Pretendenţi o mie

Pretendenţi o mie inima-ţi rănesc
Poeţi de doi bani, escroci ce jignesc,
Vânzători de cărţi ce-aprind fantezii,
Pictori ce pictează doar în culori vii.

Trompetişti cu steaguri ce flutură tare
Care îţi oferă lumi strălucitoare
Purtători de torţe, cioplitori în rocă
Ce îţi spun sonete până te sufocă.

Dar în pragul uşii, tu stai în lumină
N-auzi nicio voce, nu simţi nicio vină
Nu-s decât pereţi şi dureri şiroaie
Ce-ţi pătrund în suflet ca stropii de ploaie.

Stau în faţa ta, mâinile-s spre cer
Aur eu nu am, dar nici colţi de fier
Tot ce pot să-ţi dau, chiar de tac din gură,
E-un trup ce vibrează şi-o iubire pură.

poezie de Jeff Kurfess, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te-n iubire!

Când drumurile vieţii prea tare se complică
Cuprins de deznădejdi
Priveşti în umbra ei şi-o vezi atât de mică

Prin pete de-ntunerec nu mai zăreşti lumină
Nici urme de culori
Pe rozu-i purpuriu mai creşte doar rugină

În valuri de uitări nu-i nicio amintire
Prin negura de timp
Şi firul ei plăpând îl simţi tot mai subţire

Speranţa-i doar o clipă pierdută-n rătăcire
Nu te lăsa învins
Goleşte tot din suflet şi-ntoarce-te-n iubire

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incandescenţă

n-ai nicio vină că se-aprind lumini
pe luciul apei... tremurânde stele
se oglindesc... în ochii mei marini
tu străluceşti mai tare decât ele.

n-ai nicio vină că mă-ntrec în zbor
cu porumbei şi vulturi laolaltă.
mă dau de cer cu fruntea şi cobor
dar braţul tău mereu-mereu mă saltă.

n-ai nicio vină că sub clarul lunii
se suprapun doar cercuri argintii.
în fiecare zi a săptămânii
duminică de suflet mi-eşti, să ştii!

e o minune... clopotele bat
cu limbile în muguri de lumină.
acest tărâm al vieţii îl străbat
iar pentru asta numai tu ai vină!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubirea preschimbată în ploaie
culege versuri din Cer
în inima-ţi "împietrită" de nopţile
în care nu ţi-am fost.

O voi ruga
să-ţi vină tăvălug
iubindu-te
năucă
până rămâi
fără aer.

Să mă ierţi
dar astăzi
te iubesc
cu stropii de ploaie...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, frumoaso!

va veni o zi în care
nicio umbră nu te doare
nici apus, nici răsărit
nici lumina la zenit

va veni o zi în care
nu mai simţi parfum de floare
nu vezi valul înspumat
nici pădurea cea de brad

va veni noaptea cu lună
care-n cer stele adună
va veni şi vânt şi ploaie
şi lacrimi curgând şiroaie

va veni... nu-ţi este frică
vei fi lut sau o furnică
viaţa asta ţi-a fost dată
n-o mai poţi trăi odată

hai, frumoaso lângă mine
să-ţi fiu miere de albine
străluceşti ca niciodată
în iubire îmbrăcată!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Minciunile pe care le spui
Rup tăcerea
Ce se aşterne
Peste râul întunecat
Ce duce spre locul
Unde lumina înţelepciunii
Nu ajunge
Unde bunătatea şi frumuseţea
Au fost de mult uitate
Rupte de pe cer şi aruncate
În hidoase şi reci încăperi

Minciunile pe care le spui
Te fac să simţi durerea,
Strigăte de suferinţă
Sparg liniştea în mii de cioburi
Ce-ţi rănesc privirea
Obişnuită să vadă
Doar lumină şi fericire,
Oamenii din jurul tău
Îşi schimbă măştile
Cu măşti groteşti
Ce parcă râd de tine

Minciunile pe care le spui
Muşcă cu colţi de fier
Din sfera de lumină
Pe care ai creat-o
Cu jumătatea ta
Împlinind blestemul ce spune
Că perfecţiunea nu există
Lăsând pe chipul tău
Urme adânc sculptate
Ce par mereu a fi
Un râu ce din drumul său nu se abate.

