Ți-am zis că din albastru nestins al ochilor tăi răsare soarele? Nu al tuturor, ci numai raza mea plăpândă de veșnicie închipuită. Sunt egoist, lacom și fericit, întotdeauna frământat de neînțelesul pierdut în gândurile tale. Adorm în moartea timpului, doar când genele mângâie dorul, stingând razant, in amurg tăcut, licăriri de vară târzie. Mă naști și mă smulgi din adâncuri de sine, cu ispite, agonie și un fel de liniște tandră cu gust de regăsire. La tine în brațe e acasă. E unde sufletul meu se odihnește, îmbătrânit de amarul vremurilor, flămând de emoție pură, neîntinată, vesel. Îti miroase firul de păr subțire, curgând pe umeri goi de lut numai a valuri spumegând si a șoapte îngânate la umbra ramurilor de salcâm. Mă imbăt cu bătăi de inimă bună, inocentă, cuminte și când te țin de mână, lumea se face mică, stingheră, și într-o doară comprimându-se în fior, încape în căușul palmei tale.
Nu sunt îndrăgostit. Doar te iubesc. Sincer, cu orgolii prostești adesea, stângaci dar neîntrerupt. Găsind în imperfecțiuni o stranie completare, care mă vindecă întotdeauna de mine cel posac și întinat cu neliniște și păcate.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre iubire
- citate despre tăcere
- citate despre timp
- citate despre suflet
- citate despre stângaci
- citate despre somn
- citate despre sinceritate
- citate despre odihnă
- citate despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Ți-am spus că dorurile prind rădăcini la răscruce de gând? Freamătă, șubrezesc apusuri cuminți, amestecă orgolii și ispite. Iulie are chip de floarea soarelui și noi, cu pași de lut proaspăt ne-am smus din toate amintirile. Ne hrănim reciproc cu sfidare vădită ca nu cumva evidențele să ne strivească fărâmele restante de vanitate hâdă. Și tot așa văzduhul lipește cu regret bătăi de inimă prin valuri de reminescență. Una singură, cu emoția iubirii și a uitării în proces molcom de convalescență. Mi-e sete de tine. Te-aș sorbi cu poftă dintr-o boare de vânt răcoros. Mi-e destul.
Să-ți stau lipită de gene lungi cât să mă vezi pretutindeni în obscurităti și liniște. Și când ne alungă dorințele în brațe de vară târzie, goi și dornici de extaz, ce zbucium! Facem ce vrem și mai ales cum pentru că viața nu se vinde la duzină. Arunc cuvinte la întâmplare într-o șoaptă fierbinte și tu la prinzi în zbor frânt pe aripi de fluturi. Ești completare. Înțelegi?
Mă răcoresc în adâncurile tale cât să mă vindec de străini lacomi și realitate
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre zbor
- citate despre însănătoșire
- citate despre vânt
- citate despre viață
- citate despre uitare
- citate despre reciprocitate
- citate despre realitate
- citate despre poftă
Suflet drag, în umbra pașilor tăi răsare timid chipul dorințelor. Somnul îmi mângâie genele pline de șoapte și leagănul viselor învăluie timpul într-un dulce surâs. Ești cu mine veșnic, în mulțimea străinilor care umple rânduri întregi de prezent și trecut. Câteodată plec și trupul străbate clipe lungi în singurătate. Dar întotdeauna rămân cu tine, sufletul meu drag!
