Inimă... sau... Suflet

O minge de oinist purtăm,
De roşu vânăt, striuri albe.
Cu ea decidem, de cântăm...
Şi facem bile negre... albe.

Se umflă şi se lasă moale,
Ca s-o simţim, că o avem.
Porneşte singură şi moare;
Cheie nu-i dăm, căci nu putem.

Ea, îţi face rozul din obraji,
Culori de iris, le pictează...
Ne frânge-n dragoste, spre dragi;
Făr' să se vaite... nu oftează.

Aleargă, zile, ani, cu tine,
Să nu te lase, fără sânge.
Câştigă... cupe! Pierzi... revine!
Chiar de-ai pierdut, ea, nu se plânge.

Ne dă semnal de neputinţă,
Când ai uitat s-o iei în seamă.
Ţine la tine... Şi ea-i fiinţă!
Ţi-e partener, până... la dramă.

Cu ea, ne alegem ce ne place,
Frumosul, bunul, sau destinul.
Împunsături de simţ ne face;
Căci, ea decide, ce-i sublimul.

Se lasă greu... La neplăcut
Se strânge! Dacă îi e frică
Se-avântă în ropot de bătut;
Doar sfat îţi dă, nimic nu strică.

Nici mari pretenţii nu invocă;
Să ţii la ea, aşa cum ţine.
Căci e din suflet, nu e rocă;
De tu-i vrei rău, ea îţi vrea bine.

Se zbate singură în piept,
Lumină n-are, voce nu...
În dezvoltare e expert;
Dintr-un nimic, te-a făcut... tu.

Ţintit ai fost? Ea, ţi-a spus, da!
Căci doar ea ştie ce se cade...
Ai luat-o gaj. Nu se putea
Să te înşeli... cu serenade.

Te lasă, dacă vrei s-o schimbi,
Cum o soţie, ce-ai iubit.
În piept, pe alta poţi să plimbi;
Tu-al ei rămâi, la nesfârşit.

Şi e fragilă, şi e dură.
Chiar de o pui, în bloc de gheaţă,
Te răsplăteşte cu căldură;
Ţi-e singurul, bilet... de viaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om plânge odată-n noapte

Dacă nopţile-ţi sunt albe zile
Şi te zbuciumi, trăind de azi pe mâine,
Şi dacă ţi-e de-ajuns cât ai trăit,
Ai vrea să mori, dar nu poţi nici atât,

Strigă în noapte singur,
Pansează-ţi rănile,
Purifică-ţi sufletul,
Iluminează-ţi gândul.

Da, câteodată mergi pe-un drum greşit,
Nu merită nimic din ce-ai trăit,
Si daca plingi singur, inabusit
Şi-o şansă de-a trăi, n-ai nici atât,
Nu-i nici atunci târziu pentr-un alt drum
Spre o stea cu noroc, prin scrum şi fum.

Dacă prietenii te-au părăsit
Şi nu mai ai nimic din ce-ai avut,
Nici atunci nu-i târziu pentru-început,
Chiar dacă nu calci drept, râzând-plângând,

Chiar dacă nopţile-s fără sfârşit
Şi plângi cu capu-n pernă-năbuşit,
Şi-ai vrea să te izbăveşti de păcate,
Să-ţi pui ştreangul de gât în miez de noapte,

Mai bine ţipă, plângi până adormi
Cu capul pe o pernă udă de nori,
Dar mâine, sigur, va fi mult mai bine,
Vei fi mai tare, mai sigur pe tine.

Căci fiecare om plânge cândva
Şi singur are o stea şi-o cale a sa,
Şi toţi ne trecem odată prin noapte
Cu lacrime-n şirag şi-o cruce-n spate,
Căci fiecare plânge nevăzut,
Dar mereu este-o şansă de-nceput.

cântec interpretat de R.E.M., traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dificilul

DIFICILUL

Deseori el te întreabă,

Ai făcut cutare treaba?,

Desi nu ţi-a spus s-o faci,

Uita ca zis, de te baga iute-n draci.

Zice, hai să facem treaba aia,

Nestabilind clar linia,

Spune una, face alta,

Pleacă iute ca săgeată.

Mereu zice, stai un pic nu te grăbi,

Asta mereu mă scârbi,

Las', c-o facem altădată,

Şi o lasă suspendata.

Zice, de ce n-ai făcut aşa?,

Te lasă şi-n închide uşa,

Nu-n înţelegi ce vrea să spună,

Parca are prune-n gura.

Greu e să lucrezi cu el,

Nu-l poţi avea de model,

De fapt este un ciufut,

Fară pic de conţinut.

