C'est fini

E un timp al terorii şi al uitării,
n-am nevoie de cuvinte mari
ca să descriu
ce a murit.
Morţii tac acum,
s-au rupt vrăjile,
e o lumină dementă-n toate
şi se lasă o linişte veche, o ceaţă
în care pierd sânge.
Sânge negru, sânge rău,
timpul trece si reciclează.
Atât de tânără şi totuşi undeva,
o senzaţie de deja-vu
care zgârie.
Pe străzi revoltă,
peste graniţe război,
dar aici, în cartierul industrial,
doar urlet de marfar
şi mici răfuieli
între cerşetori.
Sfâşie-mă un pic,
provoacă-mă. E un mecanism al urii
care vrea să se declanşeze.
Dar tot ce găsesc e tandreţe,
câteva haine
aruncate pe lângă pat,
câteva farfurii lăsate-n chiuvetă.
Pe tine nu te pot urî. Micile tale defecte
sunt o continuă mirare,
cântecele tale
ruseşti, întotdeauna terapie.
Sânge negru, sânge tehnicolor,
pe străzi revoltă,
te ţin de mână
şi adorm.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângerând

Tatăl meu
este un sânge,
bunicul meu
e plin de sânge,
străbunii mei
sunt tot un sânge,
Ardealul este
numai sânge,
în Basarabia
mai curge sânge,
poporul meu
mai are sânge!

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi îngheţate

E-o linişte de care Luna plină
se-ntreabă: "Sunt eu, oare, vinovată?"
şi pune-o sărutare apăsată
pe-o noapte ce se-mbată de lumină.

Se-adună, parcă, urletele-n vaier,
iar paşii umbrelor se pierd în ceaţă
vibrând în inimile ce îngheaţă
pe sunete cuprinse-n negru caier.

E noaptea-n care haita se adună
cu ochi strălucitori, dorindu-şi sânge,
cu-o lăcomie care poate-nfrânge
voinţa unor alţi copii de lună
în ochii cărora timpul se frânge
în noaptea-n care Luna plină... plânge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge, plumb, toamnă

Încet prin ploaia tristă
Un piept curbat de tuse
Cu sânge în batistă
Pe după colţ se duce,
Încet prin ploaia tristă.

Tot plumbul ud al ceţii
Pe urmă-i se abate,
Prin gangurile pieţii
Şi-n frunzele uscate,
Tot plumbul ud al ceţii.

E sânge, plumb şi toamnă.
Cu negru braţ de pace
O cracă tot mă-ndeamnă
Lugubră şi tenace.
E sânge, plumb şi toamnă.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zone de acces

&

s-au extins spaţiile de depozitare ale animalelor ţinute în cuşti

şi zona mea de acces s-a curbat / a devenit

o elipsă sau o frânghie pe care îmi înşir controlabil

emoţiile

//

curăţenie necesară în fiecare dimineaţă ca să nu se piardă

conturul perfect al creierului / câtă teamă

te ţin de mână

descrie-mi în zece cuvinte ceea ce poate fi o posibilă alegere

am un vis în care pierd permanent sânge

am un vis în care pierd permanent încredere

am un vis în care mă izbesc cu un lift de tavan

am un vis în care îmi educ copilul să bea 2 litri de apă

am un vis în care pur şi simplu cad

am nevoie de mai mult spaţiu/ priveşte pe fereastră a început să ningă

e tot ce trebuie ca visul să înceapă să curgă

//

în inimile noastre pline de sânge bolnav e tot timpul curat

o curăţenie perfectă întreţinută de medicamente/ aşa sunt îndopate toate animalele de faţa pământului ca să fie sănătoase şi fericite

acum că mi-am extins teritoriul sunt gata

să mă caţăr pe gratii şi să urlu / ştiind că nimic nu mă va mai deranja în zona mea de

acces & confort.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna în doi

Am amorţit
tot aşteptând să se declanşeze ceva,
nopţile s-au confundat
în una singură, polară,
dragostea noastră s-a închis
într-o casetă micuţă,
uluitor
de frumoasă în predictibilitatea ei.

Te privesc dormind acum, tremuri şi
zici ceva neinteligibil,
te-ntorci spre mine şi
mă strângi de mână
şi eşti aşa vulnerabil
că mă-ntreb cum o să fac
să nu te rănesc vreodată,

e aşa bine aici cu tine,
să pornim
globul disco
din tavan,
să ne imaginăm că traversăm
constelaţii,
galaxii,
că ne mişcăm atât de repede
încât
toţi cei pe care i-am cunoscut
au murit între timp
şi suntem singurii supravieţuitori ai generaţiei noastre.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animăluţe urbane

Lumina cade în liniuţe de cocaină
pe piele, viaţa s-a redeclanşat când am deschis ochii şi ne-am recunoscut;
în zona noastră de confort nu pot exista secrete,
microexpresiile trădează fiecare intenţie.
Aerul e plin de vibraţii stranii, avioane de hârtie se prăbuşesc în nostalgiile fictive,
mimate perfect, până la sânge.
Undeva, în lume, se spune despre noi
că suntem frumoşi, că semănăm atât de mult încât
ne confundă; dar noi ştim ce-i cu carcasele care-ţi iau ochii şi te ameţesc, mutându-ţi privirea
de la altceva, mai tragic şi mai grotesc;
Noi ştim ce se întâmplă dedesubt şi totuşi ne place
fosforescenţa, efervescenţa lor când
ieşim în levitarea nocturnă, să respirăm aerul rece, urban,
agitat.
Cum ne întoarcem şi spălăm cu grijă toate
urmele şi aşteptăm cuminţi
furtuna, cu luminile şi zgomotele ei
mistice. Atunci când cerul
e furios şi excitat, între noi
se lasă liniştea ca o ceaţă halucinogenă
care vindecă totul.
Stăm şi aşteptăm
până pământul face
o întoarcere completă şi
ieşim afară transfiguraţi, pregătiţi
pentru luptă. Şi afară doar vântul, gonind
pe străzi pustii, ca noi,
căutând ceva care să mângâie, să rupă.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modigliani

Albastru. sânge. albastru
furi piatra pe întuneric
să se vadă cât e de albă
ciopleşte-o cum ai scoate peştii din râu
sau linia din alungire
forme prelinse spre propriul lor înţeles
ca un semn al mirării sub care nu se pune punct
Am zece capete aţipite în gulerul de praf al curţii
din toate o singură linie, subţire
să rămână, suflă!
muzica de piatră, înmărmurire
Nu am decât zece capete azi
las celorlalţi prelungirea lor, ocna de sare a trupului
faceţi loc pe străzi, în pântecul minţii
am zece capete şi le izbesc de zidul oraşului
azi
cu toţi oamenii din cetate
le-am trezit deodată.
Sânge albastru sânge
să furi pulberea de Carrara din plămânii sculptorului
să laşi doar o linie, curgând în sine
neîncetat
apă tare a râului izbucnit
din malul stâng
al oricărui pământ viu.

poezie de Alexandra Pârvan din Suflare peste păpădii (2013)
Adăugat de Alexandra Pârvan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calimero

Trec cu palmele peste zidul imaginar
după care mi-am ascuns o frică mare,
palpitează,
trimite mici şocuri electrice-n capilare,
printre crăpături cad şuviţe negre, câteva cuvinte de ură.

Am să o înving cândva, îmi spun,
privind direct în razele soarelui.

Terapie ca-n vacanţele de vară,
mă alint cu câteva momente de sinceritate,
cu o mică psihoză de sezon.
Înapoi în ţară şi mă destabilizez cu totul,
e de ajuns un caz la tv să-mi destrame fantezia.
Mă arunc în ore lungi de somn,
în curăţenia frenetică de august.
Sindrom Calimero sau pur egoism,
durerea mea e mai mare decât a celuilalt, e mai reală. În lipsa ei, debusolare,
senzaţia că sunt departe de casă.

Şi apoi el,
cu tandreţea lui nativă,
cu vulnerabilitatea lui atât de familiară.
Vine să consoleze, să orchestreze
o aterizare în siguranţă.
El, care nu iartă nici după cei 7 ani de doliu negru, de penitenţă. Numai pe mine, în fiecare zi, pentru toate copilăriile.
Să crezi sau nu,
e zâmbetul de la final care contează,
nu-l vezi prin news feed, ne aparţine în totalitate.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gladiator

În Roma e mare sărbătoare,
Curge vinul din ulcioare.
E o zi caldă şi senină,
Pe o arenă de lume plină.
În mijlocul ei, doi gladiatori se luptă ca nişti lei.
Dar unul dintre ei se roagă în gând către zei,
Să-i dea putere şi credinţă, ca să obţină biruinţă.
În mână el sabia strânge, în jurul lui e numai sânge,
În urechi răsună neîncetat, vrem sânge, vrem sânge cu adevărat!
El sabia prin aer o învârteşte şi capul adversarului îl zdrobeşte.
Apoi în genunchi se lasă şi îşi aduce aminte de soţie, copii şi casă.
Inima de durere îi plânge şi către public strigă,
V-aţi săturat acum de sânge!
Publicul tace mirat şi se uită la viteazul bărbat, care moartea a înfruntat.
De odată toţi au strigat: eşti liber, că ai meritat!

poezie de Vladimir Potlog (10 februarie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea urlă în hăţuri de sânge

Pentru carnea de om sfârtecată
Asfaltul şi macadamul latră,
Durerea urlă în hăţuri de sânge,
Lacrimi îngheaţă, ochiul se stinge.

Aripa morţii atârnă-n neştire
În firave statui albind de uimire,
Europa cu bunătatea-i măreaţă
Primeşte reculul cuvântului viaţă.

Aleargă pe-ascuns hainul, atacă
Prin propria-i făptură şi pleacă
Fără iertare, fără omenie, oricând
Cu sufletul negru în cuib de pământ.

Europa cu bunătatea-i măreaţă
Primeşte reculul cuvântului viaţă,
Durerea urlă în hăţuri de sânge,
Pacea renaşte, pacea învinge!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este singurul animal cu sânge cald care ucide cu sânge rece.

aforism de George Budoi din Omul şi umanitatea în aforisme şi epigrame (20 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa contrariilor

Te-ai mutat de-o vreme în sufletul meu
Şi furtuni mi-apasă venele fragile,
Mi-ai pătruns în sânge şi te zbaţi mereu,
Clopot de lumină între nopţi şi zile.
Vis de cianură, timpul ţi-a croit
Calea către mâine şi-n ustiu se naşte,
Printre molecule, ultimul sosit.
Nimeni nu-l acceptă, nimeni nu-l cunoaşte.

Te-ai mutat de-o vreme în sufletul meu.
Nu eşti libertate, nu eşti nici iubire,
Însă fără tine ştiu că-mi este greu,
Tu eşti o lumină fără-asemuire.
S-au ascuns în tine sute de contrarii...
Eu, fiindu-ţi balanţă mă aplec smerit,
Tu în drum spre moarte, eu în drum spre viaţă...
Pentr-o veşnicie paşii ne-am unit.

Şi furtuni mi-apasă venele fragile...
Tu te-ascunzi în neguri, eu mă reclădesc
Şi mă nas de-a pururi arcă de iubire.
Altor generaţii, alt altar clădesc.
Mă confrunt adesea cu dureri în tâmplă,
Tai întunecarea, căci cuţite reci
Au pătruns în rana şi aşa adâncă.
Tu, balsam prin timpuri, iarăşi vrei să treci.

