Înger, îngeraşul nostru

Adorm încercând să-mi sincronizez respiraţia cu a ta,

adorm privindu-te cum îţi străluceşte pielea

sub proiecţii de reclame tv,

fasciculi fosfor jucându-se în barba ta înfricoşătoare.

În colţul camerei,

planta uriaşă,

care n-a înflorit niciodată,

e înger îngeraşul nostru.

Mă rog la ea,

cu toată naivitatea şi ironia,

să ia dezamăgirea de azi,

să o transforme-n orice altceva.

Poate-n nişte

fluturi albi, lovindu-se-ntre ei

în slow-mo, rotindu-se halucinant

sub lumina halogenă de pe-un coridor

unde cineva

n-a înţeles niciodată de ce a fost abandonat,

poate-n razele materne, călduţe până la adicţie,

mângâind o rană veche

dând spre o lume care încă te chema.

Între timp,

de pe strada îngustă, cu felinare pâlpâind

tripate sub ceaţa de cimitir

care cândva m-a salvat,

ochii cuiva

fixând fereastra cuibuşorului nostru

şi ura lui

care ar vrea să-i fie

super-putere.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

Undeva, cândva

Poate undeva, într-un loc sub soare,
Într-un infinit, printre lumi stelare,
Gândurile poate s-or întrepătrunde
S-or ciocni în spaţiu, or vibra ca unde.

Poate într-un loc, poate undeva,
Într-o altă lume, poate-i cineva,
Poate-i printre îngeri, poate-n univers
Iar de ne-om găsi, ne-om iubi intens.

Poate-n locu-acela, unde-i cineva,
Emiţând iubire, ni s-o releva,
Că prin alte lumi, chiar de-s paralele,
Gândurile sale, vin spre ale mele.

Poate pe acolo, chiar de-i altceva,
El venind spre mine, undeva, cândva,
Unde nu-i durere, unde nu vom plânge
Noi ne-om bucura când la piept ne-om strânge.

Iar de-atunci încolo, de va fi ceva,
Vom clădi o lume, poate, undeva,
Ne-om iubi cu patos, ne-om hrăni din seva
Ce ne-o dă iubirea, mie şi... cuiva...

poezie de Florentina Mitrică (5 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit

cum se uită cu ochii
umezi de căprioară
care clipesc admirând
vântul care stă de pază
în timp ce frâng razele de soare
încercând să ajung la ea cu pielea
muiată-n sare de mare
prefăcută în norii care plâng
pot să mă aplec în ochii ei
să-i văd deşertul din suflet

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger, Îngeraşul meu

Îmi caut Îngeraşul,
care venea când îl chemam
la îndemnul bunicii...
Nu-l mai găsesc!
Nu vrea
sau nu mai poate să mai vină...
Poate nu vrea de mine să mai ştie?!
Înger, Îngeraşul meu...
Nu vineeee... Nu vine!
Am crescut şi...
Îngeru' am pierdut...
Şi roz nu mai e viaţa.
E luptă şi e chin.
Cărarea ei nu-i aşternută cu petale
Şi nici bunica nu mai e...
încet să mă îndemne:
Înger, Îngeraşul meu...
De ce-am crescut?!
Şi mai ales de ce în inimă
cu lacăt greu nu l-am închis,
ca-n vreme de restrişte
să îl slobod şi să îl chem?
Înger, Îngeraşul meu...

poezie de Maria Grosu
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurrasic Way

Pe Jurrasic Way din nou,
în ceaţa asta thriller, cu plămânii
umflându-se ca nişte baloane meteo
subţiri,
gata să explodeze. Să-mi ajustez antenele,
boţite sub şăpcuţa de căpitan, să verific conexiunile.
Aş vrea puţin soare,
să se lovească
de lucrurile din jur,
să le facă
mai suportabile.
Încă o dată să mă prindă
răsăritul cu mintea împăienjenită de
planuri şi o fereastră deschisă
către un câmp scufundat în pericol,
animale de sticlă spărgându-se în fugă,
un sound straniu lovindu-mi-se
între tâmple ca o reacţie adversă,
nu sunt decât o altă
provincială care-şi încearcă norocul,
o femeie care fotografiază
orice încercare de apropiere,
orice act de trădare,
nu ştiu niciun truc,
mă trădează microexpresiile încercând.
Apoi dragostea noastră mare,
dragostea noastră
extraterestră. Doi omuleţi
pipăindu-se într-o cameră obscură,
recunoscându-se. Să ne atingem
antenuţele, pe ceaţa asta thriller,
pe Jurassic Way, să iasă scântei, să trimitem
semnale-n spaţiu. Să vină ei
să salveze dacă a mai rămas ceva de salvat.
Noi să ne transformăm
în particule mici, luminoase,
să facem cercuri în recolte,
să creăm noi tipare-n adn.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

C'est fini

E un timp al terorii şi al uitării,
n-am nevoie de cuvinte mari
ca să descriu
ce a murit.
Morţii tac acum,
s-au rupt vrăjile,
e o lumină dementă-n toate
şi se lasă o linişte veche, o ceaţă
în care pierd sânge.
Sânge negru, sânge rău,
timpul trece si reciclează.
Atât de tânără şi totuşi undeva,
o senzaţie de deja-vu
care zgârie.
Pe străzi revoltă,
peste graniţe război,
dar aici, în cartierul industrial,
doar urlet de marfar
şi mici răfuieli
între cerşetori.
Sfâşie-mă un pic,
provoacă-mă. E un mecanism al urii
care vrea să se declanşeze.
Dar tot ce găsesc e tandreţe,
câteva haine
aruncate pe lângă pat,
câteva farfurii lăsate-n chiuvetă.
Pe tine nu te pot urî. Micile tale defecte
sunt o continuă mirare,
cântecele tale
ruseşti, întotdeauna terapie.
Sânge negru, sânge tehnicolor,
pe străzi revoltă,
te ţin de mână
şi adorm.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara pe care n-am urcat încă

Degetele se preschimbă-n vise,
Cu buzele culeg petalele lor,
Realitatea ninge pieziş
Pe colţul nesfârşit al rătăcirii.

Muntele se colorează când
Cerul balansează pietrele,
Tremură clopotul în care poticnesc
Mânăstirile clipelor.

Limba aruncă auzul în haos,
Încâlcite privirile adorm în fum de tămâie,
Abandonat pe cuiul din coasta Domnului
Caut setea de adevăr din umbrele vieţii.

Ştiu o lespede care desparte apele,
Ştiu unde capătul infinitului devine obscur,
Nu ştiu însă cum pot coborî
O scară pe care n-am urcat încă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul măturătoarei de fluturi

ea mătura fluturii de peste zi,
frumoşii, mătăsoşii, foşnitorii fluturi.
ea îi mătura morţi,
îi mătura roşii, albi, violeţi, albaştri,
galbeni, turcoaz şi portocalii -
acopereau aleile transparente de sticlă,
care vibrau în vântul de înserare.
eu, pe banca din oase ceruite,
îi urmăresc unduirea corpului sub rochia,
voalul de fantezie cu motive de fluturi vii.
la fiecare mişcare a frumoasei, mătăsoasei
măturătoare de fluturi,
simt cum mă topesc până ce din
mine nu rămâne decât un fluture negru,
care se-aşază pe umărul femeii ce murmură
un cântec uitat de toate amintirile mele.

închid ochii în timp ce înmiresmate flori de câmp
se îndreaptă spre mine,
un fluture negru
printre fluturi albi, violeţi, albaştri,
galbeni, turcoaz, portocalii,
morţi.

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide fereastra!

Bate cineva în geam.
Deschide, te rog!
Deschide chiar dacă
Nimeni nu e acolo,
Chiar dacă mi s-a părut.

Deschide!
Deschide fereastra larg,
Să mai simţim o dată
Parfumul florilor de tei,
Invadându-ne lacom
Somnul vieţii,
În odaia întunecată
De-atâta uitare,
De noi doi.

Ştii?!
Cei ce trec
Pe strada noastră
Pot crede
Că nu mai suntem aici.
Aici, unde cândva
Totul era al nostru.
Şi fereastra,
Şi casa,
Şi strada,
Şi teii.
Deschide!
Deschide larg fereastra
Iubirii noastre apuse.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iunie 2006, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două mii de ani sufletul nostru şi-a apărat numai existenţa, a fost silit să trăiască în copilărie. Am vegetat la marginea culturii care se înălţa în Apus şi la marginea celei ce se stingea în Orient. Lumina civilizaţiei n-a putut pătrunde până la noi, iar razele care totuşi se strecurau nu găseau condiţii prielnice şi nici pământ roditor. Când încercam să îmbrăcăm hainele altora, ne dădeam seama curând că nu ni se potrivesc şi le lepădam cu aceeaşi grabă cu care le primisem. Poate că în adâncul său, sufletul nostru simţea instinctiv că nu i-a sosit încă vremea.

citat celebru din Liviu Rebreanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem de azi, de ieri, de mâine

Încă o dată să trec
prin anotimpul
epidemiilor, al copacilor înfloriţi
seceraţi de ninsoare la sfâşit de aprilie,
al atacurilor de panică
de la sfârşitul zilelor, al momentelor
când
ştiu dinainte ce gest o să faci, ce replică o să-mi dai
pentru că sunt ale mele, ale tale,
ale noastre, amestecate-ntr-o
confuzie
psihedelica,

încă un knock-ut, încă
o dată puterea de a ierta
ce nu credeam că voi ierta,
eu, care-s o necredincioasă,
totuşi tânjesc
la un fel de iluminare spirituală, la zen-ul suprem,
ca yoghinii, pielea deja palidă,
lipită de os, doar lipsa
unui canal de comunicare, lipsa unei surse
la care să mă pot conecta fără să mă pufnească râsul,
când în cele din urmă toate par infantilităţi,
felul nostru stupid
de a ne lăsa drenaţi
de vampiri energetici,
din start, fără să ne dăm nicio şansă,

încă o dată
să merg
prin iarba care îi părea neconceput de verde soră-mii
prin lentila ochelarilor,
după ani şi ani de miopie,
să-mi alint pielea
cu câteva băi de soare,
aici, între dealurile acoperite
de km de viţă-de-vie,
unde aş putea să mă prăbuşesc oricând
şi să nu mai ştie
nimeni de mine.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

XVII ( Nu te iubesc...)

Nu te iubesc ca pe-un bulgăre de sare roz, ca pe-un topaz
sau ca pe un arc de garoafe incendiind grădina.
Te iubesc aşa cum trebuie să fie,-n secret, iubite
anumite lucruri întunecate, între umbră şi suflet.

Te iubesc ca pe o plantă care nu-înfloreşte niciodată,
dar poartă-n ea lumina tuturor florilor ascunse privirii noastre;
datorită iubirii tale, o mireasmă-anume, prea de tot solidă,
se-înalţă din pământ şi, noptatic, trăieşte-n trupul meu.

Te iubesc fără să ştiu cum o fac, de unde sau de când.
Te iubesc de-a dreptul, fără complexe şi fără mândrie;
te iubesc pentru că nu pot trăi altminteri, ci doar astfel:

undeva unde eu nu exist, nici tu, dar atât de-apropiaţi
încât mâna ta pe pieptul meu devine mâna mea,
atât de-apropiaţi încât ochii tăi se-închid când eu adorm.

poezie clasică de Pablo Neruda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult aş vrea

Aş vrea să fiu o stea
Pe care s-o priveşti,
Întreaga viaţa ta
Aş vrea să mă iubeşti.

Aş vrea să fiu o apă
Pe care tu o bei,
Aş vrea să-mi fii aproape
Mereu în ochii mei.

Aş vrea să fiu cocorul
Ce-n toamnă îl petreci,
Să-mi continui zborul
În iarna lumii reci.

Aş vrea să fiu albina
Pe care o admiri,
Aş vrea să fiu grădina
Plină cu trandafiri.

Aş vrea să fiu o stea
Să ies de după nori...
Ce mult, mult aş vrea,
O viaţă în culori.

Aş vrea să fiu un soare
Să ştiu pe unde eşti,
Aş vrea să fiu o floare,
Care mereu înfloreşti.

Aş vrea să fiu răşina
Pe care o miroşi,
Aş vrea să fiu lumina
În ochii tăi frumoşi.

Aş vrea să fiu un sfeşnic
Mereu să te veghez,
Să fii cu mine veşnic...
Aşa vreau eu să visez.

poezie de Eugenia Calancea (7 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genealogie

La început a fost ţipătul
Care a născut Sângele
Care a născut Ochiul
Care a născut Teama
Care a născut Aripa
Care a născut Osul
Care a născut Granitul
Care a născut Violetul
Care a născut Ghitara
Care a născut Sudoarea
Care a născut pe Adam
Care a născut pe Maria
Care a născut pe Dumnezeu
Care a născut Nimicul
Care a născut pe Niciodată
Niciodată Niciodată Niciodată

Care a născut Cioara

Ţipând după Sânge
Coji resturi
După orice

Agitându-şi nervoasă picioarele negre în cuibul ei mizer.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cum o plantă se-ntinde din întunericul unei pivniţe spre lumină. Fiecare fibră i se îndoaie spre razele de soare. Nu poate trăi fără de lumină, şi totuşi planta nu simte şi nici nu vede lumina. Oare, sufletul nostru nu creşte şi nu se întinde şi el spre-o lumină pe care n-o simţim şi n-o vedem?

Lucian Blaga în Pietre pentru templul meu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micro cosmosul nostru

Ce să mai răpeşti
când
nu a mai rămas nimic asupra căruia deţii controlul,
cui să îi mai furi privirea când
ochii noştri
s-au adaptat doar unul la lumina
celuilalt,
în jur
doar beznă,
o beznă lucidă şi asumată,

am abandonat diapozitivele cu ură,
uite-mă, sunt reală,
nu ştiu să mă prefac,
mică şi flămândă,
prin traficul derutant, mă pierd într-un
miraj tipic urban,
soarele răsare dintr-un furnal,
soarele se ridică din ceaţă şi praf,
e toamnă şi-i chill
în orăşelul nostru,

ce ne apropie acum e ce
ne-a apropiat dintotdeauna,
felul în care fugim
de nociv, de felul lor criptat
de a încerca tot timpul
să rănească,

vino aici,
băieţel,
n-o să poată nimeni să ne despartă,
uneori aş vrea să ştiu să înjur
ca un bandit,
uneori aş vrea
să ştiu
să fac
câteva farmece.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog

E rece, respiraţia mea

abureşte fereastra

care dă spre orăşelul compulsiv, deformează

perspectiva,

în jurul meu

obiecte cât să umple spaţiul,

privirile absente ale unei pisici bibelou,

cărţi luate de prin anticariate

umplând rafturi, rafturi,

cocktail de particule organice

aşezate peste ele,

led-ul înşurubat în cer încercând să lumineze camera,

să-mi redea speranţa.

E rece, aerul e plin de spaimă,

îmi apasă pe piept ca o piatră funerară,

urme din coşmarul din noapte

încă zvâcnesc în tâmple,

am visat că ai murit

iar

moartea ta e alarma de atac aerian

care asurzeşte tot oraşul,

îmi descompune corpul, fentează percepţia,

mă trezeşte şi te caut mereu în beznă

după căldură,

te ating şi mă asigur că respiri,

se spune

că asta înseamnă că

moartea ta a murit,

am ucis-o eu,

te rog,

fă la fel şi pentru mine.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi el nopţile sunt la fel de agitate

fără întoarcere
ca dintr-o lume roasă pe toate părţile
cu demonii liberi
aşa sunt nopţile
pietre şi urlete
mai rar să vezi o frântură de adevăr la colţul camerei
unde râdeau odată femeile acelea

între mine şi el zilele nu au nici un rost
teama îi umple ochii
şi el taie
măsoară
se aruncă în gol
mai rar să-l auzi că vorbeşte de viaţă

între mine şi el au crescut păduri unde vieţuieşte durerea
ca într-o lume răsturnată
cu demonii liberi
şi el taie
măsoară
se aruncă în gol
mai rar să-l auzi că vorbeşte de timp
de femei
de zile
de ceva care să-i tulbure întunericul gândurilor

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fim...

Aş vrea să fiu o floare, în ochii tăi frumoşi
Aş vrea să fiu parfumul pe care îl miroşi
Aş vrea să fiu arcuşul ce mângâie vioara
Aş vrea să fiu Luceafăr, atunci când vine seara.

Aş vrea să fii tu valul ce mătură nisipul,
Aş vrea să fii acela ce controlează Timpul
Să fii spre seară umbra, care mă urmăreşte,
Şi-apoi să fii o stea, ce-n noapte străluceşte.

Aş vrea să fim tu Soarele, eu Luna
Aş vrea să fim noi doi, întotdeauna
Aş vrea să fim tu gura, eu cuvântul
Şi-aş vrea să fim tu mintea şi eu gândul.

Dar suntem tu şi eu, pierduţi prin lume.
Suflet al meu, pereche,... nu ne ştim
Sau poate să te caut n-am ştiut eu unde
Ori poate n-a fost dat să ne întâlnim.

poezie de Elena Bulancea (19 aprilie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adâncul inimii mele zdorbite

"Să nu privim în urmă", am spus;
Cum puteam şti
Că o să-mi fie atât de dor?

Singurătatea acum o simt,
Mă goleşte pe dinăuntru.
Ce să fac,
Unde să merg?

Şi tu, care nu mi-ai auzit
Toată tristeţea din lacrimi,
Toate suspinele din speranţe;

Ai ştiut măcar
Că încă îţi simt lipsa într-un fel?

Din adâncul inimii mele zdrobite,
Sunt doar două sau trei lucruri
Pe care aş vrea să le ştii,
Ai fost prima mea iubire, adevărata mea dragoste,
De la primele săruturi până la ultimul trandafir;

În ciuda timpului,
Care mi-ar putea găsi pe altcineva nou,
Tu ai fost adevărata mea iubire,
Până atunci nu am cunoscut iubirea,
Până nu ai existat tu...

poezie de Alexandra Irimie
Adăugat de Alexandra Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare trupul nostru nu oboseşte niciodată să tot dorească aceleaşi lucruri? Pentru că totdeauna suspină după acelaşi ospăţ, în timp ce spiritul nostru cere necontenit ceva nou. N-au existat decât două tipuri de umanitate pe care să le fi înţeles bine cu adevărat, şi anume: misticul şi destrăbălatul, pentru că amândoi zboară spre extreme şi caută, şi unul şi altul, absolutul.

citat din Julian Hartridge Green
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!