Limba din adânc
se-ntoarce cu fața la lună nouă
și spune ceva
câteva cuvinte cât un munte de atins
care-i prea departe
de carul mare tras de stele
sub care se nasc iubiri
pe întunericul destrămat
limba din adânc se zbate
în gurile de foc
alunecă faliile una peste alta
de se cutremură pământul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cuvântul
Cuvântul este mai adânc decât poate spune,
în miez are Dumnezeul său de început
prin care se naște cunoașterea de sine și de alții
și se formează limba
cea dătătoare de viață.
Măsoară cu inima nesfârșitul
ridicându-se până deasupra lui.
În limbă crește lumina și se revarsă
peste pământul dătător de roade,
sub impulsul său întunericul se retrage
în moarte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La masa de piatră
Ne întoarcem în miezul iubirii,
să așezăm bucuria-n cuvinte
la masa de piatră medităm în tăcere,
în rotunda formă a universului
până pătrunde adânc în lucruri,
de semințele germinează dezbrăcate
în pământ sub stele cu amfore-n brațe.
Mâinile îți împlinesc sânii-n mugur,
ovale gurile poftesc sărutu'-n fiecare zi,
de-n odăile inimii înfloresc dorințele
și visele îmblânzite capătă trup de pasăre
într-un zbor peste păduri la crepuscul
unde se nasc astre-n așteptare.
Ochii tăi văd cum se apropie întunericul,
se tulbură rătăciți în depresiuni
prin care nu trece nimeni, doar vântul
îți lasă o boare aromată pe față,
de parcă de pe drumuri dezbrăcată iubirea
sosește-n casă odată cu noaptea
și adoarme-n descântecul mamei.
Sculptorul gânditor cu fruntea-n stele
așteaptă să-i vină luceafărul la masă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ce se spune prea mult
Noaptea cu stele se-ntunecă-n frunze,
pădurile freamătă de orgolii
și izvoarele murmură a nestăpânire.
Lumea se rostogolește pe fibre noi,
nu se lasă cuprinsă de stagnări vinovate
apoi totul se schimbă, pașii devin grăbiți
în direcția în care merge și orizontul.
Lumina face parte din cuvântul rostit,
tot ce nu înțelegem că urmează
ne cheamă mai departe să deslușim
simbolul care ne situează-n timp.
Tot ce se spune prea mult
e ceva ce nu se poate realiza ușor
sau mulți încearcă să se descopere
mai dinamici decât sunt.
Lumea se-ntoarce la năravurile ei,
nimeni nu se leapădă deodată de trecut
se macină mereu în morile vântului
făina pentru mesenii viitorului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stele ard lemnul cosmic
Se face noapte în gânduri și tu nu adormi,
se țes pânze ce acoperă somnul așteptat,
râuri străine străbat întunericul
pietrele stau de veghe cu ochii spre cer.
Stele ard lemnul cosmic fără flacără.
Ursitele stau în jilț cu nervii întinși
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,
tot ce se naște este ursit.
Urcă prin mine izvoarele moștenite
în inima cui nu vor fi limpezi?
În suflet înfloresc mugurii speranței,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri,
privesc cum se urcă pe scară norocul.
Întotdeauna lumina se răzbună
pe cei cu ochelari de cal.
Din timp în timp soarele-și ridică ochii
și sărută cu dragoste pământul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu săruturi pe stâlpi
s-a urcat mai sus cu o treaptă decât steaua sa
aflată în carul mare
privește cu întregul albastru pământul sub pași
se mișcă într-un timp al neîntoarcerii-n vis
în care porțile înfloresc în piatră săruturi
și valsează cu sunete sub corzile întinse ale viorii
de dincolo de cuvinte se strigă cu metafore
pentru îmblânzirea sufletelor bolnave
și întruparea lor în tot ce se înfiripă viața
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Faguri în zumzet
Tot ce am fost
s-a circumscris în trupul fragil
și locuiește cu ceea ce scriu.
Cerul ne încape pe toți
sub arcul blând al puterii divine
unde pământul mustește în palmă, bujori
și-și pune sub limbă semințe roditoare.
Pe întinsul rotund lumina soarbe întunericul,
unghiuri de foc se ascut.
Din ape curcubeele se ridică peste păduri
și mușcă din ecoul ascuns
lăsându-l de pază.
Faguri în zumzet
își așează mierea la odihnă.
Trezite din somn
ecouri din adânc
se pierd de cuvinte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mărul discordiei
Ai mușcat cu ură din mărul discordiei,
poate n-ai știut ce se poate întâmpla
când îți lași amprenta pe valul durerii răscolite.
Spui cuvinte pline de complicități,
intri acolo unde fierberea dă în foc
cum se revarsă apele peste maluri înalte
și fac stricăciuni.
Nu crezi că totul poate scăpa de sub control
și lumea intră-n dezordine,
eu sper că nu-i prea târziu, să te lași învins,
să aștepți zilele în care te regăsești cuminte.
Pornirile mă lasă pe gânduri,
se nasc semne care sapă adânc în convingeri
și nu pot trece peste podul fragil
fără tristețe și teamă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O monedă validă
ai trecut și rămas în buzunarul meu stâng
o monedă validă de tezaurizare
dar touși fluctuantă
niciodată n-am păstrat ceva mai valoros
decât iubirea în care mă contopesc deplin
gândul care se întrupează într-o faptă
mai plină decât visul din care s-a născut
nu mă face să uit niciun adevăr ori minciună
lumina îmi trece peste umeri
și văd mai departe ținta de atins
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina și întunericul
liderilor le place să fie aplaudați
dar nu le place să fie bătuți din palme
că una e momentul solemn
și alta e limba de lemn
pământul de smoală
smoala ca întunericul
întunericul ca o parte de vină
prin care ajungi la lumină
liliecii nu au vedere
și zboară numai noaptea
nouă ne-a dat Dumnezeu lumina ochilor
lucrăm de regulă numai ziua
și în nouă cazuri din zece noi ratăm ținta
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păsări de lună
noaptea se rupe de oameni
dar toți o știu cu fața cernită
și pete de înuneric pe tot corpul
pe care nu poți pune mâna
orice mișcare ușoară trezește teamă
îngerii călătoresc prin aerul luminos
cu aripi de porumbei albi
caut somnul și zânele lui
păsări de lună
cântec șoptit la stele
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești dor, departe...
Respir adânc și
cred în profunzimea gândurilor
scriu cuvinte albe
cu raze de lună
în nopțile ascunse sub stele
când universul cade în visare
o adiere caldă
îmi cutremură privirea
mireasma florilor de tei
în adierea vântului
dau iubirii începutul
ești dor, departe...
la capătul țărmului
marea te mângâie
cu valurile ei
lumi și umbre te-nconjoară
în secundele albastre,
unite peste lume
privim stingheri
cum se stinge flacăra anotimpurilor
în tăcerile noastre.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cutremurul
El se culcă la o anumită oră
ora nu există pe cadran,
acele pornesc și se învârt invers
după alte coordonate necunoscute
și nu se scoală decât la ora potrivită
de faliile care se mișcă în funcție de energia stocată
sub ele
sau de lipsa puterii noastre de înțelegere,
oricum întotdeauna nu suntem pregătiți.
În fiecare zi ni se spune să așteptăm,
cât întreabă mulți,
nu se știe, e la fel cu apocalipsa,
unii spun că suntem aproape,
alții că suntem departe,
dar dacă se trezește
unii murim, alții rămânem
și nimic nu se pierde,
ba dimpotrivă se împrospătează.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mirare
Mirare întreruptă
înflorirea cireșului negru,
altar, de miros
sfințit.
Căpriorul simte
cum îi cresc cornele-n stele,
două inelare-nuiele.
Noapte de vrajă
unde să plece?
Cum ne farmecă luna,
cum mă nasc
când nu mă mai nasc,
cum mă mir
părăsit de suflet!...
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Speranța este o căsuță nouă
Într-o încăpere insalubră
inima mea-i o fereastră deschisă
lăsată singură în stare de așteptare,
chiar și trăirile pot înflori mai târziu
la fel cum se nasc ideile din întâmplare
și fructifică.
Doar gândul mă lasă descoperit
până mi se rătăcesc mințile,
numai locuiesc în trupul știut,
așa că, nu te supăra,
ignoră-mi tot ce am spus,
eram plecat pe drumuri de nisipuri mișcătoare
fără identitate,
departe de tine
cu lumina, o monedă ascunsă-n buzunar
la păstrat.
Speranța este o căsuță nouă
din care se vede mai departe
decât pot scrie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțelepciunea din cuvinte
cutreier prin pădurile cerului
întunericul se agață de baierele nopții
vântul mișcă aerul
păsările se retrag la cuiburi
râurile sar peste pietrele potrivnice
cu pești argintii
din ape se adapă curcubeul
diminețile se înfășoară-n poezie
înțelepciunea cade-n cuvinte
și se înalță-n oglinzi de lumină
gândul prinde aripi fără pene
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tablou din cuvinte
pietrele respiră un aer mirositor a veșnicie
cuibăresc în mine păsări cântătoare
multe femei au cerul străpuns de fulgere
iar bărbații își scrijelesc fruntea de stele
numai bătrânii de singurătate, uită ochii departe
și așteaptă nepoții plini de neastâmpăr
să le înmugurească timpul cu întrebări
pământul respiră aerul purificat al morții
anotimpurile s-au înfrățit cu cerul
plouă rar și mult
ninge la fel
călătorii suportă drumurile răscolite de întâmplări
lumina alunecă șchioapă prin gânduri
și desfințează vămile
moartea cade rece
păsările zboară vertical
gândurile ne ademenesc deasupra de nori
iar imperiul făgăduit
s-a întrupat în tăcere
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercul nu cade
Se rotesc într-un cerc pe o margine de cer,
cercul nu cade,
nu are unde să se deschidă,
pământul e prea departe în albastru.
Nopți de busuioc își risipesc mirosul
prin aerul de care îngerii nu fug
și suferința urcă în altă lume
pe care nimeni n-o cunoaște.
Tu lasă-i să-și joace norocul
cu aceste bacnote din buzunare
de care vor să scape ca de o umbră
care se ține după cei împătimiti.
Pune-i liberi
să-și deschidă ochii și inimile
celor pe care-i întâlnesc pe drumul
lung al mântuirii de suflet.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ce se naște este ursit
Se face noapte în gânduri și tu nu adormi,
se țes pânze care acoperă somnul așteptat,
râuri cu ape străinestrăbat întunericul
pieterele stau de veghe cu ochii spre cer.
Stelele ard lemnul cosmic fără flacără.
Ursitele stau în jilț cu nervii întinși
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,
tot ce se naște este ursit.
Urcă prin mine izvoarele moștenite
în inima cui nu vor fi limpezi?
În suflet înfloresc mugurii speranței,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri
care privesc de se urcă pe scară norocul,
dar întotdeauna lumina se va răzbuna
pe cei care folosesc ochelari de cal.
Din timp în timp soarele-și ridică ochii
și sărută cu dragoste pământul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zilele rămase păsări
număr pe degete zilele rămase păsări
le cuprind aripile-n brațe
și mă înduioșez când zboară
paralel cu pământul
pe sinusoidele sufletului blând
lumina alunecă fără urme
de dragoste
o să strig cu puterea ecoului
să se audă
dincolo de margini
și de începuturi
tu ascultă-ți gândul
pune-l în cuvinte
și scrie
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ucenic al adevărului
în preajma unei primăveri care acoperă pământul
cu graba cerută de toate păsările cântătoare
și noi le așteptăm
ne umplu plămânii cu lumină
nimeni nu poate să-și scalde privirea
fără trăirea intensă a împlinirii bucuriei
toate zâmbetele care ne luminează fața
ne dau simțămintele calde ale iubirii
în care mirese înconjurate de flori
sărută albul cu buzele roșii
eu sunt ucenicul adevărului
care-și caută cuvintele în fântânile visului
cu toate sunetele în auz
noaptile din mine își pierd întunericul pe drum
și diminețile se nasc plutitoare
în ochiurile de apă ale răsăritului
în temple se rostesc rugăciunile zilei
cu evlavia mângâietoare de inimi
și lasă piatra la locul ei hărăzit
să se îmbrace în simbolul trăiniciei
gânditoare până la înțelegera vieții
până când îi va pune cruce
și va păși mai departe
prin deșertăciune
cu înțelegere.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!