poezie de Calin Ioan Acu
Adăugat de Dinu Mihaica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Nu-i soare – nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineaţă – nu-i nici amiază –
Lipsesc reperele în plină zi –
Nu-s zori – nu-i nici amurg –
Nu-i pe cer, albastră, nicio rază –
Nu-i drum – nu-i stradă – nici bordură vizavi –
Bulevardul n-are sfârşit, nici început –
Arcurile clădirilor au dispărut –
Nicio turlă n-are acoperişul scut –
Nu s-arată faţa niciunui cunoscut –
Nu-s gesturi de politeţe – la vedere –
Nu-i niciun semn de recunoaştere, doar tăcere!
Nu-s surse de locomoţie – călătorii-s lipsă,
Nu-s semne unde duce drumul – e-o eclipsă –
"Accesul interzis" – pe pământ şi pe marea-ntinsă –
Nu sunt poştaşi – nu-s nici cutii poştale –
Nu-s veşti de pe coastele din depărtare –
Nu-i parc – nu-i scuar – nici fete plimbăreţe –
Nu-i anturaj – nu-i nici nobleţe –
Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un confort în membre –
Nu-i umbră, nu-i lumină, nu-s albine, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!

poezie de Thomas Hood, 1799 - 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde s-a sinucis şi infinitul...

Nu-mi mai găsesc poteca spre lumină, alerg şi totuşi nu înaintez... în locu-n care stau e-atâta vină, că nu m-ajută nicio rugă, niciun crez...
Mi-e sufletul mai gol ca despuierea cometelor de gheaţă când spre soare, cu strălucirea razelor pe faţă încep să se topească, deşi doare...
Repere nu mai am şi pe niciunde nu-i nimeni să-mi răspundă la-ntrebare... lumina, azi, pe unde se ascunde şi de ce nu mai văd nicio cărare?
Doar un deşert cu liniştea letală se-ntinde pe pământ ca un torţel şi eu calc printre spini în talpa goală şi cu singurătatea-s la duel...
Şi nici morganele nu-şi mai arată faţa... e un tărâm pustiu în care geme şi asfinţitul, dar nici dimineaţa nu-şi mai arată zorii în poeme...
Îngenunchez lângă un trup de piatră din care-un scâncet surd îmi intră-n oase şi aerul încins ca într-o vatră a moarte şi-a cenuşă amiroase...
Un corb dă roată-amuşinând sfârşitul, se înnegreşte petecul de cer, unde s-a sinucis şi infinitul în sunet palid de violoncel...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio nevoie de progres spiritual, nici de contemplare, nici de vorbă meşteşugită, nicio nevoie de a medita. Ascultă ce-ţi spun: nici nu lua, nici nu lăsa, aşa cum eşti, bucură-te din plin de toate.

Abhinavagupta în Opt stanţe despre incomparabil
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă verde

Te voi săruta pe frunze,
Pădure, mireasă verde
Şi pe toate numai buze
De fecioară le voi crede.

Şi te voi fura deseară
Şi te voi ascunde-n tine,
Ca să vină să te ceară
Pădurarul de la mine.

El are şi-o puşcă
Mereu încărcată
Şi-un câine ce muşcă
Şi-un câine ce latră
Şi masă şi casă,
Dar n-are mireasă.

Eu n-am nicio puşcă
Şi n-am nicio cuşcă
Şi n-am nicio masă la care să stau,
Dar am o iubire
Cu frunza-n privire,
Pe care n-o dau.

poezie de Marius Robu din Drumul robilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

Nicio bucurie,
nicio tristeţe
doar un gest mare de luptă pentru o cauză
care a umplut paharul
şi nepăsători toţi privesc cum se varsă,
cinstea se plimbă cu picioare de lut
nici măcar nu mai are cap
doar o umbrelă de ploaie.

