Destin de frunză

Mă simt ca un mugur pe-o cioată de fag
Din ziua ce vine îmi sorb energii,
Răpusă de frig în al nopţilor prag
Natura renaşte scăpând de urgii,

Prin picuri de ploaie pierduţi printre crengi
Să fiu clorofilă întregii păduri,
Renasc către soare-n armate întregi
Şi sunt tot un verde trecut prin arsuri,

Mă simt ca o frunză pe-o cioată spre cer
Şi care la toamnă va umple cărări,
Sortită drept hrană-ntr-un lanţ efemer
Mă bucur de soare şi ploaie în zări,

De-abia răsărită-n pădurea din deal
Copacul renaşte prin frunzele mii,
Redau libertate pe-un larg areal
Şi-n verde, tăcută îmbrac galaxii,

Renasc în copac şi-n deplină uitare
La toamnă, răpusă de vântul nebun,
Din frunza cea verde hrănită de soare
Voi umple cărarea când stelele-apun.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!