Daca-i ceri o lămurire,

Începe să gangure,

Şi îi suna telefonul,

Vorbeşte un ceas, pan' se strica microfonul.

La el, nu-ţi vine să te duci,

Mai bine-ţi faci zece cruci,

Laşi pe mai tărziu când poţi,

O lămurire să-i scoţi.

Meticulos, de nu se poate,

Vrea să fie ca la carte,

De fapt e delăsător,

Şi deloc încântător.

Ce faci, nimic nu e bun,

Lasă!, nu-i acuma oportun,

Nu-şi asuma, ce greşeşte,

Dar pe altul îl pedepseşte.

Vrea ca totul să se facă,

Mai repede şi mai degrabă,

Trebuie să faci ca el,

Că se supară de-altfel.

Iniţiativă, nu poţi avea,

Tot ce faci, poate cădea,

De-ai făcut, de ce-ai făcut,

Te pune la desfăcut.

Ori ce faci, nimic nu-i place,

Caută să te provoace,

Tot ce face el e bine,

Să faci aşa, cum dispune.

Te lasă vorbind şi pleacă,

Lasă timpul ca să treacă,

Şi când intra în impas,

Atunci, cam avem de tras.

Greu, lucrezi cu dificiliul,

N-ai ce face asta-i stilul,

De vrei, îl abandonezi,

Dar cu cu cine mai lucrezi?.

Nu ştie a explica,

La el nu-n înţelegi nimica,

De vrei să-n înţelegi ce vrea,

Te-apuca nervii şi sudoarea.

Zice des, ai răbdare, stai un pic,

Pleacă şi nu zice nimic,

Ramai singur şi vorbeşti,

De ajungi, să te scârbeşti.

Oare la şapte luni s-a născut?,

De parca-i în spatiu pierdut,

Ori ce-ai zice, ori ce-ai face,

Toate faptele-i displace.

Mai bine-n viaţă, trage chilul,

Nu lucra cu dificilul,

El păru-n cap ţi-l albeşte,

Moartea încet, el ţi-o grăbeşte.

Angelin Leru

23.10 2018

poezie de Angelin Leru din compozitie proprie (23 octombrie 2018)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romică

Ciufulit, în negru, cu vestuţă albă,
Este personajul cel mai important.
El decide bunul... de rău enervant;
Îi place zăpada şi vara se scaldă.

Se exprimă simplu, în limbaj concis,
Este poliglot, chiar de limba-i una...
Dar cunoaşte "english", "francais" şi româna
Şi de vrei să intri, el îţi dă permis.

Este-un amorez, înfocat de fete,
E mereu prezent, dacă faci un duş,
Căci femei visează, chiar de-i căţeluş;
Stă şi se încântă, cu priviri discrete.

Are simţul fiinţei- ştie cine vine
Chiar de are treabă- prevede sosirea
Dragilor ce-i sunt. Căci la el iubirea,
Cu răbdare multă şi aşteptări se ţine.

Spune-i... "Vine mama... " şi urechi ciuleşte...
Se uită la drum şi miroase în aer,
Latră către tine, şi-ţi răspunde; "Fraier...
Nu vezi că nu-i ora, ea la 5 soseşte?"

E-un afemeiat- dacă în pat ajunge
Şi-ai întârziat să vii să te culci-
Spaţiu-i ocupat, chiar de-i închini rugi...
El e partenerul, du-te de te plânge!

L-am crescut de mic, când era cât pumnul.
Are două nume, Jacky şi Romică...
Chiar de-i cât pantoful, el nu are frică;
Nimeni nu-i rezistă, el este stăpânul.

A luat şi amendă, căci un detectiv
L-a găsit pe stradă, sau într-o grădină...
Era în voiaj- după vreo "blondină"-
Şi-a călcat pe strâmb... pe obiectiv.

Ştie tot să ceară... dacă să-i dai apă,
La mâncare-i scump; căci vrea siluetă.
Dacă vrea WC, stă pe toaletă
Şi de-i dai prea mult, plusul îl îngroapă.

Merge la prieteni, de-ai lui... ce-s ai mei...
Telefon de sună, ascultă atent.
Dacă-i rost de mers, la "eveniment";
Dă grăbit din coadă, nu pentru căţei.

În maşină suie- de zici că-i şofer-
Stă cu ochi pe geam, se uită atent...
De greşeşti, te latră, nu vrea accident;
Primul el coboară şi vrea colier.

Şi de semafor, a învăţat cum este...
Stă cuminte în fund, când este pe roşu,
Îţi păzeşte bun, de-s sacoşi sau coşu...
De faci glume proaste, scurt, te răţoieşte.

