Urmele iubirilor uitate
Oamenii mor întotdeauna, dar rămân urmașii lor,
eu sunt un urmaș care lasă urmași
cum fiecare rădăcină a neamului omenesc.
Nu mă desprind de trăsăturile comune
oricât de multe ar fi ramurile în arborele vieții,
mi-e greu să nu recunosc sângele
care vine ca un râu fără sfârșit,
nu mă plâng de nimic,
dar nici nu mă laud.
sunt născut din filonul care străbate timpul,
urmele iubirilor uitate nu dispar
chiar dacă se pierd legăturile directe
și uneori destinul mai joacă feste.
Încerc să mă despart de cei fără cinste
pentru a nu moșteni nicio fibră otrăvită,
întunericul nu mă poate trage înapoi.
Lumina și substanța ce se transmit
mă rup de îmbolnăviri rostogolite,
păstrez cuvântul și sintaxa poetică
ca pe o comoară pe care n-o dau nimănui
și din adâncuri scot flăcări pe nări.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Vălăreanu Sârbu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre întuneric
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre sfârșit
- poezii despre poezie
- poezii despre plâns
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.