Într-o zi
după ce toate celelalte vor fi rotunde
o să se trezească la realitate
şi o să alerge pe urmele bătătorite schiopătând,
nimeni nu-i va da niciun ajutor
până va traversa pustiul din suflet
şi se va spăla de păcatele care lovesc
mai mult decât o tortură
în care şi-a lăsat mâinile
să chinuie oamenii, timpul şi moartea
fără remuşcari.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum ziua nicio stea nu e pe cer mai caldă şi mai strălucitoare decât Soarele, la fel nu e nicio competiţie mai măreaţă decât jocurile olimpice.

citat clasic din Pindar
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce doare, când iubirea...

Porţi de fier îţi cresc pe braţe şi pe ochi ţi-ai pus obloane,
O cetate-ţi este trupul, ghilotine la picioare
Stau să cadă peste îngeri, ce-au fugit de prin icoane,
Eu adun cioburi de vină şi păcate de fecioare.

Dincolo de porţi eşti singur, cu statuile de ceară,
Ţi-e cuvântu-n colivie, prizonier cu lanţuri grele.
Nu guşti nicio dimineaţă şi nu ştii ce poate-o seară
Să-ţi aducă în amurguri, de n-ai fi după zăbrele.

Îţi arunc nişte seminţe de poeme-nfometate-
Poate-or încolţi pe stânca de pe fruntea-ntunecată,
Sau poate mai ai în palmă, ori pe-aleile din spate
O silabă-n agonie, care-ar trebui salvată.

N-ai oglinzi să-ţi vezi neviaţa cum îşi bate joc de tine,
Nicio frunză nu foşneşte în tăcerea ta de gheaţă;
Sunt aici, unde pădurea se usucă de ruşine,
Când nu vrei, din seva-i verde, să mai sorbi, cum te învaţă.

Ai ales, sălbăticia, ca o mantie de lavă,
Ce transformă în cenuşă orice gând trimis spre tine.
Ieri am vrut să-ţi spun că vorba ţi-este stearpă şi bolnavă-
La ce bun, când eşti de piatră şi nu simţi nimic, străine?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânci ca bătrâneţea...

Nicio ploaie nu poate
să-ţi spele urmele de pe suflet
adânci ca bătrâneţea
şi nici nu poţi să ţi-le ascunzi
de cei care încă mai sunt
şi nici de cei care au fost
ploile spală doar
trupul şi sângele din rană
nu şi cicatricea ce ascunde un oftat şi pe Dumnezeu
ce se plimbă prin tine
cu ochii închişi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar Hristos este Viaţa

Domnul când îmi e scăparea
Nu mă tem de niciun rău
Căci mă-mbracă-n îndurarea
Şi-mi oferă El salvarea
Căci Isus mi-e Dumnezeu
Paza sufletului meu

Când Hristos îmi e lumina
El mă-mbracă în Cuvânt
Ca să-i cânt întodeauna
Că-mi e viaţa şi cununa
Până voi intra-n mormânt
Să fiu plin de Duhul Sfânt

Doar Isus îmi e menirea
Tot ce am aici mai sfânt
El îmi dă neprihănirea
Şi mi-arată doar iubirea
Ca Fiinţa Lui să-i cânt
Cât voi fi pe acest pământ

Cât de scump este azi drumul
Chiar la umbra Lui Hristos
Cum nu este chiar niciunul
Căci toate se sting ca fumul
Dar rămâne aici jos
Cel creat doar — de Hristos

Numai El e mângăiere
Numai El e bogăţia
Căci ne are în vedere
În lumea care azi piere
El ne ţine azi fiinţa
Şi ne dăruie credinţa

Prin Hristos şi doar prin El
La Tatăl avem intrare
Al vieţii sfinte Miel
Ne e scop şi ne e ţel
El ne e înviorare
Şi în veci de veci salvare

Nimeni altul nu mai poate
Să ne dea neprihănirea
Să ne scape de la moarte
În Rai să ne facă parte
Să ne ofere dar iubirea
Şi de asemeni izbăvirea

Nimeni mâna nu ne-a-ntins
Să ne ofere veşnicia
Viaţa noastră ca un vis
Să fie un drum deschis
Căci Isus e bucuria
Şi e raiul— armonia

Numai El azi ne oferă
A vieţii cale sfântă
Tot ce inima ne speră
Chiar a fericirii eră
De-n noi inima azi cântă
Şi spre El duhu se avântă

Căci trăim doar prin Isus
În lumina Lui curată
Cum nici stele aici nu-s
Dar sângele Lui i-a curs
Şi viaţa ne e dată
Doar prin jertfa-i fără pată

De aici nimeni n-a-ndrăznit
De aici de pe pământ
Să fi dar mărturisit
C-aici jos el a venit
Trimis chiar de Tatăl Sfânt
Pentru omu-n moarte frânt

El să fie o lumină
Omenirea s-o salveze
Pe-a lui braţe să o ţină
Fiind dar fără de vină
Tatăşlui s-o-ncredinţeze
Şi-n ceruri să o aşeze

Nimeni altul n-a-ndrăznit
Despre sine să susţină
Că-i lumină-n răsărit
Că este neprihănit
Şi că el e o lumină
Că nu are nicio vină

Eu sunt Viaţa şi-Nvierea
Nimenea nu a mai spus
Căci nimeni n-are-nfierea
Tatălui făcând plăcerea
Ca şi Fiul Lui Isus
Ce i-a fost în veci supus

Noi venim să-ţi mulţumim
Pentru tot ce Tu ne-ai dat
Azi copii Tăi să fim
Inima să-ţi dăruim
Mire scump şi minunat
Să-ţi dăm sufletul curat
Betania 15 dec. 2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Ploaie, ploaie la miezul nopţii, doar ploaia dezlănţuită
Căzând peste cabană sumbră – şi solitudinea, şi eu,
Amintindu-mi iarăşi că o să mor
Şi că nu voi mai auzi ploaia, nici nu-i voi mulţumi
Pentru că mă spală şi-s mai curat decât am fost vreodată
Din clipa în care m-am născut în această singurătate.

Binecuvântaţi sunt cei morţi pentru că plouă peste ei;
Iar eu aici mă rog ca nimeni din cei pe care i-am iubit
Să nu moară-n noaptea asta sau să zacă, încă treaz,
Singur, ascultând ropotul ploii,
Fie-n durere, fie împăcat,
Neputincios printre cei vii şi cei care s-au dus,
Ca o apă rece printre trestii rupte,
Miriade de trestii rupte, liniştite şi încremenite,
Sau ca mine care n-a avut nicio iubire pe care-această ploaie
Dezlănţuită să n-o dizolve, mai puţin iubirea pentru moarte,
Dacă-aceasta se-îndreptă spre tot ce-i perfect şi
Nu poate, furtunile-mi spun, să dezamăgească.

poezie de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei cărţi şi-o floare lângă...

Cărţi înşirate pe masă,
Pe jos, pe pereţi, peste tot...
Şi cui acum îi pasă
Că eu nu mai am loc?

Coperţi şterse de timp,
Cu nume anonime,
Născute dintr-un rând,
Pierdute-n mii de rime...

Şi foi ca vânturi albe
De buchii se-nnegresc...
Dar cine e în carte?
Pe cine eu iubesc?

...Pe masă...o lădiţă:
Lemn dulce de mister,
O cale prea deschisă
Spre suflet şi-adevăr...

Tăcut e frunzăritul...
Se-aude surd lăcata:
Ce vrea să spună timpul?
Ce-ascunde oare lada?

Foi albe şi cerneală...
Jurnalul vieţii mele...
O poză ideală...
Şi-o carte de poeme...

O lacrimă şi-n vis...
O stea şi-o carte sfântă...
Un dar şi un destin...
Trei cărţi şi-o floare lângă...

În jurul ei...pe masă,
Stau cărţi fără de nume...
Şi cui acum îi pasă
Că am un loc în lume?

poezie de Daniela Dermengi
Adăugat de Daniela Dermengi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare

Aho! aho! prieten bun
Stai puţin s-auzi ce-ţi spun!
Să-mi asculţi urările
Că vin sărbătorile!
L-am rugat pe Dumnezeu
Să facă cum gândesc eu!
Să-ţi aducă sănătate
Masa plină cu de toate
S-ai noroc şi fericire
Ce munceşti să-ţi dea-mplinire
S-ai noroc, să fii iubit
Şi de lume preţuit
Şi orice tu ţi-ai dori
Să poţi a înfăptui
Drumul să-ţi fie deschis
Să-mplineşti tot ce-ai promis
Să ai sufletul frumos
Să faci totul cu folos
Să faci şi să trăieşti bine
Ca să-ţi aminteşti de mine
Să trăieşti cu spor mulţi ani
Şi pe coş să-ţi curgă bani
S-ai nepoţi să-ţi calce pragul
Şi să fi fălos ca bradul
Cum e-n noaptea de Craciun
Că eşti prietenul meu bun!
Să-ţi dea Domnul ce-ţi doreşti
La mulţi ani să îmi trăieşti!

