Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Pe frontul de est

Furia sinistră a maselor de oameni
Este-asemeni orgiei sălbatice a furtunii de iarnă,
Valul vânăt al bătăliei,
Stele fără frunze.

Cu sprâncene sparte și cu brațe de-argint
Noaptea salută soldații muribunzi.
La umbra carbonizatului copac al toamnei
Suspină suflete măcelărite.

Un deșert ghimpos înconjoară orașul.
Luna vânează femei speriate
Pe scări însângerate.
Lupi fioroși a pătrund prin ușa spartă.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Georg Trakl

În răsărit

Sălbatecelor orgi ale viscolului
Se asemuie întunecata mânie a poporului,
Talazul purpuriu al bătăliei,
Al stelelor desfrunzite.

Cu sprâncenele strivite și brațe de argint
Noaptea face semne soldaților muribunzi.
În umbra frasinului întomnat
Suspină duhurile răpușilor.

Pustietate de spini încinge orașul.
Luna gonește de pe trepte însângerate
Femeile îngrozite.
Lupi turbați s-au năputit pe poartă.

poezie clasică de din Tânguirea mierlei (1969), traducere de Petre Stoica
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gedichte / Poezii" de Georg Trakl este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 10.99 lei.
Georg Trakl

În Est

Sălbaticelor orgi furtunilor de iarnă
Se-aseamănă cu a poporului mânie,
Undele violete ale bătăliei,
Desfrunzite stele.

Cu sprâncene sparte, brațe argintii
Flutură muribunzilor soldați noaptea.
În umbra tomnaticului frasin
Suspină spiritele celor măcelăriți.

Spinoasă sălbăticie orașul înconjoară.
De pe trepte sângerânde alungă luna
Îngrozitele femei.
Lupi sălbatici au pătruns prin poartă.

Comentarii

După părerea lui Ludwig von Ficker, poemul a fost scris în august 1914, probabil încă în Innsbruck. Trakl a plecat la Innsbruck pe 24 august cu un transport militar de la Innsbruck pentru luptele din primul război mondial. Ficker a publicat poezia după moartea lui Trakl în "Brenner", Anuarul 1915, publicat în primăvară, sub "Georg Trakl: Ultimele poezii". Și aceasta cu precizarea "august 1914".
Textul sugerează că Trakl a trăit și prelucrat literar experiențele sale de război.
Totuși Trakl a fost confruntat direct cu luptele de la începutul lunii septembrie (Grodek 06.-11.09.1914). Oare Ficker să fi datat textul august 1914, pentru a susține mitul despre viziunile lui Trakl?
Dacă ne uităm la poemul complet, despărțit de referințele biografice posibile, construcția contextului menționat în text "război" ("luptă", "soldați") cade ca destinația geografică "în Est". Pe 6 august, împăratul Wilhelm al II-lea a ținut în Berlin discursul său "Pentru poporul german" despre ostilitatea "Estului și Vestului". După declarația de război a Austro-Ungariei Serbiei, Reich-ul german a declarat război Rusiei. "Inamicul" a fost văzut, din punctul de vedere al Germaniei, atât din Est cât și în Vest, iar din punctul de vedere al Austriei a dominat "Estul".
În acest context, poemul pare "ciudat generalizat", nepolitic în apelul patetic al imaginilor naturii ("furtuni de iarnă") și imaginile de război mitologice ("a poporului mânie").
Dacă primele trei versuri încep cu referiri concrete, cum ar fi "bătălii" și "soldații", a patra și cea finală se transformă în imagini care lasă în urmă fiecare context istoric, social și politic. "Orașul" este înconjurat de "Spinoasă sălbăticie", "luna" alungă "Îngrozitele femei" și "lupi sălbatici", nu soldații "au pătruns prin poartă". Cu toate acestea, circumstanțele particulare pentru crearea poemului relativizează astfel de posibile interpretări critice.
De asemenea, o imagine ca "Lupi sălbatici" ar fi rezistat cu greu în fața propriei viziuni critice a lui Trakl asupra producțiilor sale. Dar pentru o astfel de viziune lui Trakl nu i-a mai rămas timp. De asemenea, ar trebui să respectăm încercarea de a descrie natura groaznică a războiului în imagini care scapă de pericolul unei înțelegeri premature.
Abilitatea cu care se realizează acest lucru este demonstrată de apoziția "Desfrunzite stele" cu "bătălia" pe care trebuie să o înțelegem și ca un atribut genitival pentru "bătălie" ("Undele violete ale bătăliei, / Desfrunzite stele").

