Vara a uitat să plece...

Este vară-n ruginia toamnă ce-şi aşteaptă rândul,
Pe-un fotoliu ars de soare, printre frunze-şi cată gândul.
Ploile-au rămas în urmă, vântul şi-a scrântit o gleznă,
Calendaru-a luat-o razna, dorm clepsidrele în beznă.

Stau copacii în dilemă şi nu ştiu ce să mai facă,
Să se bucure de verde, sau, goliţi de strai, să tacă?
Verde crud pulsează-n seve, firul ierbii dă să iasă,
Iasomia se îmbracă-n albă rochie de mireasă.

Flori de câmp îşi dau din coate, se trezesc din hibernare
Şi privesc spre ceru-albastru-nmărmurite de mirare.
Un scaiete-şi pune fracul violet şi fraţii-şi cheamă,
Macii vitregiţi de floare, împletesc din zori năframă.

Vara a uitat să plece şi aleargă prin poiene,
Eu opresc visele toate, să nu-mi fugă de sub gene...

sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cu rochia-i albă scăldată în lumina zorilor...
ea alunecă peste lume...
căutându-l...
Pe-un decor de pădure verde şi însetată de viaţă... de soare şi iubire...
Prinzându-şi în păr câteva raze de soare...
iar pe buze, numele lui,
ea curge lin odată cu râurile...
amestecându-şi visele în adâncurile mării,
în zbuciumul oceanului vieţii frământându-şi ţărâna flămândă...
Vântul o poartă pe culmi înalte, pe şesuri şi văi adânci...
ţesându-i covor de flori pe cale...
frunzişu-i răsfiră ameţitor...
Înfiorând-o...
Roua-i scaldă gleznele şi-i răcoreşte arsura alergării...
Şi-i ascunde plânsurile...
odată cu firul ierbii, legănându-i clipele...
Aleargă, copilă...
şi-amestecă-te în lumină...
şi curgi peste lume,
fără stavile...
Iubind şi vântul... şi ploaia... şi marea...
pe el căutându-l în toate...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarna ta eu nu mă vreau

Când arunci cu flori de gheaţă, peste primăvara-mi verde
Plânge floarea de durere şi pe frunte am zăpezi;
Pui povară grea pe umeri şi de iarnă nu mă vezi,
Troienită de-a ta lume-n care dragostea se pierde.

În chilia ta nu-i soare şi luminii-i este teamă
Să se-aşeze pe icoane îngropate-n hibernări;
Bate ruga pe la geamuri, tu aştepţi alţi vestitori
Nu auzi, nu vezi cum viaţa în vâltoarea ei te cheamă.

Cine-ţi otrăveşte visul, cine nopţile-ţi umbreşte
Când, pe cer, atâtea stele se îmbracă-n simfonii?
A-nflorit şi iasomia şi exultă-n reverii,
Dar în tine, doar amurgul, o escală îşi găseşte.

Eu, nu-mi dau poemu-n floare pe tăcerea-ţi maladivă
Doar ce-am început să caut în miresmele de nard
Paşii rătăciţi în ceaţă, şi acum, în mine, ard
Ca o flacără albastră cu speranţa mea, tardivă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde crud

Verde crud, verde albastru
se leagănă-n zborul auriu al Soarelui
zdrobind mări şi lacrima aurie a lacului
verde ce mă înconjoară, mă urcă
îmi place să zbor,
rezemată de mirosul petalelor roz
spre verde rouă, spre divin,
ţinându-mă de mână cu raza
ce coboară din Răsărit verde,
verde crud, urcă-n zarea plină cu albastru
şi cerul deschis plin de mine, de voi, de noi
zbor, verde crud, albastru şi mândru Soare
frumoase drumuri în cer şi pe Pămînt
pline de viaţă şi de moartea albastră
a nimfelor din vis!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpul vieţii

Nu e câmpul numai flori şi nici iarba mereu verde,
Dar cu sufletul şi gândul, amintirea mi se pierde
Aveam câmpuri şi poieni, ale mele, necălcate
Doar de vânt şi ploi şi soare, sub călcâie mângâiate
Şi le săruta apusul, cu acelaşi chip de lună,
Peste tot şi peste toate, liniştea era stăpână
Mi-erau paşii mărunţei şi credeam că voi rămâne,
Prunc ce-şi numără petale şi doar floarea mi-e pe urme
Nu e câmpul numai rouă, că mi-o soarbe, soarele
Eu n-ajung să strâng frumosul, nu mă duc picioarele,

Şi privesc cu ochii minţii, dincolo de flori şi iarbă
Cu acelaşi drag de viaţă, inima mereu aleargă
Şi simt moliciunea ierbii, tresărind sub trup matur,
Eu mă fac poieni cu floare şi doar pacea mi-e în jur
Am cuprins cu braţele, Universul şi mi-e bine!
Înfloreşte pretutindeni, rodul semănat de mine
Vor fi guri ce clevetesc şi m-or osândi la moarte,
Dar nu-mi pot lua gingaşul şi nici gândul, nu se poate
Şi din altă lume eu, mă întorc să calc poteci
Şi voi bea seninul vieţii, alte sute, alte zeci
Cresc şi înflor pe negândite, miliardele de flori,
Eu zâmbesc cu răsăritul, de oricâte-mi dau fiori
Că vrea cerul să cunosc, gingăşie şi miresme,
Câte-mi sunt nemângâiate, viaţa uşurel le-o cerne
Şi voi fi un câmp şi floare, cât mai ştiu privi un soare,
Toate sunt orânduite, toate-mi sunt nemuritoare!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara cu glas de mierlă

Vara mea îmbujorată,
C-un senin ce-abia îl cară,
Într-o rochie uşoară,
Ne animă colorată.

Vara mea, cam nefirească,
Dulce şi fermecătoare,
L-a închiriat pe soare
Ca să o împodobească,

Cu roşeaţa din cireşe,
Şi cu flori de pe câmpie,
Îngânări de ciocârlie,
Cu boabe de grâu în feşe.

Vară-n verde, bob de perlă,
Cu izvoare-n susurare,
Te iubesc atât de tare,
Că îmi cânţi cu glas de mierlă.

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Euforie de primăvară

dansez cu fluturii la firul ierbii
şi peste tot miroase-a primăvară
în poieniţa verde zburdă cerbii
şi garofiţele au înflorit iară.

vântul se îmbată în parfum de liliac
izvoarele susură prin văi înflorite
acesta-i anotimpul care mi-e pe plac
când toate naturile zâmbesc fericite.

florile de castan par lumânări aprinse
se înalţă spre cer pline de candoare
şi gânduri aleargă spre zări necuprinse
să simtă mângâierea razelor de soare.

florile de măr ning duios peste vise
poezia dragostei capătă amploare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu cum să fiu cuminte?

Trece-un zvon de primăvară pe sub streaşina tăcerii
Cu un scâncet de vioară ce înviorează merii.
Firul ierbii se dezbracă de veşmintele greoaie
Şi prind razele de soare printre picături de ploaie...

Mugurii plesnesc de sevă, amiroase a trezie,
Flori cu straie de lumină se alintă-n poezie...
Şi prin mine, cai zănatici, în galop, prin linişti sterpe
Tropăie în cavalcadă printre muze... Euterpe

Îşi dezvăluie în versuri gândurile prizoniere,
Ce neliniştesc poeţii, aşteptând la frontiere
Iarna să îşi ia bagajul şi să plece spre neunde,
Când în vamă, stau lăstunii adormiţi printre secunde...

E o linişte albastră, c-un vibrato fantomatic,
Ce pătrunde prin toţi porii într-un tempo acrobatic...
Şi eu cum să fiu cuminte, când zvâcnesc dorinţe-n mine
Şi cum să n-aduc, iubite, primăvara asta-n tine?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de vară

Bătrânii îmi spuneau că-n zori,
în grâu, cântă pitpalacul.
Boabe de rouă cad pe flori,
soarele-înroşeşte lacul.
Negrul nopţii se destramă,
se aureşte tot lanul.
Câmpia la muncă cheamă,
să strângă pâinea, ţăranul.
Necuvântătoarele
se trezesc de dimineaţă.
Să salute soarele,
ciocârlia se înalţă.
Pe iarba verde strălucesc
boabe de mărgăritar.
E anotimpul ce-l iubesc.
E vară-n câmp şi-n calendar.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de cer, clipă albastră...

Eu sunt clipa de-ndoială, ce se-ascunde în lumină,
Rogvaiv din curcubeie ce se naşte-n ploi de vină,
Un miracol, o magie efemere-n universuri,
Un poem în strai albastru, cu neterminate versuri.

Cântec mut de agonie, în amurguri de tăcere,
Vis de vară-n bob de struguri, scâncet verde de durere,
Ochi de cer, privind sfielnic, printre ramuri înfrunzite,
Şoaptă albă de femeie, de pe buze părăsite.

Clipa-i cât o veşnicie, dacă ştii s-o guşti întreagă
Şi te-abandonezi în braţe, braţele cui îi eşti dragă.
Şi închide-o între gene, ca pe-o lacrimă fierbinte!
Va rămâne pe retină şi va aştepta cuminte,

S-o eliberezi când doare de prea multă-mbrăţişare
Şi să-i dai drumul la aripi, să se-nalţe, să coboare.
Poţi s-o chemi să mai revină, într-o altă-nfăţişare,
În albastrul dimineţii, sau în ploile cu soare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ning devreme merii...

Nu-mi pune vini pe umeri, au mugure de zbor-
Dospeşte de o vreme, sub toamnele tăcerii.
Şi de m-apasă vina, nu umerii mă dor,
Ci albul ce se-aşază, când ning devreme merii.

Nu-mi pedepsi albastrul, se şterge printre ploi,
De-mi răstigneşti iubirea pe-altarele durerii;
N-au loc să plângă norii în verdele din noi,
Când firul ierbii strigă, că ning devreme merii.

Nu-mi sechestra poemul, în temeri de strigoi,
Ce-şi satisfac demonic, în braţele plăcerii,
Când ne privesc cu poftă cât am rămas de goi,
Desfrâul şi dezmăţul, când ning devreme merii.

Şi de mi-o fi-nchisoare zăpada de april,
Voi lua cu mine versul, să fim noi prizonierii
Nevinovaţi cu vina de-a naşte infantil
Un anotimp în care să nu mai ningă merii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un arici pe-un câmp de maci

Între grabă, între treabă
Între urlet, între scrâşnet
Un arici pe-un câmp de maci.

Nebunia zilei latră
Piatră împietrita-n piatră
Un arici pe-un câmp de maci.

Cărţile – Ferestre-n ziduri – Pentru toţi
Un arici pe-un câmp de maci.

Între vise – regăsire
Între taine – amintire
Un arici pe-un câmp de maci.

Printre gânduri, printre rânduri
Printre gene, printre semne
Un arici pe-un câmp de maci.

Între râs şi răsărit
A uita şi amintit
Un arici pe-un câmp de maci.

Între clipă, între frică
Între rugă, între fugă
Un arici pe-un câmp de maci.

poezie de Florin Chilian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima nopţii

în iarba verde văd în soare
sclipind în zori mărgăritare
e roua nopţii adunată
şi-n pânza timpului pictată
demult, copilă, alergam
cu ochi senini şi incercam
în palma mea cu bucurie
s-o prind din flori de iasomie

acum când zorii mă trezesc
şi paşii-n iarbă se opresc
privesc bobiţele de rouă
ştiu că-i senin şi că nu plouă
dar undeva adânc în gând
simt roua şi-o aud plângând
e lacrima pierdută-n zori
din noaptea mea... de ursitori.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Note de primăvară

Verde crud, verde crud...
Mugur alb, şi roz şi pur,
Vis de-albastru şi azur,
Te mai văd, te mai aud!

Oh, punctează cu-al tău foc,
Soare, soare...
Corpul ce intreg mă doare,
Sub al vremurilor joc.

Dintr-un fluier de răchită,
Primăvară,
O copilă poposită la fantană
Te ingană
Pe campia clară...

Verde crud, verde crud...
Mugur alb, şi roz şi pur,
Te mai văd, te mai aud,
Vis de-albastru şi azur.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când încă...

Erai ca un cântec de liră şi nai,
Ecou al tăcerii de seară,
Prin mine, cu braţe de flori, alergai,
Când încă eram o vioară.

Valsam printre lumi neştiute de noi,
Doi fluturi cu aripi de ceară.
Muream şi-nviam într-un zbor amândoi,
Când, încă în noi, era vară.

Scriam şi pe nori şi pe stele-un sonet
Şi luna era, vai, geloasă,
Eram poezie în ritm violet
Şi tu mă făceai mai frumoasă.

Se-oprise şi timpul în loc, într-un vis
Şi noaptea râdea pe sub gene,
Ningea cu iubire şi flori de cais,
Când încă-nfloream în poiene.

În zori măsuram în săruturi o zi
Şi ziua era nesfârşită,
Amurgu-aştepta pe o lacrimă gri,
Când încă ţi-eram o iubită.

Departe de noi, uragane şi ploi
Pândeau sub perdele albastre,
Era o eternă lumină în noi
Din astrele clipelor noastre...

Azi, cântă un cer orfelin de iubiri
Dintr-o frunză de toamnă târzie
Şi plouă pe frunţile noastre de miri
Dramatic ca în elegie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte albă

Latră câinii a gâlceavă, uite-aşa de plictiseală,
Alergând după o umbră ce suspină-n pielea goală.
Încă mai visează luna, şchiopătând spre dimineaţă,
Eu înjur de insomnie şi de mama ei de viaţă.

Tace liniştea-mprejuru-mi, ca o bocitoare-ascunsă,
Eu aud cum strigă marea, marea nu m-aude însă,
Cum îngân sonata lunii pe o margine de lume
Şi nu-i nimeni să mă vadă şi prin noapte să mă-ndrume.

Torc clepsidrele la sânul unui timp cu trena-n ploaie,
O secundă-şi şterge fardul şi de vară se jupoaie.
Şi-a pus busuioc la poartă şi aşteaptă mustul dulce
Pe-un butuc de căpşunică-şi pune capul să se culce.

Numai eu alerg cuvinte, să le-mbrac în strai de seară
Pentru balul poeziei, de pe-o strună de vioară.
Şi mă simt regina nopţii, cu miresme inedite,
Mi te prind în mreje, viaţă, şi în versu-albastru mi te

Veşnicesc ca pe-o minune, să îmi fii la îndemână,
Când din toată respirarea doar o clipă-o să-mi rămână.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin de frunză

Mă simt ca un mugur pe-o cioată de fag
Din ziua ce vine îmi sorb energii,
Răpusă de frig în al nopţilor prag
Natura renaşte scăpând de urgii,

Prin picuri de ploaie pierduţi printre crengi
Să fiu clorofilă întregii păduri,
Renasc către soare-n armate întregi
Şi sunt tot un verde trecut prin arsuri,

Mă simt ca o frunză pe-o cioată spre cer
Şi care la toamnă va umple cărări,
Sortită drept hrană-ntr-un lanţ efemer
Mă bucur de soare şi ploaie în zări,

De-abia răsărită-n pădurea din deal
Copacul renaşte prin frunzele mii,
Redau libertate pe-un larg areal
Şi-n verde, tăcută îmbrac galaxii,

Renasc în copac şi-n deplină uitare
La toamnă, răpusă de vântul nebun,
Din frunza cea verde hrănită de soare
Voi umple cărarea când stelele-apun.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea, balast de piatră

Eu tânjesc după iubire ca-nsetatul după apă,
Peşte pe uscat mă aflu, când iubire nu găsesc.
Printre degete, ca ploaia, dragostea fuge şi-mi scapă,
Se porneşte-apocalipsa, când rostesc un ''te iubesc''.

Fug pădurile, copacii se dezbracă de-al lor verde
Şi se scutură şi macii, zdrenţuindu-şi roşul strai,
Cerul se îndepărtează şi albastru-n munţi şi-l pierde,
Când ridic fruntea spre-nalturi şi iubirii-i spun: mai stai!

Noaptea, când coboară vise, în iatacul dintre stele,
Pe sub gene se strecoară un coşmar cu neiubiri.
Eu, te chem, ca pe răcoare în căldura verii mele,
Dar tu ningi cu nepăsare şi mă-nlături din priviri.

Eu voi arunca iubirea, ca pe un balast de piatră,
S-o adune cerşetorii şi s-o vândă pe un ban.
De-o zăreşti printre gunoaie, sau de o auzi cum latră,
Pune-o într-o partitură, să o cânte un pian!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecem prin timp...

Îmbătrânim şi toate le lăsăm
Prin clipe dăltuite-n arca vieţii,
Ne poartă valurile spre un ţărm
Ascuns în amintirea tinereţii.
Rugina toamnei se-mprăştie discret
Pe căile ce paşii ni-i adună,
Ne lasă la fereastră-un,, Te-aştept!"
Şi noi păşim... făr-a privi în urmă...
Lăsăm buchete dragi de amintiri
Să le-ngrijească muguri ce-o s-apară,
Zâmbim la câmpul viu cu răzvrătiri
C-o lacrimă, a nu ştiu câta oară!
Mai căutăm un ram cu verde crud
Printre livezi ce gândul îl străbate...
,, Durere, nu te simt şi nu te-aud,
Te rog, din calea-mi, dă-te la o parte!
Şi lasă-mă prin toamne să păşesc,
Prin frunzele ce vor să mă-nvelească,
Din acest mers nu pot să mă opresc
Şi nimeni nu mai poate să m-oprească!"

poezie de Lili Şipoteanu (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 16

Mi-eşti lanţul prins de gleznă, ce mă ţine
Să nu mai fug în noaptea nunţii noastre,
Rănindu-mi inocenţa cu ruşine
Când îmi striveşti poemele albastre.

Şi muşti din versul ce îl port ca salbă,
Când goală mă arăt, să guşti din mine.
A mai rămas un pliu din rochia albă
Şi un buchet de roşii balsamine.

De mă atingi eu mă deschid ca cerul,
Tot mai albastră în adânc de floare
Şi te primesc, iubite, în ungherul
Plin de iubirea tămăduitoare.

A germinat în Lilith şi în Eve,
Marame de oceane-nlăcrimate
Le-au fost şi strai şi nesecate seve
În nopţi şi zile reci şi zbuciumate.

Legată voi rămâne pe vecie!
Mă răzvrătesc dar este-n legea firii,
Să-mi fii bărbat şi eu să-ţi fiu soţie,
Chiar dacă-mi plâng, pe umeri, trandafirii.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber, foarte liber

Sunt om liber, foarte liber, pot trăi sau pot muri,
pot iubi în miezul zilei sau sfârşi în zori de zi,
sunt o simplă întrebare, cu un complicat răspuns,
pot urca pînă la stele, fără-a şti că e de-ajuns.

Sunt ca cerul nopţii, liber, când mai jos şi când mai sus,
nimeni nu mă mai întreabă ce-am făcut şi ce am spus,
sunt o simplă licărire ce, mai toţi, cred că o văd
doar când viaţa-i o dilemă şi le pare-a fi prăpăd.

Sunt om liber, foarte liber, n-am ce da, n-am ce să cer,
ştiu ce-i viaţa, ştiu ce moartea, am curaj să cred, să sper,
vin din marginile lumii, însă eu n-o mărginesc,
în deplina-mi libertate, n-am de ce să mă feresc.

Sunt ca fluturele care simte ploaia după vânt,
simte vântul după forma umbrelor de pe pământ,
caut boabele de rouă ce, mereu, în zori de zi,
udă firul crud al ierbii ce-şi doreşte a trăi.

Sunt om liber, foarte liber, paşii singur mi-i măsor,
şi tot singur pot decide dacă vreau sau nu să mor,
dacă merg spre mai departe, dacă vreau să stau pe loc,
dacă vreau să fiu ca focul, sau să ard cu totu-n foc.

Sunt aşa cum este firea celor ce-şi doresc trăi
fără teama că li-i dată datoria de-a muri,
sunt mai liber decât clipa care ştie că a fost
şi-a dat timpului măsură, şi a dat faptelor rost.

Sunt om liber, foarte liber, sunt precum mi-e dat să fiu,
ştiu ce-nseamnă libertatea, tot ce-nvăţ, învăţ să ştiu...

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (9 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!