La noi acasă

lăuntrul tău, fântâna cea din sete,
e-adăpostit în mine, tainei ovă
pe-nfăţişarea ta lactee-i slovă
femeie întocmind spre har versete.
a noapte curge liniştea alcovă
misterioase cine-s incomplete,
ca salcia spre ape visu-n plete
aplec spre tine-n veşniciei provă.
e mult şi dacă, în fiinţa larvă
pe la ferestre-o să mă recunoşti
că pe înalt îs adâncimi de oşti
asediind în stih a lumii zarvă.
îmi amintesc din vremea dulce prea
la noi acasă clipa când se-oprea...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Riley
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slovă despre mine

lumină-mi este liniştea întreagă
în mine chipul tău ce lin revarsă
femeie de vecia lirei arsă
nuntiri cu nefiinţa ce îmi neagă.

cu viaţa către lacrimă întoarsă
duci gândul meu mirări să înţeleagă
peniţa-mi suie vise în desagă
şi-n toate e tăcerea ta neştearsă.

şi ar mai fi cuvinte fără zarvă
ce să ne spună pe un nimb nescris
portiţa de intrare-n paradis
ne-aşteaptă-n coacerea de taine-n larvă.

privind oglinda însă tu eşti doar
o slovă despre mine-n dicţionar.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Balloo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poete...

De vei purta în slovă jurăminte
Poete-al precuvintelor de ceară
Sunt dame-arzând în stihul tău de seară
Pe-alintul lor fiindu-te cuminte.

Privirea lor, precum de codru fiară
Ţi-or bea pârâu de azi, adus aminte
Ţi-or nemânca ce nu e spre-nainte
Când strigi grozav în taina clipei iară.

Să mult pofteşti la graiul arboricol
Ştergându-te pe talpă de micimi
Pe căi de fum a nepăşi, tericol.

A zbor să taci spre sus, spre adâncimi
Din care cade versul tău floricol
Tu, nelumină-n văz de-ntunecimi...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Poesis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudo flămând pe corabia serii

Îţi povesteşte-n sânge clipa viul
Şi-n vârf cu azi e-al vieţii tale scondru
Iar gândul tău spre mâine, ipohondru
Din vise-n piept îţi strică poeziul.
În rugăciune-s îngeri, tot norodu',
Iar Tatăl Om îşi recunoaşte-n Fiul
Tu îmi înveţi cu liniştea târziul
Femeie de iubit, de taine codru.
La mijloc eu şi-n mine timpul zbiară
Ci spre mormânt mi-e veşnicie-n dinţi
Tabloul tău, cel înrămat cu sfinţi
În duh îmi dă merinde-n ceas de seară.
Că mult mai flămânzesc, doar Domnul ştie,
În suflet alb ca-n patimi de hârtie...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Ganymede
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lene

[sub zodia rimei]

E viaţa noapte şi zadar de vise
iar gândul cu nimicuri să se joace...
Tăcerea ta lumeşti enigme coace
şi ochiul minţii mele te privise.
Mi-e frig în sânge de un stih încoace,
poem spre mâine-n clipele ucise...
Sărutul tău în şoapte se-adâncise
şi-i adevăr minciunii în găoace.
Că iar te vând mirării pe-o genune,
a întrebării nuntă de abis
deja pe unde-i preacuvântul zis
luminilor iubirii a te spune.

Şi gura ta o lene grea grăindu-mi
spre zări de dulce nemaifost e jindu-mi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Poesis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

(eventualitatea atelierului)

Clipa e o femeie de stradă şi Timpul e peşte,
Eternitate cuprinde neclintirea de seamăn...

unii or zice că ţin doar truisme în perna albă de insomnii
şi-n hârtie duc baliverne feţilor ce-n mâine
or lăcrima poate-n vorbele mele privirea

Clipa e o curvă plătită uneori în aurul de lumină,
din ea se nasc fiori de grădină, a floare
din flori emoţii cât îi ajunge pleoapei să se aşeze pe văz
ridicându-se iute să şoptească ochiul spre zare

tu ştii toate acestea, cititorule din sevrajul de sânge de Clipă,
erotic drog al veşniciei în spaţii umane,
da' zic şi eu, să-ţi aduc aminte:
în vremea în loc Amor e-n sicrie...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Cronos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altul la fel

spre sus zvârlind privirea ta cea castă,
spre cerul plâns, tenebre de robie
la temniţa din lacrimă te-mbie
în imprecaţii venerând năpastă.

pe zări, în a zadarului fobie,
ţi-e zborul tot o linişte fantastă,
morminte-n orizont îmi naşti din coastă,
aceea ce ţi-am dat sub stea zglobie.

acolo demiurg a smuls din mine
în sânge de cerneală să-mi exişti
femeie, către nunta care vine...

ci în peniţă port, în hram de trişti,
havuzul ochilor pe stih, în sine
doar pierdere de clipe să asişti...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de ploaie

Statuie-i amintirea, timp îndeamnă
spre viitor, din ou de azi să iasă
ca umbra ce-n lumină e crăiasă
când frunza-n brâu îmi rugineşte-a toamnă.

Imaculări sub vorbă numeroasă
pe tine-n stih de linişte condamnă...
În poezia nefiinţei, Doamnă
eu nupţial duc lutu-n a ta Coasă.

Iar Dumnezeu, în sacrul domiciliu
pictat e-n a enigmelor pereţi,
pătat de Om cu rugăciuni... Şireţi
se-adună Şerpi cu Mere în sigiliu...

Ci tu, femeie ce-n păcat exişti,
ai ochi de ploaie, uzi de taine, trişti...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără stih

biserici triste-n haos ni se-arată
din hăul rugăciunilor beţive
ebrietate-n lumânări naive
pe-altarul cărnii, raiului erată.

mă şterg la gură de-alte-n ceas motive
şi-n clipa ce aleargă, înserată,
spre dimineaţă-n duh, din lut a plată
zidim pe sânge patimi lenitive.

tăceri ne ţes în vise taina-n straie
căzând în linişte ca într-un morb
dar chinul existenţei ne-ncovoaie.

din strigăt de fiinţă-n cuget orb
la Dumnezeu, în sacra lui odaie
nu ne e stih, nimicuri gândul sorb...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tottu

Deschisă e-n etern a ta corolă,
Ci ochii ţi se scaldă la izvoare
De nu ştiu când şi de pe unde oare
Şi-n sânge-mi eşti femeia benevolă.
Cuvânt de-ţi zic în pacea ta-n paloare
Tu sub a demiurgului cupolă
La turla de credinţă urci frivolă
Că demoni vin tăcearea să-ţi măsoare.
Spre tine-nalţ un vis, aşa, aiurea
Cu stih a celor van întemniţaţi
Fiind argat la slovă de-mpăraţi
Ce nimicesc zadarului pădurea.
Seninul tău de-mi plouă crucea-n strofă
e doar o mântuire limitrofă...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Totem
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coajă de enigmă

De te privesc în ochi am ploaie-nceată
Spre sărutare-alunecând spre buze
Acolo unde-i templul vorbei muze,
Tăceri de timp adorm în clipă, iată!

Că veşnicia are răni difuze,
Ne doare liniştea, de stih diată
Şi umbra, ce ne-o fi din trup tăiată,
Ci poate vers ne va sui din spuze.

Că lebede în cântec ne sting lutul
Tot mai aproape, carne nimicind,
Ci-n încă astăzi ne zidim trecutul.

Şi-n toate-a Domnului visăm cu jind
În duh să ne-mbrăcăm cu absolutul
Enigmei tegument din stea cojind...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iazul

oglindă-n iaz e-a basmelor scânteie
ce lângă vatră amintesc moşnegii
şi lângă foc apun din zări pribegii
la nasturii de duh de se descheie.

spre Dumnezeu mai trec pe drum cortegii
şi lut acela tot pământ să-ncleie
doar haz de prunc zideşte curcubeie
din mal în ţărmul cel divin al legii.

să te mai nasc, femeie, e zadarnic...
privesc altarul unde-n stih stăteai
să-mi guşti absintul slovelor, paharnic.

aveam lumină de copil în strai
dar timpul e curgând povestea harnic
şi zăvorăşte poarta de la Rai...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârnaie

pe strada cu sensul unic fiinţă
clipa se prostuează cu Dumnezeu,
în iarăşi năvălirea curgerii
e un sânge întărind falusul timpului

de mă renaşti e tot spre a muri

cenuşa e rece, pasărea e-n adânc de cer,
respirarea-mi atinge-n aripă

eşti mai frumoasă când plângi dintr-o jale
în zemuri lacrimale fierbe taina
pe foc al privirilor spre zare,
distanţele se absorb în mine, coastă femeie

îţi scriu de la o margine
gata, gata de a mă arunca în hău
voi avea preoţi de întuneric lenos
şi poate pleoapele tale
cu genele ca de gratii
la temniţa cuvintelor folosite

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Medusa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea asta nu e nemaizisă

aceleaşi umbre-n taine mă cufundă
tăceri beţive-n clipelor izvoare
cuvânt rodeşte-n albul ce ne doare
în hram de veac ori numai de secundă.
ci chipul tău pe ochi mi-e sărutare
în mine strigi poeme, mă inundă
o sete spre divin vestind în undă
de nuntă siderală căutare.
povestea asta nu e nemaizisă
scriind de lut un stih cu vicleşug
dar îngeri încă-s har acolo-n clisă.
vedenii de lumină-n vis conjug
portiţa Raiului când e închisă
deşi-n sorginte-mi nasc deschis coşciug...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi

sfârşitul lumii începuse deja când ne-am adus buzele împreună
spre sărutul vorbei,
bârfeam orice particulă din existenţele noastre ciudate
în sensul că nu trăiam,
doar ne evaporam duhurile spre clipă,
din secundă ţipa veşnicia
şi iar carnalitatea ne împingea
spre a ne bea reciproc sângele,
în nupţialitatea nopţii
de doi erau carnagii
în sensul că ne (a)mestecam în limbă
relieful trupurilor, vorbind
un grai de pace apoi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Becul
Comentează! | Votează! | Copiază!