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vară

La lăsarea serii lamentările cucului
Devin din ce în ce mai insistente.
Grâul își apleacă-n închinare mută spicul,
Maci roșii înfloresc în lan.

Tunetele trec de cealaltă parte-a dealului.
Cântecul greierului, știut de toți,
Amuțește-n grădini.

Frunzele castanului
Sunt nemișcate.
Veșmintele tale foșnesc
Pe scara-n spirală.

Tăcută, o candelă clipește
În odaia întunecată;
O mână argintie,
Stinge lumina;
Noapte fără stele, fără vânt.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Seară de iarnă

Când cade zăpada pe ferestre
Și bat clopotele seara...
Casa este curată,
Masa pregătită pentru mulți.

Venind de pe drumurile lor întunecate, mulți
Bat la această poartă.
Adăpate de seva rece a pământului,
Pe arborele harului se desfac flori de aur.

Drumețule, pășește în tăcere înăuntru:
Mâhnirile au ros pragul transformându-l în piatră.
Dar, iată: în lumină curată, strălucind
Acolo pe masă: pâine și vin.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu vinul nou

Soarele asfințește-n mov,
Rândunelele-au plecat departe.
Seara, sub bolți, oameni mulți;
Vinul nou trece din mână-n mână.
Cad ninsori dincolo de munți.

Urmele verii verzi se îndepărtează,
Vânătorul se-ntoarce din pădure.
Seara, sub bolți, oameni mulți;
Vinul nou trece din mână-n mână.
Cad ninsori dincolo de munți.
.
Aripi de liliac bat lângă frunți,
Un străin se-apropie-n tăcere.
Seara, sub bolți, oameni mulți;
Vinul nou trece din mână-n mână.
Cad ninsori dincolo de munți.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Drumețul

Mereu se sprijină noaptea albă pe deal,
Unde în tonuri argintii se înalță plopul,
Stele și pietre sunt.

Adormit se arcuiește puntea peste viitură,
Un chip mort însoțește pruncul,
Secera lunii în prăpastia roz.

Departe păstori proslăvind. În roca veche
Privește dintr-un ochi cristalin o broască,
Se trezește înfloritul vânt, trilurile a morților aievea
Și pașii înverzesc în liniștita pădure.

Asta amintește de pom și animal. Domoale trepte de mușchi;
Și luna,
Lucește scufundată în triste ape.

Revine iar și umblă pe meleaguri verzi,
Se leagănă pe gondole negre prin orașul în ruină.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Angelica Ioanovici

Orașul de praf

O dimineață ca oricare alta
Și zorile sunt parcă un cearceaf,
Peste orașul verilor de praf
Un sculptor și-a uitat aiurea dalta.

Destinul îmi mai dă un telefon
Și mă întreabă alarmat, ce fac?
Pe scări coboară lent câte-un copac
Și are frunze strâmbe de carton.

Iubirea îmi trimite-un autograf,
Ea însăși este de un gri profund,
Scriu un poem în care să m-ascund,
Sunt în orașul verilor de praf.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Tăcere

Peste păduri licăre palidă olac
Luna ce ne cufundă-n vis,
Salcia de lângă negrul lac
Plânge în noapte cu glas stins -

Se frânge-o inimă - nestins
Valul ridică ceața din zăcere
Tăcere peste tot tăcere.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Seara

Cu moarte făpturi de morți
Umpli tu lună
Tăcutele păduri,
Semilună -
Cu blânda-mbrățișare
a îndrăgostiților,
Umbra celebrelor timpuri
înconjoară putrezindele stânci;
Atât de albastru strălucește
Încolo spre oraș,
Unde-n frig și răutate
Un putred trib locuiește,
Îngerul alb
pregătește vremuri întunecate.
În umbra-mbrățișării lunii
Suspinând în golul cristal
Al muntelui lac.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Tânguire

Somn și moarte, sumbrii vulturi
Înconjoară noaptea-ntreagă ăst căpătâi:
Al omului chip auriu
Înghite cu-nghețatul val
Al veșniciei. Pe groaznice recife
Se sfarmă trupul violet
Se plânge glasu-ntunecat
Deasupra mării.
Soră furtunoasei melancolii
Iată se scufundă o barcă
Sub stele.
Al nopții chip tăcut.

