Seara

Cu moarte făpturi de morţi
Umpli tu lună
Tăcutele păduri,
Semilună -
Cu blânda-mbrăţişare
a îndrăgostiţilor,
Umbra celebrelor timpuri
înconjoară putrezindele stânci;
Atât de albastru străluceşte
Încolo spre oraş,
Unde-n frig şi răutate
Un putred trib locuieşte,
Îngerul alb
pregăteşte vremuri întunecate.
În umbra-mbrăţişării lunii
Suspinând în golul cristal
Al muntelui lac.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Cu făpturi de eroi dispăruţi
Umpli, tu, lună
Pădurile tăcute,
Secera lunii -
Cu suava îmbrăţişare
A îndrăgostiţilor,
Umbrele glorioaselor vremi
De jur împrejurul putregăioaselor stânci;
Atât de albăstriu luceşte
Înspre oraşul în care
Ticăloşită şi rece
Locuieşte o generaţie în putrezire
Care pregăteşte nepotului alb
Viitor întunecat.
Voi, umbre înghiţite de lună
Adânc suspinând în cristalul gol
Al lacului de munte.

poezie clasică de Georg Trakl
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Cu formele spectrale-ale eroilor morţi,
Tu, lună, umpli
Tăcerea din ce în ce mai mare a pădurii,
Lună nouă –
Cu îmbrăţişare tandră
Ca îndrăgostiţilor,
Cu toate stafiile veacurilor faimoase
În jurul stâncilor crăpate;

Luna străluceşte împrăştiind lumină albastră
Peste oraş,
Acolo unde trăieşte
O generaţie degenerată,
Rece şi rea –
Un viitor întunecat pregătit
Pentru nepoţi.

Voi, umbre înghiţite de lună,
Suspinaţi deasupra cupei goale
A unui lac de munte.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Seara, când pe poteci întunecate ne perindăm
Ne apar în faţă ale noastre palide făpturi.

Când ne e sete,
Din iaz bem apa-i albă,
Tristeţea dulce a copilăriei.

Decedaţi, la umbra tufei de soc ne odihnim
Şi ne uităm la pescăruşii gri.

Nori primăvăratici urcă peste-ntunecatul oraş,
În care nobile timpuri ale călugărilor tac.

Când îţi ţineam delicatele mâini
Deschideai tăcută ochii rotunzi,
Aceasta însă cu mult timp în urmă.

Dar totuşi când întunecata armonie năpădeşte sufletul,
Tu albă apari în tomnaticul peisaj al prietenului.

Comentarii

Un titlu simplu cu cântece de influenţă religioasă şi / sau populară, cu cuvinte de bază care apar foarte des la Trakl, atât "seara", cât şi "cântecul". De asemenea, cunoaştem legătura lor dintr-un alt loc, din titlul poeziei "Cântec din apus".
Ca formă, avem în această poezie patru strofe epigramatice cu două şi trei versuri dispuse simetric: două versuri la începutul şi la sfârşitul poemului, şi două strofe fiecare cu trei versuri (intercalate după prima şi înainte de ultima strofă).
Dincolo de această claritate formală, poemul ne lasă într-un oarecare suspans, de o indeterminare care este neobişnuită chiar şi în contextul operei lui Trakl.
Un "noi" este adresat cuiva, un "noi" în care cu greu ne putem regăsi noi ca cititori, dar în contextul creaţiei trebuie să fie înţeleasă ca o dualitate intimă la Trakl, în contextul "iubitorilor" sau în relaţia "frate-sora" şi "frate-frate" des întâlnite.
Din moment ce este abordată - comună sau doar similară ("trista") - copilăria este probabil o relaţie, în primul rând fraternă, înainte de toate. Cu toate acestea, aceasta rupe ultimul vers, care se adresează unei partenere, feminine, ca fiind "albă", celuilalt, masculin, ca "prietenului".
Ştim însă, din întreaga operă că Trakl caracterizează adesea "figura soră" cu culoarea "albă".
Aceste "noi" se află pe "pe poteci întunecate", întâlnindu-se cu ele însele sau separându-se de ele ca "ale noastre palide făpturi" (cele care preced). Aici apare ceea ce a spus Gunther Kleefeld şi anume că Trakl participă la o "moştenire ocultă". "Palide făpturi" ar putea fi figurări ale propriei morţi şi, de asemenea, detaşare de robia fizică.
"Decedaţi" sunt cele două figuri unite aici în "Noi", vii în amintire şi reîntâlniţi în "tomnaticul peisaj", când "năpădeşte" "întunecata armonie".
Este sunetul poeziei perfecţionate sau este mântuirea prin cântec, în acest "Cântec de seară"?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amin

Descompusul alunecând prin camera putredă;
Umbre pe galbene galbene tapete; pe întunecate oglinzi se înclină
Fildeşia tristeţii mâinilor noastre.

Perle maro se scurg printre degetele noastre amorţite.
În tăcere
Se deschid ai îngerului ochi albaştri de mac.

Albastră e şi seara;
Ora amorţirii noastre, umbra lui Azrael*
Ce-ntunecă o pepinieră maro -

_____________
* Îngerul Morţii

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

E toamnă iar în calendare,
O frunză văd acum căzând.
Iar printre lacrimile-amare
O aud suspinând, suspinând.

Şi-un sunet mort de clavir
Se-aude pe stradă cântând.
Prin parc mă plimb ore în şir
O aud suspinând, suspinând.

Şi vântul rece de toamnă
Prin oraş îl simţi umblând.
Spre neant frunza condamnă
O aud suspinând, suspinând.

Dar îşi continuă strigarea
La o salvare ea sperând.
A îngălbenit rapid cărarea
O aud suspinând, suspinând.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (11 august 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Seara, când umblăm pe cărări întunecate
Ne răsar în faţa palidele noastre făpturi.

Când însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.

Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescăruşii suri.

Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,
Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.

Când îţi prindeam mâinile subţiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.
E mult de-atunci.

Totuşi, când întunecata armonie bântuie sufletul
Apari, tu, albă, în peisajul de toamnă al prietenului.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul

Blestemate fiţi voi, întunecate otrăvuri,
Somn alb
Această prea ciudată grădină
De copaci în amurg,
Plină cu şerpi, fluturi de noapte,
Păianjeni, lilieci!
Străine! Umbra ta pierdută
În roşul serii,
Un corsar întunecat
În marea sărată a mâhnirii.
La marginea nopţii se ridică păsări albe
Peste oraşe de oţel.
În prăbuşire.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl Kraus

Al adevărului alb mare preot
Voce cristalină, în a Domnului rece suflare locuieşte
Mag furios,
Sub a cărui robă-nflăcărată albastra războinicului armură zăngăne.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare

Nu mă voi mai întreba, atunci,
Ci voi şti.

Frunzele se schimbă – şi florile, şi fluturii,
Şi după ani şi ani rămân aceleaşi, aceiaşi.

Sânul mării se înalţă suspinând spre lună,
Dar luna şi marea rămân întotdeauna aceleaşi

Ca şi-n alte vremuri, copacii stau încordaţi şi singuri,
Şi extind golul unui geamăt al acelor alte vremuri.

Tu vei fi tu însuţi,
Te voi găsi mai întreg, dar nu altul,
Pentru recolta anilor nefericiţi.

Marea respiră, prăseşte sau devine mai zgomotosă,
E strălucitoare sau neguroasă şi sfârşit de lume:
Şi marea-i o permanenţă a schimbării.

Nu mă voi mai întreba, atunci,
Ci voi şti.

poezie de Raymond Knister, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şobolanii

În curte lună de toamnă răsare ş-albeşte.
Fantastice umbre de pe streşini cad.
O linişte în geamul gol sălăşluieşte;
Răsar şobolanii încet şi totul rad

Şi fug şuierând încolo şi încoace
Şi-un groaznic iz le intră-n nări
Dup-un avort fugace,
Sub lunile fantomaticei vibrări

Se răfuiesc cuprinşi de lăcomie
Şi umple casele şi şura
Ce pline sunt de grâu şi bogăţie.
Vânt îngheţat, în beznă ura.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de noapte

Tăcut se ridică din neagra pădure un vânat albastru
În jos spre suflet,
Căci era noapte, paşii mei păşeau pe trepte de muşchi.

Sânge şi zgomot de arme din timpuri străvechi
Se auzea în fundul pădurii de pini.
Luna străluceşte liniştit în dărăpănate încăperi,

De întunecate otrăvuri bete, larve de argint
Aplecate peste ciobanii aţipiţi;
Căpătâi lăsându-şi tăcută în tăcerea.

Apoi deschide acela mâinile sale încete
Putrezite în somn purpuriu
Şi argintii înfloresc florile iernii

La marginea pădurii întunecate drumuri strălucesc
În oraşul de piatră;
Tot mai des cheamă bufnita beţivii în neagra melancolie.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, scrise probabil între martie (anul este incert) şi 10 iunie 1914. Cea de-a treia versiune a fost publicată în ediţia din iunie 1914 a revistei "Phöbus - Revistă lunară de estetică şi critică de teatru".
Textul a apărut cu puţin înainte de apariţia volumului "Sebastian în vis" (din scrisoarea datată 10 iunie 1914).
Toate cele trei versiuni sunt construite din cinci strofe a trei versuri. Strofele doi până la cinci din prima versiune rămân în mare parte intacte - s-a schimbat numai strofa cinci. Prima strofă a primei versiuni este abandonată deja în cea de-a doua versiune. Strofa a 5-a adăugată noii versiuni este puternic modificată în ultima versiune definitivă.
Prima strofă eliminată conţinea o apoziţie îndrăzneaţă extrem de "lamentabilă", cum a considerat-o însuşi autorul, deci a revenit la versul "paşii mei păşeau pe trepte de muşchi".
În cea de-a doua şi a treia variantă există la început o stâncă, care ne confruntă şi cu o apoziţie iritantă, care acum, când este pusă în prim plan, are un efect mai puternic: "un vânat albastru" şi "sufletul".
"Marginea pădurii" se regăseşte şi în ultima versiune din "Suflet de noapte", în ultima strofă, o imagine des întâlnită la Trakl.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: cernire, tăcere şi zăpadă.
Sângerie, vânătoarea coboară în pădure;
O, privirile moi ale sălbăticiunii.

Liniştea mamei; sub brazi negri
Se deschid somnoroasele mâini,
Când luna rece răsare năruită.

O, naşterea omului. Sub temei de stâncă
Apa albastră vâjâie nocturn,
Suspinând, îngerul prăbuşit îşi zăreşte imaginea,

O paloare se trezeşte în odaia înăbuşitoare.
Îndoită, luna
Iluminează ochii bătrânei împietrite.

Vaierul, strigătele facerii! Cu aripi negre
Noaptea atinge tâmplele băiatului,
Zăpadă, care cade domol din nor de purpură.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mal de cristal

E parcă
O barcă
La mal
De cristal

Şi-n barcă
Încearcă
Să suie
-o gutuie,

Gutuie
Gălbuie,
Eşti lună
Străbună,

Gutuie
-amăruie,
Eşti lună
Cunună!

În mijloc
De foc –
Un miez
De orez,

Pe margini –
Paragini,
Aramă
Şi-alamă

De toamnă,
Ce toarnă
Cu ploi
În puhoi

Şi valul,
La malul
De sticlă,
Despică

Scoicile –
Doicile
Lumii
Şi lunii.

La mal
De cristal
E-o barcă
Şi parcă...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe frontul de est

Furia sinistră a maselor de oameni
Este-asemeni orgiei sălbatice a furtunii de iarnă,
Valul vânăt al bătăliei,
Stele fără frunze.

Cu sprâncene sparte şi cu braţe de-argint
Noaptea salută soldaţii muribunzi.
La umbra carbonizatului copac al toamnei
Suspină suflete măcelărite.

Un deşert ghimpos înconjoară oraşul.
Luna vânează femei speriate
Pe scări însângerate.
Lupi fioroşi a pătrund prin uşa spartă.

poezie de Georg Trakl, 1887-1914, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Seară de septembrie; mâhnite răsună chemările întunecate ale ciobanilor
Prin satul învăluit în amurg; în fierărie scânteiază focul.
Un cal negru se arcuieşte sălbatec; buclele de hiacint ale servitoarei
Freamătă să înşface văpaia nărilor sale de purpură.
Uşor încetează la marginea pădurii mugetul ciutei
Iar florile galbene ale toamnei
Se înclină mute peste faţa albastră a eleşteului.
Un copac s-a mistuit în flacăra roşie; cu chipuri întunecate fâlfâie liliecii.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primăvară

Încet din paşi întunecaţi căzu zăpada,
În umbra copacului
Se ridică pleoapele îndrăgostite roz.

Mereu urmează strigătul negru al marinarilor
Stea şi noapte;
Şi vâslele lovesc în tact uşor.

Curând pe ziduri în ruină înfloresc
Violetele,
Înverzeşte atât de liniştit a singuraticului tâmplă.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un oraş în care nimeni nu locuieşte este un loc în care-i frig.

Efua Theodora Sutherland în Vei depune jurământ
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unei mierle captive

Lui Ludwig von Ficker

Întunecată suflare în ramuri verzi.
Floricele albastre împresoară făptura
Singuraticului, pasul auriu
Murind sub pomul de măslin.
Fâlfâie cu bete aripi noaptea.
Atât de tăcută sângerează smerenia,
Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Luminoasele braţe se-ndură,
Cuprind o inimă frântă.
________________________

Comentarii

Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul şi promotorul lui Georg Trakl. "Cântecul unei mierle captive" a fost probabil scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit Ficker şi unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârşitul lunii aprilie Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate al lui Ludwig von Ficker, critic şi istoric muzical.
Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel şi în literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil "Mierla", în care este prelucrată de asemenea o experienţă din primul război mondial, este menţionată ca fiind reprezentativă.
Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât şi datorită culorii extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepţia noastră apar numai la păsările care nu sunt dotate cu acest "dar muzical" şi pentru că aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ţinute ca păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt iniţial locuitoare ale pădurii şi preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veşnic verzi.
În această poezie întâlnim din nou "făpturi singuratice", ca în "Ora de durere" strâns legate de "pasul" (un motiv similar ca în "Seară de toamnă"). Pasul este acum "auriu", nu "negru". În plus, apare culoarea albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată povestea suferinţei lui Isus, la care se adaugă "umilinţă" şi "Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit".
Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: "Fâlfâie cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi găsită în poem, "Suflarea" şi "Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt relativ îndepărtate direct de "cântec". Dar titlul şi poemul în sine rămân enigmatice, chiar dacă motivele şi sunetele sunt familiare din celelalte lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind un timp la Rudolf von Ficker, criticul şi istoricul muzical.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinutul umbrelor

Mă plimb prin văi întunecate
Văd morţi cu capetele sparte
Şi cu dureri ce-au fost curmate
Doar de a noastră dragă moarte.
Pe stânci sunt umbre, însă niciun trup
N-a fost vreodată viu aici văzut
Încerc să ţip, n-am glas, sunt mut
Am înţeles că am murit de mult.

poezie de Vlad Cocoş (2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţi sau vii?...

Moarte în viaţă sau viaţă în moarte?
Cum e acum şi cine socoate?
Dacă plătim trai într-o dată?
Prin izbăviri înseamnă spre-o poartă?

Unde ne-aflăm şi unde-i mai bine?
Dacă înviem prin moarte în sine?
Dacă amăgim pe-atâtea suspine?
Doar de-a trăi în moartea de mâine.

Viaţă şi moarte şi invers se poate
Lumina-ntuneric cum se împarte?
Dacă ne-aşteaptă o altfel de rimă?
Dacă e-aici morţi naşterii vină?

Naşteri din moarte, murim a ne naşte,
Dacă-i aceasta poarta spre toate?
Dacă-i continuu în cerc repetate?
Timpuri de-acum cu ce-i pe-altă parte.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!