Până la malul opus

Frânghia care ne leagă unul de altul s-a rupt,
am tras tot timpul fiecare în partea sa,
s-a mers prea departe pe drumuri inexistente
şi a venit furtuna.

Prins între fulgere şi vânt năprasnic am intrat în panică,
cu respiraţia tăiată caut un adăpost
în care să-mi las trecutul,
prezentul să-l fardez
şi să merg pe sârmă în echilibru
până la malul opus.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri arse

când vom fi tot mai departe unul de celălalt
vom pune între noi cerul cu întrebări
partea mea va fi cât toate zilele
partea ta cât toate nopţile
la fiecare capăt
un anotimp diferit
şi fiecare îl va străbate pe jos
eu voi zidi o casă după soare
tu-ţi vei echilibra resursele
va fi greu
orice anotimp ars
ne va îmbogăţi cu alte întâmplări
până la momentul acela
când distanţele se vor topi
şi vom tăia din cerul prea mare
porţia noastră de suflet

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa pradă dezordinii

După toate legile naturale şi sociale
ce ştiu e prea puţin faţă de ce nu ştiu,
sunt cât mai aproape de mine şi mai departe de lume,
un sprit infim care doreşte mai mult
şi neantul mă învăluie.

Învaţă-mă tu cu vocea calmă
cum să mă zidesc prin cuvinte şi fapte
încât să depăşesc neştiutul,
să văd şi să simt tot ce mi-e dat
cu foamea şi setea care-mi revin în fiecare zi.

Nu mă lăsa pradă dezordinii
pune-mă-n echilibru cu ordinea lucrurilor
şi mă înfăşoară cu frânghia cunoaşterii
fă-mi noduri la fiecare greşală
şi dezleagă-le în ajutor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâini de lumină

Întorc gândurile până se uscă cum fânul,
devin moi aromate,
în tinereţe am adormit pe căpiţe
şi am rămas îmbătat de mirosul copt.

Acum învârt ideile şi le las să germineze,
caut esenţe de trăire vie,
merg mai departe şi-mi evaluez posibilitile
de a fructifica rodul
care să-mi umplă viaţa
cu mireasma răcoroasă a nopţilor de mai.

Doamne, în universul atât de înălţător
picură-mi din harul tău cîte puţin
până mă trezesc om
cu mâini de lumină.

Poate nu ştiu să adaug zilele frumoase,
dar ceva din suflet am să pun
până va înflori din el recunoştinţa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă las convins

S-a prins nesigură cu picioarele de drumuri,
a rătăcit prea multe,
când s-a oprit nu mai eram acasă,
am părăsit tot ce-am păstrat şi zidit.

Ameţit de dorinţe ca un cititor în stele, am sperat altceva,
nu mă las convins
că alerg după o himeră
până nu-mi plătesc datoria
flăcării din suflet care înteţeşte arderea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea străină

Sunt un grabit pus să alunec pe panta durerii,
mă socotesc degeaba cu viaţa care n-are nimic bun,
am rămas desfrunzit de anii norocoşi
şi mai caut să lupt.

La poarta raiului liniştea mea e străină,
mă întorc în trecutul ştiut
ca o pagină dată înapoi de vânt
şi absorb lumina
din care m-am născut.

În mâini strâng un bulgăre de pământ
să-mi simt înaintaşii cum se odihnesc în el
cu sufletul în cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot rămâne aici

Mă urc seara tâtziu în cireşul copt,
am ajuns prea sus şi mi-e teamă de întuneric,
Nu pot rămâne aici.

Caut în mine toate puterile să cobor,
satul e undeva departe,
e o tăcere bolnavă în ierburi,
câte o adiere de vânt,
dar nu se mai vede nicio cărare.

În golul sufletului îmi respiră un gând,
să-mi găsească locul acasă
unde nu sunt întâmpinat prea bine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia care desparte

Deschid fereastra galbenului lămâie,
închid uşa curentului de aer dezinvolt
şi păşesc peste pragul statorniciei
în cerdacul cu stâlpi ai istoriei.

Nu cred în linia care desparte
e mai mult o ficţiune care leagă prezentul de viitor
în fiecare clipă a evoluţiei existenţei,
viaţa înrădăcinată între fibrele pământului
îşi caută drumurile care înalţă spiritul.

Lumina ţâşneşte prin toate fantele posibile
cu forţa venită din interiorul de foc
fără de care nicio frunză nu prinde culoare
şi nicio viaţă seva posibilei veşnicii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă mir

În fiecare noapte privesc la o stea
şi nimeni nu ştie de ce,
unii cred că nici n-o văd bine,
dar ea în mod sigur mă vede c-o iubesc
şi întotdeauna străluceşte puternic,
îmi pătrunde pe fereastră
până în pat.