Comentarii

"Vino, o, moarte, fratele somnambul" este titlul unei cantate de Johann Sebastian Bach - iar în corul final "Vreau să port bârna crucii". Subiectul cantatei este speranța mântuirii la sfârșitul unei căi de suferință.
Poemul lui Trakl "Jeluire" a fost scris în septembrie 1914, în timpul când Trakl a fost farmacist militar, în același timp cu "Grodek", cu puțin timp înainte de moartea lui.
Mai există un al doilea poem al lui Trakl cu același titlu din iulie 1914, care, cu toate acestea, nu poate fi considerat precursor al poeziei din septembrie, referințele fiind nesemnificative. Ambele texte au fost publicate în revista "Brenner".
Cantata lui Bach înfățișează viața ca fiind o călătorie pe mare. În mod explicit acest lucru se găsește în recitativul: "Schimbarea mea în lume este ca o plutire cu corabia". Această imagine tradițională este preluată de Trakl, dar transformată complet în întuneric. "Chipul auriu" al omului este devorat de "înghețatul val" al veșniciei, "trupul violet" se sfărâmă "pe groaznice recife".
Această poezie poate fi considerată, mai mult decât "Grodek", drept poezia de rămas bun "surorii", adresată acesteia în mod indirect. ("Soră furtunoasei melancolii / Iată se scufundă o barcă").
În cantata lui Bach, "barca" dorește să ajungă întru-n "port sigur". Această speranță "Jeluirea" lui Trakl nu o cunoaște, barca vieții sale "se scufundă / sub stele" - nu există nici o ascensiune, nici o transcendență ca mângâiere, nici mântuire.
Poemul se termină cu tăcere și noapte, mută și fără lumini - există doar o lumină, lumina stelelor.
Noaptea nu este ostilă, nici fără chip, nu este un gol ce înghite totul ci are doar "chip tăcut".

NOTĂ

1 BACH, JOHANN SEBASTIAN ( 1685 – 1750) – unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, compozitor german și organist din perioada barocă. Este considerat un "geniu al umanității".

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Peisaj

Seară de septembrie; mâhnite răsună chemările întunecate ale ciobanilor
Prin satul învăluit în amurg; în fierărie scânteiază focul.
Un cal negru se arcuiește sălbatec; buclele de hiacint ale servitoarei
Freamătă să înșface văpaia nărilor sale de purpură.
Ușor încetează la marginea pădurii mugetul ciutei
Iar florile galbene ale toamnei
Se înclină mute peste fața albastră a eleșteului.
Un copac s-a mistuit în flacăra roșie; cu chipuri întunecate fâlfâie liliecii.

poezie clasică de , traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Zefir

Jeluire oarbă-n vânt, extravagante zile de iarnă,
Copilărie, încet ecoul pașilor la gardul negru dispare,
Clopote prelungi de seară.
În liniște se-așterne noaptea albă,

În vise violete se prefac durerile și pacostea
Pietrificatei vieți,
Nu va renunța nicicând la ghimpii corpului în putrefacție.

Adânc în somnolență suspină anxiosul suflet,

Adânc vântul în copacii rupți,
Și se clatină făptura jeluitoare
A mamei prin pădurea solitară,

Acest doliu tăcut; nopți
Pline de lacrimi, îngerii înflăcărați.
Argintiu se sfărâmă de-un perete gol un schelet de copil.

