Cum s-a scris mai înainte de noi

Lumânarea se stinge lângă crucea de piatră
roasă de timpul sălbatic,
greierii din umbră anunţă înserarea.
Chiar dacă încerc să descifrez un nume
rămân cu aceeaşi durere,
totul s-a împlinit
cum s-a scris mai înainte de noi.

Mă apasă o vagă tristeţe
cu aripile rupte,
cu inima strânsă fără să ştiu de ce
plec mai bătrân decât sunt,
crucea mă apasă pe umeri
cu o povară grea atât de străină
că străin mi se pare şi drumul.

Nu ştiu dacă o să mai revin,
de pe acoperişul veacului trecut
lumina se teme să mai coboare
ascultă glasurile din pământ şi plânge

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu lumea-i roasă de nemulţumiri

Oasele mele au devenit goale,
fragile fără măduvă
cu dureri la încheieturi.

Trupul meu este atât de rigid,
un copac uscat
care stă-n furtună şi rabdă
ca un rănit însingurat,
soarbe ploaia şi vântul sălbatic
cu stoicismul luptei până la sfârşit.

Ştiu lumea-i roasă de nemulţumiri,
îmbracă haine ponosite,
rupte chiar
din zilele umede şi mohorâte
lipsite de picioare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu mă laşi fără vise

Eu mă despart de ceea ce scriu,
de frumuseţea imaginară,
gândesc cu dezinvoltură o existenţă palpabilă.

Tu nu mă laşi fără vise,
îmi spui că până la urmă gândirea are idei
care nu te lasă în umbră.

Rabd cu dăruire şi voinţă neclintită timpul de pază
lângă focul care-mi arde inima
cu flăcările iubirii albastre.

Prin lume circulă tot felul de zvonuri
şi chiar ameninţări apropiate,
este o luptă surdă între competitori mari
care nu ne face să uităm de teamă
dar plecăm din start cu o povară pe umeri
mai grea decât crucea.

Sunt atât de constant în vederi,
încât te miri cum trec peste obstacole
şi merg mai departe la ţintă
cu acele convingeri formate demult
ce se adaptează la schimbările din viaţă
ca şi minciuna la existenţa reală.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ele rămân tot amintiri

Noaptea plânge pe drumul fără sfârşit
cu parcursul schimbat,
timpul îmi albeşte la tâmple uitarea
chiar dacă sentimente-mi răscolesc trecutul,
ele rămân tot amintiri.

Tot ce s-a întâmplat are un ecou
pe care nu-l aude nimeni străin
şi de ce să-l audă?
Când se simte cum pulsează sângele,
inima se încarcă cu energiile dragostei
pe care nu le pot capta,
nu întotdeauna sunt apt de absorţie
am şi clipe opace.

Când o să fiu un altul virtual
transpus undeva,
să mă urmezi cu seninătate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare ceva şi nu ştiu ce...

Mă doare ceva şi nu ştiu ce,
mă apăsă cu apăsarea de pământ şi de cer,
cu mâinile mă agăţ de noapte şi ger,
sperând să-mi revin din apăsarea de fier

Mă înconvoaie gândul să pot să înţeleg
mersul de lucruri ce se pierd în eter
Definiţia vieţii rămane mister,
chinuiala zilei, la fel, pe care n-o cer

Mă doare ceva şi nu ştiu ce,
mă apasă pe frunte, mă apasă pe piept,
noaptea şi ea mă apasă încet,
cu tot ce-a trecut şi pe care-l regret

Mă apasă zorii pe pleoape şi ochi,
salt pleoape încet să văd umbre de plopi,
lumina ferestrei pătrunsă în casă,
eu la fereastră apăsat de albeaţă

Mă doare ceva şi nu ştiu ce,
o boală absentă de diagnosticul ei,
nu pot s-o tratez şi nici s-o gonesc,
ştiu doar cum doare încercând s-o găsesc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea iertării

Hristos pe umeri a purtat
Pe crucea grea al meu păcat
Dar chiar şi-atuncea – răstignit –
El m-a iubit!

Eu n-am ştiut să-L preţuiesc
Ori dragoste să-I dăruiesc...
El chiar şi moartea-a biruit,
Căci m-a iubit!

Pe crucea ridicată sus
Am fost odată cu Isus,
Dar astăzi ştiu că-s mântuit,
Căci m-a iubit!

Nu meritam să fiu salvat
Din lumea plină de păcat,
Dar Însuşi Domnul S-a jertfit,
Deci m-a iubit!

Şi dacă El, pe crucea grea,
S-a răstignit cu firea mea
Nu-nseamnă, oare, înmiit
Că m-a iubit?

Pot, oare, să Te părăsesc?
O, Doamne, nu, căci Te iubesc!
Ştiu că un loc mi-ai pregătit,
Isus iubit.

poezie de Dorel Puchea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din care vin

Noaptea se varsă peste viaţă
cu acelaşi întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
şi aripile s-au frânt,
lumea din care vin
nu are alte înţelesuri ascunse,

curge şi ea ca un râu ce se pierde în mare
şi marea la rândul ei are aceeaşi soartă.
Inima e cea care moare pe trepte,
dar este din alt aluat.
Dacă o să plec noaptea
o să-ţi spun cum să preţuieşti lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fel ca pe pământ

Înserarea se lasă furată de semne cereşti,
stele dispărute se văd luminoase,
cele noi născute încă nu se văd,
Dumnezeul universului lucrează continuu
şi ne cheamă să-l înţelegem.

Moartea şi viaţa îşi împart sarcinile evoluţiei
la fel ca pe pământ,
noi păşim pe trepte de înălţare spirituală
odată cu timpul care curge firesc
fără să se oprească niciodată.

Lumea de azi m-a făcut să trec pragul iertării
până-n adâncul sufletului viu
cuibărit în oamenii
ce-şi poartă pe umeri crucea destinului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân de poveste

Mâine dimineaţă beau apă din trei fântâni
înainte de răsăritul soarelui,
nu ştiu dacă voi izbuti să o deosebesc
cum fac degustând vinul.

Ştiu doar că un bătrân bea apă din ele
şi face din asta un obicei zilnic,
unii îl consideră dus, dar el nu se lasă
şi face umbră pământului.

Timpul trece şi fostul prizonier de război
ce a venit pe jos acasă
luptă cu sine
şi cu amintirile pe care le povesteşte,
i s-a făcut şi înmormântare creştinească,
nevasta s-a măritat,
dar a iertat-o fiindcă a murit devreme.

Lumea lui a dispărut şi ea
şi a rămas doar câte o fantomă grăbită
care mai bântuie câte o casă părăsită
în care nimeni nu intră.

Credinţa sa în apa vieţii sfinţită
ce o păstrează în fiecare fereastră,
să o sărute lumina soarelui
şi astfel bătrânul nu se teme,
uită de moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ascultă şi tace

Împart cu tine durerile şi bucuriile,
inima ascultă şi tace,
drumuri lungi adumbrite
mă poartă-n oraşul pruncilor dispăruţi
cu sufletul stins.

Nicio umbră, nicio tăcere nu mă atinge,
numai tu ai semne de verbe ciudate
care vor să spună ceva negrăit,
nu vor lumânare aprinsă
ci ochi înlăcrimaţi de aşteptare.

rup din mine muşcând din trecut
ca dintr-un măr copt şi căzut,
stau neclintit ca o piatră
ce nu se teme de moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza se coace-n foc

cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând mirositoare

amiaza fără nicio boare se coiace-n foc
şi coace până-n inima pietrei

am alungat somnul pe apele înserării
simţindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foşnitor prin frunze de plopi despărţiţi
cu tristeţe lăcrimată prin coaja alburie

drumul ca o purpură ţesută purta poveşti
spuse copiilor înainte de somn
şi înserarea bătea la porţile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă

noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viaţă
obosite de atâta lumină orbitoare

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza arde ca focul

cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând adormitoare

amiaza fără nicio boare arde ca focul
şi coace până-n inima pietrei

am alungat somnul pe apele înserării
simţindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foşnitor prin frunze de plopi despărţiţi
cu tristeţe lăcrimată prin coaja alburie

drumul ca o purpură ţesută purta poveşti
spuse copiilor înainte de somn
şi înserarea bătea la porţile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă

noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viaţă
obosite de atâta lumină orbitoare

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă s-ar spune adevărul

Dacă s-ar spune adevărul
n-am fi atât de creduli,
îmi pare că alergăm după himere
şi devenim atât de trişti şi irascibili,
efortul şi credinţa noastră sunt uitate,
degeaba ne zbatem şi ne îmbrăcăm în haine de sărbătoare
că promisiunile trec pe lângă noi.

Cuvintele rostite pentru înduplecarea naivilor
la întâlnirile organizate din interes
uneori dau roadele scontate,
mulţi semnează contractul scris cu litere mici
şi angajamente mari şi sunătoare
de parcă timpul trecut nu l-am şti
şi ne îmbătăm iar cu apa scoasă din fântâni secate
lăsate în ruină.

De fiecare dată spunem că învăţăm ceva
şi nu se prinde aproape nimic,
boala e veche
în recidivă,
fără ea am fi sănătoşi la minte
şi nu ne-ar duce capul pe cărări bătătorite
pe care sforarii le ştiu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare de fapt

nu ştiu ce să le spun
toţi mă întreabă lucruri banale
de care m-am desprins demult
mjoritatea mă părăsesc
fără reproşuri directe

aproape de mine rămân
cei care mă cunosc din trecut
din perioada de cotitură în alegerea
oportunităţilor frecvente
nu mă împiedic de nicio umbră
o înlătur prin lumina promisă
la momentul necesar

tot timpul mă aştept
la variante flexibile
potrivite

nervii mei nu-şi doresc riduri
ci numai relaxare

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem un timp măsurat de gânduri

Dacă moartea ar fi o zi uitată într-un loc neştiut
prin care nu mai trecem cu gândul şi se şterg urmele
ar fi o uşurare, am trece nevinovaţi prin amintiri.
Când vine seara şi noaptea ne găseşte singuri
acoperiţi cu durerea ca o pătură de frig,
dacă cineva ar căauta, sigur găseşte
o respiraţie de dragoste.

Ne-am retras în cochilie, ne vorbim tot mai rar
sunt prea multe cărţi necitite pe raft, paginile lor ştiu
sfiala ruşinii când le ştergem de praf.
Timpul şi el ne ignoră, apropiaţii ne respectă golul din priviri
cu greu ne mai regăsim, păstrăm static echilibrul,
dincolo de noi e o mişcare în obiectele vechi
ce ne apasă pe tăceri cu ciocane de piatră.

Toţi ne ştiu şi ne suportă ca pe nişte copii
scrijeliţi la genunchi, opriţi din plâns,
supăraţi, căutând un ungher unde să se retragă.

Nu ne mai umplem cu bucuria prin care am trecut
avem un timp măsurat de gânduri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 august 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

m-am trezit strivit între gânduri
mama plânge a jale
nori negri trec agale
în cale, nimic nu răsare
voci aspre răsună
în jur o lume nebună
ascuns este cuvântul şi gândul
azi nu mai sunt copilul de ieri
sunt un bătrân
fără vârstă, fără ani
port pe umeri poveri de secole
trecute, pierdute
în cer bat clopote
lumina se scurge tăcută pe ziduri
văzduhul priveşte
cum timpul trece
pe aici, pe undeva
eu biet pribeag bătrân
păşesc din lac în puţ
ştiu, ştiu unde să mă duc
mă duc şi mă tot duc
doar am uitat pe unde să apuc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea

Acum,
se lasă la poartă virusul care ucide,
teama închide oamenii în casă.

Prin toate mijloacele se anunţă durere şi moarte,

nimeni nu ştie dacă haosul se va sfârşi
sau cei care rămân vor trăi în el.

Degetele ce scriu cu mâna tremurată
ca frunzele plopului,
nu ştiu ce mai pot atinge.

Singura şansă e aşteptarea,
oricum lumea de mâine va fi altfel
pe marginea prăpastiei
ascunsă în ceaţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O umbră

Între coapsele tale fierbinţi
pietrele iadului,
le urc apoi pe umeri.

Smolesc fântâna
îi scot nisipul şi izvorul vieţii
ţâşneşte dureros afară,
dar se naşte păcatul,
o umbră
în calea luminii
pe segmentul atât de limitat
din timpul infinit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urmele altora

De sub paşii picioarelor robuste
rămân urme care nu se şterg imediat,
nu-mi place să le las la vedere,
ci mai degrabă merg pe urmele altora.
Sunt supărat pe femeile care se joacă cu sufletul,
ele nu ştiu cum se iubeşte cu inima
şi mereu sunt singure.

Nu mă dau bătut, lupt până la capăt,
în oraşul meu e destulă marfă,
dar nu intru în afaceri murdare.
Tu încerci să determini cine a ucis încrederea,
eu încerc să caut mişcarea sănătoasă
şi amândoi vrem să ne menţinem pe aceeaşi cale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul drumului

Încă nu ştiu să mă întorc din drum
nici dacă pot întâlni o fundătură,
instincul nu-mi spune mare lucru
şi mă aştept la întâmplări ciudate,
inima nu se teme
şi niciun ochi nu se zbate.

Sunt plecat,
dar tu mă însoţeşti şi e destul,
în ochii tăi se citeşte orizontul nostru
cu porţile deschise
unor dorite izbânzi treptate.

Se mişcă totul odată cu noi,
cum copilul în pântec
respiră adâncul şi înaltul deodată
visând ispitit de florile
naşterii sale,
apa se rupe şi alunecă
cu ochii mari aţintiţi
până-l sărută lumina şi ţipă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina nu are drumuri

Număr pe degete posibilităţile existente,
îmi socotesc zilele rămase,
raţiunea devine o rană deschisă
din care nu ies.

Lumina nu are drumuri,
mă pornesc oricum purtat de raze
spre orizontul de argint.

Nu ştiu dacă voi ajunge,
dar toţi mă încurajează
să nu mor.

Mă despart de păcatele lumii
şi mă lepăd
până rămân gol şi flămând.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!