Nu mă mir să mă fi ales ea,
să număr firele de nisip din pustiu
cu băgare de seamă şi sârguinţă
pentru a mă descoperi cu furie
cel care rupe zăgazurile biruinţei
şi zideşte libertatea în simboluri
la care se închină oamenii.

Femeia mă priveşte cu nedumerire,
ştie că acolo sus undeva departe
se leagă şi dezleagă ciudat destine
acceptate fără nicio îndoială ca un dat
la care nu te poţi opune, cel mult amânat
până la un puct nedeterminat
pe sinusoida vieţii.

Tot timpul mă socotesc un câştigător
la loteria vizelor
de plecare la steaua mea ocrotitoare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ele rămân tot amintiri

Noaptea plânge pe drumul fără sfârşit
cu parcursul schimbat,
timpul îmi albeşte la tâmple uitarea
chiar dacă sentimente-mi răscolesc trecutul,
ele rămân tot amintiri.

Tot ce s-a întâmplat are un ecou
pe care nu-l aude nimeni străin
şi de ce să-l audă?
Când se simte cum pulsează sângele,
inima se încarcă cu energiile dragostei
pe care nu le pot capta,
nu întotdeauna sunt apt de absorţie
am şi clipe opace.

Când o să fiu un altul virtual
transpus undeva,
să mă urmezi cu seninătate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţă şi lumină

Am înghesuit cuvintele în pâlnie
şi au început să curgă înjurături
peste capul frazelor care erau prea lungi,
copii se mutaseră pe alte pagini.

Întunericul se zvârcolea pe panta greşită
pe care o apucasem şi eu din inerţie,
pe celelalte pante era o linişte ieftină
care aluneca spre dezamăgire totală,
zilele se perindau şchioape pe drumuri
care nu duceau prea departe.

Atunci am hotărât să mă răzvrătesc,
simţeam lipsa de perspectivă prezentă,
ceaţa cobora peste mine ca o singurătate.
Numai sufletul se zbătea în gol şi căuta
inima ta zdrobită de umilinţa înfeudării
principiilor morale desuete.

După ce ne-am pus de acord
lumina se înscăuna în ochii obosiţi
şi ne sorbeam unul pe altul dezinvolt,
umpleam camerele goale cu dragostea noastră
şi plecam împreună cu aceleaşi gânduri
stăpânite de imprevizibil.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nestăpânită lumină

Nu e clipa căderii pleoapelor peste aşteptări
nici a frunzelor peste inimi,
e o sănătate în carnea flămândă
nerv prins în sinapse,
tot mai căutată starea de împăcare
cu sângele pornit să înverzească.

Vrea mai repede trupul să-l răsfeţe
sădindu-i în sămânţă fructului copt
nestăpânită lumină
mai adâncă decât sâmburele
din care se naşte vie fiinţarea
şi răzbare prin curgerea timpului.

Pune stâlpi la porţile nesfârşitului,
drumuri căutând să le treacă
până la împărăţia cea fără de veste
de la care se aşteaptă întregirea.

Închis cu zăvoare între ziduri de piatră
privesc la ardezii cum ard
cu flăcări peste ape-n colind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu patos tânăr

spune-mi te rog
cum opreşti timpul
sau îl fardezi
să-mi pară altul

cum schimbi subtil imaginea
să nu mă rănescă
şi să mă convingă

în ochi au înflorit nuanţe
culori care se absorb de pielea
pe care o ating

din tine totul surâde
pe pereţii sufletului meu
acoperiţi cu petale
mirositoare

cu patos tânăr să-mi dai un sărut
pe buzele arse
de seceta vârstei

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cânt

De câte ori te caut cu ochii nevăzătorului
te găsesc fierbinte sub pleduri
ca un peşte prins,
alunecos în minciog,
care se frământă un timp
şi aşteaptă mărinimos.

Nu ştiu nimic mai frumos
ca un trup întins cu umeri de zăpadă
pe care-i sărută malurile somnului
şi pleoapele cad peste anotimpuri de mângâiere.

Pare că văd pur şi simplu o pasăre-n cuib
înnoptând în ascunzişul frunzelor vibrate de vânt,
tu cuprinzi în braţe aerul cald,
laşi genunchii moi
ca semn că nu vei fugi
în noaptea care intră pe fereastră.

Mă întreb cât de visător pot să fiu,
când să mai vin
şi ce să păstrez
din plăcerea aceea mută
cu vocalele topite pe buze.

Ori cum să-ţi mărturisesc?
Că-ţi voi lăsa tot cântecul minunii întâmplate
să-l trăieşti mai departe
şi eu cânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine alt potop

Într-o zi senină o lume nebună
îşi pierde orizontul,
circulă pe drumuri fără încetare
cu viteze ameţitoare.
Mi s-a spus că-şi caută sfârşitul,
dar nu cred pe nimeni
vine alt potop.

Seara m-am înconjurat de hărţi astrale,
am lăsat pământul să odihnească,
pe ţărmul apelor ce vor să-l înghită.
Am intrat într-un mileniu de căpătâi,
nu mă lăsa la începutul său,
să mă prăpădesc.

Am în spate un altul cu acoperişul ciuruit
de războaie şi revoluţii neterminate,
o umbră a umbrei credinţelor.
Port pe umeri piatra zidurilor dărâmate
de nesăbuinţa celor ajunşi la putere
care-mi macină sufletul
în mori de vânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să curgă pe apele plânse de stele

Visele au despărţit somnul de nemurire,
rup noaptea în bucăţi ocolite de întuneric
şi aştept să se crape de ziuă, lumina să-l descompună,
să curgă pe apele plânse de stele

Vreau ca prezentul să mă apropie de un viitor demiurgic,
să uit marile păcate ale trecutului,
dimineţile să-mi poarte soarele pe umeri
şi ziua să îmbrace mătasea divină
în care oamenii îşi vor dărui pacea unul altuia.

Dragostea îi va cuprinde pe toţi
în subţirele vernisaj al feeriei nostalgice
până când în strat de platină luminos
iubirea ta se va sfârşi la cumpăna singurătăţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba din adânc

se-ntoarce cu faţa la lună nouă
şi spune ceva
câteva cuvinte cât un munte de atins
care-i prea departe
de carul mare tras de stele
sub care se nasc iubiri
pe întunericul destrămat

limba din adânc se zbate
în gurile de foc
alunecă faliile una peste alta
de se cutremură pământul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu vrei să mă răstigneşti

Oricum evit să te mai caut,
timpul meu se împarte între persecuţii
şi ele se înmulţesc lipsite de sens.

Am în gânduri multe disponibilităţi,
dar doresc altele mai pline de conţinut
prin care să alerg liber de constrângeri
ca un om scăpat de iluzii.

Încerc să-mi găsesc locul potrivit
unde îmi aşez visele cu capul în pernă,
să nu-mi adoarmă cuvintele nespuse
şi să cadă din pat.

Tu vrei să mă răstigneşti
de un trup înalt şi aproape firav,
nu mă laşi să rup din ce-ţi prisoseşte,
mă împarţi în zilele de lucru cu spiritul
şi-mi modelezi cu dragoste voinţa
până n-o mai am.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul cuvintelor şoptite

M-am rupt de liniştea dintr-un muzeu de artă
de dragul cuvintelor şoptite,
gândurile îmbrăcate de sărbătoare
hoinăresc prin imaginile admirate.

Nopţile din culori adorm în tablouri,
întunericul se preface în umbre de fantome
pierdute-n extaz de plăcere.
Limbi de şarpe pe fiecare urmă de foc
încerc să adun de pe miriştea timpului
în care se aprind lămpi de stele
şi mai departe moartea face tumbe
de bucuria veşniciei rămasă acasă.

Doamne, cât hazard mi-a crescut pe umeri
de mă apasă şi-n somn,
visele încearcă să-mi arate raiul
şi mă trezesc înainte să-l văd.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de râu

Ne vor lovi cu pietre, vom fi alungaţi
ca doi schismatici în deşert,
e prea multă linişte, hai să plecăm.
Ne biciuie frustrarea pe faţă şi pe ochi
pornim pînă nu se-nfundă drumurile, până când norii
nu aruncă cu fulgere sticloase în noi.

Cu rasuflarea tăiată, prin ploaie,
îţi voi deschide fereastra unui gând
ce-mi mistuie inima şi o coace întreagă
la focul aprins dincolo de râu.

În odaia în care duhul apei doarme,
ochiul cerului stă nemişcat şi priveşte
cum, despovărată de veşminte,
măsori întunericul cu braţele albe.

Cu ochii mari, îngheţaţi pe mine, spui
ne vor lovi cu nepăsare, vom fi uitaţi
aici la margine de râu
şi cred că-i atât de frumos.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tras stele peste mine

Am tras stele peste mine
Să m-ascund la tine-n gând,
Să privesc cum timpul vine
Clipele cum trec pe rând,

Să privesc în depărtare
Peste dealuri cum se stinge
Când întind mâna spre zare
Cerul simt că-l pot atinge,

Şi ating cerul cu mâna
Sus pe culmea dealului,
Să opresc pe veci furtuna
De pe creasta valului

Învelită toată-n rouă
Să m-aştepţi la asfinţit,
Doar am rupt pământu-n două
Şi vântul l-am cuminţit,

Am tras stele peste mine
Să dau lumii tale rost
Şi în timpul care vine
Să-i fiu clipei adăpost.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!