adevărul încorporat
şi mă mint,
caut furios
ceva care mă linişteşte
simt inima ta în mâinile mele
cum zvâcneşte ca ochiul meu stâng
şi sunt atent,
să nu calc peste sufletul tău
care urcă în mine şi rămâne acolo
ca un fel de pagină colorată
unde să-i mărturisesc iubirea
scrisă-n jurământ.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna iubirea

Mereu laşi lucrurile să se scuture,
pui în ele porţile deschise ale înţelegerii
şi drumurile trec odată cu veşnicia
sub lumina ca o săgeată în tolba săracului
ce aşteaptă vindecarea de inimă
când inima îşi cere dreptul puterii.

Întotdeauna iubirea mai înaltă decât noi
este şi în străinătatea cu unghiuri ascuţite
de unde îşi culege sănătatea mierii
şi intră în memorie pe liniile curbe,
să deschidă acel tărâm minunat
unde se nasc trăitorii în cuvântul sfânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văd unde începe miracolul

Cred că niciodată n-am fost plecat
din gândurile puse pe masă
lângă fereastra unde se deschide cerul
şi poţi să vezi departele cum se apropie
pe orizonturi de profunzime.

În mine ploile mărunte dau roade,
câmpiile sărută bobul de grâu.
munţii cu piscurile de aur
absorb ziua, razele soarelui
şi dau lumină podgoriilor ţării.

Normal ochii fascinaţi de privelişte
văd unde începe miracolul
şi răsare sămânţa dobândirii de idei
care sparg închistarea din timp.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada

Închis de barierele zăpezii,
bătrânul săpător,
prin tunelul alb,
dă noaptea peste gard
cu lopata.

Dimineaţa,
palmele-i ard...
Cineva a adus-o la loc.

Pierzând notiunea Timpului,
el sapă iar şi iar,
cu sufletu-ngheţat.

Privirea-i orbită
de atâta alb.
Un miez de speranţă
i-apare-n tocul uşii;
se bucură...

Frontierele ferestrei
sunt din nou eliberate.
Până când?

Grea, tăcerea se-aşterne.
Nu se distinge niciun drum,
niciun om.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos ninge!

Ce frumos ninge!
Copacii se îmbracă în galerie de alb
Fulgi se opresc în azimuturi
Zăpada e albă şi timpul e cald
În braţe ţinem statui pe genunchii
În cercul pasări spun ce frumos ninge
În înţelesul ninsorii cuvântul divin,
Contur va prinde
Ziua în vrajă poveşti alb şi negru
Culorile zodiilor zăpada o creşte
Şi în pavaza lor luna şi melcii
Vor trece apa iubirii.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întorc la matcă

întorc noaptea pe feţele lunii
într-un descântec
fac incantaţii pentru aducerea ploii

pun semne la izvoarele dragostei
apă neîncepută beau şi arunc împrejur
să mă vindec de dor

îmi las urme pe pietrele albe
peste care alunecă destinul
cu întâmplările vieţii

dimineaţa urcă prin frunzele copacilor
lumina le sărută seva
rădăcinile se răstignesc în pământ
flămânde
păsările se opresc din cântatul zorilor
şi zboară în altă parte

ziua se prinde cu mâinile de gât
şi răsuflă uşurată

nu-mi doresc decât un curs normal
lăsaţi-l liber
mă întorc la matcă
unde m-a lăsat Dumnezeu
să-mi caut drumul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu voi fi

(Sunt pe nişte rafturi de cărţi)

Nu voi fi unde trebuie
în sertarele-n care cauţi
cu nume uitate.

Sunt pe nişte rafturi de cărţi
unde mi se odihnesc poemele
în cuvinte şlefuite-n suflet
uitate şi ele
cum statuile prin parcuri,

pecete rămasă pe umărul vremii.

Când îmi moi tocu-n călimară
cerneala amară şi subţire
prinde coaje pe liniile spirale,
dospeşte cum aluatul în freamăt,
sedimentează mierea-n fagurii copţi
zideşte dulcele în straturi suprapuse

şi-n tăcerea umbrei cântă viori.

