Întoarce-te-n iubire!

Când drumurile vieţii prea tare se complică
Cuprins de deznădejdi
Priveşti în umbra ei şi-o vezi atât de mică

Prin pete de-ntunerec nu mai zăreşti lumină
Nici urme de culori
Pe rozu-i purpuriu mai creşte doar rugină

În valuri de uitări nu-i nicio amintire
Prin negura de timp
Şi firul ei plăpând îl simţi tot mai subţire

Speranţa-i doar o clipă pierdută-n rătăcire
Nu te lăsa învins
Goleşte tot din suflet şi-ntoarce-te-n iubire

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa-i ultima ce moare!

Speranţa-i ultima ce moare,
Atâta timp cât tu exişti
Când vor unii să te doboare
Tu speră şi ai să rezişti!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când simţi că totu-i în zadar
Şi-atunci când visul tău dispare
Tu speră şi visează iar!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă-n suflet e durere
Nu renunţa, atunci când doare
Tu speră la iubire, cu putere!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când viaţa ţi se pare crudă
Dar după nori, vine şi soare
Tu speră şi fă-i vieţii-n ciudă!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când lacrima în ochi îţi vine
Şterge-o, apoi, în continuare
Tu speră că va fi şi bine!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă zâmbetul ţi-e trist
Mâine vei râde poate tare
Tu speră, nu fii pesimist!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când vorbe dure te lovesc
Aceeaşi gură, azi, usturătoare
Tu speră că-ţi va spune:"Mă căiesc"!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când ai în tine doar suspin
În suflet nu-l lăsa să se strecoare
Tu speră şi alungă-l ca pe-un spin!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă ai căzut... eşti jos,
Ridică-te... stai în picioare
Tu speră şi fii curajos!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când ai simţit dezamăgire
Nu te simţi fără valoare
Tu speră, vei simţi şi fericire!

Speranţa-i ultima ce moare
Şi azi şi mâine şi mereu
Nu întreba: "Cât să sper oare?"
Tu sper... asta fac şi eu!!!!

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dincolo de suflet... mai e loc

Nu judeca... o lume, după tine,
Când eşti cuprins de griji şi de dureri,
În noapte, te-au târât atâtea seri,
Şi peste rău... nu mai încape bine.

Când pe altarul vieţii arde foc
Şi te-a cuprins, puţin câte puţin,
Iar sufletul îţi pare că e plin...
Şi dincolo de suflet... mai e loc.

Şi dincolo de suflet cresc iubiri,
Sămânţa lor... răsare fără ploi,
Ajunge hrana inimii din noi...
Şi zâmbetul, tăcut, de trandafiri.

Şi dincolo de suflet umblă dor
Ascuns între iubire şi tăceri.
Lumină vie,-a gândului de ieri,
Prin soarele de dincolo de nori.

Şi dincolo de suflet... multe flori,
Mai pun culori pe umbrele din noi,
Oricât am fi de rătăciţi... şi goi.
Şi după nopţi... se mai ivesc şi zori.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, suflet singur...

Ştiu că exişti, căci altfel nu se poate
Când un destin te-a prins în rătăcire.
Să nu te plângi că nu mai e iubire
Şi calcă peste el cu demnitate.

Eu am să pun în drumul tău, o floare,
Tu, suflete, parfumul să-i aduni,
Să construieşti o mare de cununi,
Sfidând singurătatea... când te doare.

Ai stat prea mult în mutele-i tăceri
Din viaţa asta, care-i doar o clipă,
Dezbracă dar... tăcerea care ţipă,
Te-mbracă-n azi şi uită ce-a fost ieri.

Eu am să-ţi fiu cărarea neumblată...
Şi-ai să respiri din umbra mea, mereu.
E timpul să te-mpaci cu Dumnezeu
Şi n-o să mai fi singur nicidată.
Tu, suflet singur...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai spune că munca-i în zadar

Nu mai spune că rănile şi munca-s în zadar
Că duşmanul nu doarme, că lupta n-are rost,
Că răul e puternic, nu-i rezistă niciun adversar,
Că lucrurile vor rămâne pururi cum au fost.

Dacă speranţa-i iluzie, frica-ar putea fi o minciună;
S-ar putea ca, fără să-i vezi, prin văile cu flori şi fân
Prietenii tăi s-alerge şi-astăzi după fluturi împreună,
În timp ce tu doreşti doar să le fii vâlcelelor stăpân.

Când valurile-obosite se izbesc de ţărmul tare
Şi parcă se sparg în van, cerşind smerite un răgaz,
Undeva-n spatele lor prin râuri şi zăpoare
Vine tăcut, crescând clipă de clipă, marele talaz.

Şi nu doar pe fereastra dinspre est, în sublim decor
Când se-arată zorii, în glorie lumina creşte –
În faţă se-înalţă soarele încetişor, încetişor,
Dar, iată, spre apus pământul străluceşte!

poezie de Arthur Hugh Clough, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai las o amintire peste flori

Am şi uitat, a curs atâta vreme,
Cum arăta pe chipul tău, blândeţea.
Prin amintiri, de-aş răscoli, m-aş teme,
Şi n-am să-mi iert dac-aş găsi tristeţea.

Ai luat cu tine, mamă, neuitarea,
Ca un înscris făcut sub legământ.
Ramâne tot, când ne-a venit plecarea,
Doar ea putea să-ncapă în mormânt.

Azi vin aici... să mai aduc o floare
Şi un regret, nechibzuinţei mele.
E prea târziu, şi prea târziul doare...
Tu iartă-mă, de-acolo, dintre stele.

Doar bietul timp, durerea ne-o mai stinge,
Prin rătăciri de gânduri şi simţire,
Azi nu mai plâng... dar lacrima tot curge
Să pună peste flori o amintire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo...

Acolo unde iarba răsare din pământ
Şi-n firul ei plăpând simbolul vieţii saltă,
Sălbatica-i privire ne pare-atât de-naltă
Şi dorul ei de viaţă ne pare atât de sfânt.

Acolo unde roua se varsă-n dimineţi,
Ţintind mărgăritare pe umbre şi pe flori,
Săgetă de lumină, a astrului din zori,
În murmururi tăcute cântate de poeţi.

Acolo unde floarea ne-mbată de parfum,
Culori nemuritoare şi vise de iubire,
Crescute parcă-n dor, din firul ei subţire,
În leagăne celeste la margine de drum.

Acolo unde noaptea auzi privighetori,
Pierdute voci de îngeri în cântece de iele,
La umbra nevăzută a darnicelor stele,
Pierdute-n bolta-naltă spre clipele din zori.

Acolo unde ploaia ne cântă s-adormim
În tril de picuri mari lovindu-ne tăcerea,
Ascunsă-n glasul ei se-aude adierea
Din valurile mării, pe voci de pantomim.

Acolo unde toamna ne daruie pe noi
Şi câmpul plin de rod ne mângâie privirea,
E ca un loc în care s-a zămislit sfinţirea
În darul vieţii noastre, din fulgere şi ploi.

Acolo unde munţii privesc de sus câmpia
Şi lacrimile-şi curg, din susur de izvoare,
Ducându-şi parcă dorul în nesecata mare,
Acolo suntem noi... acolo-i România

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub bolta unde ruginesc

Prin geamul nopţii trece luna,
O amintire pe perete
Rămâne umbra care creşte,
Cum creşte zborul la erete.

Mă înfăşor în gheara vieţii
Şi strâng în piept semne hazlii,
Aud cum umblă prin biserici
Trecute morţi cu oameni vii.

Văpăi albastre încunună
Un ochi rotund, un ochi domnesc,
Rămâne luna amintire
Sub bolta unde ruginesc.

Se duc aşa ca frunza anii,
Visez cu ochii puf în zbor,
Rămân credinţă-a ta lumină
Când moartea bate din picior!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme...

