Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Adam și Eva

(atâta zarvă în cer pentru o frunză uscată)

în singurătatea mea stă ascunsă
singurătatea ta care la rândul ei
ascunde o altă singurătate
și tot așa până ajungem la Dumnezeu
și bucata lui de lut înmuiat cu apă
dar și la credința lui că nu-i bine
să fiu singur și flămând
de spații
drept pentru care
într-un moment de rătăcire
te-a creat pe tine
dintr-o coastă de-a mea
de atunci parcă și mai tare doare
singurătatea

și ne-a făcut mai ușori decât aerul
fără aripi fără un rost
culegători de lumină în rai
tot țopăind din cracă în cracă
până într-o zi când degetele noastre
s-au atins
sufletele noastre s-au atins
Doamne, a început în cer o furtună
cum nu a mai fost
și nici nu cred că va să mai fie
tu picurai din sâni viață amară
ne creșteau sub tălpi
stalagmite de sare

deja ne uram cu îndârjire
de moarte
când între eternitate
și o îmbrățișare nebună
ai ales să fim muritori...
mulți nu știu că Dumnezeu
nu ne-a izgonit doar pe noi
ci și mărul și șarpele
și restul lumii
cei care au privit pe fereastră la noi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mioara Anastasiu

Singurătate

Singurătatea mea, o mână-ntinsă
Spre clipele ce s-au eternizat,
Bat degetele la o ușă-nchisă,
Cuvintele prin ea nu mai răzbat.

Singurătatea mea, o apă-adâncă
În care mă afund până la gât,
Nu-i nici un mal și nici un colț de stâncă,
Sunt eu și necuprinsul, doar atât...

Singurătatea mea, o noapte neagră
Deși în suflet vreascuri pun pe foc,
Există ochi în stare să-nțeleagă
Lumina flăcării acestui loc?

Singurătate, tâmpla mea fierbinte
Să scriem toate-aducerile-aminte...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mioara Anastasiu

Singurătate

Singurătatea mea, o mână-ntinsă,
Spre clipele ce s-au eternizat,
Bat degetele la o ușă-nchisă,
Cuvintele prin ea nu mai răzbat.

Singurătatea mea, o apă-adâncă,
În care mă afund până la gât,
Nu-i nici un mal și nici un colț de stâncă,
Sunt eu și necuprinsul, doar atât...

Singurătatea mea, o noapte neagră,
Deși în suflet vreascuri pun pe foc,
Există ochi în stare să-nțeleagă
Lumina flăcării acestui loc?

Singurătate, tâmpla mea fierbinte,
Să scriem toate-aducerile-aminte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

... singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
Singurătatea mea e catedrala
Ce-am plăsmuit-o plămădindu-mi lutul
Și-am ridicat-o pe diagonala
Ce mi-a trasat-o însuși Absolutul
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
Singurătatea mea e genialul
Sorbit tăcut din cupa nebuniei
Și eu care credeam că sorb nectarul
Din sobrul Absolut al veșniciei
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
Singurătatea mea-i o blasfemie
Sortită să-și găsească alinare-n lutul
Acestui colț de Rai și Românie
Mai singur decât însăși Absolutul
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie...

poezie de
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Singurătate

Nimeni,
nimeni nu știe
Ce-nseamnă singurătatea
Doar eu, știu bine,
bine de tot
Singurătatea mea pe de rost...
Vă asigur,
o știu numai eu!
Dată îmi este de Dumnezeu!

O mai știe Maria,
Că e-nchisă-n tăceri...
Provoacă angoasă,
nocturne dureri...
E bine zidită
între mâine...
și ieri
Singurătatea!

poezie de din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Anamaria Iliescu

Singurătate

Singurătate, singurătate
Ești cea mai mare greutate
Pe care Omul, de când există, o are!

