Şi ce doare, când iubirea...

Porţi de fier îţi cresc pe braţe şi pe ochi ţi-ai pus obloane,
O cetate-ţi este trupul, ghilotine la picioare
Stau să cadă peste îngeri, ce-au fugit de prin icoane,
Eu adun cioburi de vină şi păcate de fecioare.

Dincolo de porţi eşti singur, cu statuile de ceară,
Ţi-e cuvântu-n colivie, prizonier cu lanţuri grele.
Nu guşti nicio dimineaţă şi nu ştii ce poate-o seară
Să-ţi aducă în amurguri, de n-ai fi după zăbrele.

Îţi arunc nişte seminţe de poeme-nfometate-
Poate-or încolţi pe stânca de pe fruntea-ntunecată,
Sau poate mai ai în palmă, ori pe-aleile din spate
O silabă-n agonie, care-ar trebui salvată.

N-ai oglinzi să-ţi vezi neviaţa cum îşi bate joc de tine,
Nicio frunză nu foşneşte în tăcerea ta de gheaţă;
Sunt aici, unde pădurea se usucă de ruşine,
Când nu vrei, din seva-i verde, să mai sorbi, cum te învaţă.

Ai ales, sălbăticia, ca o mantie de lavă,
Ce transformă în cenuşă orice gând trimis spre tine.
Ieri am vrut să-ţi spun că vorba ţi-este stearpă şi bolnavă-
La ce bun, când eşti de piatră şi nu simţi nimic, străine?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să vreau?

De ce să vreau un loc în rai
De tu aproape n-ai să-mi stai
Să-ţi aprinzi stele-n ochi senini
Când îngeri ne vor fi lumini?

Nu mă călătoresc la cer
Unde săruturile pier,
Iar dorul cu aripi de ceară
Nu va zbura la tine iară.

Nu vreau nimic acolo sus,
Nici răsărit şi nici apus,
Când tu de mână nu mă iei,
În parc, pe-aleile cu tei...

Rămân aici cu tine-n gând
Şi trupul de iubit flămând,
Pe drumul presărat cu ani
Şi vise de iubiţi sărmani.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (21 mai 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost aici!

Cât de vicleană poţi să fii!
Mă-ntrebi de mi-am găsit pereche?
Nu înţeleg ce-ai vrea să ştii,
Nu practic trasul de ureche.

De vrei cumva să te arăţi
în lume cu ce-ai căpătat,
Tu fii directă, nu prin părţi,
Căci de greşeală n-ai scăpat.

Nu-ţi cere nimeni socoteală,
Nici tu nu cere loc în rai,
Ai vrut să guşti din măr, eşti goală?
Nici printre îngeri n-ai să stai.

Tot mă împingi să -mi iau o fată,
Să pară că s-a întâmplat,
Să nu mai fii tu vinovată,
De faptul că ai înşelat.

Nici nu te-am întrebat vreodată
De eşti sau nu mai eşti cu el,
şi chiar de mi-aş reface viaţa,
Tu vrei rămâne tot la fel.

Vina ţi-o porţi dar nu ţi-e lanţ,
Şi nu te leagă de nimic,
Sunteţi iubiţi, dar foşti amanţi,
Nici nu ar trebui s-o zic.

Te rog nu te mai fă de râs,
Trăieşte viaţa ce-ai ales,
La rândul meu şi eu am plâns,
Şi nimeni lacrimi nu mi-a şters.

Poate vei plânge de ruşine,
De faptele ce le-ai făcut,
Dar nu te compara cu mine,
Nici nu visezi prin ce-am trecut.

Eram şi crud, eram şi tată,
Tu erai doar cu alt bărbat,
Asta te face vinovată,
Şi nu-s eu ăla vinovat...

Nu vreau să vii să-mi ceri iertare,
Sunt patru ani, e prea târziu,
Dar nici nu presăra cu sare,
Peste ce-a fost, oricum toţi ştiu.

De vrei să nu te ştie lumea,
Ascunde-te sau fă ce vrei,
Scriu aste versuri în oglindă
Şi nu văd vină-n ochii mei.

Deci n-aştepta să fac ceva,
Ştiu că ţi-e frică c-ai să pici,
Poate mai speri că am să uit,
Dar mi-amintesc..
Am fost aici!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste în versuri

Mi-a trimis mama scrisoare pe la miezul nopţii-n vis... îmi cerea un cal de mare să se mute-n paradis...
-Dar, nu eşti în rai, Anică, că păcate n-ai avut? Nici măcar n-ai plâns vreodată, cât de mult te-ar fi durut...
-Ba am plâns pe-ascuns, măi, mamă şi-am şi suduit, să ştii... de unde să ştiţi voi asta, eraţi doar nişte copii...
Şi mai am păcate multe, mi le ştiu eu, nu se spun.. doar la vreme de spovadă, de prin minte mi le-adun...
-Nu cred, mamă,-n astă lume, toţi păcătuim cumva... dintre toţi, mai vinovată nu eşti tocmai dumneata...
-Atunci, de ce m-a luat moartea, când doream să stau cu voi? De-aş avea bilet de voie să vă văd şi plec 'napoi!
-Ştii că asta nu se poate, însă vom veni curând, să ne-aştepţi la miez de noapte, nu-mpreună, ci pe rând...
-Pe acasă ce mai este, toate sunt la locul lor? Că mi-e tare dor de casă şi de voi îmi este dor...
Flori mai sunt pe la morminte, sau uscatu-s-au de vânt? Pe cine întreb mă minte, sau nu spune un cuvânt...
Sunt pe lista de-aşteptare, să mă ierte Dumnezeu, să-mi dea drumu-n Raiul Mare, că-n cel mic e mult mai greu... Şi trimte-mi înc-o carte, ''Dincolo de cer'' e gata, poate ai mai scris poeme... dă-mi şi una pentru tata!
-Toate-s bune şi frumoase, mamă, cum ni le-ai lăsat, doar de dorul dumitale-n chinuri mai mereu mă zbat...
Am mai scris, scriu ca nebuna, dorul să mi-l ostoiesc, când privesc în noapte luna şi în ea nu te găsesc...
Cum să-ţi spun că nu e bine şi că iadul e aici? Mi-e necaz şi mi-e ruşine că te mint... suntem furnici...
Nu avem nicio putere, n-avem pâine şi bolnavi ne târâm printre ruine cu paşi zdrobiţi ca de sclavi...
A venit vremea aceea când spuneai că ne-om ruga să ieşiţi voi din morminte şi noi viii vom striga
Să intrăm în locul vostru, schimb să facem de iatac... cum să-ţi spun eu toate astea? Mai bine mă-nchin şi tac...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş fi piatră de pe râu...

Spune-mi stâncă cum de poţi să nu plângi când bate vântul şi te calcă în picioare şi zăpada şi pământul?
Nu te-am auzit ţipând, nici n-ai blestemat destinul, că n-ai lacrimă şi gând şi nu ştii ce e veninul.
Nici iubirea nu o ştii, nu o simţi, când floarea stâncii îşi înfige rădăcini chiar în colţii tăi, adâncii...
Ploile te spală-ades, vremea te mai şlefuieşte, dar tu taci cu înţeles, cum, pe mal, tace un peşte...
Nu te răzvrăteşti când paşi te lovesc cu duşmănie, stai cuminte şi ne laşi să dăm drumul la furie...
Pe sub ape te răsfeţi, când te mângâie izvorul, ai atât de multe vieţi, dar nu ştii ce-nseamnă dorul...
Ştiu, că în tăcerea ta, şisturi cristaline cântă şi numai tăcerea mea, în tăcere îţi cuvântă...
Noi ne-asemănăm cumva,-n miezul tău dospesc cuvinte, cum în poezia mea sunt tăceri ce ştiu s-alinte...
Şi răbdăm orice sudalmă, orice gând de neiertare, doar că tu nu simţi nimic şi pe mine-orice mă doare...
De-aş fi piatră de pe râu, aş avea o veşnicie să-mi ţin versurile-n frâu, să rămână-n poezie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forinei, de ziua mea...

E ziua mea şi marea-i zbuciumată-
Cum să nu plângă, când eşti azi pământ?
Cum mai râdeai, tu, Floare minunată!
Şi eu, de ziua mea, cum să mai cânt?

Când taci şi ochii-ţi sunt pentru vecie,
În întuneric şi nu mai zâmbesc,
Îmi pun, azi, doliu greu la pălărie
Şi ploi de lacrimi pe sub gene-mi cresc.

Se-anunţă ploaie şi furtuni pe Terra
Şi moartea celebrează un succes;
A mai muşcat o viaţă, goală-i sfera,
Acum, când, dintre oameni, te-a ales.

Te duci la îngeri, dincolo de stele...
Să-ţi fie somnul liniştit! Curând,
Vom străluci, ca tine, printre ele-
Păstrează-ne un loc la tine-n gând!

Dumnezeu să-ţi aline suferinţele şi să te aşeze în loc liniştit, unde durere nu-i!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te simţi pierdut, priveşte în jurul tău. Îndoieşte-te că ce vezi e adevărat, şi şterge toul, să-ţi rămână apoi o singură certitudine: că tu exişti. Exişti pentru că ai un trup, trupul tău. Eşti chiar tu! Trupul tău e tot spaţiul pe care l-ai străbătut ca să ajungi unde eşti, e şi timpul care a făcut din tine ceea ce eşti acum, timpul pe care tu îl porţi scris în tine, ale cărui cicatrici sunt amintirile tale, iar amintirile sunt gânduri; şi gândurile eşti tu...

citat din Paul Auster
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri în tăcerea nopţii

În întunericul de nepătruns,
vara, în tăcerea nopţii,
Stau rezemat, cu gândul dus,
sprijinit de stâlpul porţii.
Am trimis gândul la tine
ca să-ţi spună dorul meu.
Să-ţi spună că nu-mi e bine.
Fără tine-mi este greu.
Tăcerea nopţii mă-înfioară.
Tremură inima-n mine.
Ne lipseşti de-un an şi-o vară.
Rătăceşti prin ţări străine.
Nu mai ştiu de eşti în viaţă.
La copii, ce să le spun?
Cănd dă soare-n dimineaţă,
îşi plimbă ochii pe drum.
Oare-ai să mai vii acasă?
Dorul de ei nu te-îndeamnă
să te-ntorci? Să stai la masă.
Copiii să-ţi spună, MAMĂ!

poezie de Dumitru Delcă (7 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată

Tată, îmi este dor de tine
Când nu eşti lângă mine.
Dar ştiu... că lupţi zi şi noapte,
Ca oamenii să-i salvezi de la moarte.

Dar, te rog, să nu uiţi de a ta sănătate
Şi de inima care îţi bate,
Căci moartea când vine,
Nu alege chiar pe nimeni.

Oamenii pe care i-ai ajutat,
Mulţi din ei te-au uitat.
Tu eşti bun, ai un suflet mare,
Dar n-ai sănătate pentru fiecare.

Bucuria ta cea mare
Suntem noi, copiii tăi.
Să n-ai nicio grijă, nicio mustrare,
Ca o să-ţi fim sprijin la anii grei!

poezie de Vladimir Potlog (14 iunie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se aştepta, dar când n-a mai fost nimic de privit, încât ochii ei nu mai aveau întrebuinţare, tocmai atunci o întâlni pe Zeiţa de smarald. În fiecare piatră verde e o mică Zeiţă care este în acelaşi timp marea Zeiţă a tuturor smaraldelor. Dacă eşti în piatră, ea pare întotdeauna mare, deşi n-ai cum s-o vezi, întrucât nu-i nimeni pe care să-l vezi şi nimic de privit. Zeiţa se află într-un fel acolo, dincolo de frontierele smaraldului, iar tu nu eşti niciunde şi n-ai traversat nicio frontieră. Te simţi ca un contrabandist, deşi nu faci niciun fel de contrabandă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă tu, femeie, să-nflorească lutul!

(poezie dedicată cumnatei mele, în avans cu o zi, de ziua ei)

Primăvara asta e doar pentru tine,
Chiar dacă suspină verdele sub gene.
Stau îngenuncheate flori sub ghilotine
Şi-i pustiu pe stradă, linişte-n poiene.

Cântă, tu, femeie, să-nflorească lutul!
Glasul tău vibrează de iubiri uitate.
Calcă peste noapte, naşte începutul,
Lăstărind lumina, chiar pe jumătate!

Roagă-te la lună, cerul să te-asculte,
Când se pierde zborul printre dezolanţe!
Nu lăsa amurgul, mersul, să-ţi insulte
Şi nici vorba dulce să-ţi tacă sub gloanţe!

Şi când oboseşte aerul pe buze
De atâtea noxe şi blesteme grele,
Cheamă dintre stele, obosite muze,
Să îmbrăţişeze versurile mele.

Ţine-le în braţe, chiar în partea stângă-
Un buchet de gânduri, lacrima să-ţi şteargă,
Când aripa-n 'nalturi n-o să-ţi mai ajungă
Şi pleca-vom îngeri, toţi, în lumea largă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

Şi n-ai să ştii cum este s-o iubeşti
De n-ai să-i iei cu buzele aroma,
Pe trupul ei, uşor, să poposeşti,
Să-i memorezi pentru vecie forma.

Şi n-ai să ştii nicicând dacă vibrează,
Nici cum arată plină de dorinţi,
N-ai să-i auzi suspinul când oftează
Şi când ajunge până sus, la sfinţi.

Ţi-e teamă de puterea ce-o emană,
De focul ce-i mocneşte-n măruntaie
Şi fugi făr-a băga de seamă
C-alergi desculţ prin fulgere şi ploaie.

Te temi să o auzi cum clocoteşte,
Cât de fierbinte-i poate fi iubirea
Şi iarăşi te-ai purtat prosteşte,
I-ai dat în schimb tăcerea şi mâhnirea.

Nu eşti făcut să fii tu alchimistul,
Să o topeşti când o îmbrăţişezi,
S-o modelezi cum vrei, să fii artistul,
Să faci din ea ce numai tu visezi.

Deci, n-ai să ştii cum poate să se piardă
În braţele adevărate de bărbat,
Din ochi o lacrimă să-i cadă
De fericire..., căci n-ai încercat!

poezie de Florentina Mitrică (31 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inconştienţă, poate!

Oriunde eşti să ştii că nu-ţi e bine
chiar dacă ai impresia că-ţi e,
degeaba fugi fugind mereu de tine
şi vrei să fii doar ceea ce nu eşti

Acum iar plouă, ploaia vrea să-ţi spună
c-aşa va fi în toamna de argint,
singurătatea a-nceput să doară
iar cei din jur zâmbesc şi iar te mint

Poate ai vrea să te întorci în timpuri
acolo unde ai simţit că eşti,
păcatele prea multe sunt cu tine
şi nu-ţi dau voie să te mai iubeşti

Nu te găseşti în lumea asta oarbă,
cauţi fără să ştii ce vrei să cauţi,
o lacrimă din ochi ar vrea să-ţi cadă
şi nu o laşi să vadă clarităţi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Todd, am spus să te duci naibii. Ar trebui să-ţi fie ruşine, omule, şi nu pentru că te porţi urât cu oamenii pentru că sunt mulţi care fac asta. Ar trebui să-ţi fie ruşine pentru că ţi s-a acordat un privilegiu uimitor şi tu nici măcar nu iei asta în serios. Ai ocazia să faci filme. Îţi câştigi existenţa făcând asta şi tu nici măcar nu apreciezi acest lucru. Filmul acesta nu o să fie bun de nimic. Eu ştiu asta şi tu ştii asta şi toată echipa ştie asta. Şi probabil că şi următorul tău film o să fie la fel. Ţi s-a dat această şansă incredibilă, iar tu o dai în bară. Îmi este milă de tine. Dacă o să ajung vreodată aici, o să fac totul diferit. (Oamenii îl aplaudă până când se întoarce Todd spre ei.)
Todd: Ai mare curaj, puştiule. Acum dispari de pe platoul meu. Eşti concediat.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce vreau

Aş putea să-ţi fiu enigma timpului strivit în struguri,
Sub picioare de femeie, într-o vie, în amurguri,
Pot să-ţi fiu şi alb şi roşu, nici prea mult, nici prea puţin,
Să mă simţi cum curg prin tine, aromat precum un vin

Sau de vrei, pot fi oceanul, o furtună trecătoare
Pot fi vântul verii tale, pot fi cald, pot fi răcoare
Pot să-ţi fiu oftatul tandru odihnit pe a ta piele,
Printre şoapte coborâte, lângă tine, dinspre stele

Îmi doresc să-ţi fiu sărutul veşniciei pe obraz,
Un apus pictat pe coapse c-un fior magic, turcoaz
Tu zâmbeşte, mă acceptă, n-am nevoie de mai mult,
Vreau să-ţi fiu adolescentul în al dragostei tumult

Pot să-ţi fiu o mângâiere, sau sălbaticul nebun,
O tăcere ce-ţi vorbeşte când la pieptu-mi te adun,
Iar de vrei, pot fi devreme, îţi pot fi mereu târziu
Tot ce vreau de fapt, femeie, este să mă laşi să-ţi fiu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când n-ai iubirea cui s-o dai, sunt porţi închise şi în rai...

Hai, udă-mă la rădăcină, c-un ''te iubesc''! De-ţi este greu,
Te-ajut, să-l scoţi iar la lumină din umbra-n care stau şi eu.
Mi s-a uscat un vers pe gură şi altul stă să să-şi piardă-n vânt
Ultima răsuflare verde şi uite, cade la pământ!

Tu poţi să-mi nemureşti poemul, doar aplecându-te, să-l vezi
Şi peste frunza-i veştejită, o mângâiere să aşezi.
Opreşte-te din goana vieţii, eu mor pe-o margine de hău,
Pe unde-au năpădit scaieţii şi chiar de nu-s în drumul tău,

Lipeşte-ţi fruntea de ţărână şi-ascultă geamătul din vers!
Când tu alergi spre nemurire, eu mă opresc şi cad din mers.
Hai, udă-mă la rădăcină, tânjeşte trupul meu de dor,
Loveşte-mă cu înc-o vină, însă nu mă lăsa să mor!

Iubirea-ţi este grea povară, când nu ai cui s-o dăruieşti
Atinge-mi fruntea şi-o sărută, să simt că-ţi sunt, să simţi că-mi eşti!

sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dimineţi, de tine, mă separi...

Mi te strecori sub piele, precum frigul,
Ce mă-nfioară pân' la os şi ştiu,
Că poţi să treci în noaptea asta digul
Opreliştilor, înspre-al meu pustiu.

Te-aştept la ţărmul îndoielilor amare,
La o şuetă cu un val pribeag.
Tu, să-mi faci semn, să mă arunc în mare
Şi-n spuma ei, în mine, să te-atrag.

Când te apropii, să-ţi dezbraci tăcerea
Şi să-mi reciţi din cărţile de lut,
Unde dospeşte-n litere durerea
Unui sfârşit ce-abia a început.

Eu voi cânta, cu-albastrul ce mă cere,
Cu un genunchi în vară îngropat,
Să-i fiu mireasă între emisfere-
Tu, c-o secundă ai întârziat.

Nu ştii ce vrei, în iad mă fierbi pe ruguri,
Ca pe-o ofrandă pentru zei barbari,
M-ademeneşti c-o vorbă în amurguri
Şi-n dimineţi, de tine, mă separi.

Acum alergi cu inelaru-n soare,
Cerşind sirenelor o perlă pe-un suspin.
Cine, iubirea, poate să-ţi măsoare,
Când, nu te ştiu şi încă-mi eşti străin?

Şi de mă vrei, aşa cum strigi la stele,
Măsoară-te cu-albastrul, ce-l pictezi
În ochii mei, ca două citadele
Şi-arată-mi, că nu vrei să mă mai pierzi!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şpaga şi junghiul

Propun să ne imaginăm c-avem nevoie de spital;
"Ferească Sfântul", zi-i mai bine, că de n-ai "PLICUL"... e fatal.
Vezi, cu portarul să începi, să fii cu tact neapărat,
Să-l mituieşti cu socoteală, că altfel nu te vezi intrat!
Apoi, femeia de serviciu şi ea se crede importantă,
Când vrei să-ţi schimbe lenjeria, devine acră, arogantă.
Ia să nu-i dai... şi ai să vezi, că nu îţi schimbă lenjeria
O să aştepţi tu mult şi bine de nu îi ungi masinăria.
Ce să mai zici de asistente, ori sora şefă... fii atent!
De nu ai pregătit pachetul, atunci, când mergi la tratament...
Să ştii că eşti un om pierdut, cu furie ea se răzbună,
Te va-nţepa în duşmănie, să simţi durerea, chiar şi-o lună.
Să trecem şi la domnul doctor... De n-ai să dai, eşti ca şi mort;
Aici, nu merge pacheţelul, ci "PLICUL" gros cam cât un tort.
De vrei ca să nu mori cu zile şi multă-atenţie să-ţi dea,
Fii pregătit vârtos la pungă, parol, îţi spun... pe-onoarea mea!

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legământ de iubire

Odată am jurat în faţa ta
Şi m-am legat să-ţi dau iubirea mea
Să te păzesc atât cât pot de bine
Şi-n fiecare noapte să stau doar lângă tine
Să te hrănesc, să te îmbrac şi să te încălzesc
Să te cuprind, să te sărut şi să te-adăpostesc
Să te ajut, să te îndrum, să-ţi netezesc cărarea
Să te veghez şi-n ochii mei să-ţi afli alinarea
Şi grijile să nu le simţi, să te feresc de ele
Să fac din tine un curcubeu din soare pân' la stele
Să-ţi dau dreptate, chiar de n-ai, căci mare e iubirea
Să-ţi aduc flori şi să nu ştim în veci ce-i despărţirea
Şi numele să ţi-l rostesc când nimeni nu-i pe-aproape
Atât de-ncet încât doar tu să prinzi acele şoapte
Să-mi simţi iubirea chiar şi-atunci când nu mai eşti cu mine
Şi-astfel să ştii că mi-ai luat şi inima cu tine.

poezie de Vesta Sikora, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine...

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Păşeşte încet pe orele vieţii,
Adormi uşor în urmele nopţii,
Cu gândul departe de tine.

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Nu-l scoate o viaţă şi-o moarte,
E mort. A alunecat într-o parte;
Lasă-ţi trupul să uite de tine.

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Să-noate prin plasmă şi sânge,
S-adoarmă sufletul ce-ţi plânge
O vorbă rostită pe buzele-ţi fine.

Lasă-ţi trupul să cadă în mine,
E adormit de-o moarte eternă,
Iubito,oare vorba ta iarnă
Aduce-n trupul ce cade în mine?

poezie de Mihai Zisu
Adăugat de Mihai Zisu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te nasc în mine rază de-nceput

Iarna-n frunză verde se dezgheaţă
Când ne-mbrăţişăm de dimineaţă,
Ne dăruim săruturi cu ardoare
La o ceaşcă de cafea cu aburul în soare.

Zâmbetul tău coboară dintr-o poză,
Ai buzele petale dintr-o roză
Care a crescut uşor în mine
Cu rădăcini de dor şi de iubire!

Ne salutăm cu ochii larg deschişi,
De frumuseţea lor suntem cuprinşi,
Tu ştii că-i porţi, eu ştiu că-mi aparţin,
Dăruiţi îmi sunt de sfânt destin!

Frumoasa mea, frunză lipită-n geam,
Rămâi aşa, în suflet să te am,
În inimă să-ţi port poza ta vie,
Să-mi fii cânt ascuns în colivie.

Te-mbrăţişez, frumoasa mea de vis,
Te salut din lungul necuprins,
Zbor spre tine, ca să-ţi fiu aproape,
Peste munţii-nalţi, peste adânc de ape.

Te nasc în mine rază de-nceput,
Floare răsărită în inima-mi de lut
Amestecată-n sângele iubirii
Înflorind pe culmea fericirii!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!