* * *

Iubitule, dacă-o să uiţi să vii
Să iei cu tine orele târzii
şi să le ţii în buzunarul stâng
să nu mai pot, în lipsa ta, să plâng.
Căci vezi, acum mi-e toamnă...
şi castani îşi râd cuvintele la mine-n palmă
iar plopii desfrunziţi se ruşinează
de razele de soare din amiază,
la fel cum o făceam şi eu, când, dezbrăcaţi,
ne întreceam cu veşnicii amanţi
ce-şi revărsau iubirile prin perne
şi se credeau un fel de zeităţi eterne.
Apoi, când zori ne luminau ferestre
şi zile se pierdeau în calendare,
dormeam, sfârşiţi şi ruşinaţi,
singuri, pierduţi, tăcuţi, înstrăinaţi...
Iubitule, dacă va fi să uit să vin,
închină-n cinstea mea un pahar de vin
şi arde-mi amintirile în foc,
frumoasă fată, fără de noroc.
Petrece, tu, cocorii ce se duc
şi frunzele ce plâng bătrânul nuc.
Din buzunarul stâng, aruncă nopţi
cu gust de toamnă şi cu struguri copţi;
lasă tu cerul să reverse ploi
pe colbul amintirilor de noi!
Mă uită! Şi mă-ngroapă-n veşnicii,
în criptele uitării cenuşii....
Şi iartă-mă că am uitat să vin.
E atât de mult de-atunci şi-aşa puţin.

poezie de Stan Crina
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!