În frica de cuvintele mari

De sub fior tu stih ridici, frumoaso,
Te recunosc a umbră de a toate
De-i ninsă noaptea sub cuvânt ce poate
Rosti a veci sub clipa ce-ai abstras-o.

Prin viaţa asta ce păşeşte-n zloate
Voi ţine nuntă de tăceri, mireaso,
Sămânţa tainei să-ncolţească las-o
Că nudă e minciuna-n geam ce bate.

La facere şi moartea ni se naşte
Pictând crepuscul pe un zor de zi...
Din poezie când te vei trezi
Găsi-vei oameni fără mas la moaşte.

În frică de cuvintele prea mari
Ascult la arborii de vânt flecari...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să iubeşti o femeie

Să iubeşti o femeie, ce magnific, ce chin!
Te ridică spre ceruri, te preface-n suspin,
Dar ce dulce e chinul, cât de mult îl doreşti,
O femeie e arta de a şti să iubeşti.

Să iubeşti o femeie... te iubeşte mai mult!
E tăcerea firavă, e al vieţii tumult,
E miracolul veşnic ce te face să crezi,
O femeie-i lumină, doar încearcă să vezi.

Dar la fel e-ntuneric dacă dragostea-i stingi,
E o lacrimă caldă, ce pe-obraz o atingi,
Este dansul iubirii, fără ea nu ar fi
Decât paşi înnodaţi într-un ritm ce nu-l ştii.

Să iubeşti o femeie, tot ce poate fi sfânt,
Este lună, e soare, dar aici, pe pământ
Are cheia spre mâine cât şi cheia spre ieri,
Să iubeşti o femeie... să exişti... să mai speri.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să iubeşti o femeie

Să iubeşti o femeie, ce magnific, ce chin!
Te ridică spre ceruri, te preface-n suspin,
Dar ce dulce e chinul, cât de mult îl doreşti,
O femeie e arta de a şti să iubeşti

Să iubeşti o femeie... te iubeşte mai mult!
E tăcerea firavă, e al vieţii tumult
E miracolul veşnic ce te face să crezi,
O femeie-i lumină, doar încearcă să vezi

Dar la fel e-ntuneric dacă dragostea-i stingi,
E, o lacrimă caldă, ce pe-obraz o atingi,
Este dansul iubirii, fără ea nu ar fi,
Decât paşi înnodaţi într-un ritm ce nu-l ştii

Să iubeşti o femeie, tot ce poate fi sfânt,
Este lună, e soare, dar aici, pe pământ
Are cheia spre mâine dar şi cheia spre ieri,
Să iubeşti o femeie... să exişti... să mai speri

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovată

de alb sub stih ca-n morb hârtia zace
peniţa ta cu veşnicii de-alină
şi fără-a fi-n fântâna cu ruină
cioplitul chip e-n vorbă care tace.

eşti vinovată-acolo de lumină,
de plânsetul neauzit de pace
când sacră lăcrimare se desface
din ochi a râde-n dragoste deplină.

ivind în a privirilor lucarne
morminte-n vis etern zicându-mi rost
poeme-mi strigi, a linişti ploi să-mi toarne.

ci parcă de amurg venea din ost
şi-n trupul tău, cel fără zvon de carne
nunteam un azi spre mâine din ce-a fost...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Uranus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără alte cuvinte

(sonetul de timp)

renasc tăceri, ruine emulsive,
tu-ndestulezi cu taine-a ta ulcică
ci între noi a depărtări despică
o sete-n sânge fiert, stingând misive.

şi-n rugăciuni fiind infern de frică
expectoram mirări şi moi, lascive
la uşi erau doar umbre convulsive
a înviere-n crucea noastră mică.

aceleaşi vorbe am spre a ne spune
în stih seninul mi s-a domolit
dar pe mai mult e de nimic genune.

îmi amintesc sonetul monolit
şi clar şi verde, da-n clepsidră dune
furtuni de timp truisme-au dezvelit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Cupidon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iezerul

În pâlnia muntelui iezerul netulburat
ca un ochi al lumii, ascuns, s-a deschis.
Oglindeşte un zbor prea înalt şi ceasul
curat ce i-a fost odată promis.

Cată lung Ochiul spre Nord şi spre vârste,
şi mulcom apoi spre vânătul cer.
Visează-n amiazi despre rodii de aur,
care se coc, senine, în ger.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!