Chiar de-i înţelept- căci are vechime-
A făcut efort; ligament şi-a rupt.
La spital a fost, a stat la cusut;
Şi-i convalescent, "se va face bine"...

Doarme în pat, pe spate, pe pernă cu capul,
Cu piciorul sus, cel ce-i bandajat...
Îţi dă scurt lătrat, să-l dai jos din pat...
Doctorul i-a zis; "E interzis săltatul!".

L-am lăsat acasă şi-am luat avionul.
Trist, cu ochii în sus, stătea, mă privea;
Cu botic pe labe, doar că nu plângea...
"A murit Romică"... mi-a spus telefonul.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă azi mai eşti în viaţă

Dacă azi mai eşti în viaţă
Încă nu eşti chiar pierdut
Căci ţi sa mai dat o şansa
Să răscumperi ce-ai pirdut.

Iar acesta este timpul
Cel ce a trecut mereu
Dar tu n-ai luat aminte
Şi-ai făcut numai ce-i rău.

Ţi-ai ales cărări straine
Departe de Dumnezeu
N-ai vrut ca să iei aminte
La jertfa Fiului Său.

Inima ţi-a fost departe
Să faci bani, să faci avere
Nu uita căci tot ce-ai face
În lumea aceasta piere.

Catva timp poate ţi-e bine
Dar cu timpul vei vedea
Căci un gol îţi va rămâne
Şi pace nu vei avea.

Se va apropia şi ziua
Când linie vei trăgea
Se va cântarii atuncea
Tu cu ce vei rămânea?

Astăzi vezi, încă se poate
Răscumpără tot ce poţi
Adunaţi in Cer comoara
Nu te trudi pentru hoţi.

Căci acol-unde-ai comoare
Va fii şi inima ta
De-o îndrepţi spre veşnicie
Viaţa ta se va schimba.

Dumnezeu încă te aşteaptă
Nu mai sta nepăsător
Alearga cât se mai poate
a bunul nostru "Păstor".
AMIN

poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de orhidee pentru Sir (dedicaţie exclusivă)

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum arăţi,
Căci nu mi-a fost dat să te văd, mai din faţă!
Ai ten măsliniu, ţi-e albă, galbenă pielea...
Ce stea porţi în ochi şi-n cununa din Tine...!
Nu ştiu cum priveşti, suspini, dăruieşti, cum zâmbeşti...
Căci Tu îmi apari doar în plâns... şi-n speranţă!

Dar, oricum eşti, întristat ori de viaţă zburdând,
Vino la mine...! Eu scriu azi... pentru Tine!

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum vorbeşti...
Căci nu mi-a fost dat să te-aud mai de-aproape!
Dacă ai glasul zglobiu, iute, molcom, adânc...
Ce vorbe de-alint, vrei, în drumul spre Tine...!
Nu ştiu, cum te bucuri, ce dăruieşti, cât primeşti...!
De ţi-e sufletul frânt, ori plină ţi-e viaţa...
Dacă strângi crini, trandafiri, orhidee la piept...
Te resemnezi în puţin sau poate... vrei Tot!

Dar, oricum, oricine ai fi, cât Mult ai ţinti,
Ascunde-mă-n zâmbet şi crede... în Tine!

Prietene, vezi, nu ştiu prea mult despre Tine...
Nefericit, singur sau bine ţi-e Ţie...(?)!
La final eşti sau... încă, uimit ţi-este zborul...
De mine nu-ţi pasă, ori iubirea mi-o vrei...
Îmi accepţi vrednicia sau mă lepezi din gând...
Mă ierţi, când te supăr sau ai vrea să... mă cerţi!

Te rog, totuşi...! Cândva când, fizic, n-am să mai fiu,
Tu întoarce-te-aici şi ia-mă... în Tine!

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu tine

Îţi râd trandafirii-n fereastră,
iar Soarele-ţi mângâie părul,
o pasăre cântă, măiastră,
iar tu... vrei să ştii adevărul.

Căci, ziua trecută,-ndoiala,
hoţeşte în gând strecurată,
ţi-a pus la-ncercare morala
şi tot ce-ai crezut, dintr-odată.

Citeşti cu speranţa că, poate,
în carte va fi o dovadă
ce răul din suflet îţi scoate
şi lasă ce-i bun să acceadă.