Urme de pete pe cer vineţii,
Petele lumii arzând în beţii,
Culori ce se-ascund tac printre stele,
Tac în vibrare gurile rele...

Urme în floare de gol putrezit,
Gol al gândirii anume trezit,
Singura viaţă străbate domol
Printre blesteme mai dându-şi ocol...

Urme de gheaţă în inimi de foc,
Sunt inimi ce zac şi nu-şi găsesc loc,
Se simte-mprejur mirosul de fum,
E singurul dor, săracul parfum...

Urme de viaţă prin urme de-auz,
Prin urme de ochi şi totuşi confuz,
Urme de vorbe stau să se scurme,
În dâra de timp... urme... de urme...

poezie de Vasile Zamolxeanu (25 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi mereu iubire

În care vis mi te-ai ascus iubire
Aş vrea să vin să îţi şoptesc,
Că îmi este tare dor de tine
Şi în fiecare clipă te iubesc.

De-ai ştii că te am în suflet
Esenţă vie a sufletui meu,
Şi prind viaţă când sunt cu tine
Mă duci prin galaxie, mereu.

În care timp, uşor te voi atinge
Să-mi alin focul ce mă mistuie încet,
O boală eşti, te port în sânge
Şi în fiecare clipă te aştept.

Să vii să îmi acorzi un ultim dans
O ultima privire, plină de iubire,
Un tatuaj în suflet mi-ai rămas
Aştept doar clipă să fiu doar cu tine.

poezie de Georgescu Elena (9 ianuarie 2020)
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pretendenţi o mie

Pretendenţi o mie inima-ţi rănesc
Poeţi de doi bani, escroci ce jignesc,
Vânzători de cărţi ce-aprind fantezii,
Pictori ce pictează doar în culori vii.

Trompetişti cu steaguri ce flutură tare
Care îţi oferă lumi strălucitoare
Purtători de torţe, cioplitori în rocă
Ce îţi spun sonete până te sufocă.

Dar în pragul uşii, tu stai în lumină
N-auzi nicio voce, nu simţi nicio vină
Nu-s decât pereţi şi dureri şiroaie
Ce-ţi pătrund în suflet ca stropii de ploaie.

Stau în faţa ta, mâinile-s spre cer
Aur eu nu am, dar nici colţi de fier
Tot ce pot să-ţi dau, chiar de tac din gură,
E-un trup ce vibrează şi-o iubire pură.

poezie de Jeff Kurfess, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

nici un cuvânt

nici un cuvânt
nici o boare de vânt
doar ţurţuri în noaptea albastră
vor străluci la fereastră

nici un strop de iubire
de vei da ierbii de ştire
s-o răzvrăti prin zăpadă
prinsă din gheţuri să roadă

când lăstărit către seară
firul de iarbă amară
va-nsufleţi iar prin timp
caierul vieţii urzind

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cortina cade

Priviţi, plecăm cu toţii, rând pe rând
Ca nişte fluturi ce zboară doar o dată,
Cât de uşor ajungem o boare şi un gând
Iar partitura noastră se termină îndată.
Cortina cade iute şi peste-al nostru rol,
Mai fâlfâim plăpând din gene şi aripă,
Apoi, plecăm Acasă, după un lung ocol,
Iar scena vieţii, iată, dispare într-o clipă.
Rămâne scris aicea doar numele pe cruce
Şi-o amintire poate, de omul ce am fost,
Urme săpate-n inimi ce lacrima aduce,
De noi depinde totul, s-avem mereu un rost.
Suntem atât de trişti şi singuri la plecare
Doar îngerul trimis, tăcut ne-nsoţeşte,
El sufletul ni-l poartă către înalta zare,
Unde o lumină albă în ceruri îl primeşte.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, lângă mine, am rămas doar eu

Mai pot copile, azi, să te mai chem
Şi tu mai poţi răspunde la chemare.
Cu fiecare zi, mai mult mă tem...
Să-i dau răspuns tăcerii, la-ntrebare.