Dacă singurătatea ar fi fost firească
Dumnezeu n-ar fi creat-o pe Eva
Și l-ar fi lăsat singur pe Adam
Sa se plictisească colo-n Rai

Dacă singurătatea ar fi fost firească
N-ar fi existat nici Omenirea
Nici Iubirea, Fericirea
Frumusețea, Bucuria
Nici dorința, nici voința
Nici Credință, nici Speranța
N-ar fi existat nici Viața!

Singuratatea nu-i fireasca!
Uneori e ca o pedeapsa
În care Omul sa se regăsească
Apoi singurătatea s-o părăsească

Printre oameni sa trăiască
O pereche sa-si găsească
Domnului sa-i mulțumească
Pentru ca Singuratatea niciodată
Nu-i fireasca!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Progresia Sfintei Treimi

Când nu mai am inspirație să scriu,
Ce-ar mai fi de zis?
Mă gândesc la ce nu s-a mai gândit nimeni.
De pildă, când a zis Dumnezeu să fie lumină,
Lumina s-a făcut singură.
Ce, te gândeai c-a scăpărat El?!
I-a lăsat omului să descopere scânteia
În sine.
De fapt, cred că la început
Lumina era dintr-o bucată,
Clară ca bună ziua,
Fără foc întrânsa. Numai pentru ochi;
Reglată bine, tot, treabă, rost...
Curată.
Până a intrat în cârdășie cu focul
Și-a-nceput să ardă, știu fetele cum e...
Mă mai gândesc la faptul că, la început,
Și omul a fost făcut dintr-o bucată,
Căci l-a făcut Dumnezeu bărbat și femeie,
Nu doar una sau doar altul, ce mai una, alta!?
L-a-mpărțit pe om în două, să nu fie singur
La Părinte.
Când a văzut ce prostie a făcut, a zis:
Bă, ăștia sunt ca oile: după una sar toate în baltă!
A deschis poarta staulului și ne-a dat drumul
Pe drumuri, la înmulțire.
Parcă-L văd ținându-se greu după noi,
Ca un păstor bătrân
După miliarde...
Iar Ei,
Doar Trei.

poezie de din Aproape alb (13 februarie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Toate spațiile singurătăților noastre trecute, spații în care am suferit de singurătate, ne-am bucurat de singurătate, am dorit singurătatea, am compromis singurătatea, toate rămân de neșters în noi.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "On Poetic Imagination and Reverie Paperback" de Gaston Bachelard este disponibilă pentru comandă online la 82.99 lei.
Marin Moscu

Singurătatea e amară...

Singurătatea e amară
Într-un colț micuț de țară,
Nimeni nu-ți împărtășește
Gândul ce te copleșește,

Gândul care te-nfioară
Că ești o tristă vioară
Care cântă și nu cântă
Doine din inima frântă.

Copiii-s în depărtare,
Norii negri-s peste zare,
Vine iarna, suflă vântul,
Se cutremură pământul.

Lacrimile curg șiroaie
Când coloana se îndoaie
De poveri, greutăți multe,
N-are cine să ne-asculte.

Că în țara, mică țară,
Totul este de ocară,
În singurătatea noastră
Moartea intră pe fereastră.

Nu se bucură nici dânsa
C-a ieșit din noi osânza,
Am rămas schelete toți
Peste care pășesc hoți.

Nu-i schimbare, nu-i nimic
Din care s-avem câștig,
În singurătatea rea
S-avem cel puțin o stea

Care din cer să vegheze
Clipa care să dureze
Într-o bucată de pâine
Dăruită azi și mâine.

Într-o căniță de apă
Cât mai gârbovim la sapă,
Să-ntindem singurătatea
Cât mai e în cer dreptatea.

Că aicea pe pământ
Nu-i nimic, doar bate vânt
Prin oase și prin făptură,
Prin a țării bătătură.

Doamne, iartă de păcat
De-s femeie sau bărbat,
Iartă-i pe cei din conac,
Pentru noi nimic nu fac

Se îmbuibă în de toate
Fără să facă dreptate,
Ei adună și adună,
Noi rămânem cu ea-n mână!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

Plânge codrul

Plânge codrul și suspină
Fiindcă moare fără vină
Că nicicând nu ne-a trădat,
Ne-a fost frate-adevărat
Ne-a dat lemn să facem case,
Fluiere, viori frumoase,
Și pătuțuri la copii,
Și-alte lucruri mii și mii.
Ne-a ascuns când ne-a fost greu
Și ne-a ocrotit mereu,
Iar când am ajuns bătrâni
El ne-a pus bastoane-n mâini
Ne-a dat lemn pentru sicrie
Să dormim pe veșnicie
Și tot el ne-a înfipt întâi
Cruci de lemn la căpătâi.
Dar noi nu-i mai suntem frați
C-așa-s oamenii, ingrați
Sunt prieteni doar la bine,
Iar la rău uită de tine.
Plânge codrul că-i tăiat,
Însă nu ne-a blestemat,
Ci se roagă către astre
Pentru sufletele noastre,
Fiindcă într-un anume fel
Vom muri și noi cu el.

poezie de (12 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acoperiș 11

să-ți privești moartea în ochi să o lași să vină la tine să o mângâi ușor pe obraz și ea să se întindă lângă tine pe pat într-un gest tandru duios aș putea sta așa o veșnicie fiecare cu singurătatea lui și să vorbim despre ce-am mai făcut despre copii sau despre nimicuri de-ale noastre o, tu pasăre galbenă în cioc cui îi mai porți noroc între paharul meu cu vodcă și paharul tău cu har se construiesc distanțe și poeme și nu mă duce pe mine să mă pierd în lucruri mărunte dă-mi harul să plâng ultimul meu poem și versurile să-mi cadă grele din suflet lumea se naște aici sub mine o simt cum se mișcă este vie nu e himeră nici gând de poet e ca un fir de plantă plăpândă subțire

în lipsă de spațiu mi s-a dat un bulgăraș de viață ca pe o nouă șansă de moarte și mi s-au mai dat aripi, aripi mari, ce aripi mari am! te rog înnoadă-mi-le la spate

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Șuta

Singurătatea

Singurătatea...
caracatița ce te ține prinzonier,
te fură din ritmul vieții normale
trezindu-te singur dansator
într-un blues pentru doi,
amăgirea de bine
în ritmul vieții
pe o muzică ce trebuie cântată de noi.
Liniște crezută ca făcătoare de minuni
până in ziua în care te trezești
năuc....
să vezi emoțiile, trăirile
chiar viața pe care ți -a furat-o...
singurătatea!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugă către Dumnezeu

Ai milă Doamne, de noi!
Fă să cadă ceva ploi!
Să mai scăpăm de nevoi,
Că e vai și-amar de noi.

Pământul ăsta l-am udat
Cu multe lacrimi amare.
Întotdeauna el ne-a dat
Bogăție în hambare.

Arde pământul sub noi.
Necazuri avem șuvoi.
Grânele pe câmp s-au ars,
Fără pâine am rămas.

Când copiii cer mâncare,
Pe noi sufletul ne doare.
Doamne, îți cerem ajutor
Pentru bătrânii care mor.

La Tine, Doamne, ne-nchinăm
Până din viață plecăm.
Pământul de-l răcorești,
Rugămintea ne-mplinești.

Până-n pământ ne plecăm
Și din suflet te rugăm:
Doamne, nu ne părăsi!
Până murim te vom sluji.

rugăciune de (iulie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ce face?

Ce face un om când e singur?

Simplu – un glonț, un somn, un poem,
Vede un film, se uită la ceas, înfiază un leu,
Dar tot singur este.
De ce este singur?
A fost jignit. A jignit. A ucis. Nu a ucis.
Eu nu cred în singurătate, cum nu există vid absolut.
Dar o tragedie este. Undeva o lacrimă își fa ce drum.
Doamne, ce aș hohoti, de nu aș fi bărbat.
Amintirile mă asediază asurzitor.
Anii se perindă cu viteza unui tren nebun.
Lumea trăiește, undeva e iarnă, undeva e o plajă,
Alcoolul? Drogul? Boala? Nimic nu seamănă cu singurătatea.
Nici plantele, nici animalele nu suportă singurătatea.
Nici Dumnezeu, că altfel de ce ar fi fost Creația?
Strada este pustie, casa este pustie, cimitir fără gard.
Singurătate, tu ești un bolid care mă ucide.
Brusc apare un cititor timid. Îmi întinde mâna,
Sunt salvat. Mulțumesc, fratele meu, mulțumesc.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Vârtej de emoții

la un moment dat tăceam
în realități diferite
tu te aflai la apogeul dilemei de-a fi
a dilemei de-a da

eu desfrunzeam singurătatea de cuvinte
înfricoșat după tine
fără oprire

ideile noastre se înălțau
într-un vârtej de emoții diferite
două trăiri din sensuri opuse
contrazicându-se
amestecându-se

două argumente neclare
două viori prea înalte
o tornadă pe moarte
una pe cer

umbrele noastre dansau dezbrăcate
în jurul lumii
una pe bani
una pe nimic
sfătuindu-se în șoaptă
care să plece
care să mai rămână

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ioan Crețu

Scrisoare către tine de nicăieri

De n-ai fi fost tu,
ar fi trebuit să uit să mă mai nasc.
Aș fi fost pierdut
și aș fi trăit departe de tine,
singur al nimănui

De n-ai fi fost tu,
vânt m-aș fi făcut
să te caut
de n-ai fi fost te-aș fi inventat
ca pe o mașină cu aburi

înainte să mă nasc
Dumnezeu mi-a sădit
mai întâi
iubirea pentru tine în suflet,
m-a scăldat în lumină
și m-a trimis la tine,
dar m-am rătăcit
m-am tot rătăcit
până m-am pierdut
la mama în pântec

apoi
dintr-o întâmplare ne-am cunoscut
și m-am îndrăgostit de tine,
fără să vreau, fără să știu.
Neștiute, sufletele noastre cumva s-au atins...
în ochi ne-au încolțit muguri,
în carne au înflorit cuci,
aerul mirosea sălbatic și divin
a iarbă, a vâltoare și a vin
și am înțeles simplu că vom fi
suflete pereche.

mereu te-am căutat
și nu te-am găsit...
tu ai stat printre oameni
sau dormind chircită
la subsuoara
unui înger de vin
eu printre morile de vise
din câmpia mea,
printre prunii pitici.

De nu vom putea fi împreună
am să te învelesc cu soarta
să nu-ți fie frig,
am să te veghez cu viața
să nu-ți fie frică în vis
de nimic.

Cred că ar trebui
să te ascund
ca să nu te găsești,
până când lumina ochilor tăi
va înnopta definitiv,
brațele și buzele
pecete îmi vor fi
pe umărul
sau pe sânul tău stâng,
vei sta cu tâmpla lipită
de sufletul meu,
și-mi vei atârna de ochi ca o lacrimă,
te vei prelinge ușor pe obraz,
când cald, când sărat
când departe de mine
sau pe înserat.

Stropii de ploaie mă mângâie
așa cum o făcea glasul tău.
Adorm... visez, mă înalț.
Când ai vrut să mă săruți pe furiș,
așa, ca pentru ultima oară,
gândul tău a țipat ca o pasăre spin
și m-am trezit...

Ni s-a dat un dar divin,
îți spun,
e tot ce ne-am dorit amândoi să fim,
iubește-ne iubito și iartă,
sărută-ne și nu ne părăsi...
niciodată.

Te voi iubi, să știi,
mereu te voi iubi...
și când vei fi nor,
ploaia din ochii tăi voi fi,
Soare după ploaie de vei fi
eu raza ta voi străluci,
în întuneric.

De vei vrea să pleci,
mă voi sparge în mii
și mii de bucăți
mă voi risipi și mă voi lipi
de umbra trupului tău
iubirea mea amară
îngerii ne toarnă în pahare
polen de lună,
iubiți, iubiți se pare...
de o ghilotină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Întotdeauna îmi creșteau aripi

S-au năruit a pagubă cărările în ceață
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.

Cred că m-ai părăsit fără să știu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste ițe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potrivește nimic,
aerul e greu când îl respir singur
și în piept simt o durere.

Nu știu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
și totul îți pare zdrențuit de timp,
e o mirare-n sine acest conținut neînțeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laț,
zborul e o idee prea îndrăzneață
să nu lupt să fiu liber.
M-am împodobit cu tot marasmul tău
și acum sunt gol de patimi
într-o singiurătate cerșită demult
fără să-mi cultiv dragostea primăvara
în carnea fragedă a pământului
în care am înflorit odată cu cireșii
pe care și tu îi iubesți.


Întotdeauna îmi creșteau aripi
acum le am
și nu știu cum să zbor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă Dumnezeu ne-ar lăsa goi, fără viclenii evidente, fără diferențe impuse, ridicate la rang înalt, fără lut și avutii dobândite, doar cu sufletele la vedere? De asta mi-e frică dar să știi că ne-ar prinde bine. Ne-am lovi de păcatele noastre și-am cerși un codru de lumină în care s-au stins pe îndelete fericirile. Ce aglomerație de orgolii surde! Parcă toate zilele de mâine ar fi negreșit ale noastre...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu, suflet singur...

Știu că exiști, căci altfel nu se poate
Când un destin te-a prins în rătăcire.
Să nu te plângi că nu mai e iubire
Și calcă peste el cu demnitate.

Eu am să pun în drumul tău, o floare,
Tu, suflete, parfumul să-i aduni,
Să construiești o mare de cununi,
Sfidând singurătatea... când te doare.

Ai stat prea mult în mutele-i tăceri
Din viața asta, care-i doar o clipă,
Dezbracă dar... tăcerea care țipă,
Te-mbracă-n azi și uită ce-a fost ieri.

Eu am să-ți fiu cărarea neumblată...
Și-ai să respiri din umbra mea, mereu.
E timpul să te-mpaci cu Dumnezeu
Și n-o să mai fi singur nicidată.
Tu, suflet singur...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriel Petru Băețan

Tu nu auzi...

tu nu auzi cum crește floarea de cireș
atunci când în natură ne făgăduim
eternitatea
ca într-un altar...

ne logodim pentru a nu știu câta oară
în catedrala din îmbrătișarea noastră
lumina zilei ne izbește
de parcă dumnezeu din cer
se uită pe fereastră...

îmi pare fiecare revedere început
suntem ușori ca două respirații
ca două idealuri care prind rădacină
în deșertul memoriei...

... și-atunci când nu spunem nimic
descoperim răspunsul în zefir
și în ninsori de fluturi...

tu nu auzi cum vine primăvara
cum crește pulsul soarelui
atunci când în natură ne făgăduim
eternitatea
cum universul
e un cântec de orchestră
pe care dumnezeu o dirijează
prin notele muzicale
ale inimilor noastre...

poezie de (iunie 2011)
Adăugat de georgianaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nicolae Labiș

Gol

Ne-a părăsit lumina, culoarea ne-a uitat,
Și șoaptele-și pierdură-nțelesul pe vecii,
Și trupurile noastre în gol s-au destrămat
Sub aiurarea nopților târzii.

Și gândurile noastre trecură fără grijă-n
Ostroavele-necate în destrămări de veci.
Pe cerul lumii noastre mai dorm fără de sprijin
Doar ochii reci, doar lacomii ochi reci.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook