În apropierea morţii

O, Seara, ce-n întunecatele sate ale copilăriei merge.
Iazul de sub sălcii
Se umple cu suspinele murdare ale melancoliei.

O, pădurea ce coboară silenţios ochii căprui
Din singuraticele mâini osoase
Violetul zilelor se prăbuşeşte în extaz

O, apropierea morţii. Să ne rugăm.
În noaptea asta se desprind pe călduţe perne,
Îngălbenite de tămâie, fragedele braţe ale îndrăgostiţilor.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăbuşire

lui Karl Borromaeus Heinrich

Sub întunecatele arcade ale tristeţii noastre
Seara se joacă îngerii cu umbra morţilor îngeri.
Deasupra iazului alb
Sălbaticele păsări au plecat.

Visând sub sălcii argintii
Obrajii noştri dezmiardă îngălbenite stele,
Apleacă fruntea trecutelor nopţi.
Veşnic la noi se holbează înfăţişarea albelor noastre morminte.

Liniştit se descompune aerul pe singuratice coline,
Zidurile goale ale tomnaticelor dumbrăvi,
Sub arcade de spini
O frate ne ridicăm limbi oarbe spre miez de noapte.

Comentarii

Poemul cu dedicaţia "Lui Karl Borromaeus Heinrich"1 are o varietate de opinii diferite. Puţine dintre textele lui Trakl conţine un "noi"("Cântec din Apus" şi "Vina sângelui") care ar fi de menţionat.
Dintre poeziile dedicate unei persoane aici se foloseşte "lui", nu ca în celelate "pentru".
Poezia este cunoscută în cinci variante diferite care se deosebesc mult unele de altele. Noi ne ocupăm de varianta "definitivă".
Ceea ce leagă toate elementele variantelor este strigătul "O frate". Publicată a fost varianta de faţă în volumul "Sebastian în vis", în secţiunea "Şapte cântece ale morţii". Toate variantele au fost scrise in lunile ianuarie/februarie ale anului 1913.
"Fratele" este cu siguranţă Karl Borromaeus Heinrich, căruia poezia i-a fost dedicată; adresarea este către congregaţia paralelă "Cântecului plecaţilor".
Heinrich a fost colaborator la revista literară "Brenner" şi autor al mai multor texte religioase. Trakl a avut o legătură intensivă cu acesta ceea ce se relevă şi prin cele două dedicaţii cât şi prin răsfrângerea ideatică asupra câtorva texte ale acestuia.
Anxietatea este caracterizată în poezie prin imaginile ataşate sau este caracterizată de "Sălbaticele păsări plecate". Aceasta poate poate fi o caracterizare a toamnei şi a începutului iernii, ca un sfârşit, aşa cum a fost menţionat titlul "Prăbuşire".
Prăbuşirea este descrisă ca o situaţie permanentă şi în mod paradoxal, ambii fraţi sunt morţi, în morminte şi totuşi atinşi de soartă ("Stelele"): "Visând sub sălcii argintii /
Obrajii noştri dezmiardă îngălbenite stele". Ca o prezenţă "Liniştit se descompune aerul pe singuratice coline" şi "O frate ne ridicăm limbi oarbe spre miez de noapte".

NOTĂ

1 HEINRICH, KARL BORROMAEUS (1884 – 1938) – scriitor german. Prieten apropiat al lui Trakl din 1912.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, când seara
Lângă zidul negru-ncremenesc desfiguraţi copaci,
Prin masca de argint scrutează duhul Răului;
Cu bici magnetic lumina alungă noaptea de piatră.
O, dangătul scufundat al clopotelor de seară!

Prostituata ce-n fiori de gheaţă naşte copilul mort.
Cu turbare mânia lui Dumnezeu biciuie
fruntea posedatului,
Molimă purpurie, foamea ce zdrobeşte ochii verzi.
O, groaznicul râs al aurului.

Dar calm sângerează-n hrubă-ntunecată
o mai tăcută omenire,
Făureşte din metale dure capul izbăvitor.

poezie de Georg Trakl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: cernire, tăcere şi zăpadă.
Sângerie, vânătoarea coboară în pădure;
O, privirile moi ale sălbăticiunii.

Liniştea mamei; sub brazi negri
Se deschid somnoroasele mâini,
Când luna rece răsare năruită.

O, naşterea omului. Sub temei de stâncă
Apa albastră vâjâie nocturn,
Suspinând, îngerul prăbuşit îşi zăreşte imaginea,

O paloare se trezeşte în odaia înăbuşitoare.
Îndoită, luna
Iluminează ochii bătrânei împietrite.