Andreea Palasescu (27 martie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre trup și suflet, citate despre visare, citate despre trecut, citate despre singurătate, citate despre prezent sau citate despre dorințe
Ți-aș număra visele pe degete. Le-aș cerne fiorul din ispita clipelor până la margini de apus tardiv. Apoi, în liniștea albastră a țărmului, cu șoapta uitării agățată de senin, ți-aș strânge amintirile în căușul palmei mici. Nu cumva să-mi picure adâncul nopții, muguri de întuneric peste sufletul pribeag. Dorul să-mi fie șubred, cu genele lungi, grele, cernite de orgolii și rătăciri. Inima plină de tine, întreg, neatins, sub umbra delicată a razelor cuminți de lună. Când se oprește timpul să te stingi, să-mi învelești trupul gol cu tăcerea trecutului; cu tine prezent în luminile fade și poate într-un colt stingher de surâs. Până s-or domoli siluetele mute și vântul schimbării și-ar înteți rafalele de bine. Vom învăța să privim lumea în culori deschise, doar avându-ne reciproc, sincer, dincolo de compromis, absență și ignoranță. Până vor muri în noi păcatele și amarul vremurilor trecătoare de la prea mult frumos. De la prea mult iubit, până la început de poveste fără sfârșit.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre învățătură, citate despre întuneric sau citate despre început
Om flămând de iubire, nu te pripi! Te-aș lua de mână într-o doară, fără explicații. M-am pierdut pe mine, căutându-te. Într-o lume în care fericirea nu e mai mult decât un răsărit de toamna târzie..
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre toamnă sau citate despre fericire
Am atât de multe gânduri de-mpărțit! Le-aș strânge într-un buchet de emoții și visuri proaspete. Pe urmă ceasuri întregi de existență intensă ne-ar îmbrăca esența oarbă cu pulbere de nori și păpădie. Ți-am dat întâlnire într-un suflet hoinar, avid de iubire. N-are granițe și marginea acestei lumi efemere, aglomerată de ispite se contopește într-o îmbrățișare. Mi-e dor să-ți miros viața curgând anevoie, plăpând și dulce prin trupul de lut. Să-mi cânte doina binelui la margine de Cer. Să-ți fie reazăm mâna mică în căușul palmei îmbătrânite de ani și dezamăgire. Într-o zi Dumnezeu a numărat inocența printre suspine și rugăciune. Eram tâlhari de clipe și fericiri. Tu ai luat crucea ta și-a mea demn, plin de blândețe și mângâiere. Iubirea nepângărită de orgolii are aceea decență de necombătut. Și când nu mai ești prezent aievea, inima continuă să-ți trăiască efectiv amintirea din suflet în suflet până la apus. Era firească trecerea aceasta din efemer la veșnicie. Te iubesc mai mult ca oricând. De când ai plecat mi-e prezent Raiul în albastru senin. Tații nu mor. Ei se luptă cu zmei, gânduri vitrege și agonii. Doar pentru ca povestea noastră să aibă un final fericit.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre tată sau citate despre sfârșit
Ți-am promis un gând cu fiecare asfințit molcom. N-am știut cum altfel să agăț tăcerile de ramurile unui văzduh albastru, cât să ne adăpostim sufletele. Evidențele par să fii spulberat fără milă fiecare emoție firavă. Ca și cum adevărul ar sta la pândă, dezbrăcându-ne fără pudoare de orgolii surde. Te iubesc simplu pentru mine, necesar, plin de vindecare. Într-o lume care adesea condamnă fără nici un răgaz trăiri denumite de neînțeles. Nu e nici o grabă dar dacă într-o zi m-aș pierde într-o clipā de efemer fără regrete inutile, poate numai ție aș alege să-ți fiu alinare cuibărindu-mă într-o bătaie de inimă.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre promisiuni, citate despre inimă, citate despre gânduri, citate despre crengi, citate despre albastru sau citate despre adevăr
Taine
La mine-n suflet se-nfiripă șoapte, pe-alocuri înfloresc bătrâni salcâmi
Și clipele se fac uitate, din muguri albi, tăceri și visuri scrum
La mine-n suflet e o nostalgie și-un dor tăcut de răsărit pribeag
Când lumi se prăbușec în apă vie, simțim atât de lesne și de vag.
La mine-n suflet e pe-alocuri grabă, cu pașii mici las urme prin hazard
Și numai câteodată sting orgolii, și-mi ești atât de primitor și drag.
M-aș lumina de gânduri printre clipe și pe sub gene lungi aș înnopta
Unde adorm tăcerile nespuse și unde pot în liniste uita.
La mine-n suflet e război și-s temeri, le-am strâns în pumnii mici cu un fior
Atât de diferiți și totuși gemeni, înmărmuriți de glasul unui dor.
La mine-n suflet azi e primăvară, mâine-s capricii fară echivoc
Și nu-i mai bine oare când te-apropii, să prindem fericirea de mijloc?
Îti dau și ție o ispită, pot numai pe furiș s-o prind de soare
Și doar muscând din valul de păcate, să-i furi trecutului o sărutare.
La mine-n suflet e aglomerație. Stau într-un colț străini frumoși și reci
Nu știu că i-am primit cu stăruință, doar ca să-mi treci.
Mi-aș cere parcă și iertare, dar nu m-aud de zgomot egoist
Și parcă bucuria-i știrbă de emoție, zâmbește trist.
Îi pun zorzoane, măști și chipuri, m-ascund mai abitir de mine
Dar totuși recunosc în sine-mi:
La mine-n suflet încă-i despre tine...
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre lumină, poezii despre zâmbet, poezii despre visare, poezii despre tristețe, poezii despre trecut, poezii despre sărut, poezii despre suflet sau poezii despre somn
Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiții nescrise și să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare și răsărit firav, șoptit ușor la urechea nopții, în amurg. Unde te pierd și unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii și vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului și revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînțeles, a cărui taine le-a prins viața în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărțim puținul. Sunt egoistă și încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni și te-alung negreșit, fără temeri și explicații. Tu-mi ești atât de diferit în toate și mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ți suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absență și regăsire, prin sfidare și cutezanță. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de liniște și aparență. Și eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomerație istovitoare de suflete. Tu simți la fel?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre revoltă, citate despre urechi sau citate despre noapte
Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiții nescrise și să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare și răsărit firav, șoptit ușor la urechea nopții, în amurg. Unde te pierd și unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii și vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului și revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînțeles, a cărui taine le-a prins viața în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărțim puținul. Sunt egoistă și încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni și te-alung negreșit, fără temeri și explicații. Tu-mi ești atât de diferit în toate și mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ți suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absență și regăsire, prin sfidare și cutezanță. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de liniște și aparență. Și eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomerație istovitoare de suflete. Tu simți la fel?
Andreea Palasescu (18 iunie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorință nescrisă
M-am lăsat dorită în brațele tale
de când mi-ai zis că primăvara a inventat
așternutul fânului cosit,
atunci m-am încredințat că exiști;
ia-mă cu tine în lumea increată
să-ți dăruiesc un gând nerisipit
rătăcind de mână
într-un loc curat
simplu și albastru
acolo unde răul nu ajunge,
voi fi doar a ta
în anotimpuri toate care trec prin mine,
tu doar pune-ți sufletul aproape
si ascultă-mi clipa...
M-am lăsat în dorința ta nescrisă
la margine de lume
spre miracolul din suflet
unde "te iubesc" are gust de veșnicie...
poezie de Lusiana Drăgușin (23 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăgușin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre primăvară, poezii despre iubire, poezii despre inventatori, poezii despre gânduri, poezii despre existență, poezii despre curățenie sau poezii despre cadouri
M-aș hrăni cu nebunia inimii tale mici, ponosite, zăvorâtă poate din vreme într-o colivie de aur. Pe urmă n-ar mai râde soarele, cu raza de mărgăritar pe sub genele lungi. Și dacă e întuneric NU mi-e frică. Mă descurc și fară mâinile tale moi, albe cu miros de acasă și frumos.
Stiu când ai ales să fii și tu NU. Ieri, azi și o fărâmă de mâine. De atunci ne-am întâlnit pe furiș doar în vis. Am devenit împreună un pleonasm al orgoliilor mute. Te rog, hai să ne scriem printre rânduri măcar câteodată. Fără ezitări și corecturi. Doar senin și febril ca și cum iubirea ar sta bine ascunsă în fiecare NU.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre râs, citate despre viitor, citate despre nebunie, citate despre mâini sau citate despre frumusețe
Zgomotul surd al roților negre se pierdea în aglomerația de pași și urmele timpului scrijeleau adânc gânduri nespuse pe asfaltul fierbinte. O priveam în tăcere, cuprinzand într-o palmă mică, întinderea nesfârșită a cerului albastru. Soarele ațipise într-o geană de amurg și aripile albe de metal mângâiau pământul cu mantia umbrelor. Doar vântul cobora agale pe pistă, cu bagajul viselor îndesate într-o doară, fără regrete. Ne-am strâns în brațe, cu toată puterea iubirii care ne unea. Era atât de frumoasă. I-am făcut o poză cu sufletul și zâmbetul ei, mereu tânăr și viu m-a îmbujorat. Și-a cerut iertare că pleacă. Eu mi-am cerut iertare că n-o pot urma.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zâmbet, citate despre tinerețe sau citate despre negru
Ispita
De câtă toamnă e nevoie, să nu-mi zâmbești cu soare pe sub gene,
Unde se-ngână umbrele alene și pasu-ți tace sufletul în voie?
Să-mi fie sete iar de răsărituri și de atingeri sub un gând răpus,
Ți-e toamna har și veșnicie sau doar o toamnă nu e de ajuns?
Să ne-așezăm în pribegia nopții, cu șoapte prinse-n ramuri de brumar,
Împleticiți de un păcat măcar, tăcuți și fericiți sub talpa sorții.
Și să iubim cum poate niciodată, sub Cer albastru n-a mai curs senin,
Agonizând delicii și suspin, o mângâiere și-un pahar cu vin, să-mi fie clipa neuitată.
Hai spune-mi, câtă toamnă ți-e destul, s-o-mpărțim ca pe-o gutuie coaptă?
Din câte Eve sunt pe lutul fin, simple femei și muze și ispite,
Fac Rai din iadul lor cuminte, închipuit și lacom și deplin
Eu vin și uit că ți-am plecat în goană, mai abitir ca ele te trăiesc
Să-mi fie oare de ajuns o toamnă, ca să te ispitesc?
poezie de Andreea Palasescu (15 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre viață, poezii despre religie, poezii despre noapte sau poezii despre lut
Promisiuni
Știu, ți-am promis ca te-aș iubi cumva, în efemer și-n veșnicie
Dintr-un pocal al vieții dac-am bea, tăcere, dor și surdă nebunie
Urme de tălpi pe țărmul amintirii, se-ngână zorii mângâiați de-o șoaptă
Unde n-ajunge timpul să ne piardă, și marea să ne șteargă niciodată.
Știu, ți-am promis că te-aș iubi cumva, în lumi care pictează cer albastru
Pe-o galaxie invers așezată, cu rădăcini de gând, suflet sihastru
Să ne hrănim pe rând dintr-o emoție, fără de trup și fără nostalgii
Unde bătăi de inimă răsună si amândoi murim și suntem vii.
Știu ți-am promis că te-aș iubi cumva, prea simplu, infantil și cu tandrețe
Sa te hrănești cu răsarit fragil, prins de o pleoapă, plin de tinerețe
Și un vârtej de anotimpuri să curgă dintr-o palmă de apus
Când ești pe rând și rege peste inimi și servitor supus.
Știu ți-am promis prea multe într-o doară, de frică să nu pleci sau să rămâi
Dar ce-ar fi umbra unui suflet, fără lumina lui?