Mi-ai pătruns în sânge şi te zbaţi mereu,
În balans sunt toate şi etern vor fi,
Tu eşti paj de negru, voal de alb sunt eu.
Eu sunt viaţa însăşi, zilei voi sluji.
În balans sunt toate, nu-i repaos, dar,
Zbatere ori pace, jug ori libertate,
Oameni mari cu vicii, oameni mici cu har,
Timp curgând în drumul vieţii către moarte.

Clopot de lumină între nopţi şi zile,
Jalea nopţii,-n tine, etern se dezbină,
Eu alerg întruna către nemurire,
Mă-nconjoară iarăşi îngeri de lumină.
Se atrag contrarii, suma lor e-n timpul
Ce plus infinitul din drum l-a oprit,
Tu cobori cortina, minus infinitul,
Ca un pas în moarte ne-a demenit.

Vis de cianură, timpul ţi-a croit
Calea către mâine, netedă şi ninsă...
Ca un mort în noapte, timpul s-a oprit,
Plânsă plecăciune, am căzut învinsă.
Între alb şi negru, remuşcări, tăceri...
Strânsă legătură între nu şi da,
Alpha şi omega, între azi şi ieri,
Nu-i decât o noapte lungă, tristă, grea.

Calea către mâine şi-un pustiu se naşte,
Nuntă de contrarii, vicii şi defecte,
Nimeni nu se teme, nimeni nu cunoaşte...
Calea către mâine, plină-i de secrete.
Viziunea-i tristă, apele-s murdare...
Şi război şi pace,-au început deodat',
Sufletul ne este plâns şi remuşcare,
N-am găsit în timpuri nici un vinovat.

Printre molecule, ultimul sosit...
Morţii, din cenuşă s-au sculat... Şi plouă...
Cimitir de umbre, căţi or fi jelit
Crucile de piatră, haina ta cea nouă?!
Trec stihii în goană, noaptea s-a lăsat
Ca o pelerină peste lumea toată,
Nu există încă nici un vinovat!
Se atrag contrarii... soarta-i vinovată!

Nimeni nu-l acceptă, nimeni nu-l cunoaşte,
Se intitulează "ultimul sosit"
Cel care de mâine iarăşi se va naşte
Şi-l vom recunoaşte... El a izbândit!
Joc de molecule, transcendentă cale,
Ninge cu poeme pe poteci de verbe,
Aprigă furtună! Infinită jale!
Lupta noastră este mereu mai acerbă...

Nimeni nu-l acceptă, nimeni nu-l cunoaşte.
Printre molecule, ultimul sosit.
Calea către mâine şi-n pustiu se naşte...
Vis de cianură timpul ţi-a croit.
Clopot de lumină între nopţi şi zile,
Mi-ai pătruns în sânge şi te zbaţi mereu
Şi furtuni mi-apasă venele fragile...
Te-ai mutat de-o vreme, în sufletul meu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea respiraţie

curge sânge/cuget-sânge...

Nu vă speriaţi,
arborii acestor codrii vor dăinui,
vor chema Domnul, vor alina...

curge sânge în Sahara mea de negeneraţie
ca o cascadă între Canada şi SUA
din vorbe goale...

curge sânge viu în obrajii noştri,
în rărunchi,
pete de oxigen&dorinţă
căutând un sens azi...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un regat de dragoste

Din vechime trag după mine rădăcini viguroase,
o sevă ca un izvor fierbinte
din care n-am băut des,
dar o simt prin sânge cum urcă.

Sunt un împătimit al cetăţii,
viaţa se clădeşte sănătoasă între zidurile ei
la o răscruce de străzi înguste
pe unde timpul trece uniform.

În casa mea se nasc dorinţe,
mă cuprind în ele
şi aştept să mă stăpânească viu
într-un regat de dragoste luminoasă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea, trecând cu fraţii săi prin pădure, văzu o vie cu struguri. El simţi că asta nu poate să fie lucru curat. Cum de nu mai văzuse el astă vie în pădure? Frate-său cel mai mare vru să ia un strugure. Ţugulea îl opri. Apoi descălecă, scoase paloşul şi începu a tăia la viţe. Deodată începu a curge din viţele tăiate nişte sânge negru ca păcura. Fraţii se mirară de aceasta. Apoi, încălecând ei, porniră. Merseră ce merseră şi dete peste o livede cu pruni. Ţugulea nu lasă pe fratele cel mijlociu să ia prune, ci făcu ca şi la vie, şi din prunii tăiaţi curse iară sânge. După ce mei merse, dete peste o fântână. El ştia că prin acea pădure nu era nici o fântână. Nu lăsă pe fraţi, să bea apă. Ci luând suliţa, înţepă fundul fântânei de mai multe ori, şi deodată începu a gâlgâi un sânge mohorât şi cu rea duhoare. Gâlgâia ca dintr-o vacă. Acestea erau fetele zmeoaicei, care voiau să otrăvească pe Ţugulea, feciorul moşului şi al mătuşei.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgia tinerilor hoinari

Erau umbre, praf, certuri,
anii de liceu, lumea studenţilor...
Erau zilele cu gaşca, singurătăţile,
fetele&băieţii...
Erau hainele de la părinţi, minciunile,
muncile, temele,
şi deziluziile,

şi deziluziile,

şi deziluziile,

şi deziluziile îi intrau în sânge,
în codul genetic al muritorului.

Nicio lacrimă nu a avut rost!
Nicio zbatere nu i-a vindecat
aripile crescute în tăcere,
prea mici,
prea verzi
pentru aceste străzi goale!

Aceste uşi închise
prin care creaturile libertăţii
îşi adunau plata de sânge,
pentru un ideal de eliberare
prin fugă de timp&înţelepciune,
şi deziluzii...

Deziluziile
îi adunau prietenii
în locuri umbroase,
în mici case de speranţă
din care nu au rămas
nici legendele...

Doar transpiraţii,
vise,
şi nepăsare...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică într-o iarnă, pe când zăpada cădea din înaltul nemărginit al cerului în fulgi mari şi pufoşi, o împărăteasă sta într-un jilţ şi cosea lângă o fereastră cu pervazul negru, de abanos. Şi cum cosea ea aşa, aruncându-şi din când în când privirile la ninsoarea ce se cernea de sus, se întâmplă să se înţepe cu acul în deget şi trei picături de sânge căzură în zăpadă. Roşul sângelui arăta atât de frumos pe albul zăpezii, că împărăteasa rămase încântată şi gândi în sinea ei: "Ce n-aş da să am un copil alb ca zăpada, roşu ca sângele şi cu părul negru ca abanosul!"

Fraţii Grimm în Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micro cosmosul nostru

Ce să mai răpeşti
când
nu a mai rămas nimic asupra căruia deţii controlul,
cui să îi mai furi privirea când
ochii noştri
s-au adaptat doar unul la lumina
celuilalt,
în jur
doar beznă,
o beznă lucidă şi asumată,

am abandonat diapozitivele cu ură,
uite-mă, sunt reală,
nu ştiu să mă prefac,
mică şi flămândă,
prin traficul derutant, mă pierd într-un
miraj tipic urban,
soarele răsare dintr-un furnal,
soarele se ridică din ceaţă şi praf,
e toamnă şi-i chill
în orăşelul nostru,

ce ne apropie acum e ce
ne-a apropiat dintotdeauna,
felul în care fugim
de nociv, de felul lor criptat
de a încerca tot timpul
să rănească,

vino aici,
băieţel,
n-o să poată nimeni să ne despartă,
uneori aş vrea să ştiu să înjur
ca un bandit,
uneori aş vrea
să ştiu
să fac
câteva farmece.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi oameni cu sânge "albastru" au sufletul "negru".

aforism de George Budoi din Sufletul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (14 martie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o sforţare, era o cămaşă de forţă, în care intram de bunăvoie, asta e problema. Adică n-am pierdut sânge etic, pentru că scriam de bună credinţă prostiile. Am pierdut sânge estetic. Cu duiumul...

Nina Cassian în Memorii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!