Vaierul, strigătele facerii! Cu aripi negre
Noaptea atinge tâmplele băiatului,
Zăpadă, care cade domol din nor de purpură.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cufundare

Seara, când prin aurita vară spre casă păşim
Umbrele cu noi sunt sfinte fericiri.
Blânde viţe verzi în jur, îngălbenesc grâul
O fratele meu, ce linişte e-n lume.
Îmbrăţişaţi ne cufundăm în apa-albastră,
Întunecatele grote melancolie masculină
Pe subţiri poteci încrucişează descompuse drumuri,
Noi însă fericiţi ne odihnim în soare-apune.
Pace, unde culorile toamnei luminează
La căpătâi foşneşte nucul trecutul nostru vechi.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Cu moarte făpturi de morţi
Umpli tu lună
Tăcutele păduri,
Semilună -
Cu blânda-mbrăţişare
a îndrăgostiţilor,
Umbra celebrelor timpuri
înconjoară putrezindele stânci;
Atât de albastru străluceşte
Încolo spre oraş,
Unde-n frig şi răutate
Un putred trib locuieşte,
Îngerul alb
pregăteşte vremuri întunecate.
În umbra-mbrăţişării lunii
Suspinând în golul cristal
Al muntelui lac.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Cu făpturi de eroi dispăruţi
Umpli, tu, lună
Pădurile tăcute,
Secera lunii -
Cu suava îmbrăţişare
A îndrăgostiţilor,
Umbrele glorioaselor vremi
De jur împrejurul putregăioaselor stânci;
Atât de albăstriu luceşte
Înspre oraşul în care
Ticăloşită şi rece
Locuieşte o generaţie în putrezire
Care pregăteşte nepotului alb
Viitor întunecat.
Voi, umbre înghiţite de lună
Adânc suspinând în cristalul gol
Al lacului de munte.

poezie clasică de Georg Trakl
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Cu formele spectrale-ale eroilor morţi,
Tu, lună, umpli
Tăcerea din ce în ce mai mare a pădurii,
Lună nouă –
Cu îmbrăţişare tandră
Ca îndrăgostiţilor,
Cu toate stafiile veacurilor faimoase
În jurul stâncilor crăpate;

Luna străluceşte împrăştiind lumină albastră
Peste oraş,
Acolo unde trăieşte
O generaţie degenerată,
Rece şi rea –
Un viitor întunecat pregătit
Pentru nepoţi.

Voi, umbre înghiţite de lună,
Suspinaţi deasupra cupei goale
A unui lac de munte.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Lo-yang, ascultând un flaut în noaptea de primăvară

În ce casă scoate flautul de jad aceste note triste,
care plutind cu vântul de primăvară umple întregul Lo-yang?
În seara asta, dacă vom auzi iarăşi vântul strecurându-se prin sălcii,
ne va putea oare cineva ajuta să ne ostoim dorul de casă?

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

Peste iazul de sub sălcii
Cocorii au pleca în bejenie,
Seara stelele s-au adunat la vecernie.

Peste mormintele noastre
Fruntea sfărâmată a serii
Ne-aduce aminte de zilele învierii.

Peste zidurile albe ale cetăţii
Sub arcuri de gânduri
Urcăm călători spre miezul nopţii.

Cade purpura nopţii peste tot,
Fruntea înnoptează sub clarul de lună,
Doamne, ce toamnă nebună...

Semne, gânduri şi stele se-ascund rebele
În iazul de sub sălcii adormit,
Doamne, ce mult te-am iubit!

Peste deal s-a făcut toamnă,
Peste suflet primăvară,
Peste gândurile mele
Trece-un cârd de rândunele,
Unde fugi, Doamne, cu ele?...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea sărmanilor

Se-ntunecă!
Şi înfundată bate
La poarta noastră noaptea!
Un copil şopteşte: Voi tremuraţi
Atât de tare!
Tot mai adânc ne aplecăm
Sărmanii şi tăcem
Tăcem de parcă n-am mai fi de loc.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, căci seara
Pe ziduri negre se holbează pomi schilozi
Din argintia mască al răului duh priveşte;
Lumina cu magnetică plagă alungă noaptea cea de piatră.
O, scufundatul dangăt al clopotelor serii.

Curvă, care-n fiori de gheaţă naşte un mort copil.
Turbat biciuie a Domnului mânie fruntea obsedatului,
Plagă violetă, Foamete, zdrobeşte ochii verzi.
O, hidosul râs la aurului.

Dar liniştită-n negre grote mută omenire
Adaugă din aspru metal capul mântuitor.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amin

Descompusul alunecând prin camera putredă;
Umbre pe galbene galbene tapete; pe întunecate oglinzi se înclină
Fildeşia tristeţii mâinilor noastre.

Perle maro se scurg printre degetele noastre amorţite.
În tăcere
Se deschid ai îngerului ochi albaştri de mac.

Albastră e şi seara;
Ora amorţirii noastre, umbra lui Azrael*
Ce-ntunecă o pepinieră maro -

_____________
* Îngerul Morţii

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În răsărit

Sălbatecelor orgi ale viscolului
Se asemuie întunecata mânie a poporului,
Talazul purpuriu al bătăliei,
Al stelelor desfrunzite.

Cu sprâncenele strivite şi braţe de argint
Noaptea face semne soldaţilor muribunzi.
În umbra frasinului întomnat
Suspină duhurile răpuşilor.