Mai pot copile, azi, să te privesc,
În ochii mei mai picură lumină,
Dar pozele prin care te găsesc,
Nu ştiu, cum dorul mamei se alină.

Tu nu ai timp şi nici nu înţelegi...
Să fii bătrân şi doar cu amintirea,
În câte zile... câte nopţi întregi,
Doar golul îţi acoperă privirea.

Atâta gol m-apasă şi doboară...
Şi parcă m-a uitat şi Dumnezeu,
Prin tot pustiul care mă-nconjoară,
Azi, lângă mine, am rămas doar eu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre seara vieţii

Spre seara vieţii miroase a pustiu,
Cerul nu mai vede prin pupila soare,
Genele s-ascund în păsări călătoare,
Spuma din valul mării trece în târziu.

În seara vieţii noastre depărtarea creşte,
Dealul nu ne urcă peste coama sa,
Steaua plină-n visuri nu mai are şa,
Umbra de sub noi, subţire, se topeşte.

Asta-i seara vieţii searbădă, amară,
Totul e fărâmă, chiar munţii au apus,
Doar adâncimea creşte în braţele de urs
Ce-aşteaptă-n sânul lui o căprioară.

Mă doare ceasul serii ce scârţie în timp
Rupând altoiul dulce ce-a fost între noi,
Până plecăm în noapte mai aşteptăm vioi
Să dăruim viaţa pe-un mugure în schimb!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cânt de ploi pe flori de liliac

E primăvară verde, din pământ,
Prin firul ierbii, viaţa urcă-n cer.
Umbre de nori... pe adieri de vânt,
Mai lasă câte-o lacrimă de cânt
Peste cenuşa iernii... din eter.

În mugur, vezi, tăcerea din zăpezi.
Bobocul vieţii stă să iasă iar.
A mai trecut o zi către amiezi,
Privirea ei... îndeamnă, să te crezi
Un călător, prin foi de calendar.

Povara florii, este iar... miros.
Blândeţea din petale s-a desprins,
Din când în când se leagănă spre jos,
Frumos ca un balsam... dar dureros,
E semn că timpul iarăşi a învins.

Un flutur se hrăneşte din culori,
Mantaua lui o spune grăitor.
Trecut, prin cine ştie câte flori...
Dar să-l lăsăm, oricum destui fiori
Ne calcă pe privire, izbitor,,,

Parcă s-a scurs un colţ de paradis.
De-atât frumos şi gândurile tac,
Ferestrele din ceruri s-au deschis,
Curg rătăciri pe margine de vis
Şi cânt de ploi,,, pe flori de liliac.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de primavară

Din zăpadă, din pământul reavăn şi deodată cald,
Pete albe de lumină - lampion al vieţii, ard.
Printre ramuri se avântă păsărelele zglobii,
Vezi pe cerul de mătasă mii de stele argintii.
Lumea parcă prinde viaţă, chiar şi firul cel plăpând
Se înalţă... Îngeri, pace şi iubire pe pământ.
E renaşterea din suflet... Primăvară! Este cânt,
Este taina regăsirii şi lumina din cuvânt.

Din zăpadă, din pământul reavăn şi deodată cald
Îngenunche-n semn de pace, vestitor plăpând şi alb.
Vezi copiii într-o lume nouă. Necuvântătoare
Iarăşi se trezesc la viaţă din adânca lor visare.
Mugurii mustesc din ramuri... Lira ne aduce-n dar
Azi, o nouă primăvară... Prima zi din calendar,
Când cu soarele deodată au ieşit pe strada mare
Vânzători de pandative, ghiocei şi mărţişoare.