Priveşti printre rânduri cu teamă,
încrederea ţi-e clătinată,
dar sufletul, iată, te cheamă,
căci inima ta e curată,

Şi-acolo, de vorbă cu tine,
vei şti să găseşti mângâiere
şi nu în ce-a scris oarecine;
credinţa e-n el şi nu piere.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Plecând dinspre el, în el, spre el, ca un tot
Intrarea e mereu una, prin privirea de foc
Explorează o lume ascunsă, dar parte din sine
O singularitate, în ritm cu universul ce-i aparţine

Controlul, raţiunea, le lasă deoparte
Căci în această lume, ele sunt deşarte
Niciunul, nici alta nu-i sunt utile
În întâlnirea asta, în prezenta dimensiune

Doar curiozitatea indiferentă îi e de folos
Căci nu caută nimic, doar admiră acest loc
Şi ce-ar putea să-şi dorească mai mult
Nu-i nimic de dorit, totul e-n el şi el e în tot

Nimic nu-l opreşte, n-are sus, n-are jos
Materie nu-i, e doar energie difuză
Mişcare continuă, infinit, atracţie lucidă
Şi dragoste simte în toate, profundă, divină

Nici timpul, nici forma aici nu se-ncheagă
Sunt doar noţiuni primitive, de uitat inc-o dată
E liber de toate, de toţi şi în tot
În a sa natură explorator, călător fără scop

poezie de George Alfort
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzători

Vând nopţi, că tot le pierd ca zile,
Mai fac un ban, ca să câştig din viaţă
Şi vând femei adulte, pe copile;
Doar ele cu experienţă, vă răsfaţă.

Vând suflet de valoare contra cost,
Că astăzi nu serveşte la nimic.
Mă vând deştept, pe cel ce-i cel mai prost
Şi îmi mai rămân şi bani, să mă destind un pic.

Vând din cinstit în amestec cu onoare,
În întregime sau doar parţial,
Fără pretenţii... pentru orişicare
Şi dau factură înaltă, sau pe ilegal.

Vând totul, chiar şi ce nu am
Căci ţine, este obişnuinţă.
Pot vinde şi copii sau câte un organ;
Nu de la morţi, direct, direct din fiinţă.

Vă vând asigurarea vieţii, după moarte,
Oricum nu vă serveşte la nimic.
Vă vând şi diplome, fără să faceţi carte,
Doar să semnaţi primirea când daţi bani în plic.

Vă vând averi, ce n-aţi putea avea...
E prin notar, legist, judecător.
Nu-i important, să fii tu al cuiva;
Costă un pic, dar eşti... moştenitor!

E ţara unde totu-i de vânzare
Şi nu doar bunuri, tot ce nu gândeşti.
Cu ban, nu-i adevăr, banditu-are crezare;
Dintr-un ţigan... ai viţe împărăteşti!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respect

Toţi în jurul tău aleargă după bani
Mertzul şi gagica îţi atrag mulţi fani
Luptă să ajungi şi tu acolo, sus
Vremea hipioţilor a cam apus

E mişto să-ţi faci vacanţa în Dubai
E la modă să fii mai tot timpul high
Nu contează câtă carte-ai învăţat
Fă pe şmecherul să nu pari un ratat

Mai bine stai la mal
Nu te lasă luat de val
Rămâi pe drumul drept
Dacă vrei, dacă vrei, dacă vrei
Respect

Toată ziua nu ştii decât să munceşti
Eşti ca un robot şi o să rugineşti
Poate într-o zi o să-nţelegi că nu
Timpul nu se-nvârte după cum vrei tu

Doar o viaţă ai şi dacă nu eşti prost
Totul are sens şi totul are rost
Ştii că numai tu o vei putea schimba
Nu-i lasă pe alţii să facă mişto de ea

Mai bine stai la mal
Nu te lasă luat de val
Rămâi pe drumul drept
Dacă vrei, dacă vrei, dacă vrei respect

Dacă vrei, dacă vrei

Şi de ai vrea să mai ştii...
Nu, nu, nu-i timp pentru prostii

Mai bine stai la mal
Nu te lasă luat de val
Rămâi pe drumul drept
Dacă vrei respect

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint...

Îmi place creierul... pane
Cu fosforu-i, ce aprinde un chibrit.
E diferenţa de la geniu, la smintit;
Căci dacă el nu e... nu e nimic.

Îl venerăm cu toţii... "alimentul",
Ce ne menţine, treaz şi productiv,
Ce ne separă bunul, de nociv;
Şi-n reuşite este... instrumentul!

E gelatină pură, de-energie,
Ce-şi schimbă fire în metamorfoză...
Cu ea, creezi mii de poeme, proză;
Îţi-asigură, de-ţi meriţi... efigie!