Comentarii

Încă o dată, ne confruntăm cu un fenomen concret din realitatea imediată a vieții lui Trakl. Aici vorbește despre fenomenul natural zefir (o boare caldă), care apare frecvent la Salzburg și mai ales la Innsbruck. Textul a fost probabil scris la începutul anului 1914 la Innsbruck.
Fiind o imagine a naturii "zefirul" aparține în contextul "furtunii" și a "viscolului".
La Trakl, zefirul este asociat cu imagini ale tăcerii. Doar "vântul în copacii rupți" indică contextul natural real. În rest, textul vorbește despre tânguire lentă, durere, tăcere - adică de un conținut cultural-uman.
Este iarnă, pentru că zefir înseamnă, în acest context, dezgheț. "Noaptea albă" transformă "durerile și pacostea / pietrificatei vieți" "în vise violete" și lasă corpurile, care se află în putrefacție, să simtă totuși durerea, rezolvând aceasta prin pietrificare.
"Anxiosul suflet " suspină, trezit de zefir. Acesta e clar definit în versul central al poemului, despărțind clar-simetric poemul în două părți.
În cea de-a doua parte a poeziei vedem "imaginea oglindă", ca o tematizare a imaginilor de vis, ea are un înțeles inteligibil.
Sufletul - trezit doar pe jumătate – o vede acum pe mama, vede îngerii, vede un "schelet de copil" care se sfărâmă și odată cu el partea ascunsă a ceea ce este sugerat în prima parte a poemului drept "copilărie". În ciuda "Jeluirii oarbe (lamentării)" din prima strofă, prima parte a poemului deschide posibilitatea de mântuire a "sufletului" de "corpul în putrefacție".
În cea de-a doua parte, această speranță este complet distrusă. Mama apare ca "făptura jeluitoare", îngerii sunt desemnați cu atribute ale iadului, "înflăcărați". Totuși scheletul se sfărâmă "argintiu", ceea ce indică o vagă posibilitate de eliberare a sufletului.
Într-o combinație caracteristică de culoare și sunet, argintul este probabil legat de o caracteristică didactico-teosofică. Astfel corpul uman poate fi asemănat cu o harpă, pe care sunt întinse două corzi: una din intestin "animal", a doua spirituală din argint.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Hexagonul de iarnă nu este o constelație. Este o zonă delimitată de cele mai strălucitoare stele de pe cerul de iarnă. Nu vă speriați: chiar dacă suntem în luna martie, stelele de iarnă încă se mai văd. Puteți observa toate aceste stele până în luna aprilie.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

September

spartă în cioburi de rouă, o lacrimă
plouă prin toamnă-n chipul tău
sting jar de roșu în obraji fierbinți
ce ard în bob de strugure, o lumină
apusul strigă prin pana ce cade încet din cer
nu plecați voi zilele mele senine
recele pătrunde prin căldura temătoare
raza de soare dezgolită și străluciutoare
dansează în apus de roșu pe fereastra mea
un fuior dintr-un nor, clipește speriat
o aripă zboară albind cerul
liniștea picură ca ceara fără sunet
podeaua amintirilor mele suspină
noaptea luna trimite câte-o rază și mă înțeapă
cu gheță-n inimă
firul gândului din deștertul sufletului meu
s-a răcit cu brumă
soarele încă stropește cu raze cerul
pământul plâge cu munții prin înalte cețuri
prin văi și-n cetăți mustește trecutul
vinul negru răscolește oseminte de revoltă-n amintiri
eu rămân o creangă de timp care zgârâie cerul
dezgolit de zilele frunze încet mă întristez
picură lacrimi de rouă prin firul iebii uscate
cotul tău pe pervazul ferestrei învechite tresare
tăria lemnului te doare înfipt în piele de toamnă
privesc ceața în depărtării cum se zbate
găndul meu tresare și suspină prin umbre întunecate
de colțuri spre iarnă
simt cum ziua dispare prin vara trecută
simt dor și durere-n september

poezie de (august 2009)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Luna se apleacă peste tăcerea neagră

Luna se apleacă peste tăcerea neagră,
Făcând-o să se deschidă-n flori sălbatice de sunet
Pe care numai lucrurile verzi le pot auzi.
Un vânticel se ridică deasupra unei livezi,
Înfricoșătoare e litania ei mută devenind sunet.
Un fir din lumina unei stele a căzut în acest copac
Și se mlădie printre frunze, șoptindu-le să tacă....
Stând printre aceste lucruri, Iubito,
Simțim cuvintele pe care inimile noastre nu le găsesc.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

La final

într-o zi mi-au închis glasul
e întunernic amarnic în mine
potop și lacrimi în jur
e timpul de rămas bun
noaptea plânge fără înviere
nu am pace, nu am drum
rătăcisem îmbrățișarea tristelor figuri, oameni buni
soarele s-a ascuns în gânduri
nu-i lumină, nici acum
toate-s oale și ulcele, viața scrum
frunzele plecaseră să se culce
noapte bună, oameni buni
suferința e în toate
am rămas copac acum
fără muguri, fără frunze, un nebun
am strigat mereu întruna
muguri cresc din oase rupte
vine toamna, pleacă luna
noapte bună, oameni buni
s-a frânt noaptea, pleacă clipa
ducă-se în lumea largă
eu m-am stins demult în zodii
în istorii triste și pustii
la final, într-o zi, de va fi,
vă zic acum
noapte bună, oameni buni