Sângele albastru e împătimit
în canoanele cu suferinţe înnoptate târziu
şi rostogolite prin întuneric
până-n dimineţile fără trup
închinate zilei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred odată cu tine

Tu nici n-ai fost,
eu ţi-am citit chipul printre femeile pământene
şi l-am lăsat să capete trup de fecioară
asemenea Ceciliei.

Eu cred odată cu tine,
sunt mai mult decât poţi tu vedea
mirele virtual care ne uneşte-n simţiri
sub dreapta îngemănare a cerului
unde fără niciun împărat
credem în el
şi sângerăm în adevărurile lui
din cuvânt
până la sfârşit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum sunt

Când n-am ştiut ce să mă fac
m-am făcut om bun la toate,
singur mi-am dus crucea pe umerii goi
şi singur m-am zidit în cuvânt
aşa cum sunt
potrivit la toate cheile.

Cei care nu m-au iubit
n-au ştiut ce fac
şi nici n-au înţeles cursul vremii lor,
s-au pierdut în absurdul situaţiei
lipsiţi de intuiţie şi mai ales de idei.

Între mine şi ei este hăul peste care nu trece niciun pod,
doar întunericul se grăbeşte să coboare mai devreme
şi ceaţa se ridică cu greu.

Ochiul nu mă înşală dar gura vorbeşte multe
şi mâinile ascultă de suflet
şi-mi pun gândurile în ordine
pe portativul inimii tale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de tine

Sub tălpile tale fug drumuri de pământ,
printre paşi zboară păsări din ierburi,
cu lacrimi de ploaie, norii
te păzesc de întâmplări vinovate.

Aproape de tine
îmi frământ mâinile fără atingeri
sub impulsul trădărilor interioare
de care doresc să mă rup.

Fac scut din urme de aşteptări,
mă îmbărbătez să nu uit de îndrăzneală
şi lupt cu ochii necontenit,
să vezi ce nu e de văzut.

Nu mă lăsa să sufăr
mai mult decât iubirea mi-o cere,
pune-mi înbraţe trupul şi sufletul
ca pe un trandafir alb în zori.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile oraşului mut

trec pe străzile oraşului mut
seara şi-a pus amprentele-n vitrine
sunt luminoase şi pline de fast
dar orăşenii le ignoră grăbiţi

mă desprind întărâtat de urme
cu ochii la fiinţe nevăzute
mâinile prind între degete culori
aruncate plutind în oglinzi de apă

în umbra cosmicei porţi de argint
îmi simt ridicarea telurică a paşilor
de trupu-mi vibrează-n asfinţit
la marele tău sărut din cumpăna gurii

şi niciun fior ce trece ptrin mine
tainic plâns nu mai are
se scurge prin ţeava unui crin
îmbătat de parfumul nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde freamătul e dulce

Degetele ei subţiri şi lungi
îmi apasă pe dorurile inimii
lăsate să aştepte vindecarea.

Cântecul se naşte atât de repede
dintr-un adânc descoperit târziu
între izvoarele dintre colinele pieptului
unde freamătul e dulce
ca-n frunzele teilor înfloriţi
lăsaţi să se scuture de arome
peste iubiri în treacăt.

Serile aproape încurcate-n tăcere
stau la pândă pe poteci neumblate
şi caută cu ochii înnoptaţi
semnele stelelor sudului
pe care oamenii nu le văd,
privesc doar cu mirare şi oftează.

Dacă viaţa n-ar fi atât de frumoasă,
atât de grăbită,
şi noi atât de nepăsători
am preţui la timp miracolul ei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde bate vântul

ai putea să-mi spui
de ce porţi pe umeri întunericul
şi nu-l fugăreşti călcându-l în picioare

el se loveşte de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înţeleg

lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
şi nu pot să-i opresc să privească departele

de unde bate vântul
vine praful şi ierburile îl subţiază
oamenii îi întorc spatele
şi nu se lasă orbiţi

poţi neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îţi călăuzeşte paşii.

drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
şi eşti aşteptat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!