Tot lui, i se mai spune minte,
Căci adevăr separă, de minciună...
Îţi spune, de alegerea e bună,
Şi lucruri ce le faci; de sunt păcat, sau... sfinte.

Cu el e cert, că poţi să faci un ban...
Îţi spune, start, şi unde să opreşti,
Să nu fi prost, dar nici să nu jigneşti;
Te învaţă să fi drept, sau nu... să fii infam.

El te ridică, sau te pune jos.
Din ochi te învaţă, dacă să clipeşti,
Ca să câştigi ceva, de şmecher eşti;
Să ştii, cum să profiţi, să ai folos.

Cu el te-ajuţi, din mâini cu stil să dai...
Să baţi în ritm, sau să loveşti mai tare...
Să dai plăceri, sau să-ţi păzeşti onoare;
Să furi, de eşti un hoţ... dacă nu ai.

Tot el te-ajută, avantaj să scoţi
Din clinciuri, sau... neprevăzut...
Dintr-un nimic, devii un cunoscut;
Din neajuns, ajungi şi tu, să poţi.

El e cel ce discerne, tot ce vezi;
De-i adevăr, în multul de minciună...
Să nu confunzi, ce-i pe Pământ, cu Lună,
Să afli, dacă trebuie să crezi.

Cu el te naşti, dar zero-i la început.
De nu îi dai exemple, cum să facă
Te lasă baltă; n-o să ai răsplată...
Rămâne nul, cum meciul... ne bătut.

Nimic nu face, dacă nu-i impuls.
Îţi aparţine, să ţi-l creşti treptat...
Să ţi-l educi-în colos nemăsurat;
Să-ţi dea mister, să fii, de nepătruns...

Te învaţă, dacă vrei, cum să conduci.
Îţi poate pune lumea la picioare...
Nu se consumă; imun la ce te doare,
El pe naivi, ţi-arată cum să-i duci.

Dar ştie şi conducere leală,
Dar tot cu scop; să-ţi fie ţie bine.
Căci n-are, niciun gând, pentru oricine...
La el, nu-i diferenţă; sănătos, sau boală.

E partea machivelică din tine...
Aceea, ce n-arată cine eşti.
Te învaţă să câştigi, spunând poveşti;
La alţii, să faci rău... şi ţie bine!

Concluzia-i că, dacă nu-i... nimic nu e!
El face diferenţa, dintre-un tâmp, sau geniu...
Să-l studiezi, îţi trebuie un mileniu;
De aceea îmi place, creierul... pane.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imigrant

E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viaţă "trasă".

Visează sigur motivat,
Câştigu-i doar mulţumitor.
Îşi face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!

Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunţă fără să clipească
La neam, la ţara strămoşească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.

Îşi vinde tot şi pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunaţi, nu-i nume.

Ajuns "aiurea" nu-i uşor,
Munceşte mult, de se speteşte.
Adună un pic, dar reuşeşte...
Nu-i fericit, dar are spor.

Îi e dor de ţară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăieşte sobru, ascet,
Ban se câştigă greu, cu trudă.

Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au şi uitat,
E ruda, ce aduce dar.

Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă şi maşină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoţi, ştiu doar poruncă.

De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Şi n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă...

Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Fii bun ca "sarea în bucate"
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Iubeşte ca Julieta, înainte de moarte.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Slăveşte frumosul prieteniei şi ridică-i cetate.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Botează-ţi timpul cu hărnicia Cenuşeresei,
Cât se poate.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă
Fii altruist, ca minunatul Isus, cu toţi apropiaţii.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Binecuvântează-ţi străbunii, părinţii, pacea şi fraţii.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Nu ocoli, ca ateii înţelepciunea divină.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Fă-ţi din timpul vieţii o minunată disciplină.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Din floarea iubirii lasă în urmă minunaţi copilaşi.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Împodobeşte bradul vieţii şi caracterul ei
Cu tot ce este mai nobil pe pământ, pentru tine,
Pentru viitor şi pentru urmaşi.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere de propriu

Cât n-ai pierdut părinţi, bunici,
Eşti răsfăţat încă de soartă;
Singurătăţi nu-ţi bat la poartă...
Întreg eşti încă tot, pe aici...

Nu ştii ce-i încă suferinţă,
Când plaga, altora o credeai...
Ţi-e episod; când nu mai ai
Un lucru, poate nici credinţă...

... Ce-i caldul aşteptat acasă
-O mână în păr, un strâns la piept,
Un împrejur, bine- îs defect;
E-o lipsă în scaune la masă!

Când pierzi alăturea de sânge,
Îţi pierzi procent din tine, trup,
Gânduri; nu mai ai tot şi grup,
Mai puţin e... El, ce te-ar plânge!

Stai tot mai des îngândurat,
Te condamnând de bucurii
Ce-ai tăi, în ţarina fără vii,
Nu le mai au şi-l simţi... păcat!

Rămâi încet tot mai stingher,
Te cauţi parte-n noi copii...
Dar altfel sunt; în zbor, zglobii,
Până ce-i laşi... La rând, toţi pier!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferice de părinţii 1980's

Adesea nu ştiu de sunt " Eul" memoria ce mi-l aduce,
Acelaşi timp pe care-l caut să-l simt precum eram odată
Copil comun ţinut la piept în braţele de mamă dulce;
Femeia caldă şi blajină cu trup şi suflet încă fată.

Cu zâmbetul subtil ascuns, pe chip de mândră ce mă are
În poza gri din timp trecut cu guler alb la rochie neagră
O văd cu ochii ei căprui, pe-obrazul fildeş la culoare
Şi părul bucle larg căzând pe umeri mici şi sâni de ceară...

... Aduşi din zumzet dintre flori cu arome de nectar, polen,
De călătoare fără tihnă în soarele pe câmp de vară.
Femeia ce-mi dăduse viaţă care nu cere... că nu-i demn.
Pe jos la muncă-n zori se duce, la una grea ce nu-i uşoară...

Şi nici nu pregetă o clipă să şteargă tot ce timpul lasă.
Făptura ce nimic nu face şi trece zilnic prin oraş,
Ce spală, calcă, coase zdrenţe, găteşte ca să pună masă
Şi aşteaptă în zâmbet zilnic soţul cu proaspăt chip... de îngeraş.

Şi timpul trece, tot ce-adună chiar de primeşte o bomboană
Aleargă sufletul la gură să aducă-n casă tot ce strânge
Să crească şi pe noua fiinţă ce-i sora mea, o dolofană.
Dar tot cu zâmbetul pe buze, căci fericirea nu se plânge.

Iar viaţa care trece-n vuiet pe lângă ea nici nu contează,
Copii la şcoală învaţă bine, speranţa singură nu moare,
Plăteşte mult la pregătire, ţine doar pâine, nu oftează.
Şi în dragoste deplină tatei oferă totul că nu doare.

Tot împreună cu bărbatul în timpul liber face casă
Frumoasă, mare ca s-avem; pe drumuri nu vrea să ne lase.
Mereu pe jos aduce hrană cu mâini roşite de grea plasă,
La şcoli înalte ca să poată, să ţină doi copii în clase.

Eu reuşitul drept răsplată îi las să fie fericiţi
Plecând cu diplomă de merit să demonstrez bun simţ, cultură.
Mă îndrept pretins specialist, zâmbindu-le; lăsaţi prostiţi
Căci nici nu ştiu de bine e?! Cum să se arate-n conjunctură?

Se pare că cei 7 ani ce îi invoc crescuţi acasă
Au fost prea mici ca să mă îndrume. La suflet cum să dau zălog
Căci nu-i de-ajuns nici ajutorul ce-am returnat cu bon de casă
Lăsând doar dor în inimi frânte; ce tot ei dau, nu eu îi rog.

Şi tot nemulţumit în viaţă căci doar maşină şi mulţi bani
N-ajung la ţeluri mult sporite de faimă, libertate, carte,
Mă îndrept cu zel spre nouă lume din cei ce ne erau "duşmani"
Trecând ocean cu multe spume şi vise pline... de departe.

Şi bine-o duc măcar în parte, copii răsar căci ăsta-i ciclul,
Tot vreau mai mult, să strâng, s-adun, să am avut mai meritoriu.
Nu-mi uit părinţi, dau telefoane, căci ştiu că le-am produs supliciul
Ce ei nu-l plâng, deşi răspund; la zilnic interogatoriu.

Cu drag i-am invitat să vină, căci libertatea şi-au avut-o,
În vizită de ţară nouă cu case-n nori şi bunăstare
Ca un câştig ce se cuvine, dar nu de dat c- au obţinut-o
Pe merit fericiţi să-mi vadă; ai mei copii de peste mare.

Dar doar o lună au vrut să stea, căci nimeni n-are grijă acasă
Şi două gemene-i aşteaptă, nepoate mici, copii de soră.
Tata îmi munceşte zi lumină, grădina mare-o dă la coasă
"Tondeoza" neştiind a conduce; iar mama croşetează robă.

Se întorc cu ochi sclipind de lacrimi de nici nu ştiu la ce sunt bune.
Regret de despărţiri, plecare sau stat atâta fără tihnă?
Sau dor pentru cămin cu fete ce de "iubire" le-au dat nume
Şi multe griji ce au în sarcini; plus sorei ca să-i dea odihnă?

Dar ce mă fac căci şcoala multă, IQ-ul înalt nu-s de folos.
Nici bani ce-am strâns cu sârg de muncă şi dor de ei nu au ajuns.
Nu ştiu s-o fac. Nu sunt capabil, deşi copil sârguincios,
Să cumpăr o eternitate. Să nu rămân un bun de plâns

Am pus în joc a mea iubire, tardivă cum o dăm cu toţi
Şi-am vrut câştig de nemurire, cu doctori fazi.... puţină ştiinţă.
Dar chiar de suflet faci implant nu poţi părinţi să-i faci nepoţi,
Nici viaţă în taler nu poţi lua, nici bani n-ajung; e neputinţă.

S-au dus pierduţi în veci, departe, un tată Dumnezeu şi-o mamă
Veniţi ca mine, în începuturi; plecaţi doar trup în scânduri lucii.
Pierduţii minţii căci doar simţitu-i rămas aici pe cruce, în ramă.
Iar tot ce-i dor, iubiri, speranţe, plăceri de bine, griji, ambiţii,

Sunt doar făclii; căldură dându-mi la nesfârşit de existenţă.
Cu o credinţă filantropă de-a face bine pân-la moarte
Aş vrea să mă întrupez Mesie, să împrăştii duh şi experienţă
Să uit de rău, de răzbunare, de avuţii, de vini deşarte.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa

E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil şi bine antrenat.

Traseul este scurt...
şi-i totuşi, mult, mult, chin...
din nu ştiu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.

Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ţi fie lin,
norocul nu-ţi surâde, de eşti fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.

Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poţi să te ajungi, la mult, la cantitate.

Balanţă nu-i...
nu ştiu de este vreun criteriu;
când alţii pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.

Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ţie abisul... doar atât ţi se arată.

Nu ştiu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
şi cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o linişte, nici fericire... viaţa-i goală.

Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam şi doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis şi încercarea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te temi?

"Omul este lup pentru om."
Plautus

De ce te temi o om pierdut
Şi vrei ca să te puni la scut
Ce poţi să faci, opreşte vânt
Să nu mai bată pe pământ
Opreşte ploaia din cădere
Dacă te crezi că ai putere
Şi pune straturi cu ozon
Pământului ca şi-un oblon
S-opreşte raza ucigaşă
Să nu mai intre pe a ta masă
Se gată apa - facă-şi voaie
Vom colecta-o de la ploaie
Ce-a fost aceiaşi iar va fi
Nimica nou nu se va şti
Citit-a-ţi voi de cele scrise
Despre recolte compromise
De foamete, despre migrare
A început asta se pare
Se face haos este spus
Raport cu asta sa depus
Şi zice unul: "Când nu ştim"-
Aşa-i că-n alte investim
Şi nu ştim că suntem comozi
Şi pentru semeni noi irozi
Se încălzeşte iar pământ
Nu-i fără voia Celui Sfânt
S-o încălzii fii fără grijă
Nu să roşească toată tijă
Şi rău pe lume e lăsat
Cum e proporţia de păcat
Şi vrei ori ba ca mult ‘nainte
Ce-i scris e scris şi nu se minte
E omul rău asta e bai
Clima n-o schimbi chiar de nu stai
Nu muţi oceanu-n a ta casă
Căci este o forţă, nu te lasă
Să zbori atât doar zbori cât poţi
Şi dacă puni luminii roţi
Şi-aşa-i nimic, sunt ani lumină
Să pleci la ţara cea vecină
Exemplu cu 2k s-a dat
Oamenii s-au aprovizionat
Nu-i energie, n-om avea
Aşa atunci vi se spunea
Cade computer, tot dispare
Ce a spus ştiinţa? Ce fu în stare?
Nimic ce-a spus nu s-a întâmplat
Omul bogat s-a alertat
Să vândă, să vândă ce-a făcut
Şi unii oameni l-au crezut
Vindeţi ocean şi vindeţi vânt
De fiţi în stare pe pământ
Vinde ce poţi, vinde atom
Însă rămâi la stadiul Om

poezie de Toma Adrian Frenţiu (22 februarie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme bună

Să plouă, căci degeaba-i soare afară,
Dacă în suflet este frig şi vântul bate...
Dacă liniştea se târăşte-n coate
Şi în privire începe să se facă seară.

