Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Liber, foarte liber

Sunt om liber, foarte liber, pot trăi sau pot muri,
pot iubi în miezul zilei sau sfârși în zori de zi,
sunt o simplă întrebare, cu un complicat răspuns,
pot urca pînă la stele, fără-a ști că e de-ajuns.

Sunt ca cerul nopții, liber, când mai jos și când mai sus,
nimeni nu mă mai întreabă ce-am făcut și ce am spus,
sunt o simplă licărire ce, mai toți, cred că o văd
doar când viața-i o dilemă și le pare-a fi prăpăd.

Sunt om liber, foarte liber, n-am ce da, n-am ce să cer,
știu ce-i viața, știu ce moartea, am curaj să cred, să sper,
vin din marginile lumii, însă eu n-o mărginesc,
în deplina-mi libertate, n-am de ce să mă feresc.

Sunt ca fluturele care simte ploaia după vânt,
simte vântul după forma umbrelor de pe pământ,
caut boabele de rouă ce, mereu, în zori de zi,
udă firul crud al ierbii ce-și dorește a trăi.

Sunt om liber, foarte liber, pașii singur mi-i măsor,
și tot singur pot decide dacă vreau sau nu să mor,
dacă merg spre mai departe, dacă vreau să stau pe loc,
dacă vreau să fiu ca focul, sau să ard cu totu-n foc.

Sunt așa cum este firea celor ce-și doresc trăi
fără teama că li-i dată datoria de-a muri,
sunt mai liber decât clipa care știe că a fost
și-a dat timpului măsură, și a dat faptelor rost.

Sunt om liber, foarte liber, sunt precum mi-e dat să fiu,
știu ce-nseamnă libertatea, tot ce-nvăț, învăț să știu...

poezie de din Dincolo de praguri (9 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru DarieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Adrian Păunescu

Sunt un om liber

Sunt un om liber
Adică
Nu-i este nimănui
Milă de mine.
Nu mi-am dorit
Această libertate
Dar o păstrez
Și mă laud cu ea.
Sunt un om liber.
Nu permit nimănui să-i fie milă de mine.
Și sunt
Și mai liber decât credeam
Nici n-am cui permite
Să-i fie milă de mine.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Sergiu Celibidache

Spiritul liber aude cum libertatea este dobândită prin echilibrul contrastelor. Numai libertatea poate înțelege libertatea. Libertate, a fi liber, a se elibera pe sine – sunt unul și același lucru. Sunt unul și același lucru pentru fiecare dualitate de acțiuni eliminatoare ale spiritului liber, atunci când sunetului îi reușește să devină muzică.

în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăiește
Știind ce-i greu, știind ce e ușor,
Știind că timpul nu îmbătrânește
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă să trăiesc în libertate,
Și să-mi asum ce știu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne și puțini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost și va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-și știe viața-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Și tot privesc pe drum, în lung și-n lat,
Un singur drum știu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăiește ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viața nu își are nici un rost.

Și, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, și omenirea,
Mințind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.

Doar înainte știu că mi se poate
Să fiu tot lup și liber să trăiesc,
Să știu că-n viață pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăiește,
Așa-s văzut de cei nevăzători,
Și după legea lumii, omenește,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Și știu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Așa cum știu câți pași fac într-o zi,
De-aceea, de-aș putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aș povești.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.

poezie de din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru DarieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Erezia celor trei țări românești

Motto: "Știu că sunt liber, dar simt că nu sunt." (Eugen Ionescu)

Dragostea nu poate fi îngrădită de cuvinte
Sârma ghimpată îmi strălucește
doar
pe
frunte
În călimară
luminează
doar
otrava amintirii
Tatăl meu
a fost chemat
urgent
la
miliție
Și
sfătuit
să asculte
doar
vocea americii

Fără comentarii
vă rog

Sunt din ce în ce mai liber

Trăiască trăiască trăiască
Moldova
Ardealul
și
Țara Românească

Semnat

Alt Român Fericit

poezie de din Doine de (s)pus la rană (10 februarie 2018)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Gusteau (când Remy este încuiat în cușcă): Așadar, noi am renunțat.
Remy: De ce spui asta?
Gusteau: Suntem într-o cușcă dintr-un portbagaj de mașină, așteptând să ne facem un viitor în produsele congelate.
Remy: Nu, doar eu sunt în cușcă. Eu am renunțat. Tu ești liber.
Gusteau: Sunt atât de liber pe cât îți imaginezi tu că sunt. La fel ca și tine.
Remy: O, te rog. Sunt sătul să mă tot prefac. Mă prefac că sunt un simplu șobolan pentru tata. Pretind că sunt un om cu ajutorul lui Linguini. Îmi imaginez că tu exiști ca să pot avea pe cineva cu care să vorbesc! Îmi spui lucruri pe care le știu deja! Știu cine sunt! De ce am nevoie ca tu să-mi spui asta? De ce trebuie să mă prefac?
Gusteau: Dar nu este așa, Remy. Tu nu ai făcut asta niciodată. (Dispare.)

replici
Adăugat de Anamaria LicuriciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primul concediu liber

Mi-e gândul liber să doresc
Pe glob să mă călătoresc,
Dar merg doar până-n... Voluntari,
Că n-am dolari!

epigramă de din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Clarence Darrow

Îți poți proteja propriile libertăți doar prin apărarea libertății celui de lângă tine. Nu poți fi liber dacă nu sunt și eu liber.

citat clasic din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Păi, prima dată dacă fumezi o țigară, e păcat, iar dacă fumezi mai multe, e patimă. De ce? Pentru că e o practică nejustificată în existența umană. Nu-i ca și când ai mânca. Este o treabă în plus și nu poți fi și cu Dumnezeu și cu fumatul. La mine mai vin oameni la spovedit, oameni care spun că țin posturi, se roagă și le spun că: "Da, numai că pe acestea toate ți le și afumi". Cel mai bine este să fii liber. Liber de orice, iar dacă ești liber de orice, ești liber și de fumat.

în Veniți de luați bucurie (2007)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eram atat de liber!

Ea imi spuse:
iubitule, matasea are culoare
culoarea are gust de miere
mierea este soare
soarele este intuneric
eu, numai eu spun:
acestea nu sunt vise!
intinde mana, sunt aproape
piramidele ascunse sub pleoape
priveste pana-n fundul pamantului
si daruieste-ti sufletul!

eram atat de liber
cand Ea care ma intemnitase
mi-a spus:
poti sa pleci daca vrei…
eram atat de liber
incat am spus:
raman!

poezie de
Adăugat de Miruna DimaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doar permite-i minții să rămână complet suspendată în nemișcarea, neclintirea care veșnic este și astfel toate constructele ei iluzorii cu tot cu ea se vor nărui. Nu trebuie să faci nimic pentru a fi liber, nici măcar nu e necesar să atingi vreun gând. Permite gândurilor să circule libere ca mașinilor pe o autostradă foarte aglomerată, indiferent dacă încărcătura lor e o bombă atomică sau porumbei ai păcii. Odată liber de gândire, ești liber implicit de naștere și moarte, etern nenăscut, tu ești viața liberă de toate formele care se scaldă în ea. Oceanul nu spune: "Corpul acestui delfin muribund sunt eu!" După cum viața nu spune: "Acest corp de femeie tânără ce urmează să moară sunt eu!" Doar gândul crede că posedă totul, implicit viața. Viața însă e complet liberă chiar și de gândul "Dumnezeu" care apare în ea.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Denzel Washington

Cred că mi-e mai bine atunci când sunt ocupat. Nu știu ce să fac cu timpul liber; nu pare să mi se potrivească. E o industrie păcălitoare, mai ales când ai succes. Nu mai trebuie să faci nimic. Eu sunt acel gen de persoană care dacă nu face ceva constructiv, poate începe să facă ceva distructiv.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Sunt liber să visez că sunt liber

precum o gâză prinsă-n lumină
(nu voi ști niciodată dacă era dispusă să ardă)
...............................
poate nici Isus nu era pregătit de crucificare
...............................
doar din când în când rătăciții mai împart speranța
ereticii doar vin și pleacă ca la un job regulat
nu ca o scuză pentru cine știe ce războaie
doar așa ca să nu moară de plictiseală
între două veșnicii
iar eu îmi strig dorul de primăvară prin tine
ca să uit de toate zăpezile acestea cenușii
ca și cum doar împreună putem elibera fulgii
din strânsoarea gravitației

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Robert Heinlein

Sunt liber pentru că știu că de unul singur sunt moral responsabil de tot ceea ce fac.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prima condiție ca să ai rezultate în dezvoltarea ta personală este să știi care ți-e scopul. Dacă scopul tău este "să fiu mai fericit" sau să "am bani" sau "să fiu liber", șansele tale sunt aproape spre zero. Mai fericit comparat cu ce? Câți bani vrei să ai, în cât timp și cum anume îi vei face? Să fii liber în ce sens? Ce înseamnă libertate pentru tine? Fără definirea foarte clară și specifică a obiectivelor și visurilor, vei orbecăi în întuneric, frustrat că eforturile tale nu se materializează.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un om nu are cum să fie liber dacă nu este altruist. Libertatea este o atitudine, o stare de spirit. Poți fi întemnițat și poți fi liber, sau poți fi liber, și să trăiești în temnița minții.

aforism de din Dumnezeu este lumina conștiinței noastre, Reflecții Maxime Axiome X
Adăugat de cinepaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Florin Vasilescu

Sunt bătrân? Ce-i aia? Nu știu! Fac tot ce făceam la tinerețe, în schimb, azi, am timp liber berechet să fac si ce nu vreau să fac...

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Cioran

Mi-ar plăcea să fiu liber, total liber. Liber ca un mort din fașă.

în Despre neajunsul de a te fi născut (2003)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Caiete 1957-1972" de Emil Cioran este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -99.00- 74.99 lei.
Allan Bloom

Orice noțiune de petrecere a timpului liber și capacitatea de a trăi, a dispărut. Petrecerea timpului liber a devenit divertisment.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Closing of the American Mind: How Higher Education Has Failed Democracy and Impoverished the Souls of Today's Students Paperback" de Allan Bloom este disponibilă pentru comandă online la 69.99 lei.
Viorel Birtu Pîrăianu

De va fi, va fi, într-o zi

sunt liber
nu mă atrag nici oamenii,
nici vorbele lor mincinoase
liber în cer
să zbor, să visez și să mor
m-am întâlnit într-o zi cu eternitatea
la o nuntă în cer
nu m-a cunoscut
se coc azi boabe de struguri în vie
raza de soare se frânge
cine să vie, în vrie
nu spun nimic
nici bun, nici rău
rătăceam, pierdeam galaxii în lumina divină
eram un strop efemer de lumină
în timp și în gând
mă întâlneam uneori spre seară, cu mine
vorbeam
eram o lumânare aprinsă în negura lumii
durerea o aruncasem departe
inima nu a plecat
doar cântecul s-a oprit, a stat
eram aici de la începuri
un spirit născut între ape
nu trăiesc aici
sunt un ocean
fără început, fără sfârșit
azi sunt nebun
liber și fericit
și de va fi, va fi, într-o zi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Cristian Dinică

Liber

mai liber sunt să înot
printre gratiile tale, viață
clădindu-mă
zi de zi
cu fiecare respirație,
în trupul oxidat
port mirarea de a fi
aș fi putut să fiu arbore,
pasăre, sâmbure,
să nu mă pierd cu firea,
tăcut să fiu
dar am ales cuvântul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook