Zăpada
Închis de barierele zăpezii,
bătrânul săpător,
prin tunelul alb,
dă noaptea peste gard
cu lopata.
Dimineața,
palmele-i ard...
Cineva a adus-o la loc.
Pierzând notiunea Timpului,
el sapă iar și iar,
cu sufletu-nghețat.
Privirea-i orbită
de atâta alb.
Un miez de speranță
i-apare-n tocul ușii;
se bucură...
Frontierele ferestrei
sunt din nou eliberate.
Până când?
Grea, tăcerea se-așterne.
Nu se distinge niciun drum,
niciun om.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Niciun cal nu ajunge nicăieri până ce nu este înhămat. Niciun fel de abur sau gaz nu conduce nimic până ce nu este închis. Niagara nu poate fi niciodată transformată în lumină sau energie până ce nu se sapă un tunel prin ea. Nicio formă de viață nu devine măreață până ce nu se concentrează, nu se dedică, nu se disciplinează.
citat din Harry Emerson Fosdick
Adăugat de Dana Gurau
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibil și textul în engleză.În conturul nimbului ei
M-am prins de toiagul însingurării,
nu mă mai sprijin pe candoarea femeii,
în conturul nimbului ei,
nu se mai ascunde necunoscutul.
Nervul nu mă mai ascultă
sunt trase zăvoarele la cetățile
pe care le cuceream altădată.
În cuvinte oprit
mă voi înspica în alte dorințe
când iubirea se va contopi cu tăcerea
și legea nu va mai decoji orgolii,
cu articulații anchilozate la încheieturi
și sângele vâscos și leneș,
nu mai pot sări peste umbre.
Cineva mă apasă pe umeri
cu palmele de lut rece,
nevoia-mi caută însorită
tunelul galben luminat.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna de Crăciun
Iarna s-a prăbușit peste așteptările oamenilor
cu niște amplitudini care se mișcă mereu,
eu te întreb cum poți rămâne constant
când totul pare să se îmbrace anormal
după un scenariu necunoscut din timp.
Oricum și sufletul meu se joacă cu anotimpul
face un om de zăpadă în curtea casei,
împodobește bradul de crăciun și-i cântă,
iar tu ești așa de înduioșată și visezi privindu-l,
într-o copilărie întârziată în care se joacă nepoții.
Îl așteapă pe Moș Crăciun și bătrânul vine,
dar are și el pretențiile lui exagerate ca și copiii,
se cântă, se spun poezii scurte și chiar povești,
dar sosește noaptea, copiii-s somnoroși, moșul la fel
și uite așa trece minune de frumos și dragoste.
Doamne ce de jucării, dulciuri, hăinuțe etc...
dimineața e mai săracă, nu mai vine niciun moș,
a fost pe la bunici și mai știu eu pe unde
și a lăsat și acolo multe cadouri,
oricum până la anul e destul de mult.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercul luminii
dimineața
o fisură în stânca lumii prin care pătrunde lumina
ziua
o cîmpie pe care o stăpânește soarele
seara
un crepuscul ca o întoarcere la miraj
noaptea
o turmă neagră de zimbri coboară de pe deal
întregul
o roată pusă la osia timpului
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai e niciun loc
Nu mai e niciun loc
În memoria mea
În care să nu fi tu.
Mă mistuie un foc
Îmi cade-n palmă o stea
Oare ce mai faci tu?
Nu mai e niciun gând
În mintea mea
În care să nu fi tu.
Vântul adie blând
Tăcerea se lasă grea
Mă-ntreb, ce mai faci tu?
Nu mai e niciun cotlon
În inima mea
În care să nu fi tu.
Port acum acel palton
Ce-l purtai tu pe vreme rea
Dar tu, ce mai faci tu?
poezie de Alina Gurban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin tunelul timpului
Prin tunelul timpului am călătorit.
M-am luat la trântă cu tot ce-am întâlnit.
Cu zilele, cu anii,
cu averile, cu banii.
Pe autostrada timpului
mă credeam zeul Olimpului.
În tunelul timpului am descoperit
că viața noastră este, un bob de nisip.
O scurtă poveste care ne răsfață,
pe care omenirea a numit-o viață.
În zadar am crezut că tunelul îl pot străbate.
Mi-am domolit avântul și-am făcut un pas în spate.
Nu a fost să fie ce am încercat.
A fost o utopie și am renunțat.
poezie de Dumitru Delcă (15 iunie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Cu inimile sus
Noaptea se destramă pe muntele sfânt
în care urcă credincioșii neștiuți,
în suflet nu mai au niciu loc
chiar dacă merg să se roage lui Isus.
Cu inimile sus
nu se știe în ce stare o să ajungă,
dar ajung stropiți de lumină
de ce se grăbesc atât?
N-am niciun răspuns,
am doar o lacrimă ce se scurge pe pomeți,
soarele a urcat pe cer,
ei mai au de urcat
până la înțelegerea cuvântului nimb.
Când ceasul o să aibă bătăile sacre
Pe munte, deasupra
duhul o să coboare în voi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum vom învinge iarna
O să se răzbune iarna, iubito!
Vom trage cu frânghiile săniile din cer
până ce vin caii zăpezii.
Vom lega clopotele de norii albi
până se vor sparge ninsorile.
Cu sunetele lor vor ucide tăcerea,
ne va intra cenușa în piele.
O să încălzim hainele cu verile trecute,
apoi vom zbura pe pârtii ca vântul.
Ne vom înghesui unul în altul sub pene
și ne vom sufla gândurile în piepturi.
Focul va arde în noi mocnit,
iarna va pleca singură.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum vom învinge iarna
O să se răzbune iarna, iubito!
Vom trage cu frânghiile săniile din cer
până ce vin caii zăpezii.
Vom lega clopotele de norii albi
până se vor sparge ninsorile.
Cu sunetele lor vor ucide tăcerea,
ne va intra cenușa în piele.
O să încălzim hainele cu verile trecute,
apoi vom trece pe pârtii ca vântul.
Ne vom înghesui unul în altul sub pene
și ne vom sufla gândurile în piepturi.
Focul va arde în noi mocnit,
iarna va pleca singură.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cineva de sus totuși te urmărește
O umbră străpunsă cu o mie de raze
și un stejar fulgerat într-o furtună sălbatică
poartă în piept îndemnul de răzbunare
pentru orice încercare de pătrundere în subiect
de către cei fără niciun ideal colectiv
ce se împăunează degeaba cu rigoare
pentru că n-au habar cum se păstrează
și se urmărește drumul ideii prin întuneric.
Prin urmare caută unde nu trebuie
răspunsuri la întrebări nepuse niciodată
și se apropie de prăpastia
peste care trec numai păsările
iar oamenii cad în propriul gol
în care s-au ascuns până mai ieri.
Cineva de sus totuși te urmărește
cum te statornicești în calendarul din veac,
îți arată calea posibilă de urmat
ca să-ți îndepărteze teama de moarte,
îți toarnă-n memorie uitarea
de poruncile date și de cuvântul ales
și tot așa până la păcat
pe care-l îmbrățișezi cu toată dragostea
patimilor la care te supui orbește
pentru a fi iertat cândva.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dintr-o căutare în alta
se-ntâmplă și lucruri minunate
n-am să le spun
pierzând din vedere norocul,
cineva mă invită să aștept
în dimineața păsărilor cântătoare
tu nu vii?
niciodată n-am căzut pradă
visurilor în care nu cred
când totul se face calculat
și gâdurile
mă poartă în lumea reală
suflul binefăcător care mă animă
posedă nevăzutul simț
care nu mă lasă să uit
cum se nasc în miezul cuvintelor
sâmburii care germinează permanent
căutarea promisă infinitului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred că-i destul
când te privesc nedumerit
tu nu-mi spui nimic
te uiți în jos
și taci
tăcerea are un efect dureros
nu mai întreb nimic
orice răspuns ar fi de prisos
pentru îndreptare
mă mulțumesc cu suferința
în care te zbați
cred că-i destul
niciun surâs nicio grimasă
doar o părere de rău
împietrită
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea cât metafizica iubirii
Lumina alunecă pe gleznele tale,
înflorește nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuți apa
peste care treci cu surâsul subțire
ca o trestie legănată de vânt.
Noaptea cât metafizica iubirii
îi pune pielea pe băț întunericului,
bătut cu el cerul se scutură
de stele ninse, căzătoare.
Îți cuprind cu mâinile, mijlocul
din care vrei să zbori ca o pasăre
înmiresmând văzduhul curbat
cu sunete de bucurie
nemaiauzite.
În lipsa ta niciun cântec nu voi auzi
doar așteptare îngropată-n tăcere.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nestăpânită lumină
Nu e clipa căderii pleoapelor peste așteptări
nici a frunzelor peste inimi,
e o sănătate în carnea flămândă
nerv prins în sinapse,
tot mai căutată starea de împăcare
cu sângele pornit să înverzească.
Vrea mai repede trupul să-l răsfețe
sădindu-i în sămânță fructului copt
nestăpânită lumină
mai adâncă decât sâmburele
din care se naște vie ființarea
și răzbare prin curgerea timpului.
Pune stâlpi la porțile nesfârșitului,
drumuri căutând să le treacă
până la împărăția cea fără de veste
de la care se așteaptă întregirea.
Închis cu zăvoare între ziduri de piatră
privesc la ardezii cum ard
cu flăcări peste ape-n colind.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerea din noi
Te-aștept și-acum, în fiecare seară,
deși-nțeleg că nu mai poți s-ajungi...
Pe-aleea noastră-au înflorit salcâmii,
nu vreau să te-ntristez și nici să plângi!
Dar cât de lungă-mi pare așteptarea
tăcerea grea se-așterne între noi...!
Ce-a fost rămâne doar o amintire
se scutură salcâmii de atâtea ploi...!
Rămâne doru-n cuget, ca o umbră,
iar chipul tău se-așterne peste ea,
încerc să-l trec prin rama din fereastră,
dar amintirea parcă nu mai vrea...!
Încep să uit a timpului măsură,
regretele din umbră mă-ncolțesc,
privesc uimit la chipul din oglindă,
pe zi ce trece văd că-mbătrânesc!
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eram plecat din gânduri
Când noaptea mă locuia la mansardă
și desfășurarea timpului era înrudită cu neantul
eram plecat din gânduri,
lumea nu mă știa în niciun fel
sau mă neglija.
Mă scăldam într-o apă curgătoare cu maluri abrupte,
nu-mi dădeam seama de pericole,
iar moartea nici n-o luam în considerare,
așa am petrecut o vreme
fără nicio temere
de care azi mă lovesc la fiecare pas.
Am fost neastâmpărat și mândru,
dezbrăcat de mine însu-mi,
să descoper lumea
în care m-am pierdut mai târziu,
vagabond în jumătatea de veac
alungată din cuvinte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Musca
Închisă de pânza paianjenului în colț
vede numai cenușiul zilelor.
Mai frustrantă decât durerea izolării
e lipsa sentimentului dreptății,
năzuința de a fi liberă.
Serile sunt liniștite
cad peste lucruri de-a valma,
asfințiturile rămân frumoase
și poetice.
Toate par o întâmplare
dar evadările sunt imposibile
ca într-un rotisor al timpului
din care nu poate scăpa,
moartea e ultima speranță.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvântul
Cuvântul este mai adânc decât poate spune,
în miez are Dumnezeul său de început
prin care se naște cunoașterea de sine și de alții
și se formează limba
cea dătătoare de viață.
Măsoară cu inima nesfârșitul
ridicându-se până deasupra lui.
În limbă crește lumina și se revarsă
peste pământul dătător de roade,
sub impulsul său întunericul se retrage
în moarte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am săpat fântâni prin minte
Nu mi-am făcut niciun altar să sacrific gândurile,
au rămas bolnave de curiozitate
și nu mai ajung să le stăpânesc,
tu-mi spui să las pornirile să curgă de la sine
și eu le ucid în cuvinte.
Cum aș putea să uit ușile deschise
când am o casă în care dorm stafiile
și nopțile le plimbă de păr.
Am săpat fântâni prin minte,
cred că n-am găsit niciun izvor
doar o umbră moștenită din vechime
cu straturi groase de întâmplări ciudate
care nu spun la prima vedere nimic,
deși au urme de locuire.
Nici nu pot să le descriu,
le las acolo în letargie latentă
până-mi vor veni mințile acasă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici urme nu sunt
Alerg pe zăpada înghețată ca pe hârtie
unde să mă opresc, nu apare niciun drum,
nici urme nu sunt,
imensitatea albă prinde depărtarea în dungi subțiri.
Copacii și ei sunt sculptați în tablou,
în ochii mei joacă toate liniile
doar mâinile înghețate și ele
caută pri buzunare
monade de căldură.
Caută-mă,
apropie drumurile de mine
și lasă-mă să vin în oraș la tine
unde îți voi pipăi trupul cald și alb
ca pe un bibelou de porțelan.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!