Pustietate de spini încinge oraşul.
Luna goneşte de pe trepte însângerate
Femeile îngrozite.
Lupi turbaţi s-au năputit pe poartă.

poezie clasică de Georg Trakl din Tânguirea mierlei (1969), traducere de Petre Stoica
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj transcendent

Cocoşi apocaliptici tot strigă,
tot strigă din sate româneşti.
Fântânile nopţii
deschid ochii şi-ascultă
întunecatele veşti.
Păsări ca nişte îngeri de apă
marea pe ţărmuri aduce.
Pe mal - cu tămâie în păr
Isus sângerează lăuntric
din cele şapte cuvinte
de pe cruce.
Din păduri de somn
şi alte negre locuri
dobitoace crescute-n furtuni
ies furişate să bea
apă moartă din scocuri.
Arde cu păreri de valuri
pământul îmbrăcat în grâu.
Aripi cu sunet de legendă
s-abat înspăimântate peste râu.

Vântul a dat în pădure
să rupă crengi şi coarne de cerbi.
Clopote sau poate sicriile
cântă subt iarbă cu miile.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

trăiesc într-o lume
a frigului

peştii mor în ape sălcii

copacii adorm
sub cetini

gheţarii au obosit
să asculte
divina muzică
a zăpezii ce cade obsedant
peste pădurea în flăcări

şi se desprind
unii de alţii
pe albul impur

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Coboară peste genele mele închise, coboară peste lume şi sate
Prin vreme şi flori, pe nori şi terase
Se împleteşte’ntruna, se coase.
Fără ace şi lână şi fire, fără mâini şi degete dibace
Fără de sunet coboară’n uimire...
În suflete triste ca vatra prea rece,
Coboară mereu către seară şi trece...
Liniştită cu mantia târâş
Peste lună
Îşi adună în poală nebună,
Mătănii de stele
Cu degete lungi le numără-ntruna
Coborâta, liniştita, ocrotitoarea noapte
Nebuna.
Şi-a făcut obiceiul încrustat pe călcâie
Să se-ntoarcă în fiece seară
Ca o îndrăgostită-n amurg,
Ca un soldat inflăcărat prin iubirea de ţară.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe frontul de est

Furia sinistră a maselor de oameni
Este-asemeni orgiei sălbatice a furtunii de iarnă,
Valul vânăt al bătăliei,
Stele fără frunze.

Cu sprâncene sparte şi cu braţe de-argint
Noaptea salută soldaţii muribunzi.
La umbra carbonizatului copac al toamnei
Suspină suflete măcelărite.

Un deşert ghimpos înconjoară oraşul.
Luna vânează femei speriate
Pe scări însângerate.
Lupi fioroşi a pătrund prin uşa spartă.

poezie de Georg Trakl, 1887-1914, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de soare-apune

O, noptatica zvâcnire de aripă a sufletului:
Păstori, odinioară mergeam pe lângă păduri în amurg
Şi pline de umilinţă urmau sălbăticiunea roşie, floarea verde
Şi izvorul gângăvind. O, străvechiul ţârâit al greierului de casă,
sânge înflorind pe altarul jertfei
Şi strigătul păsării singuratice peste liniştea verde a iazului.

O, voi cruciade şi aprinse mucenicii
Ale cărnii, căderea fructelor de purpură
În grădina serii pe unde în vremi de demult treceau evlavioşi apostoli,
Oşteni acum, trezindu-se din răni şi vise stelare.
O, delicatul mănunchi de albăstrele ale nopţii.

O, voi vremi ale tihnei şi ale toamnelor de aur,
Pe când noi, călugări paşnici storceam struguri de purpură
Şi-n jurul nostru sclipeau colina şi pădurea.
O, voi vânători şi castele; tihna serii,
Când în chilia sa omul cugeta la cele drepte,
Şi-n mută rugăciune se răsucea după capul viu al Domnului.
O, amarele ceasuri ale decăderii,
Când în ape negre priveam un chip de piatră.
Dar cu strălucire îşi înalţă îndrăgostiţii pleoapele de argint:
O seminţie. Din perne trandafirii se revarsă fum de tămâie
Şi dulcele cântec al celor ridicaţi din morminte.

poezie clasică de Georg Trakl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt umbra mea cuminte

Mă războiesc cu demonii ce-n spate
mi s-au urcat şi nu mai vor să plece.
Le-am repetat, în van, că timpul trece;
şi viaţa, dar şi moartea! Totul, toate...

Nici simţuri n-au - nu ştiu ce-i cald sau rece -
nici mâini murdare şi nici mâini curate.
Nimicnicie, oare? Greutate,
ce-apasă pe clavicula-mi să-nece

dorinţa de a merge înainte.
Dar luptele indică spre-un trecut ce
mă mai aruncă înspre cele sfinte,

când demonii refuză să se culce
îmbrăţişaţi, candizi, printre morminte.
Mă lupt cu ei, sunt umbra mea cuminte!

sonet de Ionuţ Popa (8 august 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acord final

A zilei licăriri nu se mai ţin
Ardoarea patimilor ce a fost s-a dus,
Vărsatu-sa al bucuriei vin,
Iar inima îmi plânge spre apus

După juneţea sărbătorilor cascade,
Ce-n întuneric lin se pierde mută,
Asemeni umbrei, frunza veştejită cade
Pe-un părăsit mormânt de toamnă slută.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!