Nu voi fi

(Sunt pe nişte rafturi de cărţi)

Nu voi fi unde trebuie
în sertarele-n care cauţi
cu nume uitate.

Sunt pe nişte rafturi de cărţi
unde mi se odihnesc poemele
în cuvinte şlefuite-n suflet
uitate şi ele
cum statuile prin parcuri,

pecete rămasă pe umărul vremii.

Când îmi moi tocu-n călimară
cerneala amară şi subţire
prinde coaje pe liniile spirale,
dospeşte cum aluatul în freamăt,
sedimentează mierea-n fagurii copţi
zideşte dulcele în straturi suprapuse

şi-n tăcerea umbrei cântă viori.

Sângele albastru e împătimit
în canoanele cu suferinţe înnoptate târziu
şi rostogolite prin întuneric
până-n dimineţile fără trup
închinate zilei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina fulgerată prin întuneric

cine se zideşte cu piatra înţelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume

timpul se curbează şi el apoteotic
zăcământul de platină
nu se scoate la mezat

se ridică prin suflet puterea neştiută
şi strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce

departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior şi deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
şi ies apele din care bem infinitul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stau liniştit căldura se stinge în gleznele nopţii
sângele nu mai fierbe în clocot, se roteşte subţire
nu e străin şi sporeşte răcoarea în trup.

Cerul se topeşte în palmele fără coaje,
ele nu mă sperie dar au carnea amară.

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stelele se plimbă în caleşti de cuarţ
şi coboară pe scări ruginite de mătase.

O bucurie neomenească se-ntipăreşte pe faţa minţii.
nimeni nu mă aşteaptă sub streşini de porţi
când ele tot timpu-s deschise a moarte.

Lumina cât este trece prin mine-n întuneric
rostogolindu-se cum pietrele-n hău
de nu mai ştie nimeni pentru cine bate clopotul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înflorit vinul în cupe

Unde moarte nu cunoaşte
cruciada albă de sare
se hrăneşte la întuneric
cu tot ce prinde pe picior greşit.

A înflorit vinul în cupe
cu întunericul uitate pe mese
când poeţii vorbesc în somn.

Închină mai multă slavă
în cuvinte născătoare de rugă
pentru fiecare îngândurare viitoare.

Iar prin iertare drum îşi fac
până la porţile de răscruce
unde pasc mieii Domnului.

Cu taina învierii se naşte
oastea pruncilor libertăţii
căutându-şi scut de apărare
în cuvinte ascuţite pe tăişul sabiei.

Tot ce înseamnă durere şi suferinţă
se înclină către viaţă
şi nimeni nu mai rămâne
păgubit cu duhul,

ci furat de conştiinţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoare peste amintiri

Am dat foc la cuvinte şi lumina lor mângâie noaptea,
mă strecor pe cărări uitate de stele,
până la tine mai este un veac de orgolii
pe care le înving pe rând.

Degeaba înfrigurată te frămânţi,
norii apăsători împart straturi de ceaţă.
O să te chem acolo dincolo de umbre
şi ne vom întâlni pe o faleză de mare
cu inimile rănite de o cruda înfometare
de aerul tras în piept pe nerăsuflate
ca după O fugă prin colbul câmpiei
unde ne-am însămânţat dragostea.

Orice privire mi se pare uitucă
şi încearcă acum să te cuprindă goală
în casa nunţii tale de taină.
Mă întreb care-i preţul cel pot oferi
pentru o iubire fără contur
din care plouă cu îngeri de hârtie
pe umerii tăi albi de crin înflorit,
de unde nu cade nicio petală
şi rămân cu singurătatea ciugulită de păsări
în pieţele publice ale oraşului de iarnă
unde o să ningă peste amintiri.

Cândva cerul o să împartă lumini,
am să le strâng în paharele goale
unde paianjeni îşi ţes pânza subţire
în care mă-nvăluie nepăsător timpul
şi tu o să fugi
sau poate rămâi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmele iubirilor uitate

Oamenii mor întotdeauna, dar rămân urmaşii lor,
eu sunt un urmaş care lasă urmaşi
cum fiecare rădăcină a neamului omenesc.

Nu mă desprind de trăsăturile comune
oricât de multe ar fi ramurile în arborele vieţii,
mi-e greu să nu recunosc sângele
care vine ca un râu fără sfârşit,
nu mă plâng de nimic,
dar nici nu mă laud.

sunt născut din filonul care străbate timpul,
urmele iubirilor uitate nu dispar
chiar dacă se pierd legăturile directe
şi uneori destinul mai joacă feste.

Încerc să mă despart de cei fără cinste
pentru a nu moşteni nicio fibră otrăvită,
întunericul nu mă poate trage înapoi.

Lumina şi substanţa ce se transmit
mă rup de îmbolnăviri rostogolite,
păstrez cuvântul şi sintaxa poetică
ca pe o comoară pe care n-o dau nimănui
şi din adâncuri scot flăcări pe nări.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn de virtute

Însetat
de albastrul din fântânile cerului
îmi beau verdele din vin
în potirele durerii
în suflet să se reverse bucuria.

Pecete gândului pun în dovezi
caut drumuri, porţi să deschid.

Aşez sufletu-n fapte
şi fructul îl împart
la toţi flămânzii ce-l aşteaptă.

Atât cât poţi să învingi
lupta cu tine se ascute
şi mereu o porţi
semn de virtute.

Iar ce se câştigă cu greu
devine mai de preţ
şi se zideşte
în trup,

dobândeşti miez în cuvinte
şi-n vorbe cumpătare,
zăvoare cu dinţi
nu mai sunt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapte nu vorbe

Faptele sunt mai necesare decât vorbele
au în ele substanţa vie,
dimensiunea prestanţei omului
ce urcă sau coboară în trepte
pe scara cu susţinere proprie.

Lumea se înalţă în fiecare zi
pe cerul înţelegerii sale
in aşteptatul târziu
al umbrei.

Lumina trece din vorbe-n cuvinte
şi se sedimentează în timp
desprinsă din faptele
făcute ori nefăcute.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seve de lumină

Este o întâmplare păstrată în memorie
cum o comoară ascunsă în pământ
unde apele scot flăcări din valuri,
de noaptea foşneşte pe cărări
cu semne bătrâne pe urme.

Cad meteoriţi peste păduri de argint,
se scaldă lumina în aura dimineţii,
roua fuge înainte de sosirea albinelor
şi surprinse florile privesc în oglindă
cu dragostea iradiind în culori
dragoste vibrând în inimi.
Vara urcă prin spirale de suflet
şi se înfăşoară în cuvinte,
de holdele capătă arome şi se coc
în seve de lumină,
în arşiţa căldurii din cuptorul lui iulie,
fructele devin dulci şi zemoase
din trupul pământului.
Ca într-un sipet de aur
memoria soarbe gândurile şi le mântuie,
de văd cum se înfiripă în vise
ce nu pot fi uitate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se curbează după vise

Nimeni nu caută,
se mulţumeşte cu frântura de viaţă
în care înoată necunoscutul
pe care-l aşteaptă să se întâmple
apoi se destăinuie cu faţa la perete
şi ascultă.

Nu se aude nimic,
e o scuturare de vorbe în eter,
o pribegie prin cuvinte de suflet
într-un poem care nu se lasă scris
şi bântuie prin odaie noaptea.

Lumina pătrunde subţire printr-o fantă,
se curbează după vise
până-n adâncul gândurilor,
dar izvor nu este pentru fântână
numai o cumpănă părăsită la margini de hotar
de unde mi se trage blestemul
ca o trădare de la începuturi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când mă tot cauţi

Am cântărit vorbele nefericiţilor lumii
şi sunt foarte grele,
te simt nedumerită şi goală.

Tot mai cred în minunile creaţiei
înaintează cu lumina prin întuneric,
pentru îndoielile care mă stăpânesc
îmi cer iertare.

Sunt dependent de legile societăţii
şi le accept din teama de ceilalţi,
nu mă mai înşală aparenţele,
dar mă înşală cei ce ştiu să o facă,
nu-i arăt cu degetul,
dar dacă pot îi ocolesc.

De când mă tot cauţi
am încercat să te privesc în ochi,
ochii ştiu multe şi trebuie atent citiţi
de fiecare dată până-n adâncul tăcerii.

Nopţile şi zilele mă scot din umbră
şi te acoperă cu lumină,
cerul odihneşte pe un nor alb
sub care mă iubeşti.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea din cuvinte

cutreier prin pădurile cerului
întunericul se agaţă de baierele nopţii
vântul mişcă aerul
păsările se retrag la cuiburi

râurile sar peste pietrele potrivnice
cu peşti argintii
din ape se adapă curcubeul

dimineţile se înfăşoară-n poezie
înţelepciunea cade-n cuvinte
şi se înalţă-n oglinzi de lumină

gândul prinde aripi fără pene

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Previziune

Se făcuse seară în cuvintele şoptite,
prin trup urca fiorul dragostei,
ochii leneşi alunecau departe,
mâinile se scufundau în buzunarele goale
şi noaptea îşi căuta caii sălbatici.

Dar cum voi păşi prin păduri
pe potecile prin care ocolesc vântul,
să aud bucuros păsările ciripind
în dimineţile în care şi izvoarele cântă,
iar ziua mă aşteaptă acasă
cu nesfârşitul dincolo de lume.

Deschide porţile închise de alţii,
drumurile cu măduva pierdută
aleargă prin oraşe necunoscute
pe unde strălucirea aşteaptă musafiri.

Născut cu linia vieţii
atât de profundă şi clară,

prevăd în umbrele luminii
cum va rodi pomul vieţii
fructul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut înflorind vinul în cupe

Unde moarte nu cunoaşte
cruciada albă de sare
se hrăneşte la întâmplare
cu tot ce prinde pe picior greşit.

Am văzut înflorind vinul în cupe
cu întunericul uitate pe mese
când poeţii vorbeau în somn.

Închinau mai multă slavă
în cuvinte născătoare de rugă
pentru fiecare îngândurare viitoare.

Iar cu iertare drum o să facă
până la porţile de răscruce
unde pasc mieii Domnului.

Cu taina învierii o să se nască
oastea pruncilor libertăţii
căutându-şi scut de apărare
în cuvinte ascuţite pe tăişul sabiei.

Tot ce înseamnă durere şi suferinţă
se va înclina către viaţă
şi nimeni nu va mai rămâne
păgubit cu duhul,

ci furat de conştiinţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar fragii sălbatici

M-au izgonit din cetăţile cucerite,
nici cu inima nu mai stăpânesc femeia,

doar fragii sălbatici
îmi lasă arome în suflet.

Tot ce mă cheamă mai mult
este sângele care nu-i este statornic,
urcă şi coboară vesel prin trup.

Ca pe o sobă aluatul dospit
miroase prin fante plăcut
şi nici pâinea nu-i mai prejos.

Când între noi se nasc privilegii
şi fiecare şi-l apără,
noaptea se învăluie în dragoste.

Când stele se mişcă după legile lor
cerul rămâne acelaşi

luminos şi înalt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăcământul de platină

cine se zideşte-n piatra înţelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume

timpul se curbează şi el apoteotic
în zăcământul de platină
ce nu se scoate la mezat

se ridică prin suflet puterea neştiută
şi strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce

departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior şi deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
şi ies apele din care bem infinitul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furat de mirajul eclipsei

Prin fereastra încadrată-n pereţii umbrei
priveşte în depărtare migdalul
cu fructe aromate stăpâne peste tării
ce vindecă ce se mai poate.

Un paharnic se pare de viţă domnească
dezleagă taine cu licori dospite la întuneric
ascunse înlăuntrul singurătăţii
din care sufletul se-nalţă-n lumină.

Furat de mirajul eclipsei spre nemărginire
prin risipa de albastru în pulberi astrale
caut liniştea ce răzbate prin fibra cărnii,
de mierea vâscoasă alunecă-n plăcere
punând în cuvinte glas cristalin
netezit pe clapele albe, mişcătoare
în aula magna în care şi aerul ascultă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea sărată

Ea era plecată
unde florile au cearcăne colorate
şi lăcrrimează cu arome amare
sărutând dimineţile cu rouă,

urmează să sosească-n amiază
de pe cărarea cu cireşii copţi
c-un surâs visător.

Chiar dacă vara nu mai e vară
şi setea a devenit sărată,
iar cerul gurii o cupolă uscată
smălţuită fibros,

prinde pe margini sunetele
şi ele cad în ispită,
privesc femeia cu alţi ochi
de sub genele aspre.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile cântă afară

Plânge noaptea într-o catedrală
prin întunericul putred
ploile umezesc ochii sfinţilor.

Piaţa-i goală, doar statuile oarbe
nu se simt în singurătate
trec dincolo de timp.

Mi-am mărturisit
cum am crezut într-o femeie
că-mi va purta sufletul în mâinile ei,
îl frământă până se naşte suferinţa
şi o să-i simt mirosul în trup
cum se răspândeşte prin sânge.

Se furişează noaptea într-o perdea
ploile cântă afară,
eu caut femeia cu degetele prin aşternuturi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde soarele răsare din ape

El îşi frânge mâinile şi întreabă pe toată lumea
ce se-ntâmplă cu oraşul acesta de ceară
şi cu marea fără ţărmuri
unde soarele răsare din ape
în dimineţi uitate de Dumnezeu în depărtare,
lumea pare să fie smulsă din somn
ea nu citeşte şi se roagă la idoli inexistenţi.

Moartea vine întotdeauna singură, pe furiş
într-o zi în care-i lovită de amnezie
şi caută să-şi facă datoria ingrată
noaptea când totul pare fără suflare,
dar aude ţipătul păsării chemătoare
şi de acum ştie unde să caute.

O lumânare aprinsă pâlpâie rar
vântul se lasă pradă sentimentelor calde,
şterge paginile unei vieţi,
învie o altă speranţă mai vioaie ca el
într-un alt orizont mai albastru.
liber şi deschis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici urme nu sunt

Alerg pe zăpada îngheţată ca pe hârtie
unde să mă opresc, nu apare niciun drum,
nici urme nu sunt,
imensitatea albă prinde depărtarea în dungi subţiri.

Copacii şi ei sunt sculptaţi în tablou,
în ochii mei joacă toate liniile
doar mâinile îngheţate şi ele
caută pri buzunare
monade de căldură.

Caută-mă,
apropie drumurile de mine
şi lasă-mă să vin în oraş la tine
unde îţi voi pipăi trupul cald şi alb
ca pe un bibelou de porţelan.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!