Minimul motiv

mă apropiasem
simţisem un gard viu tremurând
ca şi cum o pasăre ca şi cum om

o magnolie îşi dăruise petalele
vântului... privirii de artist
dumnezeului ascuns
aşteptându-şi constant
ofrandele ancestrale

au trecut mai multe secunde
cine ştie?! poate o viaţă
căutam detaliile acelea apte
să garanteze continuitatea
cum ar fi o problemă spinoasă acaparatoare
o iluzie... un joc nesfârşit de-a-uitatelea

din nou mă apropiam
simţeam
vietate bolnavă
nu se ştie dacă agonisindu-şi rana
de prin vecinătăţi... dintr-un sine

sirena sunase deja... pentru a câta oară?
mai toţi cunoscuţii alergaseră
îşi puseseră la adăpost cele 2 mâini 2 picioare...
bruma de sensuri cu care poate o stare de asediu să te lase
aproape fericiţi improvizau posibila oră viitoare
încă erau capabili să înfieze licurici
să legene somnul cu monştri al vinovatului

făceau dulceaţă de vişine îşi recondiţionau hainele... sentimentele... iertau... băteau din palme se salvau chiar dacă... chiar dacă

şi tu...

şi noi

2 vietăţi agonice
nemaivând
minimul motiv
să se adăpostească

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că nu moare nimeni pentru că nu s-a născut nimeni? Şi dacă nimeni nu s-a născut cine se reîncarnează? În afara minţii cine crede că s-a născut? Întreabă un corp noaptea în somnul profund dacă s-a născut şi vezi dacă în lipsa minţii corpul ştie asta? În leşin ştii tu că te-ai născut? Dar un animal ştie el câţi ani are? Tot ceea ce ştii despre tine e doar limitata minciună numită mintea. Şi nu vrei să recunoşti tragic drama asta pentru că tocmai ea e cea care nu vrea să o recunoască chiar Acum dar care se pretinde a fi tu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că nu moare nimeni pentru că nu s-a născut nimeni? Şi dacă nimeni nu s-a născut cine se reîncarnează? În afara minţi cine crede că s-a născut? Întreabă un corp noaptea în somnul profund dacă s-a născut şi vezi dacă în lipsa minţii corpul ştie asta? În leşin ştii tu că te-ai născut? Dar un animal ştie el câţi ani are?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În gol

viaţa continua să se deruleze
de mult se difuzase episodul final
nu mai simţeam nici măcar oboseala
exasperarea de a repeta una şi aceeaşi temă

repetiţia dilua simţurile
sentimentul primejdiei
o mână uriaşă frământa vocile
amesteca trupurile

de aceea poate narcisele îşi pierduseră
apartenenţa la clasa filelor albe
portocalii înfloreau inodor
într-un manual alterat
de trecerea degetelor şi a timpului

văzută dintr-un tablou
viaţa era cântecul monoton la flaşnetă
într-o după-amiază nenumită
în care deposedaţi de tragic

oamenii

ieşiseră la o promenadă

ne dezbrăcam eul ca pe haină
ieşeam insidios... ieşeam...
figurine alterizate aglomeram străzile
cu paşi în reluare care nu scriau
mai nimic

poate doar
această iluzie fărâmiţată
în care ultimele rămăşiţe
ale bateriei universale
ne făceau să părem
încă o vreme
vii.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(diz)abilităţi

simte constant
că pierde câte ceva
niciodată nu verifică
– aşteaptă –
umplerea golului
prin autosugestie

! sonia!

ştie să se concentreze

uită mereu câte ceva
niciodată nu insistă
să conştientizeze ce anume
se roagă să-şi amintească
în timp util
înainte de miezul nopţii

!! sonia!!

ştie să creadă

ceva nou o face mereu să zăbovească
printre vechituri şarmante
cunoştinţe nebănuite
tot felul de nuanţe semantice
niciodată nu-şi face griji că va rata
şi ultima duminică

!!! sonia!!!

chiar ştie să vi... se... ze...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O parte dintre oameni fugiseră pe facebook

te făcuseşi nevăzut
nu ştiam
în care dintre realităţi să te caut
era o senzaţie sau o stare... poate chiar un sentiment
ştiam că sunt unică şi indivizibilă
în deplinătatea facultăţilor afective exclusesem
toate fericirile suspecte precum şi luxul
reactualizării tragismului antic
băgasem mâna în foc:
în ruptul capului nu mă mai stârnea
densitatea fotonilor tăi pe cap de locuitor în beznă

şi totuşi
nu ştiam în care dintre realităţi să te caut!

o parte dintre oameni fugiseră pe facebook
îşi făcuseră case supraetajate cu termopan translucid aproape opac
orice atingere de lumină era decretată pătrundere prin efracţie
oameni persoane indivizi se complăceau într-un fel de bal-mascat
purtau atitudini policrome barbar îşi somau cuvintele
să se înţeleagă ALTFEL

altă parte fugise de pe facebook
nu se ştie dacă în Realitate
cert este că
un al 6-lea simţ trimitea semnale
ca orice minciună
orice ascunzătoare era menită în cele din urmă
a fi demascată

te-am ghicit
partizan infiltrat sub acoperire
în virtualitate blindată

excludeam în continuare
orice stare de fericire suspectă
luxul reactualizării tragismului antic...

mi-am zis:
o să te pun
în textele mele
nu conteză dacă
mai eşti au ba

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e cel ce îşi formează pielea. Da, pielea poate să ne dezvăluie multe lucruri. Dacă ea e fină şi spirituală, înseamnă că omul e spiritual, pentru că nimeni nu-şi poate forma o piele care nu-i corespunde. Inconştient, omul lucrează asupra pielii sale, şi, dacă ştie cum să şi-o facă, poate chiar să o schimbe.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din simplul motiv

nu, n-o să te muşc de gât!
n-o să-ţi fac nici cel mai mic rău!
o să fiu: im-pe-ca-bi-lă
deşi adjectivul ăsta s-ar putea
să aibă sensuri distincte
pentru fiecare dintre noi

o să-mi amintesc din când în când de tine
cu îngăduinţă poate chiar cu simpatie
(Rămânem prieteni, nu?!)
cu nostalgie decentă
cel mult generatoare estetic

o să-ţi aprind lumânare albă
... îîîîî... la vii, domnule!
n-o să cer nimic
mă voi încredinţa
bunei întămplări

aşa o să înţelegi probabil
că nu eşti deloc un martir
(nu te mai lamenta!)
că îţi aduci ofranda
împotriva
propriei
vreri

din simplul motiv
că Iubirea
este
sau
nu!

şi atât.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul îi reproşase că se jucase cu el, cu sentimentele lui, că-l manipulase, atunci, de mult, când erau prea tineri pentru a înţelege viaţa şi greutăţile ei; erau elevi, amândoi... Avea oare dreptate?! Fusese ea atât de rea, iar el chiar o iubise cu adevărat atât de mult şi de fapt, încă o mai iubea, chiar şi acum, după atâţia ani?! O iubea şi suferea pentru ea, chiar dacă, din spusele lui, altceva dorea să lase de înţeles... În cazul ăsta însă, de ce nu-şi refăcea viaţa? De ce prefera să rămână singur şi trist? Doar avea totul... Era director, încă tânăr, încă frumos, atrăgător, încă putea stârni pasiuni în inimile multor tinere, dacă le permitea acest lucru... Dar el, nu; prefera să rămână singur şi trist, închis în Institut şi-n sine însuşi, prizonier al propriilor sale sentimente şi gânduri, altfel spus, un neînţeles. De ce oare?!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea noastră

aparent fără nicio legătură cu scenariul biblic
această derizorie contorsiune de destine
unul împotriva celuilalt ca şi cum
reciproc ne-am fi privat de locul binemeritat
în fantomaticul paradis
acelaşi imbold preistoric ne îndeamnă
fiecare pe sine să se salveze
înainte ca celălalt să o facă!
uităm infinit cât de înjumătăţiţi
cât de bolnavi suntem!

să fie vis?!... aproape-realitate?!

eu în rochie retro şi coafură asortată
în privirile unui public cenzurându-şi aplauzele... poate înjurăturile
... păşesc... păşesc într-un viitor niciodată de tine anticipat
de undeva din afară încerc să spun lucrurilor pe nume

chiar dacă tu... chiar dacă...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depersonalizare

cu certitudine
războiul acela
nu era al nostru
cineva trasase o linie
pusese un punct
plasându-ne în afara jocului
cu oameni suficient de mari
pentru a scrie istorie

anodini în afara pericolului
am privit călduţ la spectacolul celorlalţi
ne-am construit chiar şi o peşteră am plantat vreo 3 brazi

... ceaiul la ordinea zilei şi fardul... uneltele eficace

desigur eroismul avea să fie încă o vreme
piatra de poticnire a minţilor mult prea acomodate
ne forţam poate norocul, cine ştie?!

micşunelele crescuseră uriaşe irecognoscibile
cu greu ne aminteam florile pitice ale copilăriei
ne-am impus iubirea dezinteresată faţă de sine
aşa cum necondiţionat un părinte învaţă să ierte
crima unui copil

într-un final
am înţeles:
sângele era
chiar al nostru.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oceanul de Linişte nu poate fi creat, deoarece El există deja - de aceea, dacă încerci să îl creezi din nou, vei crea o altă versiune a oceanului - un mic lac - care te va ţine departe chiar de Oceanul în Sine, căci orice creaţie a unui sunet relativ nu poate cuprinde Prezenţa Absolută în Sine. Liniştea există chiar şi în clipele de confuzie, de suferinţă, însă, datorită faptului că oamenii se identifică total cu forma, ei nu pot transcende forma şi rămân la nivelul la care poate exista zgomotul care a pus stăpânire pe formă. Războiul creează război, pentru că o iluzie creează o iluzie şi mai puternică, iar identificarea cu iluzia creează o realitate iluzorie, modelată şi condusă chiar de iluzie. Când te identifici cu iluzia - cu zgomotul - atunci zgomotul trăieşte prin tine şi tu nu mai trăieşti viaţa, exact aşa cum este - ci trăieşti viaţa zgomotului, exact aşa cum este zgomotul. Răzvrătirea împotriva zgomotului nu face altceva decât să împuternicească autoritatea zgomotului asupra fiinţei tale.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristă floare

Dacă nu mor, cui rămâi?
Dacă mor, a nimănui.

Viu de ce să fiu aş vrea,
Dacă nu te pot avea?

Mort de ce să vreau să fiu,
Dacă mort înseamnă viu,

Iar viu se traduce prin:
Fără tine? Ca un crin

Rupt de vânt, nepăsător
Dacă mă usuc şi mor

Într-o zi sau, într-o glastră,
Pus de tine la fereastră,

Deşi nu sunt viu, să par,
Cât mai am apă-n pahar...

Versul meu, ce tristă artă,
Vas viu la o floare moartă

Care pică pe-o hârtie,
Dorul tău când o adie,

Mâna mea ce-n tremur scrie,
Frunză-n moarte, frunză-n vie

Literă cu literă
De aripi se scutură

Ca petalele, pe rând,
Până cine ştie când...

Chiar această poezie
Poate ultima să fie.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva parcă

nimeni nu ar fi putut calcula
distanţa exactă
până la primul înger
cât de mult ne apropiaserăm
cât de încăpătoare se făcuse depărtarea
către propria inimă

şi cine ştie dacă el ar fi fost
duhul însărcinat încă o vreme
cu naşterea vie lângă înflorirea cireşilor

la pronosticuri renunţaserăm de mult
mai vedeai ici-colo câte un doctor de suflete
prezentându-şi obiectul muncii ca pe vietate
somată ineluctabil de preistorie

făceam haz probabil
încercam mai multe piste deodată
statisticile aveau desigur să ne includă şi pe noi

hainele existau silenţios în şifoniere mute
într-o armonie suspectă era poate
felul lor de a-şi manifesta gratitudinea
pentru momentul de renunţare la sine
de încredinţare exteriorului
eram noi altfel!
ipostaza anterioară ca o tentativă a subconştientului
de a face suportabil necunoscutul
monştrii letali din interiorul lui mâine

aşteptarea se desfăşura oarecum poetic
asemenea unei câmpii arse nesfârşite în faţa căreia
proba supremă era să rezişti cât mai mult
până la înghiţirea definitivă

ca pe ultimă ţigară consumam un gând
ne mişcam invizibil imaginaţia
ţintind păstrarea dreptului elementar la intimitate
pragul acela dincolo de care oricând
ar fi putut surveni... nu viaţa

cineva parcă repara acoperişul unei case
mieii scoteau corniţe şi verdele ar fi început
să se acopere de aurul coborât fantastic
sub forma bănuţilor galbeni

bunica parcă trebăluia
dintr-o altă stare se ridicau
aburii fragezi ai supei

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne aminteam

dacă avuseserăm vreodată
haine de stradă
nici când alergaserăm ultima oară
să lăsăm în urmă fie şi pentru 5 minute
aerul stătut al dormitorului ca un buncăr protejându-ne
de orice mai puţin de noi înşine

şi dacă podeaua lipicioasă a livingului ne tachinase o vreme
iar noi – generoşi peste poate, doar liberi!
îi acordaserăm patru cinci şase... 9 din circumstanţele atenuante

şi cum rochia galbenă era pentru ziua fermecată
eşarfa cu sclipici pentru picnicul de joi

dacă îmi plăcea să ies pe fereastră
să dau cerul tare şi pomii aproape?

curgeau flori din cais
o voce inunda cosmosul:
mă aşteptai la o poartă

... şi oare obişnuiai să-ţi apropii nările
de trunchiul viu purtător de magnolii
al femeii dintr-o carte?!

cu certitudine

prin noi trecuseră alţii

nu specii

în papuci şi halat de casă.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără pustiu în suflet

candelabrul lumii în ramuri se desfăşoară
soarele pătrat pictat de Picasso acolo stă atârnat
Goya prin culoare pe un braţ pune sus colţul lunii
eu am venit pe drumul măslinului să văd cerul
în albastru-negru de noapte o stea îmi şopteşte
că durerile lumii mele au încă putere
deşertul prin pustiul nisipului arzător
chiar dacă desenează cercuri albe în soare
nu poate să-mi usuce şi să-mi lase ochii goi
pietrele în nisipul deşertului vorbesc încă
că durerea încă nu este o pedeapsă sfâşietoare
chiar dacă pe toţi încă ne doare
amintiri separate sunt încă în mine contrare
rana mea nu face cicatrice pe cerul albastru
în zorii dimineţilor albe pline de alb
când în deşert se vede un nou început...
fără pustiu în suflet

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul zilei

ea venea pe o cale
în rochie înflorată şi pantofi din lac
2 fluturi trudeau s-o desăvârşească estetic
zgomotul muzical deschidea o corolă

în lume
se emiteau constant prognoze nefaste
tocmai ce scăpase [pentru a câta oară?]
rochia albă cu magnolii – ca o platoşă!

ea venea pe cale
la intervale sonore îşi pipăia poşeta minusculă:
rujul din coacăze o agendă "autrefois" stiloul cu peniţă de aur 3 bomboane cu lapte

întreagă şi vie venea!
ingenuitatea ei avea poate să fie trecută cândva
la Poemul zilei

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie îndeobşte îmi place hârjoana, nu bătaia

De pe un balcon s-a aruncat în gol,
n-a văzut nimeni isprava,
dar nici n-a murit.
A rămas cu handicap fizic de parcă nu-l avea mintal,
dar s-a vindecat de cel mintal
şi vrea să trăiască.
Ce absurditate mai e şi asta,
nimeni nu ştie nici chiar handicapatul.

Doamne îmi zic chiar dacă grădina ta e mare
are şi buruieni cât cuprinde,
flori, unele chiar carnivore
şi tot ce ne trebuie pentru a trăi în pace,
dar pacea nu e întotdeauna de găsit.

Mie îndeobşte îmi place hârjoana, nu bătaia
celor cu minţile întunecate,
ăştia sunt nişte animale de luptă
pentru nimicul din ei
şi mereu vor să bată, ori să omoare pe cineva fără motiv,
de fapt nu ştiu de ce,
unii zic din prostie, dar prostia nu e obligatoriu agresivă,
e de multe ori simpatică şi naivă,
răul e făcut din greşală şi nu predeterminat.

Dumnezeu îi ştie pe indivizi
şi ce le poate capul,
dar nu intervine,
îi lasă să vadă dacă le pare rău şi se căiesc
pentru ai chema la iertare.

De cele mai multe ori nu vin
apoi Dumnezeu se supără şi varsă lacrimi pentru nevinovaţi,
pe restul îi cheamă la judecata aspră.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (23 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Stau şi mă uit cum frica amestecă
ruşii cu americanii şi cu extratereştrii
şi încă nişte milioane de chinezi.
Îi îmbracă în combinezoane albe,
le pune măşti pe figură.
Cine poate să spună că a privit frica în ochi
şi ştie cu cine seamănă.
Ochii se închid singuri
cu degetele de latex ale unor mănuşi
care în timpul liber fac teatru de umbre.
Un iepure pe un zid pare să ştie
toată istoria viitoare.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde

întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta

aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când are loc întâlnirea fizică dintre cele două suflete pereche, îl recunoşti pe cel care îţi este ursit ca făcând deja parte din tine, chiar dacă îl vezi pentru prima oară. Se creează o legătură magică, despre care ai impresia că a existat dintotdeauna, chiar dacă acum o conştientizezi. E vorba de o contopire totală.

citat din Lee Ann Wiseman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!