Te rog

E rece, respiraţia mea

abureşte fereastra

care dă spre orăşelul compulsiv, deformează

perspectiva,

în jurul meu

obiecte cât să umple spaţiul,

privirile absente ale unei pisici bibelou,

cărţi luate de prin anticariate

umplând rafturi, rafturi,

cocktail de particule organice

aşezate peste ele,

led-ul înşurubat în cer încercând să lumineze camera,

să-mi redea speranţa.

E rece, aerul e plin de spaimă,

îmi apasă pe piept ca o piatră funerară,

urme din coşmarul din noapte

încă zvâcnesc în tâmple,

am visat că ai murit

iar

moartea ta e alarma de atac aerian

care asurzeşte tot oraşul,

îmi descompune corpul, fentează percepţia,

mă trezeşte şi te caut mereu în beznă

după căldură,

te ating şi mă asigur că respiri,

se spune

că asta înseamnă că

moartea ta a murit,

am ucis-o eu,

te rog,

fă la fel şi pentru mine.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Votează moartea şi e beată
dansează popi-n urma ei
Votează moartea ştampilată
cu două oase pe cercei.
Îşi bea din craniu fără lapte
morbida cafeluţă rece
Votează moartea peste noapte
A nemişcat... Partidul Rece!
E bucuroasă şi în dinte
sclipirea minţii o apasă
Votează moartea cele Sfinte
Votează moartea Sfânta Coasă!
Se dă agheazmă de pomană
Se dau în ceruri acatiste
Se-aplaudă pe sub sutană
Votează morţii de pe liste.

Acum că moartea a plecat
Mă uit la coasă şi la mine
Cu ce partid eu am votat?
De viaţă ştiu că nu-i a bine...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie rece...

E o ploaie rece de mai...
Am rămas singur în pustiu.
La mine-n braţe tu nu stai
Şi plâng, şi plâng până târziu.

E o ploaie rece de mai...
Şi-amorul tău a murit.
Fericire tu cui dai?
Sufletul meu e obosit...

E o ploaie rece de mai...
Îmi e dor de zile cu Soare.
Când sub tei mă sărutai,
Îţi aminteşti tu, oare?

E o ploaie rece de mai,
Inima plânge-n noapte.
Pentru mine... tot erai,
Dar ai plecat aşa departe...

E o ploaie rece de mai...
Dar va veni şi vremea bună.
Tu mereu asta spuneai:
În viaţă nu e doar furtună!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opium

mintea mea e macul copt care a explodat în sute de seminţe întunecate
acolo e opiumul care hrăneşte iluzia fericirii

toată siguranţa pe care o simt
e ireală
trec cu degetele prin ea ca printr-un roi
de musculiţe
se agită puţin şi apoi se dispersează
o ştiu acum
ştiu că sunt singură
e doar datoria mea să mă apăr

strâng din dinţi
mi se blochează toată ura în piept şi mă doare

şi ce dacă sunt iubită
şi ce dacă sunt nevinovată

furtuna de deasupra
coboară în mine
şi rămâne

cât de aproape e moartea uneori
îi simt respiraţia pe piele
se abureşte ca o oglindă

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teză despre moarte

o parte din sufletul meu e în doliu
după părinţii dragi care-au murit
pământul i-a acoperit ca un linţoliu
dar ei sunt împăcaţi cu faţa spre zenit.

aşa e viaţa cu moartea sfântă lege
ne naştem cu ea o purtăm în noi
dar nu e om acela care nu culege
lumini şi fericiri savuroase şi moi.

încă viaţa o iubesc cu moartea în spinare
încă nu ştiu cum să o confrunt
cu probleme mă apasă spatele mă doare
suspină şi timpul prin părul cărunt.

când va veni ziua să nu-l văd pe soare
am să-i zâmbesc morţii n-am să mă încrunt.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiul dintre mine şi timpul meu

fereastra prin care
o să privesc depărtarea, -
ea însăşi o fereastră
a sunetelor spre nesfârşit.

poate e doar o iluzie ce se termină aici
ca respiraţia în camera cu multe oglinzi...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Între patru ziduri groase,
Din beton turnate-n rame,
Este camera ce-ascunde
Ale sufletului drame.

Pe peretele din faţă,
Orologiul bate-ntruna,
Cu el dorm, el mă trezeşte
Singuratec precum luna.

Răvăşit dar cu speranţe,
Gândul meu zboară în zare,
Încercând să-l ţin în braţe
Cum vine aşa dispare.

Vreau să-l prind să-l iau cu mine,
În luntrea ce mai pluteşte,
Dar nu pot că e vremelnic
Şi din nou mă părăseşte.

Peste timp apare iarăşi
Cu speranţe mult mai sumbre
Că voi reuşi vreodată
Să ies din conul de umbre.

Dar în dreapta, de pe rafturi,
Nişte cărţi mai învechite
Îmi inspiră alte gânduri,
Mai bune, mai limpezite.

Ce mă fac să uit o vreme,
Un trecut îndepărtat
Şi să văd ceea ce vine
Dar, rămân cu un oftat.

Mă întorc şi văd prin geamul
Aşezat spre miazăzi,
Luminiţa şi speranţa
Timpului ce va sosi.

Răul din trecut se iartă,
Dar se uită rareori,
Când îţi răscoleşte-n suflet
Zeci şi sute de fiori.

Doar nucul mă potoleşte,
Ce-a crescut sub geamul meu
Şi adesea mă trezeşte
Când îl bate vântul greu.

Trece o zi şi altă noapte,
Gânduri şi speranţe vin,
Să-mi duc crucea pân-la capăt,
Cum mi-e dat al meu destin,

Dacă adesea ori mă bucur
C-am purtat „tone” de greu,
Ce va fi? Este-o enigmă,
Ştiută doar de Dumnezeu.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rece

Şi rece in jurul meu
Şi aerul e rece.
Eu plâng de dorul tău,
E rece şi nu-mi trece.

Dar tu îngheţi
Şi-ai sufletul rece.
Inima mea e caldă,
Dar căldura trece.

Şi e gheaţă in jurul meu
Şi e rece mâna ta.
Ingheaţă si mai tare
Atingându-ţi inima.

poezie de Cristina Vâlcu
Adăugat de Cristina Vâlcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie se repetă

tata a murit într-o noapte de joi spre vineri

aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece şi negru
se prăvălea ca un bulgăre lumina
adâncind disperarea

undeva s-a produs o greşeală

mama avea ochii sticlaţi şi
mirosea a pâine proaspătă
mă ţinea strâns cât mai aproape de piept
să mai fim împreună doar pentru o vreme

dincolo de toate acestea
chiar şi Dumnezeu clipea îngăduitor

poate sunt vinovat în ideea că
n-am ştiut să aprind o lumânare pentru tata
dar exista riscul să nu pot să-l mai strig
ca atunci când îmi doream să fiu bărbat
şi îi imitam toate mişcările
însă am învăţat cu timpul
că acel ritual
e jumătatea care rămâne aici

mi-e teamă acum
respiraţia îmi abureşte vederea
bântui printre imagini
undeva la margine cade o stea
îmi aduce aminte de copilărie
de serile târzii în care număram
stelele în cădere şi inima îmi bătea
ca aripa unui fluture

nici nu ştiu dacă totul e adevăr sau minciună

dar ştiu că dincolo de clipa aceasta
mă aşteaptă tata

şi e decembrie

am glezne de sticlă realitatea
muşcă din mine sufăr dar nu spun nimic
nici nu vorbesc despre tata

e decembrie

şi oricum anotimpurile se repetă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cer cad îngeri

lumea e aşezată strat peste strat
învelişul e zgâlţâit
aerul ninge cu virusuri
dezinfectantele sar de pe raft
străzile lungi n-au capăt
mă aud trecând prin nelinişte
sentimentul fricii strigă după mine

iubirea se descompune în particule
unele mai lente
altele mai iuţi
formând un conglomerat uneori confuz
pereţii sunt mâzgâliţi cu iluzii
unde lumina joacă printre umbre
ducem cu noi dragostea dincolo de suprafaţă
lipind-o ca un magnet de tâmple

stăm aţipiţi mutând mereu secundele
din aerul plecat către moarte
ne facem că avem răbdare
că ne adaptăm unei stări de nisip
într-un timp aberant
convulsiv
din cer cad îngeri veniţi să ne salveze de eşec

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar înainte ca diavolul să audă că am murit

chiar înainte ca diavolul
să audă că am murit mi-am
luat aerul rave câteva re
plici de agăţat şi am coborât
în oraşul care a rămas strâns
înşurubat în jurul furnalului
ca epoca de aur în jurul comite
tului central dacă însă faci un
pas în spatele blocului oraşul
devine prin forţa imaginaţiei
o insulă zburătoare cu palmieri
şezlonguri şi nisip adus din
dubai tu tocmai treceai abia
ieşită din valuri într-un corp
orbitor purtai un costum de baie
ce provoca o invazie de licurici
în sumatra în urma ta universul
strângea cu o cheie franceză val
vele inimilor ce o luaseră razna
aruncată peste umăr privirea ta
spunea cu vocea lui frank sinatra
killing me softly şi cum păşeai
printre palmierii mei personali
nu am putut să nu observ că urmele
tale îmi traversau gândurile ca
o turmă de sileni cu copita adân
coasă/ cu suflarea sulfuroasă semn
că insula mea gonflabilă va fi curând
mutată de primărie pe un alt continent

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unholy war

Vine şi resemnarea într-un final
şi e ca un corp cald
care se aşază
peste pielea udă, corpul tău în convulsii.
Un calm lipsit
de orice incertitudine, raze de lumină străpungând
toate coşmarurile de peste noapte,
sânge ţâşnind stereo
peste zăpadă ingenuă ca dintr-o maşină de carne.

Poţi să treci
prin mine cu ura ta,
sabie laser Star Wars,
n-o să rămână
niciun semn straniu
pe piele într-o viaţă următoare. E un zid
în jurul meu care mă protejează,
dragostea lui,
dragostea lui ca o armată
de nanoroboţi, roi furios
de viespi zumzăind metalic.

Noradrenalină-n
circuite, fiecare zi
care trece
e ca o piatră împinsă în amonte,
la final
uşurarea unei blattodee de a nu fi strivite.
Mii de emoţii pe minut,
fiecare dintre ele
ca o bulă tridimensională. Împrumută-mi un pic
sabia ta laser,
sabia ta de ură,
o să ies
învingătoare din asta,
o să accept într-un final
trupul acela cald
peste pielea mea udă, trupul meu în convulsii.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa este o chestie care aparţine de viu şi nu de mort. Speranţa nu acceptă definitivul ei. Fiecare dintre oamenii mari ai acestei lumi, după ce au murit în moartea lor spuneau: "Ah, şi asta nu am mai făcut (pocneşte din degete), ah, versul ăsta nu l-am scris, rolul ăsta nu l-am jucat!". Aceştia sunt oamenii care prin esenţa lor îşi mai doresc să ofere.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mea străină

mai întâi am construit un zid în jurul meu
un zid înalt de piatră şi am sperat
să te uit
dar fiecare pasăre
fiecare adiere care trecea peste zid
purtau veşti şi doruri şi numele tău
pe aripi
şi mă durea şi plângeam
şi desenam cu creta pe zid
amintiri, fiecare gând fiecare tu

am umplut zidul cu desene
şi zidul în loc să se îngroaşe
parcă se subţia
când am terminat creta
am continuat să desenez cu carnea de pe degete
cu sângele din mine şi toată ura mea
cu înverşunare nebună
până când s-a ros toată carnea
şi oasele degetelor
roase şi ele de zid
au fost luate de vânt şi răspândite în zare
şi ele se auzeau ca un ropot
venind din depărtarea goală

am ucis toate păsările
toţi fluturii
şi vântul l-am ucis
am blestemat toţi sfinţii
şi lumea toată am blestemat,
degeaba!

acum te auzeam în sânge cum urcai
spre tâmplă apoi în ochi
unde te înecam cu lacrimi
şi iar te auzeam în sânge
şi cum urcai spre tâmplă spre ochi
până am orbit
şi tot aşa te-am auzit în suflet
până am surzit
am urlat, am urlat în noapte
până am muţit

am şi murit puţin
dar tu, tu muriseşi demult, tare demult
şi moartea mea străină şi moartea ta durut

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A murit poetul (În memoria lui Grigore Vieru)

În miez de noapte,
Venind de departe,
A murit poetul
Pe un drum care ducea spre moarte.

A murit poetul,
Un geniu nepereche.
El s-a dus ceruri,
Să stea de veghe,

Peste neamul lui care atât de mult l-a iubit,
A cărui soartă dură
Cu dânsul a împărţit,
A murit poetul cel mai iubit!

Şi toată lumea plânge
Cu lacrimi amare,
Cu lacrimi de sânge,
Căci nu a murit poetul!

A murit un înger...

poezie de Vladimir Potlog (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi...

M-am sinucis cu-o altă poezie,
Cu-o suferinţă-n plus m-am procopsit,
Pot spune, totuşi, că sunt încă vie
Deşi... în mine iarăşi am murit.
O nouă zi, o nouă agonie.
Absenţa ta de clipe s-a lipit!
Clepsidra frânge visele şi ştie
Că moartea dintre versuri a zâmbit.
Se răzvrătesc cuvintele şi mie,
Mi-e dor de ora-n care te-am zărit;
Aş schilodi un veac, de nebunie,
Să şterg blestemul ce mi te-a răpit!
Mai vărs un gând pe coala de hârtie,
Mai beau otrava unui dor smintit,
Iubirea ta în mine-i încă vie
Deşi... cu moartea ai plecat grăbit.
M-am sinucis c-o altă poezie,
C-o suferinţă-n plus m-am procopsit,
Deşi pe-afară par atât de vie,
Pot spune că în mine am murit...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai murit încă unul

A mai murit încă unul -
cu foamea pe faţă,
cu ochii de ceaţă,
cu mâini ca tutunul.

A mai murit încă unul
din nemernica gloată
care pe rând se gată.
Unul câte unul.

Trei, şase, opt, zece...
A mai murit un mişel.
Ce bine de el
că-i liber să plece!

Azi n-o să-l mai frigă
în vise de fiere
nici trup de muiere
şi nici mămăligă.

Ah, Domnul, prea-bunul,
îl mangaie foarte.
Tovarăşi de moarte,
poftim încă unul!

Lăsaţi-l să plece!
Nu spuneţi o vorbă!
Ne lasă o ciorbă
şi-o pâine rece.

poezie clasică de Radu Gyr
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există cărţi sau mormane de hârtie neînsufleţite, ci minţi vii, aşezate în rafturi.

citat din Gilbert Highet
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războinicii

Războinicii de piatră şi pământ
Moaştele eroilor trimit solie
Prin voinici cu orizontu-n vânt
Păcii ca simbol şi omenie.

Vedeţi şi ascultaţi cum umbre trec
Mărşăluind prin cioburi şi prin oase,
Eu prin sânge, Doamne, îi petrec
În statui cu rafturi mătăsoase.

Avem cumva şi rafturi chibzuite
În prezentul care ne-nconjoară?
Războinici statuaţi pe căi neavenite
De gâtul nostru-s pietrele de moară!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi şi moartea

A murit mister MdR, respira şi după opt ore,
Respira şi după ani de zile, ca faraonii,
Înţeleptul stă la masă cu moartea, o învaţă bunele maniere,
Trăim între spasm şi orgasm, aventura sufletului nostru,
Doamna Eros şi domnul Tanatos, fie invers, le mai încurcăm,
Sămânţa moare şi dă rod, asta a înţeles şi Iov, nefericitul,
Nu este un eşec nici moartea, eşecul nu este decât un început,
O revoluţie propusă la masa de cărţi, să nu absolutizăm moartea propie,
Trăim într-un ocean al relativităţii, deştepte chestii, dar
În faţa ei ni se pare ceva teribil, apoi ce spui?
A fost simplu, acum am scăpat. Auzit-aţi de haptonomie?
Vom trăi în frumuseţea lucrurilor, va fi bine.
Piatra doliuui şi aerul respiraţiei, asta este natura.
Cel viu este în dric, cei morţi merg în urmă şi se roagă.
Destul, om vedea.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Xcv xccv

mi-am desenat

palmele tale

pe tot corpul

nu mai e cale

de întoarcere

lipsa ta

e pumnul în stomac

care va reuşi

să treacă

dincolo

pot să închid ochii

să las soarele să încălzească

spaţiul rece şi tot mai mic

ce dă

în fatalitate

această înfrângere

e numai a mea

e numai a mea

când m-am dăruit

am făcut-o

cu totul

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!