Nimic fără DUMNEZEU!
De ce, Doamne, nu ne tuni prin minte?
Uituci, a rugăciune sărutăm prea rar
Trudite, palmele, prin care știi, Slăvite,
Fărâma pâinii să ne-o dai, al vieții dar.
De ce uităm, să ne-nclinăm spre mâna
Prin care ne storci apa, cu-al tău har?
În inima izvorului el scotocește vâna,
Zâmbind modest, de-i zici:"Ce fântânar!"
Și-atât de păcătoși, uităm chiar și de Tine,
Când bucuriile n-au margini de șuvoi
Și doar când sufletul adună-ntunecime,
Ne înălțăm spre Tine, să te-ngrijești de noi...
De ce prea des ne lași de capul nostru,
Căci blasfemând ne credem bravi eroi,
Uităm ce este bun, care ne este rostu',
Uităm esențialul:
Fără de tine, Doamne, n-am fi fost nici noi!
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.