Pe urmele altora
De sub pașii picioarelor robuste
rămân urme care nu se șterg imediat,
nu-mi place să le las la vedere,
ci mai degrabă merg pe urmele altora.
Sunt supărat pe femeile care se joacă cu sufletul,
ele nu știu cum se iubește cu inima
și mereu sunt singure.
Nu mă dau bătut, lupt până la capăt,
în orașul meu e destulă marfă,
dar nu intru în afaceri murdare.
Tu încerci să determini cine a ucis încrederea,
eu încerc să caut mișcarea sănătoasă
și amândoi vrem să ne menținem pe aceeași cale.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Sunt prezent
De la naștere m-au lăsat să aștept
m-au învățat să mă lupt cu timpul,
porțile la care bat se deschid greu,
dar trebuie să intru.
Sunt prezent
în toate întâmplările și ele mă încearcă
și chiar dacă mă rănesc
lupt până la epuizare.
Strig cu revoltă,
nimic nu mă oprește în loc
și nici nu mă tem
când îmi topesc seva
în fiecare cuvânt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu și ea nu mai eram
Ea îmi strânge dorințele în palmele asudate
și gâdurile se cuibăresc sub streașina pieptului
marea în care se scaldă e jovială
are bucuria soarelui căzut în ape
și așteptarea i se pare prea lungă
cât o noapte de singurătate
când orașul își închide porțile
și străzile rămân pustii.
Dimineața când orașul se trezește din somn
ea pornește să vadă ce s-a întâmplat.
Era ziua cu foi volante aruncate pe podea
și ea observat că sunt nescrise,
eu nu mai eram
plecasem devreme să o caut
și ea nu era nicăieri.
Nu știu unde s-o caut
acasă n-a mai venit
ori poate eu am uitat unde are casa.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimile norilor negri
îmi număr pașii în gând
până la obiectivul vizat
fără un rost
nu știu de ce mă complic
totul îmi pare o năstrujnicie impusă
care se produce instantaneu
poate cineva mă implică
în trăiri fără nume
aș îndrăzni să mă răzbun
dar n-am pe cine
și mă regăsesc în tăcerea vârstei
nu mă pot întoarce din drum
dragostea mă urmărește clipă de clipă
și sufăr fără să spun
nervii se joacă cu așteptarea
și vor s-o suprime
întorc în iubire miracolul
îl fac să ardă cu flacără
până la rădăcini
în sânge în inimă în suflet
și locul se vindecă
privesc lumea cu ochii țintă
și nu mă mir ce se întâmplă
pașii se fac tot mai grei
deși îi număr foarte rar
nu mă mai grăbesc atât de mult
oriunde mă duc
rămân cu timpul pe loc
nu mă las purtat de nimeni
am cerul ca un acoperiș
din care picură
lacrimile norilor negri
nu stau în ploaie
fug de femeile ude
și mă încălzesc iubind soarele
chiar dacă-i ascuns
am sufletul rotund
și e destul să-l mângâi tu
ca el să se deschidă
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urmele iubirilor uitate
Oamenii mor întotdeauna, dar rămân urmașii lor,
eu sunt un urmaș care lasă urmași
cum fiecare rădăcină a neamului omenesc.
Nu mă desprind de trăsăturile comune
oricât de multe ar fi ramurile în arborele vieții,
mi-e greu să nu recunosc sângele
care vine ca un râu fără sfârșit,
nu mă plâng de nimic,
dar nici nu mă laud.
sunt născut din filonul care străbate timpul,
urmele iubirilor uitate nu dispar
chiar dacă se pierd legăturile directe
și uneori destinul mai joacă feste.
Încerc să mă despart de cei fără cinste
pentru a nu moșteni nicio fibră otrăvită,
întunericul nu mă poate trage înapoi.
Lumina și substanța ce se transmit
mă rup de îmbolnăviri rostogolite,
păstrez cuvântul și sintaxa poetică
ca pe o comoară pe care n-o dau nimănui
și din adâncuri scot flăcări pe nări.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Transfigurare
Dacă ar fi să-mi cenzurez gândul,
nimic nu m-ar mai bucura sau întrista,
căutările n-ar avea nici un rost,
m-aș folosi numai de mâini
să sprijin boltirea cerului.
Pașii ar prelungi drumul la orizont.
Nu știu ce aș face cu iubirea
rămasă fără casă,
fiindcă sufletul ar fi un deșert
prin care nu trece femeia.
Numai tu ești umbra pe care mă suprapun
și intru cu inimă cu tot;
gândurile rămân libere,
păsări îmi înghit clipele
și zboară.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Podul de piatră
E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se așează singură.
Nici unui rîu nu-i folosește. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
și așteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.
Satul din care sunt nu vrea să mă știe,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine și nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sclavii deșertăciunii
Încearcă să cauți o ieșire,
nimeni nu ți-o arată unde-i,
sunt plecați să-și smulgă rădăcinile
din veacul trecut în istorie
și pe acoperișul său plouă.
Prin apropiere se cultivă etnobotanice,
toți vor un profit imediat.
Nu știu cum se vor descurca,
dar au piață destulă
findcă mulți tineri consumă ierburi.
Poate este o modă sau o provocare a morții
induce și ea plăceri necunoscute.
Nu-mi excit simțurile
și mă tem pentru cei care o fac,
nu cred că se vând ori sunt vânduți
prețul este prea mare,
numai pământul și cerul îl știu.
Oamenii probează pe ei înșiși
cum pot pierde contactul cu lumea
și devin sclavii deșertăciunii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Investiție în fals
Nu știu cum te-aș iubi așa schimbată,
prelucrată în cabinete,
este prea mult pentru mine
care nu-mi pot trăda simțurile.
Peste tot ai adăugat câte ceva sintetic
mă îndoiesc de frumusețea artificială
și rămân fidel cu idealul natural.
Mă caut în zidirea lui Dumnnezeu,
în creația sa de unicitate și echilibru,
mă supăr numai când nu sunt în stare
să mă ridic la aspirația dorită.
Nu cred să pot investi în fals,
am libertatea depline-i înțelegeri,
dar nu-mi pot obișnui mâinile
cu absența plăcerii
și rămâi o depărtare de care mă despart
uitat sub roțile vremii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea străină
Sunt un grabit pus să alunec pe panta durerii,
mă socotesc degeaba cu viața care n-are nimic bun,
am rămas desfrunzit de anii norocoși
și mai caut să lupt.
La poarta raiului liniștea mea e străină,
mă întorc în trecutul știut
ca o pagină dată înapoi de vânt
și absorb lumina
din care m-am născut.
În mâini strâng un bulgăre de pământ
să-mi simt înaintașii cum se odihnesc în el
cu sufletul în cer.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuprinde-mă în brațe
alunec pe pietrele iadului în ape străine
ajută-mă să urc malul înalt
pentru că în apropiere este orașul
în care catedralele îmi zâmbesc
tăcerile s-au țesut în așteptări
inima se joacă dimineața cu lumina
numai gândurile rămân pradă zborului
nu le oprește nimeni
nu poate
cuprinde-mă în brațe
și nu mă lăsa să cad de pe acoperișuri
veacul acesta are țiglele ude
și pământul denivelat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Puncte tari, puncte slabe
Deschid ochii și cu privirea
urmăresc o frunză prin aer
frunză cât o inimă
cine se naște în toamna târzie
zvâcnește ca o săgeată la punctul țintit
am încercat să-mi cântăresc vorbele
să nu las loc la interpretări
și oricum vor fi
n-aș pedepsi pe nimeni
sunt un pacifist convins
care se zbate în sine
aștept cu răbdare
pe cei care nu se dau bătuți
și intră în jocul rezultatelor
fără să se plângă niciodată
punctele lor tari nu se văd
dar există
acum aprind lumânări
în căni de lut cu vin
și le ofer lângă un colac proaspăt
celor care se bucură
sufletul meu caută alte suflete
să comunice cu ele
nu există multe posibilități
să intri în inima celorlalți
dar există oferte de înțelegere
din ochi, din vorbe
și din cuvinte
eu nu-mi arog merite deosebite
mă mențin în plutonul fruntaș
cu toate săbiile ascuțite
pe care nu le pot folosi
nu știu să merg pe cărări bătătorite
la care nu se întrevede capătul
încerc de fiecare dată
să mă exprim corect
am gânduri atât de incitante
încât e păcat să fie pierdute
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum s-a scris mai înainte de noi
Lumânarea se stinge lângă crucea de piatră
roasă de timpul sălbatic,
greierii din umbră anunță înserarea.
Chiar dacă încerc să descifrez un nume
rămân cu aceeași durere,
totul s-a împlinit
cum s-a scris mai înainte de noi.
Mă apasă o vagă tristețe
cu aripile rupte,
cu inima strânsă fără să știu de ce
plec mai bătrân decât sunt,
crucea mă apasă pe umeri
cu o povară grea atât de străină
că străin mi se pare și drumul.
Nu știu dacă o să mai revin,
de pe acoperișul veacului trecut
lumina se teme să mai coboare
ascultă glasurile din pământ și plânge
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O femeie poartă numele unei cifre
Nu-mi puneți pe cap fărădelegile
șterse din coroana bătută-n rugină!
Locurile bântuite de stafii de gheață
ninse cu fluturi de sânge, măștile râd
unde-și calcă pe urme tiranii.
.
Acolo noaptea-și iubește stăpânii,
cu ura iubirii înregistrată-n memorie.
Punți delirante, arcuri peste mări,
femeile pleacă în stepele răsăritului,
marginile lumii se îndepărtează.
.
Se smulg aripile la îngeri, păsările simt durerea;
prin aer sunt zburătoare metalice.
Penele desenate, simbol cu semne ciudate,
o femeie poartă numele unei cifre,
și dragostea se consumă pe căi imaginare.
.
Nedumerit, mă întreb:
"Mirosul tău de femeie cu cine-l împarți?"
Eu nu voi distinge nimic -
până la tine e cale de o stea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simt inima ta în mâinile mele
Cred că sunt mâncat de viu
dar nu mă pot înghiți nici bucățele
mă otrăvesc câte puțin degeaba
concentrez în cuvinte sumare întregul
mă detașez de adevărul încorporat
și mă mint,
caut furios
ceva care mă liniștește
simt inima ta în mâinile mele
cum zvâcnește ca ochiul meu stâng
și sunt atent,
să nu calc peste sufletul tău
care urcă în mine și rămâne acolo
ca un fel de pagină colorată
unde să-i mărturisesc iubirea
scrisă-n jurământ.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiecare zi e un scenariu de vise
De când te-am întâlnit femeie,
inima mea e ocuptă cu dragoste
și așteptările se înmulțesc mereu
ca ierburile primăvara.
Fiecare zi e un scenariu de vise
pe care le rup din gânduri și le contest
cu fiecare clipă care-mi încearcă instinctul
ori fug de culorile alb negru.
Ceva minunat mă ispitește prin trup
de pornesc să ajung la negrăitele cuvinte,
să-mi creeze starea de cântec și dans
în care formele-i desenează mișcarea.
Nu știu ce s-ar întâmpla fără tine iubito,
tu ești lumina prin care pășesc
spre orizontul care merge odată cu noi,
dar nu ne grăbim, vrem mai întâi să trăim
întreaga poveste.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mizați la mai mult
împart hrana în mod egal la toți
nu mizați la mai mult
nu știu să mă prefac altfel decât sunt
între noi se întâmplă mișcarea
noi ne înscriem în vârtejul ei
eu încerc să schimb datele problemei
tu vrei să le concentrezi pe o temă
las cercul deschis inițiativei
fiecare are propriile veleități
am uitat într-un gând expierența trecută
și caut alte forme de zidre în concert
cu voci la unison.
alung temerile care așteapătă după colț
îmblânzesc gesturile care mă denunță
și cuvintele care mă exprimă
numai pentru focalizarea luminii.
mă încurc în ipotezele numeroase
fiecare îmi pare cea potrivită
logic vorbind
tu te împotrivești la ce gândesc
eu nu agreez părerile tale
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
îngeri nu mai sunt demult
lumea e plină de inconsecvență
dar nimeni nu se lasă convins
și tot încearcă
știu cum fiecare își susține ideea
și moare cu ea-n brațe
caut să pricep demersul
nu mă dau bătut
dar primesc pe la spate
rațiunea se clatină
adevărul se îngroapă repede
deși nu e mort
îngeri nu mai sunt demult
defilează cei puternici
cu mâinile-n buzunare
și nasul pe sus
lumea e ruptă-n bucăți
care nu se lasă convinse
la unitate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mă învăța cine sunt!
sunt propriul meu ucenic și învățător
mi-am zidit temeliile din piatră
am respirat foc și iubire
am alergat prin ape și curcubeie
am ferecat și desferecat lanțuri
și,
la fiecare apus și răsărit,
mi-am prins vântul în piept să-mi bată inima cu putere
trăiesc intens și iubesc pe măsură
am născut patru vieți și un înger în cer
știu să plâng de fericire și să mă zdruncin de durere
știu să ascult și să întind o mână celor căzuți
uneori sunt nătângă și mă tem,
dar lupt până la capăt
Dumnezeu mi-a spus că mă iubește
când mă rog sprijin cerul cu fruntea
nu mă învăța cine sunt!
ești rece, dar nu tu ești oglinda mea!
poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici urme nu sunt
Alerg pe zăpada înghețată ca pe hârtie
unde să mă opresc, nu apare niciun drum,
nici urme nu sunt,
imensitatea albă prinde depărtarea în dungi subțiri.
Copacii și ei sunt sculptați în tablou,
în ochii mei joacă toate liniile
doar mâinile înghețate și ele
caută pri buzunare
monade de căldură.
Caută-mă,
apropie drumurile de mine
și lasă-mă să vin în oraș la tine
unde îți voi pipăi trupul cald și alb
ca pe un bibelou de porțelan.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căzut în râpa întâmplării
Mă urăsc ca un vinovat nepedepsit ce-și așteaptă sentința,
dacă mă iau dup fapte n-am comis nimic cu bunăștiință
am rămas mut printre oameni
să mă judec singur,
orașul în care trăiesc este un iad
cu porțile închise.
Nicio liniște nicio bucurie nu mă pândește
doar tu vii să mă adăpostești de păcate
sub umbrarul dragostei
ca să-mi revin din letargie.
Încerci mereu să-mi spui vorbe de suflet
să mă scoți din râpa întâmplării
în care am căzut la timp nepotrivit,
eforturuile mele sunt prea mici,
dar o să ies la suprafață curat
așa cum am fost și sunt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!