Pete albe de lumină - lampion al vieţii, ard...
Dor de flori şi dor de stele izvorăşte din înalt.
Taina îngerilor, care, pe pământ au coborât
Şi ne-au alintat privirea. Visul care s-a născut
Pe un petec de hârtie, sub un petec de zăpadă
Şi în suflet, ca o torţă, sângeriu a prins să ardă.
Primăvară, primăvară, treci în goană pe alei,
Val de vânt şi val de ceară, prins în ramuri de cercei.

Printre ramuri se avanta pasarelele zglobii...
Cu alaiul tau, frumoaso, vei pleca... si vei veni.
Roi de muguri, de albine, crisalide, flori si cant...
Lai pe trena-ti fosnitoare pasiune si avant.
Pe sub gene rimelate lasi si lacrimi si secunde...
Lasi si dulce amintire... Primavara, nu te-ascunde!
Da-mi si mie din lumina vie-a pietrelor de jad,
La altarul existentei sa-ngenunchi, sa plang, sa ard.

Vezi pe cerul de matasa mii de stele argintii...
Cad in par, din ochii mintii, inspre margine de zi.
Plang bujori cu rosu-sanger la altar de limpezi ape,
Primavara-n noi se naste, sa ne fie mai aproape.
Cerul se desparte-n ceruri: flori de cais si flori de mar.
In parfumul de lumina, timpul curge mai usor.
Clocotesc necunoscuturi... Iar miroase-a primavara
Si a tainice-nceputuri izvorand pe drum de seara.

Lumea parca prinde viata, chiar si firul cel plapand
Se inalta catre soare din prolificul pamant.
Ca un zambet este viata - un covor de violete
Si de liliac cununa prinsa iar in par la fete.
Tamaioare si narcise si-alte minunate flori,
Aducand nectar si miere in betie de culori.
Reverie, cantec, pace, dans de fluturi si lumina,
Toate-s ale primaverii printr-o facere divina.

Se înalţă... îngeri, pace şi iubire pe pământ...
M-am născut a doua oară prin picturi şi prin cuvânt
Fermecat sobor de raze peste trecătoare timpuri
Începând o viaţă nouă pentru patru anotimpuri.
Prunc, pruncia-mi dezvelită doarme-n verde crud. Târziu,
Printre păsări călătoare, viers şi clopot am să fiu.
Bate iarăşi în fereastră primăvara minunată,
Însă prinşi de ale vieţii, prea puţini o mai aşteaptă.

E renaşterea din suflet... Primăvară! Este cânt...
Clopote ne bat în gânduri... Oare câţi le mai aud?!
Ochiu-i trist şi-nlăcrimare este peste tot pământul,
Rug de foc în râu de gene, arde-n timpuri jurământul
De a crede în iubire... Ce blestem s-a infiltrat?!
Primăvara-i retrogradă?! Oare cine-i vinovat?!
Timpul trece, nu ia seama la măruntele-ntrebări,
Cade-n valuri şi buchete, peste noi, mereu, în zori.

Este taina regăsirii şi lumina din cuvânt...
Timpu-n noi se risipeşte, viaţa-n noi a început!
Cad pe câmp de lăcrămioare, râd şi plâng de fericire,
Pe alee, la plimbare, trec atâtea nopţi şi zile...
Luna, ca un ochi de sticlă spumuit, zâmbeşte tandru,
Trece iar un vânt năstruşnic printre frunzele de leandru.
Lumea în arome-şi scaldă adormitele poeme...
Poate doar în noaptea asta vom mai adormi devreme.

Este taina regăsirii şi lumina din cuvânt,
E renaşterea din suflet primăvară, este cânt!
Se înalţă îngeri - pace şi iubire pe pământ,
Lumea parcă prinde viaţă, chiar şi firul cel plăpând.
Vezi pe cerul de mătasă mii de stele argintii,
Printre ramuri se avântă păsărelele zglobii...
Pete albe de lumină - lampion al vieţii, ard,
Din zăpadă, prin pământul reavăn şi deodată cald.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pleca

Te-am purtat prin amintire
Înainte să te ştiu
Şi tu m-ai născut Iubire,
Veşnicie să îţi fiu.

