Răutatea omenească

MOTTO: "Dar tu, române, să fii bun!" - străveche sfătuire românească.

Ce lume-nvolburată ne înconjoară-n viaţă,
În care se-nmulţiră monştrii cu chip de om!
Duplicitatea însă pe toţi îi dă pe faţă,
Căci se impun prin răul din ei... Ciudat sindrom!

Dacă-i priveşti, întâi par mutre-n toată firea...
Unii-ţi zâmbesc şi chiar ai zice că sunt buni,
Dar, din nimic, se-ncruntă şi-şi schimbă brusc privirea,
Sărind să te înfrunte, mai rău ca alţi nebuni!

Câţiva din ai mei prieteni ştiau de-asemeni oameni
Căci mult rău le făcură, aproape de prăpăd.
Avui şi eu năpasta să-nfrunt din aceşti fameni -
Cu greu scăpai de dânşii; azi fug dacă-i revăd.

Prin bârfituri infame mă prigoneau cu ură;
Prin uneltiri sinistre, chiar fără să-i provoc.
Fugiţi de-asemeni monştri cu vipere în gură:
Ei sunt fiii Satanei cu-al lor demonic joc!

Când cei ce râd de tine şi-s nonvalori supreme,
Căci n-au produs nimic şi-i gol în urma lor,
Tu urcă-ţi Everestul şi, de te-ntorci devreme,
Închide-te în casă şi trage de zăvor!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!