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Noaptea iubirii

sunt pelerinul rătăcit pe un țărm
pe umeri pânze însângerate
suspină trandafirii în liniștea serii
se răsfrâng gânduri uitate prin parcuri
e târziu, se lasă tăcerea
suspină pe buze iubiri
cade înserarea pe țărm de baladă
se scurge o fată pe nisipul fierbinte
stele se cufundă melancolic în mare
vâsle ritmează firesc printre valuri spre țărmul primar
înfloreau trandafirii în curte
eu căutam spini printre crini
colina adoarme pe umerii ploii
răsună și vântul
fereastra'i deschisă în casă
în iarba verde-crudă, joacă fecioare
tremur, privesc, ce visare...
mă cheamă o fată la joc
ce dulce'i chemarea dintăi
jocul e rug, e foc năpraznic în suflet
răsună pământul sub pași
albă răsăreai în taina privirii
pășeai printre stele pe aripi de înger
eu te-am privit atunci, o dată...
în noaptea aceea, am iubit o fată

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

La mlaștină

Călător in negru vânt; lin șușotește slabul stuf
În mlaștina liniștii. Pe cerul cenușiu
Un cârd de păsări călătoare trece;
De-a curmezișul peste întunecata apă.

Agitație. În cocioaba dărăpănată
Se ridică-n zbor ale putreziciunii aripi;
Mesteceni infirmi suspină în vânt.

Seară în cârciumă părăsită. Rosul drum spre casă
Blânda melancolie a păscândelor turme,
Fantome de noapte: Broaște râioase din apa argintie ies.


Comentarii

Trakl s-a aplecat în mod obsesiv asupra poeziei "La mlaștină". Există patru versiuni scrise între iulie 1913 și mai 1914.
Iarăși întâlnim, "călătorul", un motiv important în opera lui Georg Trakl. El este în drum spre "mlaștină" - și această zonă, mlaștina, este caracterizată ca o "realitate saturată" cu "întunecata apă", "putreziciuni", "mesteceni infirmi" și "broaște râioase".
"Păscândelor turme" sugerează că acesta este unul dintre numeroasele mlaștini din apropiere de Salzburg, care se învecinează direct de terenurile agricole. În plus, Trakl a rămas în Salzburg în mai / iunie 1913 - după o lungă ședere în Innsbruck și înainte de a se muta la Viena pentru o vreme - și a lucrat intens la poeziile pentru prima publicație a cărții "Poezii" pentru editura "Brenner" în care găsim prima versiune a poeziei "La mlaștină". Nu reiese din literatura secundară faptul că prima versiune a acestei poezii a fost probabil scrisă la Viena și intitulată "Decembrie".
La sfârșitul primei strofe, se întâlnește un vers ciudată, care străbate toate cele patru versiuni neschimbate: "De-a curmezișul peste întunecata apă". Certitudinea aparent magică cu care Georg Trakl se mișcă, de fapt, pe un teren necunoscut, chiar periculos, e reținută de exemplu, de Joseph Georg Oberkofler în "Amintiri despre Georg Trakl", 1966, p. 130 și următoarele în "O călătorie cu sania").
Acest "curmeziș" ar putea indica MERSUL "călătorul", aici, pe bârne mișcătoare, nesigure prin mlaștină, spre un loc concret pe care se află "cocioaba dărăpănată". Desigur că Trakl nu vrea să descrie o aventură prin mlaștină. Poemul tematizează o construcție poetică de bază, pe care o cunoaștem din alte lucrări, determinate de sălbăticie, decădere, singurătate și "Fantome de noapte". În același timp, totuși, poezia mărturisește mai pregnant decât alte poezii ale lui Trakl conexiunea indisolubilă a experienței reale cu natura și experiențele lumești unde găsește un conținut spiritual-mitic, ca de altfel în opera lirică generală a lui Georg Trakl.

poezie de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cerul vânăt

ieri mai creșteau doi copaci pe pământ
culegând roua ierbii cu mâna
dimineața se roteau dinspre vânt
răscolind cu genunchii țărâna
azi au trupuri sfărmate de piatră
și păsări au scorbura arsă
duc în palme cenușa din vatră
în pădurea fără de casă
mâine vor crește în alt anotimp
la un capăt de nor purpuriu
noaptea e umbra pădurii pe câmp
cerul vânăt de toamnă târziu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georg Trakl

Noaptea sărmanilor

Se-ntunecă!
Și înfundată bate
La poarta noastră noaptea!
Un copil șoptește: Voi tremurați
Atât de tare!
Tot mai adânc ne aplecăm
Sărmanii și tăcem
Tăcem de parcă n-am mai fi de loc.

poezie clasică de din Versuri - traducere, prefață și comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de HyperionSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook