
La o aruncătură
nu știu dacă se numește regăsire
sau este numai tributul revendicat
de trufașa viață
toate aceste scene nocturne
când pungesc așternutul
fac din vis o placentă
în care umblu desculță prin mine
pe coridoare niciodată știute
... drumul meu concret
pe șosele din bitum și păsări înghețate
urmând traiectoria pădurilor dezmoștenite
drum în pantofi roșii din lac decojindu-se și degete strânse
în văzul orb al exteriorului care te-mpinge te-mpinge
drumul meu
așteptând
eliberarea
Acasă!
plânsul pe care mi-l reprimam în copilărie
să nu mă vadă Mama
plânsul pe care mi-l sugrum acum
să nu mă văd... să nu mă văd... de mine să stau ascunsă
*
gesturile noastre cândva unice
mimând eternitatea
în după-amiaza nesfârșită de iulie
când ne permiteam all inclusive
gesturile noastre orfane azi
intrate în rândul anonimatului
neputința de-a mai găsi măcar
un strămoș care să jure în fața lui Dumnezeu
că noi i-am păstrat sângele
felul de a se încrunta
de-a duce mâna la gură
minunându-se
**
pe un câmp
degetele noastre rămase infantile vor testa
consistența feroce a lumii ingrate
instinctual iremediabil căutând
învelișul unui uter
acea instanță maternă
care să ne țină
încă o vreme
în afara morții
pe noi străinii
treziți
la o aruncătură
cosmică
de toate
ale noastre
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre mamă
- poezii despre degete
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre șosele
- poezii despre viață
- poezii despre sânge
- poezii despre roșu
- poezii despre religie
- poezii despre păsări
Citate similare

Cât mai ales
o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre
! dar nu avem încotro
atâta vreme
cât cireștii care nu-și aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-și contururile
și poate nu atât cireșii
nici florile lipsă
mult prea puțin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămășite
de constituție umană
nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale
cât mai ales
nesupunerea întâmplării
în fața deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vorbire
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre spaimă
- poezii despre schimbare
- poezii despre ochi
- poezii despre flori
- poezii despre cireșe

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă
dovada faptului că am fost
și încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
și o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu știu dacă
le-am iubit
dimineața
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se așezau la masă și
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se așeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine și m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil țipătul zilei
mi-a dezechilibrat pașii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva și
de toate trecerile mele prin viață
Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea
știu că sunt vinovat de toate cele și
mai știu că sfârșitul unei vieți
nu-l aduce ploaia și nici
zborul negru de deasupra
în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
și atât...
poezie de Teodor Dume din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zbor, poezii despre vinovăție, poezii despre tăcere, poezii despre sfârșit, poezii despre ploaie, poezii despre negru sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Diluvii
s-a stârnit vântul de toamnă aducând cu el
vuietul dinspre oraș. forțele noastre au slăbit.
// tăcerea continuă într-o formă imuabilă, imposibil de detectat
atunci când creștem speranțele la loc//
e un drum părăsit pe care am apucat
spre o mare pe care o visăm uneori.
marinarii continuă să pescuiască ton/ pentru conservele noastre necesare supraviețuirii.
aici în dreapta e căsuța noastră în care tot ce mai există e dragostea.
plasturii pentru neliniști i-am pus pe gură.
aparatele pentru suportul vieții le vom deconecta cândva,
dar nu azi.
azi stăm cu capetele noastre vii în bătaia vântului rece
și privim peste dealuri. drumul se face din ce în ce mai abstract.
căsuța noastră din ce în ce mai mică,
iar eu,
aș dormi toată ziua gândindu-mă la tine
aș visa o ploaie de parașutiști acostând pe un țărm
în timpul unui război
luptând ca să ne salveze dragostea.
doar soarele mai poate face asta. o extincție din care să
nu mai putem ieși decât goi / arși
dar cu inimile curate & blânde.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vânt, poezii despre visare, poezii despre toamnă, poezii despre supraviețuire, poezii despre somn sau poezii despre salvare
Tancuri la Praga
În sângele de asfințit al răsăritului,
Tancuri trec peste Praga-n coșmar,
Strivind sub șenilele lor adevărul,
Care nu-i doar numele unui ziar.
Tancuri trec peste ispita de-a rupe
Cătușele unor lozinci micinoase,
Tancuri trec peste soldații care
Și-au ascuns chiar în ele bietele oase.
Oh, Dumnezeule, ce decădere!
Oh, Dumnezeule, ce mârșăvie!
Peste Jan Hus trec acum tancurile,
Peste Pușkin și Petofi, ca prin pustie.
Peste cavouri huruie tancurile,
Peste cei care încă nu s-au născut,
Șinele, clamele unor dosare
În șenile de tancuri s-au prefăcut.
Am devenit eu, acum, dușmanul Rusiei?
Nu tot același din urmă sunt,
Când, copilaș, îmi băgam nasul printre
Tancurile noastre din războiul cel sfânt?
Cum să mai pot viețui ca-nainte,
Când tancurile noastre, ca niște rindele,
Ne rașchetează toate speranțele?
Mai pot fi acum ale tale, ale mele?
Mai înainte să crăp, mai înainte
De-a fi ștampilat nu știu cum,
O rugăminte mai am, o rugăminte,
Pentru cei ce m-or duce pe ultimul drum.
Peste mormântu-mi fără bocete,
Să scrie simplu și-adevărat:
"Aici zace poetul rus Evtușenko,
La Praga - de tancuri rusești sfârtecat!"
poezie de Evgheni Evtușenko (23 august 1968)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cătușe, poezii despre Rusia, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre război, poezii despre poezie sau poezii despre naștere

Dintre toate lucrurile care sunt pe lume, unele depind de noi, iar altele nu. Cele care depind de noi sunt opiniile noastre, mișcările noastre, dorințele, înclinațiile și aversiunile noastre într-un cuvânt, toate acțiunile noastre.
Epictet în Manualul
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mișcare, citate despre dorințe, citate de Epictet despre dorințe sau citate despre cuvinte

Să ne iubim viziunile. Să ne iubim idealurile. Să iubim muzica ce ne face inima să cânte, frumusețea care dă aripi minții noastre, puritatea care dă strălucire gândurilor noastre, pentru că în ele se află toate condițiile care asigură construcția și creșterea lumii noastre proprii.
citat clasic din James Allen
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre muzică, citate despre viziune, citate despre iubire, citate despre inimă, citate despre idealuri, citate despre gânduri, citate despre frumusețe, citate despre creștere sau citate despre construcții
Legăturile strânse pe care le stabilim cu instrumentele noastre sunt bilaterale. În măsura în care tehnologiile devin extensii ale noastre, în egală măsură noi devenim extensii ale tehnologiilor noastre. Atunci când tâmplarul ia ciocanul în mână, el poate folosi acea mână doar pentru a face ceea ce se poate face cu un ciocan.
Nicholas Carr în Superficialii. Efectele internetului asupra creierului uman (2012)
Adăugat de Homo Novus

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tehnologie sau citate despre devenire
Adam și Eva
(atâta zarvă în cer pentru o frunză uscată)
în singurătatea mea stă ascunsă
singurătatea ta care la rândul ei
ascunde o altă singurătate
și tot așa până ajungem la Dumnezeu
și bucata lui de lut înmuiat cu apă
dar și la credința lui că nu-i bine
să fiu singur și flămând
de spații
drept pentru care
într-un moment de rătăcire
te-a creat pe tine
dintr-o coastă de-a mea
de atunci parcă și mai tare doare
singurătatea
și ne-a făcut mai ușori decât aerul
fără aripi fără un rost
culegători de lumină în rai
tot țopăind din cracă în cracă
până într-o zi când degetele noastre
s-au atins
sufletele noastre s-au atins
Doamne, a început în cer o furtună
cum nu a mai fost
și nici nu cred că va să mai fie
tu picurai din sâni viață amară
ne creșteau sub tălpi
stalagmite de sare
deja ne uram cu îndârjire
de moarte
când între eternitate
și o îmbrățișare nebună
ai ales să fim muritori...
mulți nu știu că Dumnezeu
nu ne-a izgonit doar pe noi
ci și mărul și șarpele
și restul lumii
cei care au privit pe fereastră la noi
poezie de Petru Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre început, poezii despre șerpi, poezii despre sâni, poezii despre lumină sau poezii despre frunze
Pasărea violetă
Ciorapii de sticlă sunt aici
ar fi loc și pentru câțiva păianjeni
se aduc somptuoasele tăvi de dantelă
sânii în borcanele străvezii
și în mâinile celor mai frumoase femei
meduzele dorm ca în craterul celui mai agitat vulcan
vom fi la timp la această întâlnire
vom trece prin noapte ca printr-o cutie cu fosfor
la această întâlnire la care ne asteaptă
umbrele noastre ca niște pantofi uzați
fluturii de sugativa care ne vor suge sângele
toate mănușile uitate toate pleoapele
pe care ne-a plăcut să le sărutăm
tot ce am găsit pentru niciodată
gurile care ne-au rămas lipite de sâni ca niște inele
plantele care ne-au crescut pe față în timpul somnului
apa limpede din pahare
spânzurații cu mâinile de cretă
în aceste castele negre ne așteaptă crepusculul
și piepturile noastre se vor freca de tăcerile lui
piepturile noastre de vată și de întuneric
ne așteaptă cutia cu muzica a morții
capetele de ceară ale femeilor
pe care nu le-am întâlnit încă
perdelele groase după care ne vom putea ucide în liniște
steaua pierdută a unei dimineți
ne-așteaptă privirea lucidă a somnambulilor
am dormit atât
încât am pierdut obiceiul imobilității.
poezie clasică de Gellu Naum
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre întuneric, poezii despre vulcani sau poezii despre uitare
Pentru mine, pentru noi toți, cei care ne petrecem viața cu marionetele, ele reprezintă ființe de care suntem atașați, ca și ființe vii, cu care ne putem identifica în întregime, cu toate forțele noastre și cu toate gândurile noastre. Facem corp comun cu ele, cu gestica lor și cu ceea ce exprimă ele.
citat din Gretl Aicher
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre teatrul de păpuși, citate despre forță sau citate despre corp
De vreme ce majoritatea din mine
De vreme ce majoritatea din mine
Respinge majoritatea care ești,
Urmează dezbateri, argumente și ne
Despărțim. Siguri pe noi și onești,
Sterilizam zilele rămase. Suntem damnați
Ca majoritățile noastre drapate-n noi culori
Să umble pe alte căi, cu prieteni separați.
Dar tăcerea poate fi elocventă uneori:
Tăcerea minorităților care, dintr-odată
Rămase fără opoziție, se-întorc noapte de noapte,
Așteptând ca promisiunile să fie respectate.
Minoritățile nu se învață minte niciodată.
poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre zile, poezii despre promisiuni, poezii despre prietenie, poezii despre noapte sau poezii despre culori

Ai fost minunată, Juliette a mea, în toate aceste întunecate și violente zile. Dacă am avut nevoie de iubire, tu mi-ai oferit, fii binecuvântată. Când, din ascunzătorile mele, mereu periculoase, după o noapte de așteptat, am auzit cheia ușii mele tremurând între degetele tale, riscul și întunericul m-au părăsit, ce a intrat apoi a fost lumina! Nu trebuie să uităm niciodată acele teribile, dar dulci, ore când ai fost aproape de mine. Să ne amintim viețile noastre în acea cameră întunecată, cuierul vechi, cele doua fotolii puse față în față, masa pe care am luat-o pe colțul mesei, conversația noastră dulce, tandrețurile noastre, temerile noastre, devotamentul tău. Ai fost surprinsă să mă găsești calm și senin. Știi de unde vin calmitatea și seninătatea? De la tine...
Victor Hugo în Scrisoare către Juliette Drouet (31 decembrie 1851)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric, citate despre lumină, citate despre zile, citate despre violență, citate despre timp, citate despre pericole sau citate despre noapte
Lut sugrumat
drumurile noastre nu pot fi uitate
nu pot fi ocolite și nici evitate
drumurile noastre când scurte, când late
când cu raze stelare, când cu lacrimi pavate
privirile noastre din veacuri și ere
s-au stins în deplină și amplă tăcere
privirile noastre țesute din vrere
și fir de paiangen și colb din unghere
șoaptele noastre mereu reținute
mai stăruie încă în liniști cernute
șoaptele noastre, pe-alocuri durute
pe-alocuri stridente, pe-alocuri nevrute
destinele noastre ca și orice destine
cu-ncetu, cu-ncetu se trec în ruine
destinele noastre, cu degete fine
sugrumă tot lutul din mine și tine...
poezie de Iurie Osoianu (19 mai 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Iurie Osoianu despre uitare, citate de Iurie Osoianu despre tăcere, citate de Iurie Osoianu despre timp, poezii despre stele, citate de Iurie Osoianu despre stele, poezii despre lut sau citate de Iurie Osoianu despre degete
Cât de uriașe trebuie să fie corpurile acestea cerești și cât de neînsemnat este în comparație cu ele Pământul, teatrul pe care se joacă toate proiectele noastre mărețe, toate navigațiile noastre și toate războaiele noastre. O observație foarte pertinentă și subiect de reflecție pentru regii și prinții care sacrifică viețile atâtor oameni doar pentru a-și măguli ambiția că ei sunt stăpânii unui jalnic colț al acestui loc mărunt.
citat din Christiaan Huygens
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre teatru, citate despre sacrificiu, citate despre război, citate despre monarhie, citate despre jocuri, citate despre ambiție sau citate despre Pământ
Poemul nostru
nu știu unde a început
despărțirea noastră
ce vierme de mătase a țesut
firul ei subțire
hrănindu-se din iubirea ta
și din frica mea
că te-aș putea iubi.
aproape că s-a făcut iarăși toamnă
și uite cum firul ăsta răsucit de mii și mii de ori
alcătuit din bucuriile și suferințele noastre
din tăcerile și din cuvintele noastre
din exuberanța și din neputința noastră
din grija ta pentru mine și din nepăsarea ta
din teama mea și din indiferența mea
e tot ce ne mai leagă.
nu mai e timp acum
atât cât a fost l-am risipit amândoi
am hrănit cu el viețile altor oameni
care am fi putut fi noi înșine
dacă eu m-aș fi aplecat să-ți leg șireturile
atunci când aveai genunchiul zdrelit,
dacă te-aș fi luat în brațe atunci când mi-ai spus
vino,
dacă ți-aș fi răspuns
bine,
atunci când mi-ai șoptit
rămâi.
acum despărțirea e tot ce ne-a mai rămas
singurul lucru care ne ține împreună
hrănindu-se din apropierea noastră
numai pentru a o distruge
ca o vietate digerându-și propriul trup
ca să rămână în viață.
nu mai e timp acum
decât să ne îmbrăcăm disperarea și teama
și tristețea și neputința
și să le purtăm zâmbindu-ne
în vreme ce apele vieților noastre
se despart
după ce au curs atâta timp prin aceeași albie
îngânându-se încă,
jucându-se o ultimă oară
unele cu altele
ca niște versuri sălbăticite
care nu mai rimează
dar care sînt încă legate
într-un poem.
nu știu unde a început
despărțirea noastră
ce vierme de mătase a țesut
firul ei subțire
hrănindu-se din iubirea ta
și din frica mea
că te-aș putea iubi.
poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre frică, poezii despre viermi, poezii despre versuri sau poezii despre tristețe

Prea târziu
nu știam
dacă noi adusesem ploile
țipătul albastru-cu-sânge al pământului
orbecăind dintr-un orfelinat în celălalt
(re)fluxul nu mai respecta
nicio lege științifică...
nici măcar poetică
sufletele noastre se ștergeau
asemenea literelor inundate
păsări se agățau de cuvinte
într-o șubredă intuiție
a conceptului de ʽsalvareʼ
nu știam dacă din lut... dacă din ape...?!
ambulanțe își purtau albul... indeterminarea
mersul de la un capăt la același... al materiei secundare
în fapt destinul ca un suicid
zei falși pluteau la suprafața neputinței noastre de a discerne
! niciun Duh!
o ultimă memorie colectivă
pe noi înșine nouă ne-a arătat
așa cum ne prinsese întâmplarea
în somn și costume nealeploii
toate aceste veșminte cu franjuri și silabe neisprăvite
contorsionând jugulara în tentativa de răscumpărare
a enunțului coerent
nu eram păsări... nu eram oameni
țărâna personală se prăvălea înspre zero
în amonte de prezent unghiile zgâriau plânsul
scheunatul omului împreunat cu jivinele întunericului
naufragiul...
și am fi vrut să ne căim
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știință, poezii despre prezent sau poezii despre plâns

Drumul
Gânditor și cu mâinile la spate
Merg pe calea ferată,
Drumul cel mai drept
Cu putință.
Din spatele meu, cu viteză,
Vine un tren
Care n-a auzit nimic despre mine.
Acest tren - martor mi-e Zenon bătrânul -
- Nu mă va ajunge niciodată,
Pentru că eu mereu voi avea un avans
Față de lucrurile care nu gândesc.
Sau chiar dacă, brutal,
Va trece peste mine,
Întotdeauna se va găsi un om
Care să meargă în fața lui
Plin de gânduri
Și cu mâinile la spate.
Ca mine acum
În fața monstrului negru
Care se apropie cu o viteză înspăimântătoare,
Și care nu mă va ajunge
Niciodată.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză, poezii despre trenuri, poezii despre mâini, poezii despre gânduri, poezii despre depășire, poezii despre căile ferate sau poezii despre bătrânețe
Toate relele de care specia noastră este bântuită nu provin decât din erorile noastre, din interesele noastre, din interesele noastre rău înțelese, din prejudecățile noastre, din ideile false pe care le avem asupra lucrurilor. Omul a fost întotdeauna înșelat de prejudecățile sale, de speranțele și de temerile sale.
citat din P. H. D. Holbach
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prejudecăți, citate despre idei, citate despre greșeli sau citate despre frică
Jurnal de călătorie - de vorbă cu mine
fiecare zi mă renaște așa cum se așează vrăbiile pe gard pun lacăt la poarta gândurilor amintiri însoresc zâmbete ca o rugăciune mai tânără cu un mâine care se face prezent
//sau cine mai știe ce o mai fi
până atunci te sărut mamă și-ți spun sărut mâna suntem atât de departe dar tu știi că ești mereu aproape în sufletul meu
ne este bine aici
dar nu ca atunci când ne întoarcem
acasă culorile sunt atât de vii și aerul atât de proaspăt
pământul se lasă călcat și șterge urmele noastre
ca norii suntem //
umblu desculță
picioarele mele au perne de aer
calc apăsat //
trenurile nu mai respectă orarul nici picioarele nu mai duc pe drumul știut
toate se întâmplă de parcă lumea se vrea de la început (Eva nu avea nicio rivală și Adam se plictisea numărându-și coastele)
de la un timp nu mă mai satur de somn și visele-mi se așează sub pernă numărând fulgii să văd dacă pot face măcar o aripă de înger să atingă lumea aceasta
și o pajiște în care să zburde mieii care nu vor deveni niciodată oi
nu pot învinge timpul dar mă pot bucura de el
poezie de Mihaela Popa (Fulg de nea)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre zâmbet, poezii despre vrăbii, poezii despre viitor, poezii despre victorie sau poezii despre tinerețe
Echilibru
cum să hrănești demonii / cum să-i înfrunți/ să atingi acel echilibru
care nu-ți dă voie la balans / la început au fost mulți care nu au supraviețuit
ca și cum ai da drumul la sute de porumbei în ninsoare/
și toti s-au prefăcut în praf / acum mergi
drept printr-un deșert
cauți o oază / dar acolo demonii vor prinde viață din nou
odată cu lăsarea serii visele tale vor deveni sălașul lor/ așa am trecut eu prin viața aceasta până acum
ascunzându-mă
căutând
mâna ta îndreptată către mâna mea
ca două telegondole care se izbesc /
drum lin porumbeilor arși de soare
înfruntând furtuna
cum să te hrănești altfel pe tine / cea căzută în praf în noroi fără să te poți numi târfă
pentru că nu stai pe marginea drumurilor
ci stai chiar în mijlocul lor așteptând acea pală de vânt care să te
încline într-o parte sau în alta
de-a lungul liniei continue pe care nu ai voie să o depășești.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre porumbei, poezii despre seară, poezii despre prostituție sau poezii despre oaze