Vis de iarnă nedumerit

Totul în jur era ireal de cunoscut;

Simţeam o atingere uşoară pe obraz,

Sufletul meu părea un nou născut

În liniştea ce se oglindea în extaz.

Cu ochi scânteietori, o tânără florăreasă

Înfrăţea diamante pe ramurile salciei

Şi îmbrăca omuleţi în rochii de mireasă

Punându-le în priviri ambiţia veşniciei.

Cu suflul puternic al plămânilor săi uriaşi,

Vântul lega maluri devenindu-mi complice;

Desenam pe lacul morii arabescuri de paşi

Din care se zămisleau infăţişări mitologice.

Multiplicam statura-mi fragedă prin nămeţi;

Sub trupul fierbinte, încet, zăpada se topea.

Comparam urmele cu umbra plopilor semeţi

Încercând să le cântăresc vârsta şi înălţimea.

Săniuţa din feericul vis se poticneşte deodată;

În geana dimineţii, despic zarea albastră cu privirea:

S-a cam stricat maşinăria zăpezilor de altădată!

Izvorul iernilor frumoase îmi inundă amintirea.

Când părul ţine de iarnă s-amintească

Şi câmpul nu-i înveşmântat în dalbul fior,

Zăpada rămâne acea dorinţă sufletească

Ce nu moare niciodată-n universul interior.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada nu rupe niciodată ramurile salciei.

proverbe japoneze
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe de iarnă

E frig, e ceaţă,
păşesc timid
prin zăpada fierbinte,
o lume murdară şi tristă
mă aşteaptă,
privind înainte...
De ce să mai merg,
şi, unde?
frigul cu colţi ascuţiţi,
prin trupul livid
îmi pătrunde...
Rămân,
paşii-mi sunt tot mai grei,
zăpada devine culcuş,
ca în vis,
sătul de lumea amară,
îmi clădesc, aici, paradis...

poezie de Ion Ţoanţă din "Templul Devenirii Noastre",
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe de iarnă

E frig, e ceaţă,
păşesc timid
prin zăpada fierbinte,
o lume murdară şi tristă
mă aşteaptă,
privind înainte...
De ce să mai merg,
şi, unde?
Frigul cu colţi ascuţiţi,
prin trupul livid
îmi pătrunde...
Rămân,
paşii-mi sunt tot mai grei,
zăpada devine culcuş,
ca în vis,
sătul de lumea amară,
îmi clădesc, aici, paradis...

poezie de Ion Ţoanţă din Rapsodie în mov (2016)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O amazoană a dimineţii de iarnă

Astăzi savurez cum ninge-n grădină,
pomii se apleacă frumos în semn de respect,
e o lumină scânteietor de albă
pe blana pufoasă ce îmbracă pământul.
Cireşul are ramurile cu flori de vată
şi tu-l priveşti cu o iubire de femeie
cu sărutul rece tremurat în oglindă,
colţul gurii ţi-l inundă căldura
într-o revărsare de dragoste peste maluri
şi peste inima-mi aflată desculţă
pe cărările care duc la sufletu'-ţi pătimaş.

Seara ne trimite semne fără orizont,
suntem ca într-un rai pierdut pe drum
pe care-l vom căuta cu lanterna roşie a trecutului,
înainte de prăbuşirea nopţii peste întuneric
tu-mi vei zdrenţui marginile timpului
şi vei rupe din mine iubirea ce-ţi trebuie,
o amazoană a dimineţii de iarnă
topind cu respiraţia fulgii aşteptării.

Eşti atât de mireasă şi de femeie
că zăpada te îmracă-n mătase
cu o trenă voluptoasă şi atât de lungă
încât iarna îţi face loc să păşeşti în paradis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Din când în când blestemând
sunt dansatorul falic fără paşi
înfăşurat în mantia de aer
cu picioarele la înălţimea umerilor
şi gândurile la înălţimea corturilor
în locul inimii ar fi binevenit vântul de nord
care căptuşeşte cu muşchi gardul la nord
în vântul de nord tu te pierzi cu părul în vânt
te pierzi încrezătoare în verdele crud
încet nemaivăzut de încet
îţi acoperi ochii
îţi acoperi pulpele şi aştepţi

poezie celebră de Virgil Teodorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

December

un sărut suspină-n ruginiu de toamnă
o cană se îmbracă cu roşu de struguri
amintiri strivesc buze din nopţi de jăratec
rătăcită o rază spre noapte aleargă
spre apus cerul suspină încă lumină
un eu mă alergă spre iarnă
un ochi de lac închide gene printre raze
târziu frigul se zgribuleşte-n ferestre uitate
pe mine am dezbrăcate priviri
un colţ de umbră rătăceşte tremurând câmpia
zarea dincolo de mine uită ziua trecută
o frântură de rouă se sparge îngheţată
toamna spre iarnă strigă cu vânt şi zăpadă
un strigăt de pasăre caută cerul ranită
fără priviri culori în cenuşiu pictează zarea
vara trecută amăgeşte încă destine
năuc aleargă visul prin mine şi-mi spulberă speranţa
în pumn am strânsă amintirea ta
mă doare
nopţile curg încet în mine şi rana vieţi-mi suspină
un copac zgribulit îmi opreşte privirea
fără paşi pierduţi îmi caut încă cărarea
o mască albă îmbracă pământul
ascunde rănile şi durerile toamnei din mine
timpurile trecute-mi plâng amăgirea
pădurea desfrunzită mă atrage în întuneric
colţul ierbii moare sub tristeţea de sus căzută
gândul meu în alb îmbrăcat rătăceşte privirea
imesitatea nu-i departe văd lacrimi în fulgi de suflet
dinspre December tu baţi în geamul din mine
te aştept în durere

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada, rămâne în amintire, vis

"Scoală-te, copile
e prima ta zăpadă."
Cu gingăşie m-a cuprins în braţe
m-a sărutat, aşteptându-mă la geam.
Alb, alb, alb...
Din cer cădeau steluţe albe,
pluteau şi parcă se jucau,
cu mâinile întinse
vroiam să le cuprind.
Pe uliţe, cete de copii
se bat cu bulgări de zăpadă.
"Când vei mai creşte
te vei juca şi tu ca ei."

Şi firul visului se rupe
de ritmul sacadat
a unui ceas uitat de timp.
Cu paşi înceţi şi grei
m-apropii de fereastra prăfuită,
un soare blând şi iubitor
pofteşte în odaie.
Cireşii din grădină
s-au îmbrăcat în văluri de mireasă,
logodna lor cu primăvara.

Sfios îmi şterg o lacrimă fierbinte,
se destramă în mine un cântec,
în zăpada copilului uitat,
zăpadă ce rămâne în amintire, vis.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In ochi

Paşi de abur picură din tavan
e linişte cu trenă de aripi
las cerul să fluture - tremur nevralgic
tors de pisică
fum şi ierni cedate prin testament
zăpada e prinsă de raze de soare
şi îmi creşte odată cu părul
îmi intră în ochi
clipesc des şi mă ustură
nu dispare
îmi prind părul cu agrafe de gheaţă

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săniuţa Ioanei

Am o săniuţă mică,
De zăpadă nu-i e frică,
Alunecă iute ca vântul,
Parcă ar înghiţii pământul.
Săniuţa mea uşoară
N-are aripi, dar ea zboară,
Prin nămeţii de zăpadă,
E-o nălucă iute, albă,
Amândouă când pornim,
Din deal, până jos în drum,
Şine ca de tren lăsăm,
Fără ca să iasă fum.

Săniuţa mea cea mică
Are nume, Rândunică,
Şi a câştigat mereu,
Premii cu meritul meu.

poezie de Valeria Mahok (4 decembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

urme

tăiam din lumini rădăcini
ne sprijineam privirea de zimţii cerului
ne jucam cu troica prin zăpada zăpadă
alergând prin troieni
prin nămeţi
rostogolindu-ne
doi paşi şi-ncă doi
până la furgoanele copilăriei

n-am fost niciodată gata

mi-a luat palmele
mi le-a aşezat pe obraji
pe frunte
ca o urmă de sanie

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa noastră se întindeau păduri minunate, acoperind zarea. Arbori uriaşi, atingând înălţimea de două sute de picioare, îşi legau ramurile prin ghirlande de liane, formând adevărate hamacuri legănate de vânt.

Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem totul şi, totuşi, nimic...

Vântul cu aripile cât toate zările
Astupă cu frunze cărările,
Distanţa se măreşte mereu,
Dorul iubirii devine mai greu,
Viaţa devine povară ascunsă
În izvorul cu putere redusă.

Acesta-i destinul zidit între noi,
Suflete luminând în torsuri greoi,
Răsuciri incomode, priviri pe fereastră,
Muşcă privirea din zarea albastră,
Suntem depărtarea ascunsă în noapte,
Suntem răsăritul ce plânge în şoapte...

Suntem totul, nimic nu suntem,
Îndrumă-ne, Doamne, cât mai putem
Să iubim la rându-ne fierbinte şi vioi,
Să nu fim numai în gânduri câte doi,
Să fim în realitate cotidiană iubiţi,
Dă-ne aripi să nu fim despărţiţi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte de iarnă

liniştea păşeşte prin ninsoare
cuvintele se sparg se risipesc
fragilă e imaginea care se înfiripă
porneşte din aburii ceaiului tomnatec
spre merele de argint atârnând din crengile
lui Dumnezeu

e totuşi iarnă vântul îşi lasă suspinele
la geamuri bătând luminos
inimi în trupul nopţii

liniştea... acea linişte locuită de oameni care nu mai sunt
de flori care au trecut în pas nepăsător
pe cărările pământului brun
de mirosul ceaiului din seara aceasta

Doamne, şi e atâta ninsoare!
cât poate sufletul meu
să ceară în şoaptă
să nu tulbure liniştea înmiresmată
care urcă prin zăpadă
din pământ

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişorul

am aşternut zăpezile pe umerii universului
în palme fulgi
albi, pufoşi, mătăsoşi
tu mă aşteptai goală pe ţărmul cunoaşterii
te-am înveşmântat în fluturi
cât de aproape era sufletul
tremurai, în clipa dintâi
în piept am aşezat încet-încet un mărţişor
o inimă împletită în doi
cu pana răsucită de gânduri
scriam pe trupul tău un poem
în palme se topea zăpada
paşii curgeau între noi închizând cercul iubirii în doi
pe buze ardea sărutul aprins

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am cheltuit mereu, dar nu regret nimic

M-am născut pe unul din picioarele de plai moldave
Când susurul izvoarelor deştepta geana dimineţii,
Iar lacrimile înrourate de pe sepalele florilor suave
Oglindeau, în firida clipei, lumina misterului vieţii.

Cu ochi miraţi şi paşi şovăielnici, în holograma sorţilor,
De toate năzdrăvăniile copilăriei, am fost ademenit.
În scurta binecuvântare a bunicilor şi-apoi a părinţilor,
Nefiresc de iute,-au trecut anii şi flăcău am devenit.

Mi-am susţinut singur existenţa ca un atlant concrescut,
Continuu şi neobosit, m-au preumblat paşii prin lume,
Vârtelniţa vieţii şi furtunile sinelui, din plin, le-am cunoscut
Mai mult chiar decât ar putea un om obişnuit să-şi asume.

Am fost şi sunt exemplul viu al unor porniri multiple,
Dar nu pot să spun că totul a fost o reuşită deplină;
Prin prăpăstiile contingenţei, din preţioasele periple,
M-am împovărat şi cu-o matrice de îndoieli arhiplină.

În omeneasca lume-ntâmplătoare,-n care am sălăşluirea consemnată,
Pe lângă,, a exista", am mai şi,, vieţuit" într-o lume damnată,
Dar n-am avut mai multe feţe tăinuite-n a mea faţă;
Cu unica, ce mi-a fost hărăzită, am parcurs întreaga viaţă.

Retoric, mă-ntreb ce-ar mai putea conta ulterior
Din tot ce-am dăruit sau am primit drept suvenir,
Atâta vreme cât, în micul meu univers interior,
Mă bucur când, în fiecare dimineaţă, pot să respir?

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am cheltuit mereu, dar nu regret nimic

M-am născut pe unul din picioarele de plai moldave
Când susurul izvoarelor deştepta geana dimineţii,
Iar lacrimile înrourate de pe sepalele florilor suave
Oglindeau, în firida clipei, lumina misterului vieţii.

Cu ochi miraţi şi paşi şovăielnici, în holograma sorţilor,
De toate năzdrăvăniile copilăriei, am fost ademenit;
În scurta binecuvântare a bunicilor şi-apoi a părinţilor,
Nefiresc de iute-au trecut anii şi flăcău am devenit.

Mi-am susţinut singur existenţa ca un atlant concrescut,
Continuu şi neobosit, m-au preumblat paşii prin lume,
Vârtelniţa vieţii şi furtunile sinelui, din plin, le-am cunoscut
Mai mult chiar decât ar putea un om obişnuit să-şi asume.

Am fost şi sunt exemplul viu al unor porniri multiple,
Dar nu pot să spun că totul a fost o reuşită deplină;
Prin prăpăstiile contingenţei, din preţioasele periple,
M-am împovărat şi cu-o matrice de îndoieli arhiplină.

În luma asta-ntâmplătoare, în care am sălăşluirea consemnată,
Pe lângă,, a exista", am mai şi,, vieţuit" într-o lume damnată,
Dar n-am avut mai multe feţe tăinuite-n a mea faţă;
Cu unica ce mi-a fost hărăzită, am parcurs întreaga viaţă.

Retoric, mă-ntreb ce-ar mai putea conta ulterior
Din tot ce-am dăruit sau am primit drept suvenir
Atâta vreme cât, în micul meu univers interior,
Mă bucur când, în fiecare dimineaţă, pot să respir?!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe un mormânt

Şi simţeam sufletul tău curat şi trist
Cum simţi luna care pluteşte tăcută
După perdelele trase.
Şi simţeam sufletul tău sărman şi sfios,
Ca un cerşetor, cu mâna-ntinsă-n faţa porţii,
Neîndrăznind să bată şi să intre,
Şi simţeam sufletul tău plăpând şi umil
Ca o lacrimă ce nu cutează a trece pragul pleoapelor,
Şi simţeam sufletul tău strâns şi umezit de durere
Ca o batistă în mâna în care picură lacrimi,
Iar astăzi, când sufletul meu vrea să se piardă în noapte,
Doar amintirea ta îl ţine
Cu nevăzute degete de fantasmă.

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întors în gânduri de iarnă

asfinţitul pogoară-ncet în vale
un copac dezgolit încă mai suspină printr-o frunză
se aude susurul unei ape
un pleosc tulbură liniştea
e lacul, e unda ce mă răscoleşte

o potecă strecoară-n pădure drumul ei
paşi şi foşnet, crengi ce suspină
un alb fugărit de lumină îmi amăgeşte privirea
este ea, iubirea pierdută

sărut cerul şi număr gânduri pe un nor
inima-mi bate-n clopot
biserica din trupul vieţii mă logodeşte
cu tine, te caut
răsună glasuri, un cor de copii

afară este iarnă, bate vântul, ninge câte un fulg
amintirea ta din vară îmi mai stăruie în minte
vreau înapoi sărutul umed al buzelor încă
nedeschise
vreau să mă auzi, vreau să mă ştii din nou
sunt aici
te ţin imaginar de mână
port în suflet încă trupul tău
mă auzi?
nu mă lăsa să strig în noapte
unde eşti, te vreau,
te vreau înapoi

poezie de Viorel Muha (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La florăreasă

Un om intră la o florăreasă
şi alege flori
florăreasa îi împachetează florile
omul duce mâna la buzunar
să caute bani
bani ca să plătească florile
dar pe neaşteptate îşi duce mâna la inimă
mâna cu bani în ea
şi deodată cade
galben pe podea

Şi pe când el cade
banii se rostogolesc
şi buchetul cade
odată cu omul
odată cu banii
şi biata florăreasă rămâne acolo
cu banii care se rostogolesc
cu florile care se ofilesc
cu omul care moare
fireşte toate astea sunt lucruri foarte triste
şi-ar trebui să facă ea ceva
s-aducă poate un pahar cu apă
dar florăreasa e nepricepută
nu ştie biata florăreasă
de unde să înceapă

Şi sunt atâtea lucruri de făcut
cu omul acesta care moare
cu florile care se ofilesc
şi-apoi cu banii
cu banii care se rostogolesc
şi nu se mai opresc.

poezie celebră de Jacques Prevert
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul macului

Am alergat ca un copil prin câmpul plin de maci,
Purpura-ncinsă simţeam cum se aprinde-n mine,
Cât mi-am dorit să-mi fii aproape, să priveşti, să taci,
În liniştea din spice se-aştern speranţe-n pâine.

Petale sângerând se oglindesc în ochi buimaci,
Le-atinge vântul în mângâierile lui fine,
Am alergat ca un copil prin câmpul plin de maci,
Purpura-ncinsă simţeam cum se aprinde-n mine.

Se ofileşte macul în margini de coline,
Cu gândul depărtării nicicând să te împaci,
Surâde lanu-în soare cu spicele lui pline,
Se unduie în valuri în zilele senine,
Am alergat ca un copil prin câmpul plin de maci.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!