M-ai dorit de sub izvoare –
O răcoare pentru buză,
Iar din negura ce doare
Eu mi te-am visat o muză.

Ţi-ai făcut din mine raiul
Peste care să domneşti
Şi eu învăţat-am graiul
Doar prin tine, cum iubeşti.

Tu mi-ai scris eternitatea,
Dăruindu-mi-te Cer
Şi eu vin cu realitatea –
Să ne fim o rimă, sper...

Noaptea toată văd în stele
Doar divina ta privire
Şi oftaturile mele
Tu le ştergi cu fericire.

De pe fruntea mea fierbinte
Într-o rază te-ai aprins,
Însă gândul necuminte
Ca un iad mi te-a cuprins!

Oare nu vezi cât mă doare,
Calda mea dumnezeire?
Mai rămâi de-o sărutare,
Nu pleca... te rog, Iubire!

poezie de Vali Iuraşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu niciodată nu ai avut priviri suficient de puternice încât să pătrundă dincolo de pielea mea. Îmi e de-ajuns să te privesc acum în ochi, ca să ştiu că am dreptate. Ce poţi tu vedea cu ochii aceia ai tăi? Un trup fierbinte, pe care vrei să-l atingi? Şi ce simţi când mă atingi? Căldura pielii mele? Crezi că într-o bună zi vei fi în stare să simţi freamătul sângelui care îmi curge prin vene? Nu! Nu! Nu! Tu ai ochi, şi urechi, şi mâini egoiste! Vezi doar pentru tine, auzi doar pentru tine, simţi doar pentru tine. Priveşti. Şi ce vezi? Nu vezi nimic! Tu vezi numai ceea ce îţi poate oferi ţie plăcere. Atât! Şi nimic mai mult!

citat din Jean Giono
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă caută, prin amintiri, trecutul

Incătuşate-n vremea destrămată,
Inchipuiri, prin care tu nu vezi,
Imi mai îndeamnă gândul, câteodată,
Sa pun un braţ pe care să te-aşezi.

Din ochi tăi, sclipiri să mă adie
Ca un ecou, din magicul zefir...
Mirific zbor, cu fulgi de păpădie.
Din părul tău, o toamnă, să respir.

Să desenez, pe gura ta, sărutul,
C-o altă-nchipuire să te-alint,
Prin nostalgii să caut începutul,
Cu clipele frumoase să mă mint.

Doar sufletul mai are azi, scânteia,
Unui copil, prea greu de părăsit.
Prin ochii lui mai adorăm femeia
Şi gândul ne mai poartă spre iubit.

Mă caută, prin amintiri, trecutul,
Ca un răsfăţ... în temere cuprins.
Un alt trecut îşi caută debutul
In părul meu, de-atâtea stele nins.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea gânduri, mamă...

Mai este-n noi o urmă de copil
De câte ori rostim cuvântul mamă,
Demultul vine-n astăzi şi ne cheamă
Să mai întoarcem timpul din exil.

Mai este-n noi fărâm-aceea mică,
Când teama de-ntunerec şi tăcere
Ne tresărea la orice adiere
Iar inima ni se făcea... furnică.

Ma este-n noi dorinţa de poveste
Aşa cum numai mama ştie-a spune,
Cu Prâslea cel Voinic şi mere bune
Şi zâne, colindând, pe la ferestre.

Mai este-n noi un dor de mângâiere
Şi de răsfăţ... de zâmbetul tăcut,
De palma care-a dat... şi n-a durut,
De lacrima-ţi căzută în tăcere.

Atâtea gânduri, mamă, vin la tine,
Bătătorind cărări fără de rost,
Nu poţi întoarce timpul care-a fost
Şi nici schimba înscrisul din destine.

Azi rătăcesc prin umbra unui gând
Şi mai întorc, pe-o parte, câte-un dor.
Doar fluturii mai au acolo, zbor,
Şi glasul tău... dojenitor... şi blând.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!