Să plouă, căci doar ploaia poa' să spele
Amarul ce se scurge de sub gene,
Când pare prea târziu, dar e devreme...
Şi-ai vrea să îţi iei zborul printre stele.

Să plouă, căci ce-i mai frumos de-atât?
Atunci când simţi că te sufocă dorul,
Să aibă cine să-ţi gonească stolul,
De gânduri negre ce te strâng de gât.

Să plouă, căci se spune că e sfântă,
Poate va prinde rod în suflet nemurirea
Şi va putea să ne-mblânzească firea
Ce face voinţa să se simtă înfrântă.

Să plouă, căci de mult n-a mai plouat,
Asemeni binelui ce izvorăşte-n noi,
Păstrându-l pentru lumea de apoi,
Ne-nţelegând că ne vom pierde în păcat...

Să plouă, căci e parte din liniştea mea
Şi mi-aş dori să te aline şi pe tine,
Să nu apară curcubeul doar în mine,
Să ştiu că nici la tine nu e vreme rea.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să devii un om împlinit sufleteşte doar când scapi de frica de a pierde ceva. Iar de frica de a pierde scapi când pierzi totul şi îţi dai seama ce mult ţi-a rămas. De ce te temi? Ai uitat că tot ce e mai bun în tine a apărut atunci când nu mai aveai nimic de pierdut, când ai ales să mori mai degrabă decât să trăieşti altfel decât ascultând de propria ta lege? Nu ţi-a fost frică de moarte, iar acum ţi-e frică să nu îţi pierzi reputaţia, o relaţie sau slujba? Cum îi poţi tu ajuta pe oamenii din jur care au nevoie de iubirea ta, de puterea exemplului tău, de încurajările tale dacă trăieşti în frică? Lumea are nevoie de tine puternic şi neînfricat, nu mic şi speriat.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost aici!

Cât de vicleană poţi să fii!
Mă-ntrebi de mi-am găsit pereche?
Nu înţeleg ce-ai vrea să ştii,
Nu practic trasul de ureche.

De vrei cumva să te arăţi
în lume cu ce-ai căpătat,
Tu fii directă, nu prin părţi,
Căci de greşeală n-ai scăpat.

Nu-ţi cere nimeni socoteală,
Nici tu nu cere loc în rai,
Ai vrut să guşti din măr, eşti goală?
Nici printre îngeri n-ai să stai.

Tot mă împingi să -mi iau o fată,
Să pară că s-a întâmplat,
Să nu mai fii tu vinovată,
De faptul că ai înşelat.

Nici nu te-am întrebat vreodată
De eşti sau nu mai eşti cu el,
şi chiar de mi-aş reface viaţa,
Tu vrei rămâne tot la fel.

Vina ţi-o porţi dar nu ţi-e lanţ,
Şi nu te leagă de nimic,
Sunteţi iubiţi, dar foşti amanţi,
Nici nu ar trebui s-o zic.

Te rog nu te mai fă de râs,
Trăieşte viaţa ce-ai ales,
La rândul meu şi eu am plâns,
Şi nimeni lacrimi nu mi-a şters.

Poate vei plânge de ruşine,
De faptele ce le-ai făcut,
Dar nu te compara cu mine,
Nici nu visezi prin ce-am trecut.

Eram şi crud, eram şi tată,
Tu erai doar cu alt bărbat,
Asta te face vinovată,
Şi nu-s eu ăla vinovat...

Nu vreau să vii să-mi ceri iertare,
Sunt patru ani, e prea târziu,
Dar nici nu presăra cu sare,
Peste ce-a fost, oricum toţi ştiu.

De vrei să nu te ştie lumea,
Ascunde-te sau fă ce vrei,
Scriu aste versuri în oglindă
Şi nu văd vină-n ochii mei.

Deci n-aştepta să fac ceva,
Ştiu că ţi-e frică c-ai să pici,
Poate mai speri că am să uit,
Dar mi-amintesc..
Am fost aici!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisicuţa

Toată ziua toarce
Şi nimic nu face...
Mult ea doarme,
Miaună când îi e foame.

Este foarte simandicoasă,
Vrea doar mâncare-aleasă.
Iar dacă-i dai lăptic,
Nu-i mai trebuie nimic.

Când ţi-e rău, te face bine
Nu pleacă de lânga tine.
Pune lăbuţa unde te doare
Şi durerea, repede dispare.

Se joacă cu cele perdele
Până rămâi fără ele.
Asta face o pisică
Tot ce prinde, strică.

Vrea mereu alintată,
Să se simtă răsfăţată,
Dar oricat te străduieşti
N-ai cum să o urăşti...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (9 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!