Sărbători fericite!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La steaua... mea

Imaginaţi-vă o altă boltă
a cerului; numai de negru...
Nicio sclipire de revoltă
în smoala-ntinsă pe de-a întregu.

Pe-un cer lugubru, mortuar
fără oceli, pe sfera cavă,
ar fi cum ziarul, doar tipar,
ar fi fără busolă... o navă.

De singuri ne-am găsi-n afund,
în hău am fi înmormântaţi;
Ne-am plânge veşnicul "profund"...
Am fi toţi orbi, exorcizaţi.

Mi-agăţ retina de un punct
-nici nu-l văd bine la culoare-
e-un led, îi cer dintr-un străfund
iubire să-mi dea, alinare.

Pe raza dintre noi-n eter,
e-o dâră de lumină fină...
Sunt trup şi suflet, pasager,
sunt călător, în car-lumină.

Nici nu am timp să obosesc,
sunt doar plecat şi-am şi ajuns...
Nu mai am corp să desluşesc;
de mă atingi, pot fi pătruns.

Am miliard de ani lumină,
doar într-o clipă i-am parcurs...
Nu-s pe-o planetă, îs ca o-albină
în fagure, cu roiul scurs.

Devin un gaz, un fir de praf,
sunt fericit, sunt demiurg...
Mă-nvârt, sunt con de fonograf
într-un vârtej, tot cresc, mă strâng...

Mai am rezervă, un bozon
ce mi-am trimis, în altă stea.
Acolo mă voi face om...
V-aştept, va fi planeta mea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă... sau... Suflet

O minge de oinist purtăm,
De roşu vânăt, striuri albe.
Cu ea decidem, de cântăm...
Şi facem bile negre... albe.

Se umflă şi se lasă moale,
Ca s-o simţim, că o avem.
Porneşte singură şi moare;
Cheie nu-i dăm, căci nu putem.

Ea, îţi face rozul din obraji,
Culori de iris, le pictează...
Ne frânge-n dragoste, spre dragi;
Făr' să se vaite... nu oftează.

Aleargă, zile, ani, cu tine,
Să nu te lase, fără sânge.
Câştigă... cupe! Pierzi... revine!
Chiar de-ai pierdut, ea, nu se plânge.

Ne dă semnal de neputinţă,
Când ai uitat s-o iei în seamă.
Ţine la tine... Şi ea-i fiinţă!
Ţi-e partener, până... la dramă.

Cu ea, ne alegem ce ne place,
Frumosul, bunul, sau destinul.
Împunsături de simţ ne face;
Căci, ea decide, ce-i sublimul.

Se lasă greu... La neplăcut
Se strânge! Dacă îi e frică
Se-avântă în ropot de bătut;
Doar sfat îţi dă, nimic nu strică.

Nici mari pretenţii nu invocă;
Să ţii la ea, aşa cum ţine.
Căci e din suflet, nu e rocă;
De tu-i vrei rău, ea îţi vrea bine.

Se zbate singură în piept,
Lumină n-are, voce nu...
În dezvoltare e expert;
Dintr-un nimic, te-a făcut... tu.

Ţintit ai fost? Ea, ţi-a spus, da!
Căci doar ea ştie ce se cade...
Ai luat-o gaj. Nu se putea
Să te înşeli... cu serenade.

Te lasă, dacă vrei s-o schimbi,
Cum o soţie, ce-ai iubit.
În piept, pe alta poţi să plimbi;
Tu-al ei rămâi, la nesfârşit.

Şi e fragilă, şi e dură.
Chiar de o pui, în bloc de gheaţă,
Te răsplăteşte cu căldură;
Ţi-e singurul, bilet... de viaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!