Liniște de iarnă
liniștea pășește prin ninsoare
cuvintele se sparg se risipesc
fragilă e imaginea care se înfiripă
pornește din aburii ceaiului tomnatec
spre merele de argint atârnând din crengile
lui Dumnezeu
e totuși iarnă vântul își lasă suspinele
la geamuri bătând luminos
inimi în trupul nopții
liniștea... acea liniște locuită de oameni care nu mai sunt
de flori care au trecut în pas nepăsător
pe cărările pământului brun
de mirosul ceaiului din seara aceasta
Doamne, și e atâta ninsoare!
cât poate sufletul meu
să ceară în șoaptă
să nu tulbure liniștea înmiresmată
care urcă prin zăpadă
din pământ
poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Simion Cozmescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.