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre inimă, poezii despre trup și suflet, poezii despre tinerețe sau poezii despre timp
Dacă ai ști
Dacă ai ști
Câtă încredere am eu în tine,
Dacă ai ști,
Că-n ochii tăi mă văd pe mine,
Dacă ai ști
Că-n toate doar chipul tău îl văd,
Dacă ai ști
Că zi și noapte gândul la tine-mi zboară,
Dacă ai ști
Că-mi ești în suflet și dorul mă doboară,
Dacă ai ști
Că florile au chipul tău,
Dacă ai ști
Că păsările cântă dorul meu,
Dacă ai ști
Că eu vorbesc cu tine mereu
Dacă ai ști
Că ești ascuns acolo, în sufletul meu,
Dacă ai ști
Că am întrebat despre tine vântul,
Dacă ai ști
Că ți-am trimis ocrotitor gândul,
Dacă ai ști
Că te îmbrățișez în fiecare ceas,
Dacă ai ști
Că vreau să fii fericit la fiecare pas,
Dacă ai ști
Că sufletul tău, sufletul mi-a atins,
Dacă ai ști
Că versuri de dragoste până acum nu am mai scris,
Dacă ai ști
Că versul în inimă mi s-a născut
Din simbol și frumos la început,
Dacă ai ști
Că versu-mi a apus cândva,
Când viața carte și scenă devenita,
Dacă ai ști,
Că versul a reînviat de dragul tău,
Dacă ai ști
Că e stângaci, dar scrie mereu,
Dacă ai ști
Ce frumos sărută vântul florile,
Dacă ai ști
Ce cald sărută soarele zorile,
Dacă ai ști
Ce pură e dragostea ce botează un suflet,
Dacă ai ști,
Că dragostea nu vrea nimic, decât să fii fericit,
Dacă ai ști,
Cât de mult eu te iubesc,
Dacă ai ști
Că-n fiecare clipă îți vorbesc,
Dacă ai ști
Că nu-mi doresc decât să te știu fericit,
Dacă ai ști
Că m-am îndrăgostit de-un suflet cald,
Dacă ai ști
Că toate gândurile-mi spre tine sunt atât de pure,
Dacă ai ști
Că nimic întunecat nu poate atinge inocența,
Dacă ai ști
Poate ai opri clipa în loc,
Dacă ai ști
Veșnicia s-ar naște ca-ntr-un joc,
Dacă ai ști
Poate ai vedea frumosul acolo unde el de fapt își are casa,
Dacă ai ști
Și gândul tău spre mine ar veni,
Dacă ai ști.
poezie de Ana-Cristina Popescu (20 iulie 2022)
Adăugat de Elzumina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre naștere, poezii despre frumusețe, poezii despre întuneric, poezii despre încredere sau poezii despre început
Mi-e dor să-ți respir iubirea, să simt gustul atingerilor tale fierbinți peste trupul gol si însetat de fiori. Mă săruți ușor și trecutul se topește într-un suflet firav. Suntem doar noi doi. Îmi mângâi simțurile cu șoapte și pielea ta umedă îmi acoperă visele copleșindu-mă tandru, stârnind furtuni într-o noapte de februarie. Doar tu poți să-mi picuri fericire în sânge, dor și dependență în inima. Ești al meu dintotdeauna. Ești al meu de când nici nu îndrăzneam să visez la tine. Te strâng în brațe, dar nu vreau să adorm. Te iubesc atât de mult, încât de câte ori închid ochii îți simt lipsa.
Andreea Palasescu (13 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sărut, citate despre sânge sau citate despre simțuri
Mie îmi plăcea să-i văd sufletul înflorind. Ca mugurii de dor, proaspeți, însetați de fiorul vieții, ca raza de senin pe-o cunună de albastru văzduh. Îmi plăcea să adorm cu gândul iubirii și noaptea când e mai blândă lumina viselor, petale din Rai și praf de stele aveam să-i prind în părul bălai. Îi râdea inima mică, la margine de gând, cu regăsire și freamăt încropit sub tăcerea asfințitului.
Andreea Palasescu (24 septembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre stele sau citate despre păr blond

Oare pot fi eu...
oare pot fi eu în apusuri
care cresc în ochii tăi, sau
în cerneluri de roșu
acolo, unde se deschid
zăvoare de lumină?
Oare pot fi eu, acolo sus...
unde pana vulturului fulgeră-n zări
sau în mine răscolind
tainice șoapte?
oare pot fi trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut prin mine?
sau oare...
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii?
oare pot fi eu în...
ploi de curcubee, în furtuni
sau când scriu în seri tărzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?
oare pot fi...
clipa din căușul palmei tale
strâns întinse sau...
aburii treceri de după furtună?
oare sunt eu în clipe ce trec,
tăcute, ce nu știu răspunsul?
sau oare sunt eu sufletul tău
prin apusuri ce plecă
printr-un nou început?
poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulturi, poezii despre seară, poezii despre roșu sau poezii despre ploaie
Am atât de multe să îți spun. Sunt cuvinte goale, insuficiente, prinse într-un fior inutil. Și astăzi coltul meu de lume, încărcat cu păcate și dor și-a îmbrăcat cerul în furtună. Mi-ai spus într-o doară ca timpul avea să umple cu amintiri frumoase, suspinul amar al despărțirii. Că ne vom regăsi mai buni, într-o clipă divină, dincolo de amalgamul acesta de suflete, fără însemnătate. Poate sperai că voi învăța să-mi astâmpăr setea de tine cu dor, răbdare și încredere în rugăciune. Ți-am promis. Înțelegeam într-un sens că moartea era concretă și venea uneori să-și ia tributul, ca urmare a traversării fărâmelor de viață plăpândă, ca o lecție definitivă a acceptării efemerului. Într-o contradicție firească rămâne pentru mine un fenomen explicabil, doar printr-o detașare fizică de Universul acesta imperfect. Îmi ești veșnic și timpul nu te va smulge din mine. Începusem să înțeleg cursul hazardului și să-ți aud glasul din adâncul unei inimi sărace. Să fac curățenie și frumos în sine, ca nu cumva într-o zi să-ți fie rușine cu omul acesta neînsemnat, rămas în urmă.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere, citate despre sărăcie, citate despre rușine sau lecții de engleză
Îmi bați în piept
Îmi bați în piept și lent și ritmic, miroși a vis, a cânt și răsărit
Și oricât mi-e de grea pe umeri rătacirea, cu tine-i Rai și lesne de iubit.
Când ne-așezăm în templul rugăciunii, atât de goi și simpli în nevoi
Se umple sufletul de fericire și lumea mică-i plină doar de noi.
Îmi bați în piept, mă porti pe aripi, în zbor de fluturi, clipă și extaz
N-am vreme să trăiesc măcăr o viață, să-ți strâng în brațe visul n-am răgaz.
Și amândoi hoinari și veseli, ne împărțim, ne naștem și murim.
Când dincolo de dor și nemurire, ne-a scris hazardul să ne dăruim.
Îmi bați în piept cu fiecare geană, cu fiecare umbră de apus
Și gând în gând, cu-atâta stăruință, îmi smulgi din suflet freamătul nespus.
Mi-e dor de tine când mi-e dor de mine, m-așez pe câmp de flori să te sărut
Cum își sărută marea tărmul veșted sau urma pașilor pierduți în lut.
Îmi bați în piept și fără tine sunt pulbere de nori, fior și scrum
Când viața-i praf în mâinile uitării, să ne iubim doar astăzi și acum
Și de te vor ademeni străinii cu ispită, purtându-ți raza pe un drum nedrept.
Adu-ți aminte de iubire, adu-ți aminte că îmi bați în piept!
poezie de Andreea Palasescu (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre uitare sau poezii despre ritm