Răutatea omenească

MOTTO: "Dar tu, române, să fii bun!" - străveche sfătuire românească.

Ce lume-nvolburată ne înconjoară-n viaţă,
În care se-nmulţiră monştrii cu chip de om!
Duplicitatea însă pe toţi îi dă pe faţă,
Căci se impun prin răul din ei... Ciudat sindrom!

Dacă-i priveşti, întâi par mutre-n toată firea...
Unii-ţi zâmbesc şi chiar ai zice că sunt buni,
Dar, din nimic, se-ncruntă şi-şi schimbă brusc privirea,
Sărind să te înfrunte, mai rău ca alţi nebuni!

Câţiva din ai mei prieteni ştiau de-asemeni oameni
Căci mult rău le făcură, aproape de prăpăd.
Avui şi eu năpasta să-nfrunt din aceşti fameni -
Cu greu scăpai de dânşii; azi fug dacă-i revăd.

Prin bârfituri infame mă prigoneau cu ură;
Prin uneltiri sinistre, chiar fără să-i provoc.
Fugiţi de-asemeni monştri cu vipere în gură:
Ei sunt fiii Satanei cu-al lor demonic joc!

Când cei ce râd de tine şi-s nonvalori supreme,
Căci n-au produs nimic şi-i gol în urma lor,
Tu urcă-ţi Everestul şi, de te-ntorci devreme,
Închide-te în casă şi trage de zăvor!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit că fără tine nu mai pot

Chiar dacă altuia îi sunt mireasă,
Cu-al tău sarut, eu veşnic mă voi îmbrăca,
Şi-atunci, când dorul, pe suflet mă apasă
Eu, pe sub piele port, iubirea ta.

Mereu absentă, când viaţa-ţi pare fantezie,
Purtându-ţi frigu-n ochii verzi,
Căci calea către răsărit imi e pustie,
Trăgându-mi soarta în zăpezi.

Fatomă sunt, cand viaţa mea prin viaţă-ţi umblă,
Si nu mai ştiu, ce să-ţi mai spun că sunt,
Căci fără tine-s fără umbră,
Şi nu îmi gasesc locul pe pământ.

Cu-n ochi te văd, şi totuşi esti departe,
Când teama-mi face noaptea-n zi,
Tinându-mă legată, de viaţă si de moarte,
Crezând, că fără tine voi muri.

Când mă priveşti, imi sare inima din piept,
Iar ochii-mi verzi te caută prin casă,
Amintindu-mi, ce lung e drumul unde-aştept
Să-ti spun doar tie da, şi să îţi fiu mireasă.

Mai trece-o iarnă, apoi o vară,
Şi-n lume moare aproape tot,
De când, in inimă mi-am pus, tot frigul de afară,
Să uit de noi, să uit că fără tine nu mai pot!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine dragul meu...

Lângă tine am învăţat ce-nseamnă să iubeşti
Căci tu eşti totul pentru mine şi nimic mai mult
Şi vreau mereu să-ţi spun cât de drag imi eşti
Căci tu eşti unicul meu sprijin pe acest pământ,

Lângă tine am învăţat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viaţa mea,
Când toţi mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine şi în iubirea ta.

Lângă tine am învăţat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulţi nu le-nţeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu eşti fericirea ce nu vreau s-o pierd.

Lângă tine am renăscut ţinându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi şi prin furtună
Şi nimic nu poate sta, în calea fericirii.

Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu eşti talisman ce viaţa-mi ocroteşti
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poţi să-mi dăruieşti.

Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viaţă,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul şi zămbetul pe faţă.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om şi o femeie. Ei erau atât de săraci, încât n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau după sufletul lor. Muncea bietul om de dimineaţa până seara târziu, alături cu muierea, de-i treceau năduşelele, şi ca să dea şi ei în spor, ba. Se ţinea, vezi, norocul după dânşii ca pulberea după câini, cum se zice. Umblau cu tărăbuţele de colo până colo, şi ca să se statornicească şi ei la un loc, nu găseau. Căci cine era să-i priimească pe ei, doi calici, cu leaota de copii după dânşii?! Adică uitasem să vă spui. Aveau aceşti oameni o spuză de copii. Din aceşti copii, cei mai mari erau numai fete, iară băieţii erau mărunţei şi stau lângă dânşii ca ulceluşele. Să nu vă fi dus Dumnezeu vrodată să fiţi faţă când venea omul de la muncă, că v-aţi fi luat câmpii. Ieşeau toţi afară înaintea lui, jigăriţi şi hărtăniţi, ca nişte netoţi, subţiratici şi piţigăiaţi, mă rog, leşinaţi de foame, şi tăbărau pe bietul om cu gura: tată, mi-e foame, tată, mor de foame. Tatăl lor se zăpăcea şi nu ştia către care să se întoarcă mai întâi şi le da toată agoniseala lui dintr-o zi. Dară de unde să le ajungă ce brumă le aducea el? Abia puneau p-o măsea.

citat clasic din povestea Fata săracului cea isteaţă de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dracul, în linii mari

e ceva ce nu se manifestă
decât prin contradicţii.
acest ceva nu este divin,
căci pare lipsit de raţiune,
nu este uman,
căci e lipsit de inteligenţă,
nu e drăcesc, căci nu e binefăcător,
nu e îngeresc,
căci arată plăcerea răutăcioasă
de a produce oarecare rău.
Napoleon era demonic,
ducele de Weimar era demonic,
doar Mefisto nu era demonic,
căci era o fiinţă mult prea negativă,
dracul e inteligent ca filosof,
dar, cam mărginit, în soluţii
şi s-a apucat dracul să facă treabă
a ajuns să pună mâna pe cărţi
dinadins s-a transformat în om
să scoată rodul omenesc din toată răutatea,
mai întâi, a împeliţat cuvântul
cel dinainte de veci în firea omenească,
apoi s-a împrietenit cu omul
sau cu forţele drăceşti din om
diavolul pierde dacă omul e năzdrăvan
când omul ajunge la dracul cu cărţi
el trebuie să-l gonească şi de acolo
şi să-i ia cărţile din mână
doar omul a ştiut să-i preia
şi să-i umanizeze mai toate rosturile
luându-i cărţile din mână
dracul a rămas să stea ca şi fără rost,
undeva prin ţara nimănui,
adică pe la hotare
dar, aşa izgonit de peste tot din lume,
de ţi-e mai mare mila
el ştie dintr-o dată să se întoarcă
în inima lucrurilor
şi dacă nici asta nu e ispravă de drac,
înseamnă că nu există de fel diavol în lume

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic fără DUMNEZEU!

De ce, Doamne, nu ne tuni prin minte?
Uituci, a rugăciune sărutăm prea rar
Trudite, palmele, prin care ştii, Slăvite,
Fărâma pâinii să ne-o dai, al vieţii dar.

De ce uităm, să ne-nclinăm spre mâna
Prin care ne storci apa, cu-al tău har?
În inima izvorului el scotoceşte vâna,
Zâmbind modest, de-i zici:"Ce fântânar!"

Şi-atât de păcătoşi, uităm chiar şi de Tine,
Când bucuriile n-au margini de şuvoi
Şi doar când sufletul adună-ntunecime,
Ne înălţăm spre Tine, să te-ngrijeşti de noi...

De ce prea des ne laşi de capul nostru,
Căci blasfemând ne credem bravi eroi,
Uităm ce este bun, care ne este rostu',
Uităm esenţialul:
Fără de tine, Doamne, n-am fi fost nici noi!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai responsabili

E vremea schimbărilor, frate române
Răbdarea-i pe sfârşite, doar lupta ne rămâne
Să-nlăturăm toţi viermii paraziţi ai ţării
Ce-au sărăcit poporul şi ne-au făcut mizerii

Corupţia perfida, ucide tineretul
Că viermilor le place luxul şi bănetul
Şi-s mulţi pe trupul ţării şi tot mai nesătui
Devine tot mai greu, cu ei ca să te pui.

Au un tupeu de vierme, lipsiţi de conştiinţă
N-au nici un Dumnezeu, sunt fără de credinţă
Demnitari de frunte, în care am crezut
Au stors a noastră ţară cum nu s-a mai văzut

Formând partide frate, viermii au prins putere
De la an la au tot mai multă avere
Şi c-o nesimţire de vierme parazit
Poporul în câţiva ani, jalnic a sărăcit

Şi-n toate-i debandadă, greu de suportat
Legile sunt strâmbe, labirint curat
Poporul sărman, e împins ca să dea şpagă
Căci asta la toţi viermii le este ce-a mai dragă.

Şi şpaga e în toate, din minister în jos
Să fii cinstit acuma e tare anevoios
Te provoc române, să facem o schimbare
Pe viermi să-nlăturăm fără vreo cruţare

Şi dacă au făcut averi ce nu-s justificate
Fără nici o milă, să fie confiscate
Şi-om da la medici frate şi-om dota spitale
Că sunt lipsuri multe şi-i o mare jale

Şi-om purta de grijă la dascăli, profesori
Să-i păstrăm în ţară, nu slugi prin alte zări
Şi-om dota şi şcoala să facă performanţă
Tineretul astfel să capete speranţă.

Multe am putea face, după cum se pare
Însă asta frate, îndeamnă la schimbare
Oricare dintre noi, un pic mai responsabili
Hai să arătăm, române, că suntem capabili!

poezie de Ionel Popa (8 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refugiu

Ca un pilot de curse sfidam sub mine norii:
I-am spart fără de milă trecând deasupra lor.
Am fost sus, la-nălţime, precum prin nori cocorii,
Dar când văzui că-s singur, decis-am să cobor...

Din înălţimi celeste, plonjai în scufundare.
M-am afundat în goluri cu negre adâncimi...
Acolo-am fost tot singur şi bezna tot mai mare;
De-aceea, din extreme, ieşii între mulţimi.

Aici, la suprafaţă, pe scoarţa pământească,
La mijloc, între oameni, nu ştiu ce-i de făcut,
Căci văd cum jalnic piere chiar firea omenească
Şi-o molimă de ură pe glob a apărut!

Ca să-mi salvez o parte din ce-a fost bun în mine,
M-am refugiat prin codri, pe lângă răuri, mări,
Şi peste tot am prieteni: păsări, furnici, albine,
Mulţimi de patrupede - oriunde-n patru zări...

Mi-s dragi şi mă respectă, căci toate-au legi perfecte.
Le ştiu secretul vieţii şi le respect la fel.
Nu am găsit la ele nici vicii, nici defecte;
Multe-nvăţam alături şi-s mândru de-al meu zel.

Stând printre flori, prin iarbă, prin peşteri primitoare,
Nu-i zi să n-am privelişti spectaculoase-ades:
Măreţe răsărituri ori asfinţiri de soare,
Încât mă-mbăt de-un farmec de alţii ne-nţeles.

Când vreau, caut izvoare şi dorm chiar lângă ele,
Vrăjit, le-ascut şoptirea deplin melodioasă,
Care-nsoţesc sub lună triluri de filomele -
Şi, totuşi, chiar şi-acolo, eu mă visez... Acasă!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pătimirile poeţilor

Prin zbateri şi sculptări în slove, brodând idei cu dulci candori,
Prin arderi vii ce umplu goluri şi schimbă vorbele-n cântări,
Poeţii-nşiră versuri albe sau clasice, de s-or ivi,
Crezând că numele lor şterse, celebre-n veci vor deveni...

La Porţile-eternităţii toţi vin grăbiţi şi bat timid,
Dar ele-s uşi înţepenite şi-odată-n secol se deschid,
Iar cel mai norocos, când intră, străbate-un labirint de-amploare,
Spre-a dovedi c-a lui sosire n-a fost o simplă întâmplare.

Din zeci de colţuri, reflectoare îl urmăresc prin osanale;
Covoare largi de flori, oriunde, l-aşteaptă aşternute-n cale.
Şi, totuşi, cel ales, adesea, îndură pisme brusc ivite,
Căci nu o dată-n flori, ascunse, l-ating şi ace otrăvite...

Nimic nu e perfect în lume şi asta orice om o ştie,
Poeţii însă-s alte fiinţe - transformă toate-n Poezie:
Natura, dragostea, norocul ori chiar durerea-adeseori -
Şi cât de cât, de-alină inimi, rămân pe veci nemuritori!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu sunt în viaţă), noi nu am fi buni de nimic.

Gabriel Liiceanu în Declaraţie de iubire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuie zâmbesc

Mă crucesc că înnebunesc
Numai văd nimic, chiar orbesc?
Oameni toţi se iubesc!
Şi-n satire îi sictiresc...

Cred că demonic vă greşesc
Adevărul nu vi-l vorbesc..
Răstignirile-mi doresc?
Cuiele chipuri zâmbesc

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate singura diferenţă dintre mine şi tine este că eu chiar sunt un nimic în sensul real al cuvântului, pe când tu chiar şi când afirmi căci "cunoşti" nimicul eşti tot un mare "CINEVA"!. Tu în faţa mea afirmi: "Chiar sunt un nimic, sunt nimeni!" dar imediat cum te întâlneşti cu 898989, uiţi nimicul şi devii brusc "Cineva"! Nu e nimic nenatural în atracţie, dar de ce să uiţi adevărata ta natură pentru ea? Fără ca adevărata ta natură să existe, atracţia dintre un bărbat şi o femeie ar exista? Fără ca mai întâi SĂ FII, poţi fi bărbat sau femeie? Prima condiţie este "A-FI". Recunoaşte-o degrevată de orice gând, ea este natura ta reală, este libertatea. Când erai prunc făceai pe tine şi habar nu aveai de bărbăţia ta. La 90 de ani datorită Alzhemer-ului vei face pe tine şi vei uita de toate rolurile tale. Află cine eşti tu, pentru că mintea care se dă spirituală acum e top cea mai bună comedie!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 de Cupe (Sonet Tarot)

Îţi este greu să pleci, dar n-ai ce face
Ai obosit de-atâta frământare
Renunţi la oameni buni, la tot ce-ţi place,
Pentru că simţi în suflet o chemare.
N-ai cum să ştii ce-aduce viitorul
Eşti temător, chiar dacă crezi în tine,
Tot ce-ţi doreşti e să mai schimbi decorul
Şi să îţi fie zilele senine.
Chiar dacă-i grea, e bună despărţirea,
Căci altfel viaţa o rutină-ţi pare
Şi-ajungi să simţi din plin nefericirea,
Când ce-a fost bun devine-o închisoare.

Aşa că nu uita, când îţi schimbi locul
Se schimbă dintr-o dată şi norocul.

poezie de Octavian Cocoş (26 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Eşti prezent mereu: în minţi, în suflete, în noi.
Nu eşti nici bun, nici rău. Ne ajuţi dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îţi îndrepţi mâna înspăimântătoare către noi...
Şi ne dai răul înapoi. Şi iar ne ierţi, şi ne aştepţi să fim mai iubitori.
Ne ierţi, dacă greşim, şi vrei să ne ridici din nou.
Fără să ştim.
Nu uiţi nimic neiertător şi uiţi greşeala când vezi credinţă într-un om.
Eşti peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Şi nu te arăţi pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu eşti zilnic printre noi
Eşti înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecţi, lucizi
Tu dai viaţă, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală şi chiar moarte.
Îţi place să te joci, te înduioşezi dacă iubim.
Eşti lângă noi, când plângem.
Eşti femeie sau copil?
Tu ştii planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu eşti nemuritor, şi vrem şi noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mimează stângăcia sau prostia comicul este produs ca şi când ar fi vorba de un comic real, căci sunt îndeplinite condiţiile prielnice comparării care conduce la constatarea diferenţei de consum: prin aceasta nu devenim însă ridicoli sau demni de dispreţ, ci uneori putem trezi chiar admiraţie. Sentimentul de superioritate nu ia naştere la ceilalţi, căci aceştia ştiu că este vorba de o simplă simulare, ceea ce constituie o dovadă în favoarea independenţei principale a comicului faţă de sentimentul de superioritate.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e atât de dor de tine, tată!

Mi-e atât de dor de tine, tată!
Că a-şi da orice să-mi fii aproape,
Să-mi dai iar sfaturi înţelepte,
Ca filozofii în etate,
Să stăm la masă ca odată.

Mi-e atât de dor de tine, tată!
Să îţi revăd privirea blândă,
Ce ochii negrii îţi rotunjeau
Şi râsul larg, deşi cam rar,
Când lumea era mulţumită.

Nimica nu te supăra,
Ca lenea şi minciuna coaptă,
Ce necuviinţa fluturau,
Fără tupeu, din poartă în poartă,
Crezând-o chiar emancipată.

Te războiai cu orişicine,
Pentru prostia afişată,
Ca să nu prindă rădăcini
La Poarta mult prealuminată,
Căci tu ştiai ce era sfânt.

Mi-e atât de dor de tine, tată!
De glasul tău cântând romanţe,
În zilele de sărbătoare,
De demnitatea-ţi neclintită
Şi de respectul tău din poartă,
Faţă de toţi românii buni
Plini de omenie şi credinţă.

Mi-e atât de dor de tine, tată!
Şi mândră sunt, că eu ţi-s fată,
Care iubeşte tot ce-i sfânt,
Aşa cum îi spuneai odată.
Mi-e atât de dor, de tine, tată!
Şi îmi lipseşti, aşa de mult.

poezie de Valeria Mahok (20 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul este podoabă supremă a femeii chiar fără podoabe; căci dacă-i lipsită de el, ea nu străluceşte, chiar când e gătită.

în Mahabharata
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul este podoaba supremă a femeii chiar fără podoabe, căci dacă-i lipsită de el, ea nu străluceşte chiar când e gătită.

în Mahabharata
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul e lung şi... foarte greu

Pe drumul meu ce este lung,
la capăt... sigur o s-ajung
chiar dacă munţi o să străpung.
Dar... Nu ştiu când.

Căci are prea mulţi bolovani
ce din păcate-mi sunt duşmani.
Pe ici pe acolo sunt... golani
cu coarne-n frunte, ce împung.

Eu nu pricep de ce sunt răi,
neisprăviţi şi tăntălăi,
dar latră ca nişte dulăi
şi... muşcă foarte rău.

Am încercat cu-n "băţ" mai mic
să-i potolesc măcar un pic,
ca... pân-la urmă să le zic:
Dracul vă ia pe toţi!

Eu! O să merg pe drumul meu
chiar dacă-i lung şi foarte greu,
sper, să-mi ajute Dumnezeu,
cu crucea-n spate. Aşa cum pot.

Poate îmi spui Tu, prieten drag:
De ce e lumea atât de rea?
Şi... nu te-ajută nimenea?
Ba... chiar te scuipă şi-ţi dă-n cap
C-o rangă grea.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (14 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eutanasia [Euthanasia]

Când Timpu-aduce într-o clipă
Somn fără vis celui plecat,
Uitare! Blânda ta aripă
Tu să ţi-o mişti peste-al meu pat!

Să n-am la cap amici sau rude
Bocind sau nu că sunt lovit:
Nici fete-având genele ude
Părând c-au sufletul zdrobit.

Ci-n pace să mă-nghită glia,
Fără aceşti îndoliaţi:
N-aş vrea să tulbur veselia,
Să plângă-amicii înfioraţi.

Oftatul de-ar putea Iubirea
Să-l curme blând, că nu-l suport,
Îşi va vădi la urmă firea
În ea că-i vie, în el că-i mort.

De-ai fi, O, Psyche, la vedere
Mereu senină, ai răzbi:
Uitând de chin şi neplăcere,
Chiar şi Durerea ţi-ar zâmbi.

Dar e-n zadar? Căci Frumuseţea
E ca un aer expirat;
Plânsul femeii şi tristeţea
Te fac să nu mai fi bărbat.

Deci vreau să mor de toţi departe
Fără regret, căci oameni mii
N-au fost deloc zdrobiţi de Moarte,
Durerea trece sau n-o ştii.

Să mori, să pleci în larga zare!
Cum pleacă toţi, c-aşa-i sortit!
Ca un nimic am fost îmi pare
Şi-n viaţă apoi nefericit!

Ai avut zile bune-o mie
Şi multe, multe bucurii?
Orice-ai fi fost, spun cu tărie,
E mult mai bine să nu fii!

poezie celebră de Byron, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îţi cânt Doamne o Isus
Şi viaţa şi Fiinţa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credinţa

Eu te laud te slăvesc
Şi ţi-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Şi-o să umblu pe picioare

Şi iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Paşii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci eşti Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viaţa de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Şi lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieţii Sfânt Cuvânt
Ne e soare şi lumină

Îţi cânt Doamne a Ta-ndurare
Şi smerenia ţi-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Şi-ţi mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toţi — de lume goi

Azi blândeţea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Şi al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ţi dăm slavă toţi mereu

Îţi cânt Doamne stăruinţa
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar fiinţa
Cei de azi s-avem credinţa
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne ţină
Toţi să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ţie
Vreau de-a pururi să îţi cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veşnicie
Şi în cer şi pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!